Nu știu de ce să insist să descriu în scris ceea ce este de nedescris.
Tu Domnul meu ai pecetluit în mine o simțire care-i o pasiune arzătoare să exprim ceea ce simt… și stau aici gândindu-mă cum ai rânduit Tu unul ca mine, cu atâtea slăbiciuni și cu atâtea neputințe ca să guste dintr-Un Dumnezeu care-i cu Adevărat Nepătruns, Nemărginit, Atotputernic și Domn peste Tot ce a fost, ce este și va veni.
Iar, din nou, mă regăsesc copleșit de prezența Ta, iarăși doar Tu și “eu”… doar noi. Înconjurat de jur împrejur, de sus, de jos, de la stânga, de la dreapta sunt inundat de Tot ce ești Tu Dumnezeul meu… Nu numai în exterior mă îmbraci și mă împodobești în prezența Ta ci chiar și înlăuntrul meu, și acolo Tot Tu ești … Tot pe Tine Te găsesc.
Respir adânc și inima de Duhul Tau îmi este inundată, îngreunată. Si această suflare pe care o respir, pe care o trag acum… parcă ar fi ultima suflare extrasă-n inimă din Aerul care mă-nconjoară, inima pare a fi gata să explodeze și să-și daie sufletul afară, acel suflet care-i închis de ceva timp în acest trup limitat… dar simțirea aceasta e doar cum crește acest templu, cum acest trup spiritual se zidește să întreacă orice limită… acea simțire e doar asa cum de Duhul Sfânt sunt umplut și de El crescut.
Cu această simțire sunt hrănit de fiecare dată când Tatăl meu se-ndură de mine prin Harul care este meritul Domnului Isus Hristos, când El Cel Nelimitat prin Duhul Său se atinge de o faptură limitată ca mine. Această hrană e deajuns … mă satură cu motivul de a-L sluji și a trăi doar pentru El.
De aceea Totul în acel extaz, când de prezența Lui sunt acoperit; Totul pare să fie în opus, fără înțeles, e o clipă de infinit. Când acea apă dulce învinge legea gravității și de jos în sus curge ca o cascadă, de la inimă la ochi și ajunge printr-o evoluție ca lacrimile să fie exprimate, de El lacrimile-s cercetate. Totuși înainte ca acele lacrimi dulci să fi fost văzute de ochiul limitat; sunt deja topite în dragostea Lui fierbinte; când cu dragoste mă îmbrățișează și mă mângâie de prezența Lui nespus de frumoasă.
Cuget, meditez și mă gândesc cum mulți Te slujesc, cum de mulți Tu Te folosești spre folosul altora, deși ei nu trăiesc cu Adevărat prin Tine, nici voia Ta nu încearcă să o împlinească cu Adevărat, nici nu doresc să obțină lepădare de sine, să renunțe la “eu”… ca Tu să trăiești prin ei, în așa mod să Te cunoască pe Tine cu Adevărat.
Nu se poate număra cât de mulți “cred” că fac voia Ta și că lucrează în Numele Tău… dar Doamne mai este voia Ta când acea voie e făcută fără dragoste, mai este voia Ta când e făcută în confort și într-un scop egoist, mai e voia Ta când încearcă să o facă fără lepădare de sine ? Chiar e voia Ta când însuși acea voie are limite ?
Oare voia Ta nu e Nemărginită și nu ești Tu așa de mare încât voia Ta să se poată împlini printr-o ființă limitată ca un om? Am înnebunit să mai cred așa?
Am înnebunit să cred că Totul este prin Tine, să cred că Tot ce este Bun și Desăvârșit este de la Tine, că Totul din ce aș putea să-ți aduc și să fac e de la Tine primit prin Harul Tău, am înnebunit dacă am ajuns să cred așa?
Am ajuns nebun crezând că Tu care ești Dragoste, nu-ți cauți folosul Tău, ca Tu n-ai nevoie de noi ci doar în Dragostea Ta ne dorești un bine nespus mai bun și frumos.
E o nebunie să crezi că există o adevarată lepădare de sine, unde-ți răstignești “eu-l”, firea și întunericul, acolo unde dacă există ceva bun e doar prin Harul Tău… să renunț la “eu”; ca să exiști
doar Tu Dumnezeul meu, doar Tu Isus Hristos, doar Tot ce este bun și nimic ce este rau… ?
Știu că ai zis Tu căci cel născut din nou este ca vântul, ca vântul care nu știe nimeni de unde vine și unde merge, pare fără control… totuși oricine fără control este considerat un nebun. O fi o nebunie ca să cred prin Isus Hristos că pot să mă nasc din nou, nu din carne și sânge ci din Dumnezeu, să ajung un copil de Dumnezeu care îi poartă Numele Lui în sfințenie.
Am ajuns nebun pentru Hristos, aici m-a adus credința mea… .
Vreau să fiu ca vântul care pare fără control, să ajungă “eu-l” meu nebun și fără control … în așa fel El să fie în Total control de Tot ce este ființa mea prin Harul Său, ca vântul să fiu condus de Duhul Său Cel Sfânt … ca vântul să fiu, ca nimeni să nu știe de unde vin și unde merg: să se vadă că-s condus de Un Nemărginit Dumnezeu, Un Dumnezeu Nepătruns. Ca vântul să fiu, călător, zburător pe acest pămant trecător.
Da! Râvna Ta mă mănâncă … fiindcă prin rugaciune am respirat și am extras în mine Duhul Tău! Râvna Ta mă mâncă fiindcă Suflarea Ta Sfântă-mi dă avânt și-n dragostea Ta sunt condus spre Cerul splendid… spre Tine Domnul meu Divin, spre un Bine nespus mai Bun.
Oare am ajuns nebun în credința mea, în simțirea mea și în dorința mea? Dacă-s nebun sa fie pentru Tine Isus Domnul meu! Dar chiar sunt singurul nebun? Sunt singurul care-și i-a avântul de la Duhul Sfânt care din înâuntru îmi conduce ființa în zbor fin spre Cerul senin?
