1 Corinteni 13 - Dragostea

1 Corinteni 13 – Dragostea

Comentariu

1.       Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

                Chiar dacă aș vorbi în toate limbile acestea, chiar dacă aș fi înțeles de tot ce este pe pămînt, de toți oamenii… chiar dacă tot pămîntul și tot ce are suflare m-ar asculta și aș fi fost înțeles de toți oamenii… chiar dacă aș vorbi în limbi cerești, chiar dacă aș fi înțeles de tot ce este mai sus… de toți îngerii, de tot ce este ceresc… chiar dacă Cerurile și pămîntul m-ar înțelege și aș vorbi în toate limbile lor…. Chiar dacă vorbirea mea (cuvintele mele, exprimarea mea) ar fi una cioplită ca să-i lase fără respirație și în tăcere pe toți cei care ascultă…. Chiar dacă aș vorbi și i-aș atrage pe toți cu vorbirea mea, cu cuvintele mele, cu limbile mele….

                Chiar dacă aș avea cea mai blîndă voce, cea mai clară, pură, dulce, puternică… chiar dacă aș avea o voce care să înalțe inimi, să potolească, să dea pace și odihnă… chiar dacă aș avea această voce… chiar dacă aș produce cel mai frumos și de nedescris sunet…. Chiar dacă aș putea să fac sunetul cel mai de folos, cel mai cerut, dorit și necesar… chiar dacă glasul, sunetul meu ar putea să fie folosit în cele mai multe locuri și oriunde, în orice lucru l-aș putea folosi… chiar dacă vocea mea ar valora și ar produce toate bogățiile lumii acesteia… ar produce toate bogățiile din tot ce există…. Ar fi… chiar dacă glasul meu ar fi puternic și cutremurător ca un tunet; să pătrundă în orice inimă cu un fior șocant, îndrăzneț și plin de autoritate, plin de putere… de ar da viață și ar trezi morții……. chiar dacă glasul meu meu ar fi așa de blînd de ar fi cel mai dulce… de ar liniști, mîngîia, ridica, înălța orice inimă, orice ființă… chiar dacă glasul ar fi așa de blînd încît ar potoli orice val, orice furtună, orice război, orice tulburare…

                Totuși, chiar dacă le-aș avea pe toate acestea… ar fi cel mai mare eșec dacă n-aș avea dragoste, aș fi cea mai mare minciună… aș fi un sunet care n-a mai fost, nu este și niciodată nu va fi… o minciună, o iluzie… aș fi sunetul și glasul fără de folos dacă n-aș avea dragostea!

2.       Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încît să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.

                Chiar dacă aș fi cel mai înțelept om din lume… chiar dacă aș cunoaște toate lucrurile, chiar dacă aș avea cunoștința de tot ce aș putea folosi spre folosul altora… chiar dacă aș avea toată puterea… chiar dacă aș avea toate aceste lucruri… ar fi….

                Chiar dacă aș descoperi toate tainele inimii, chiar dacă aș vindeca sufletele oamenilor… chiar dacă aș descoperi Adevărul de la Dumnezeu și L-aș propovădui la toți… chiar dacă aș descoperi Tot Adevărul Nemărginit, în așa fel să slobozesc pe toți și tot ce există… chiar dacă aș cunoaște toate tainele, chiar dacă aș cunoaște din tot ce a fost, din tot ce este și din tot ce va fi.. chiar dacă aș ști orice punct, orice detaliu din trecut, prezent și viitor… chiar dacă aș folosi toate cunoștințele și aș avea toată credința, legate cu toată cunoștința ca să fac tot ce este mai bun… să fac imposibilul.. chiar dacă aș face cele mai mari minuni, cele mai mari semne, cele mai mari vindecări, biruințe și tot felul de lucruri de nedescris… nemaipomenite, chiar dacă aș avea credință să fac lucruri care nu pot fi imaginate… chiar dacă aș avea credință să biruiesc tot ce este rău… chiar dacă aș avea credință să fac tot ce este bun… chiar dacă aș avea credință să fiu mîntuit și să mîntuiesc pe toți de pe pămînt… chiar dacă… chiar dacă aș avea cunoștința să vindec orice boală, să fac orice mașină, robot… chiar dacă aș avea înțelepciunea să dau viață pentru totdeauna… chiar dacă aș avea înțelepciunea să fac ființe noi…. Chiar dacă aș avea înțelepciunea să fac totul mai ușor… chiar dacă aș avea toată știința ca să știu cum și ce… să înțeleg, să pricep, să cunosc…. Chiar dacă credința mea ar depăși orice limită, orice finit, orice barieră și să fac tot ce este Nemărginit… chiar dacă aș avea toată credința… toată cunoștința, toată știința și chiar dacă aș putea să descopăr toate tainele…. Ar fi cel mai mare eșec și ar fi fără de folos dacă n-aș avea Dragoste….  E fără de folos dacă aș avea totul și n-aș avea Dragoste ca să mă folosesc de toate cu dragoste!

3.       Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic

                Chiar dacă mi-aș dărui toată averea mea ca să nu mai existe sărăcie și nici un om sărac… chiar dacă mi-aș dărui toată hrana mea ca să nu ma existe foamete și lipsă de hrană în toată lumea… chiar dacă aș muri, aș învia, aș muri de zeci, de mii de ori pentru o cauză, pentru cineva, pentru toți… chiar dacă aș căuta folosul altora și niciodată al meu… chiar dacă  orice mădular, orice punct din trupul meu l-aș împărți ca să aibă viață toți cei din jur… chiar dacă m-aș dărui, jertfi cum nimeni n-a mai facut-o… chiar dacă m-aș jertfi pentru cel mai bun motiv și cel mai bun scop….

                Chiar dacă aș face toate aceste lucruri, degeaba le-aș face dacă nu le-aș face cu Dragoste, chiar dacă aș căuta folosul altora și n-aș avea dragoste, ar fi cel mai mare eșec! E fără folos să caut folosul altora dacă n-aș avea Dragoste….

                Chiar dacă aș avea toate, chiar dacă aș putea să fac toate și chiar dacă fac toate: ar fi cum aș trăi și n-aș avea viață… fără simțirea, fără împlinirea, fără a avea Agape în mine: aș fi un mort viu, o minciună, o iluzie; aș fi “ceva” care n-a trăit niciodată, nu trăiește și niciodată nu va trăi!

                Chiar dacă aș avea toate lucrurile și nu le-aș iubi… ar fi fără de folos…. Chiar dacă aș putea să le fac pe toate și n-aș avea dragoste, nu aș putea să le folosesc, să le potrivesc ca să fie folosite. Fără dragoste n-aș ști cum aș putea să le folosesc pe toate…. Chiar dacă le-aș face pe toate și le-aș face fără Dragoste: e cum un mort ar încerca să trăiască fără a putea să se miște, fără a putea să gîndească, fără a putea să simtă… chiar dacă le-aș face pe toate și n-aș avea dragostea ca să le fac din dragoste spre folosul altora, ar fi fapte vrednice și dorite să fie de uitat, ar fi fapte vrednice să nu fie amintite, sunt fapte care n-au fost, nu sunt și niciodată nu vor fi… sunt doar minciuni!

                Dumnezeu este Agape, Dumnezeu este Dragoste… și Totul se face prin El, dar dacă ceva se face fără El: acel lucru nu a fost, nu este și niciodată nu va fi! Totul se face prin Dragoste și dacă faci ceva fără Dragoste: acel lucru nu a fost, nu este și niciodată nu va fi! E fără de folos să fii fără Domnul Isus Hristos, fără Dumnezeu, fără Dragoste!

4.       Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,

În următoarele versete ni se arată ceea ce face și ceea ce nu face Dragostea … ce m-a mișcat și-mi pune întrebări de genul: de ce Dragostea este descrisă în primul rînd ca fiind îndelung răbdătoare. Stau și mă gîndesc, oare de ce n-a fost alt lucru pe care să-l facă Dragostea? Înțelegeți că primul lucru pe care-l face Dragostea Lui Dumnezeu nu este să aibă răbdare, nu este să caute folosul altora, ci primul lucru pe care-l face Dragostea Lui Dumnezeu este să aibă îndelungă răbdare… cred că e foarte tainic și important de înțeles că Dumnezeu din Dragoste dă mîntuirea, prin îndelungă răbdare. Dacă Dumnezeu n-ar avea îndelungă răbdare în Dragostea Lui, noi am fi fost deja în iad… noi nu aveam jerfa Domnului Isus pentru mîntuire. Primul lucru pe care-l face Dragostea Adevarata este acela de a aștepta pînă la momentul potrivit; primul lucru pe care-l face dragostea… este să aibă îndelungă răbdare. Cum înțeleg asta? Dragostea nu așteaptă cu un motiv egoist să primească iubirea înapoi, pentru simplul fapt că ea iubește, ci Dragostea așteaptă cu îndelungă răbdare să fie iubită înapoi, nu pentru că are nevoie, ci pentru că e spre binele celui/celei iubit/e, adică… Dragostea cere iubirea înapoi cu îndelungă răbdare, zicînd “te iubesc, chiar dacă nu mă iubești, te iubesc chiar dacă nu mă vei iubi, te iubesc și-ți doresc un bine nespus, te iubesc și nimeni nu te poate iubi cum pot iubi… “, Dumnezeu așteaptă cu îndelungă răbdare să primească iubire înapoi pentru că nimeni nu poate iubi ca El. Dumnezeu așteaptă să fie iubit înapoi pentru că nimeni nu te va iubi așa de mult ca să-ți dorească un bine așa de mare… El nu vrea iubirea înapoi, ci așteaptă cu îndelungă răbdare ca tu să realizezi că El vrea să-L iubești înapoi pentru că iubirea aceasta este spre binele tău… și așa este Dragostea, așa este oricine care iubește cu Adevărat. Nu o să iubești pe cineva că vrei să fii iubit/ă înapoi, ci cu îndelungă răbdare aștepți acea iubire înapoi… pentru că-i dorești un bine nespus, pentru că-i dorești binele… nu iubești ca să simți iubirea înapoi, ci iubești așteptînd cu îndelungă răbdare acea dragoste înapoi, pînă va realiza Adevărul. Dumnezeu în Dragoste are îndelungă răbdare, ca oricine să aleagă să iubească, să aleagă să primească Dragostea Adevărată, și dac-o primește cineva, înseamnă că-L primește pe Dumnezeu; oricine-L primește pe Dumnezeu cu Adevărat, primește Dragostea Adevărată. Totuși, învățăm cum Dumnezeu din dragoste suferă cu îndelungă răbdare, imaginați-vă cum și cît El, cu iubirea Lui veșnică, a așteptat ca tu să-L primești, să primești dragostea Lui: Jertfa Domnului Isus Hristos. De aceea și noi trebuie să arătăm îndelungă răbdare și să suferim din dragoste, în așteptare.

                Dragostea este plină de bunătate… al doilea lucru care ne arată cum este Dragostea, e să fie plină de bunătate, al doilea lucru pe care-l face Dragostea Adevarata este să fie plină de bunătate. Vedem că la început ne zice ce face, ce are dragostea și după aceea ne arată ce nu face, ce nu are… e o adevărată legătură între îndelunga răbdare și plină de bunătate. Cînd ești plin și ai Dragostea Adevărată… ai îndelungă răbdare pentru cei pe care îi iubești, ca să aștepți să aibă un bine nespus; a avea plin de bunătate, înseamnă a dori binele tuturor… să nu existe nici o dorință de răutate față de cei pe care îi iubesti și față de toți ceilalți. Zice… Dragostea nu gîndește și nu face răul aproapelui său… e de înțeles, cînd ai Dragostea pe deplin în tine, e imposibil să ai un strop de răutate; asta înseamnă să nu mai existe dorințe de răzbunare, dorințe de pedepsire, chiar cînd ți-a greșit; asta înseamnă chiar și celor ce ți-au făcut mult rău sa le dorești un bine nespus… cînd ești plin de bunătate, e imposibil să ai dorințe ca cineva să fie rănit, ca cineva să meargă în iad, ca cineva să sufere… cînd ești plin de bunătate, înseamnă să dorești mîntuirea tuturor, să se pocăiască și să trăiască prin Dragostea Adevărată, să traiască cu Dumnezeu. Cel mai mult vedem în Biblie că Dumnezeu nu dorește răul păcătosului, nu dorește moartea, nu dorește nimănui să meargă în iad… ci El, în îndelungă răbdare, așteaptă ca toți să vină la mîntuire, EL vrea asta pentru că-I plin de bunătate în Dragostea Lui și dorește ca toți oamenii să ajungă în Ceruri…ca “tu“ să devii cel mai bun. A fi plin de bunătate înseamnă să fii cel mai bun care poți fi. Dacă ești plin de Dragoste: esti cel mai bun „tu” de care poți da dovadă.… totuși, a fi plin de dragoste înseamnă să ai o dorință arzătoare ca toți să fie plini de bunătate; plini de tot ce este Bun, de tot ce este Dumnezeu.

                E imposibil să ai dragoste cînd ai pizmă. Dacă zici că ai dragoste și ești gelos că o persoană deține sau poate face un anume lucru, dacă ești gelos pentru ce are, ce este altul… dacă pizmuiești înseamnă că nu dorești binele celor din jur, celor pe care-i iubești. E o mare patimă și ne înșelăm singuri de atîtea ori cînd ne gîndim că trebuie să înjosim, să degradăm pe cei din jur, să arătăm mult cu degetul la slăbiciunile lor și în așa fel ei să depindă de noi. Dragostea nu lucrează în așa mod; dragostea niciodată nu te face să pizmuiești pe cineva cînd el a obținut o binecuvîntare, cînd el e mai bun decît tine la ceva sau chiar dacă e o persoana mai bună ca tine; dragostea niciodată nu te face să ai gînduri de pizmă cînd cineva are ceva mai bun decît al tău, chiar dimpotrivă: dragostea se bucură cînd cineva este mai bun sau are ceva mai bun decît tine… aceasta e bucuria dragostei: cînd cineva primește o binecuvîntare, cînd cineva e “bun” la ceva, cînd ceva bun se întîmplă în viața altora. E total greșit să pizmuim cînd cineva are ce noi nu avem, cînd cineva face ceva mai bine decît noi. Dacă avem astfel de gînduri, e clar că suntem departe de dragoste și nu avem dragostea adevărată.

                Majoritatea din ceea ce nu face dragostea este legat de “eu”, dragostea nu se gîndește la “eu”, dragostea nu te face să te gandești la “eu”, dragostea e lepădare de sine. Dragostea face totul legat spre binele altora, nu spre “eu”, asta fiind legătura între toate atribuțiile ei. Începem în primul rînd cu: “dragostea nu se laudă”. Dumnezeu ne-a arătat ce înseamnă dragoste, Domnul Isus Hristos este Cuvîntul Întrupat, Isus este Emanuel: Dumnezeu este cu noi, printre noi! Totuși, n-am văzut pe Domnul Isus Hristos să rostească din gura Lui “sunt Fiul Lui Dumnezeu” sau să zică “sunt Dumnezeu”, ci El S-a numit din smerenie Fiul Omului, că a venit ca Om. El a luat chip de rob și, în umilința Sa, nu-L vezi să Se laude, deși avea tot dreptul și avea cu ce. Să învățăm de la Domnul Isus, dacă El era Dumnezeu și nu S-a lăudat cînd era pe pămînt, ci laudele veneau de la alții, de la Tatăl, în primul rînd, și dacă analizăm, Dumnezeu, Tatăl va fi Primul care ne va lăuda dacă avem dragostea adevărată! Dupa aceea ne vor lăuda puțini dintre cei cărora le vom sluji din dragoste! Mulți ne vor disprețui cum I-au făcut Lui Isus, dar zice în Cuvîntul Său și e legat… “nu gura ta să te laude ci gura altora”, dragostea n-are nevoie și nici nu vrea să fie lăudată, dragostea te face să nu vrei a fi scos în evidență, ci să-i scoți pe alții în evidență; să vrei ca alții să iasă la Lumină, ca prin alții să se vadă Lumina, iar atunci cînd vei face asta, Lumina se va vedea automat prin tine și lauda nu va fi de la tine, ci va veni de la Dumnezeu! Dragostea nu face un spectacol ca să iasă în evidență, ci îi discretă; dragostea îi înalță pe alții spre Lumină, dar asta nu înseamnă sa te înalți pe tine însuți ca să fii văzut pentru faptele tale… aici greșim de multe ori… “să nu știe stînga de dreapta” sau alte versete unde Domnul ne cere să nu scoatem în evidență ceea ce se face: “să nu spuneți la nimeni” și alte multe versete abia acum le inteleg. Înainte mă gîndeam de ce. Dar ce frumos e să faci un bine și să nu ieși în evidență, să faci un bine și să nu te lauzi, să nu devii faimos pentru binele pe care-l faci. Sunt mulți care fac “un bine” și se laudă cu binele ăla și din binele pe care l-au făcut se ajunge la sute de lucruri rele. Așa ne mai înșală și satana, în slujbele noastre și în tot ce facem… ne înșală ca să ieșim noi în evidență și nu Dumnezeu. Atunci am pierdut, am făcut mult mai mult rău decît bine. Domnul să aibă milă de noi. Spun asta pentru că știu că de multe ori „eu“ am ieșit în evidență și nu El!

                “Dragostea nu se umflă”, cam așa e în traducerea king James… dar, în altele zice nu se umflă de mîndrie sau dragostea nu e mîndră, arogantă,etc. Totuși acestea sunt legate și au același sens. Sensul e unul singur și e legat cu tot ce a fost mai sus! Dragostea nu te face și nu se umflă de “eu”. Este o frază care are dreptate în parte, dar în parte e și lumească. Fraza aceasta: “mai presus de oameni”… toți oamenii ar vrea să fie mai presus de alți oameni. Toți dorim să fim înălțați și să ne vedem mai sus decat alții, să privim de sus în jos spre toți. Asta e dorința și nevoia noastră înșelătoare. Însă Domnul Isus ne învață în multe cazuri ca să fim mai sus de tot ce este lumea, chiar daca asta înseamnă a ne înjosi, smeri, a lua chipul de rob. Trebuie să fim mai prejos de toți oamenii și să slujim tuturor. Numai așa vom fi mai sus decît ceilalți oameni. Cînd ne smerim, atunci Tatăl ne va înălța. Lucifer, satana, s-a umflat de mîndrie. În așa fel, în umflătura lui, s-a văzut deja mai presus de Dumnezeu, dar mîndria aceasta produce doar iluzii. În felul acesta, scapi din adevărata realitate: tot ce ai bun în tine și în viața ta este Harul Lui Dumnezeu; e un dar nemeritat, primit de la El. E așa de ușor, dintr-o clipeală te trezești în lațul mîndriei. După ce am reușit ceva frumos sau am făcut bine, ceva plăcut, vine gîndul și ne zice: “ai făcut foarte bine asta”, și, dacă lăsăm acest gînd să își facă un “cuib” în capul nostru, deja suntem cei mai pierduți. Suntem la fel ca cel rău. De ce? Satana s-a bucurat de toate binecuvîntările și de ce este el… dacă noi ne bucurăm că facem ceva bine sau că avem ceva, că suntem ceva, iar în toate acestea nu-L recunoaștem pe Dumnezeu, că nu este meritul nostru, atunci suntem cei mai pierduți! Vedem că tot Cuvîntul Lui Dumnezeu are legătură despre Dragoste și cred că din orice Carte din Biblie sau din orice capitol, avem de învățat ceva despre Dragoste, dacă am cunoaște ceea ce este Dragostea!  Ar trebui să veghem neîncetat și să trăim prin dragoste. Să nu ne umflăm de “eu”, ci să avem acea lepădare de sine, despre care ne învață Domnul Insuși Dumnezeu; aceea pe care ne-o cere spre binele nostru! Domnul să ne ajute!

5.       nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndește la rău,

Ce ar avea dragostea cu modul în care ne comportăm? Dragostea nu se poartă necuviincios sau dragostea nu te face să te comporți necuviincios, dragostea nu te face să trăiești imoral, nu te împinge să faci anumite fapte care sunt scîrboase, anumite fapte care pot fi un prilej de păcătuire sau un prilej de poticnire. Cum poți să zici că iubești, iar tu ești o piedică pentru cineva ca să nu se apropie de Dumnezeu? Nu poți să faci ceva care nu e o Lumină, nu poți să zici că ai dragoste și trăiești în întuneric, făcînd roadele putrezite ale întunericului. Trebuie să fim o scară, o unealtă a zidiri, o unealtă a împăcării cu Dumnezeu, o unealtă a înălțării spre Dumnezeu, de aceea, acea unealtă e Lumina, Dragostea; este, în Total, o Lumină veșnică! A avea Dragostea Adevărată înseamnă a crește Lumina din oameni și, în mod normal, ca să crești Lumina în oameni, înseamnă să trăiești în Lumină. Vedem că Dumnezeu, în Dragostea Lui a facut ca Lumina și tot ce este bun să domnească peste noi, de aceea, Domnul Isus Hristos S-a jertfit să nu fim veșnic condamnați în iad, în întuneric, în durere. El ne-a dat Lumină, vindecare și mîntuire! Trebuie să învățăm de la Domnul Isus Hristos ce înseamnă dragoste, ce înseamnă să trăim în Lumină. Apostolul Ioan zice multe în prima Epistolă despre legătura între Dragoste și Lumină, dar ce m-a impresionat este modul în care vorbeste despre cum Dragostea Adevărată, cu ușurință, te face să împlinești poruncile Lui Dumnezeu, cum Dragostea te face să trăiești în Lumină, să trăiești ca Domnul Isus. Trebuie o mare trezire; întotdeauna trebuie să încercăm să avem cuvinte potrivite și să vorbim prin Dumnezeu, prin Duhul Sfînt; să avem ceva ziditor. Sunt așa de multe locuri unde Biblia ne învață cum să ne comportăm, cum să vorbim, cum să reacționăm; ne învață să fim într-adevăr desăvîrșiți în orice amănunt. Dar trebuie să realizăm că Dragostea nu te lasă să fii nepăsător față de ce este bine, față de poruncile Lui, față de ce este roditor!

                Am ajuns la atributul meu preferat. Acest atribut îmi vorbește cel mai mult. Prin acest atribut văd tot ce este Dragoste. După cum se observă, am vorbit deja foarte mult despre cum Dragostea nu-și caută folosul ei. În Filipeni, Cuvîntul ne învață că Domnul Isus nu-Și căuta folosul Lui, ci întotdeauna a căutat folosul altora, iar această căutare a avut-o și Tatăl. Domnul Dumnezeu a căutat ca omul să aibă un folos nespus de mare; acel folos, scop să fie unul veșnic; iar noi să avem nemurire în acest scop. Dumnezeu a căutat să avem viața veșnică, să avem mîntuire, un folos veșnic. El ne-a slujit înainte ca noi să fi existat. Le-a rînduit pe toate spre folosul nostru, cum ni se zice în Romani 8… Totul este spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Da, spre folosul nostru a ales Dumnezeu, iar Dumnezeu caută folosul nostru, fiindcă Tatăl n-are nevoie nimic din ce putem să-I dăm, pentru că totul primim de la El. Este spre folosul nostru dacă noi ne închinăm Lui Dumnezeu, unui Dumnezeu văzut ca un Tată. Atunci cînd ne cheamă să ne închinăm, să-L lăudăm, ne zice ca un Tată, cu o Dragoste Nespus de mare: “haide, copilul Meu și bucură-te de Dragostea Mea, de bunătatea Mea; bucură-te de Slava și Puterea Mea, vreau să Mă bucur cu tine, copilul Meu, de aceea, vino în Prezența Mea!”.  Dumnezeu nu are nevoie de închinarea noastră, are ființe mai sfinte, mai statornice decat noi, care să-I slujească, dar Dumnezeu, în Dragostea Sa, ne dă nouă Harul Cel mai mare. Ne-a creat după Chipul Lui și avem șansa să iubim ca El, cu Agape… ca să avem o adevărată unitate cu El. Dumnezeu nu Și-a căutat folosul Lui. Dragostea nu-Și caută și nici noi nu trebuie să căutăm folosul. Totuși, degeaba forțăm, căci acest lucru vine de la sine cînd iubim cu Adevărat! Majoritatea dintre noi suntem așa de triști, așa de doborîți și zdrobiți, gîndindu-ne la cauzele ce ne-au condus la o asemenea stare. Ne întrebăm de ce suntem așa; de ce avem problemele noastre, ne preocupăm de noi, de “eu-l” nostru și orice facem înseamnă eșec; tot suntem întristați și neîmpliniți. Ajungem să ne înșelăm singuri și nu realizăm că suntem făcuți după Chipul Lui Dumnezeu, nu realizăm că Dumnezeu a pus în noi ceva care găsește împlinire și bucurie. Doar cînd căutăm folosul altora avem împlinire, bucurie adevărată; doar cand îi ajutăm pe cei pe care-i iubim; doar atunci cînd suntem gata să ne sacrificăm pentru folosul altora, cînd ne dăruim ca să dăruim un bine nespus celor pe care-i iubim. Dacă vrem să avem bucurie adevărată, împlinire adevărată, trebuie să căutăm folosul altora (vă spun din experiență… chiar dacă suferi, chiar dacă te doare pentru că ai făcut un sacrificiu dureros pentru ce iubești, ca să primească un bine nespus, atunci te vei bucura în dureri, în suferință! Așa de mare e bucuria și împlinirea ce ți-o dă Dragostea atunci cînd cauți folosul altora! Domnul să ne ajute și să aibă milă de noi!

A nu te mînia înseamnă a fi blînd, a nu te mînia înseamnă a fi potolit, a nu te mînia înseamnă a nu te aprinde, a răbda… și vedem mai departe din ce se mai zice cu adevărat despre legătura pe care o face Dragostea. A fi blînd și potolit semnifică și prețuiește nespus de mult, e un atribut extraordinar de mare. A fi blînd și potolit este legat în mare parte cu înțelepciunea, dar vedem că și Dragostea are o Înțelepciune Nemărginită, și anume Dumnezeu. Însuși Domnul Isus S-a descris ca avînd blîndețe și smerenie; ne propune și nouă să învățăm aceste lucruri de la El. Domnul ne-a învățat blîndețea aceea… “ca miel blînd dus la măcelerie n-a scos nici un sunet, nici un cuvînt..”, e minunat să fii blînd cînd suferi, să fii blînd cînd te doare, să fii blînd în necaz. În Biblie stă scris că necazul și suferința îl îndeamnă pe om la rău, la revanșă, adică acea agitație, cînd inima ți se pierde în momentul în care vezi cît de mare e necazul; atunci cînd vezi că nu mai este speranță și nu prea vezi cu ochii de carne, cînd ființa aceasta limitată își pierde puterile și rămîne ca un pămînt în cutremur. E greu să nu te mînii, e greu să fii blînd și potolit cînd e atîta agitație în jur, cînd oriunde mergi e mînie, răutate, ură… dar să învățăm de la Domnul Isus Hristos, de la El. Toată lumea era agitată și, în agitația lor, l-au osîndit pe Domnul Isus la moarte, dar El a suferit blînd, potolit și bucuros. Cît de mult avem de învățat de la Domnul Isus!

      6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr

Am ajuns la “nu se bucură de nelegiuire”, am trecut recent peste a nu te mînia și acum am ajuns la a nu te bucura de ce este rău, de fărădelege, de nelegiuire.  Am auzit așa de multe predici, multe îndemnuri prin care ni se zice că dacă ești al Lui Dumnezeu trebuie să fii bucuros. E drept. N-avem motive de a nu fi bucuroși. De ce să nu ne bucurăm, mai ales cînd vedem legătura între “nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr”, cînd vedem cum Dragostea face rolul de unitatea desăvîrșirii și totul are o strînsă legătură?! Nimic nu ar putea lipsi din ce se spune acolo. Totuși, lipsesc multe lucruri și aspecte din Dragoste. Cînd m-am gîndit despre a nu te bucura de nelegiuire, m-am dus la Domnul Isus. El este Chipul Lui Dumnezeu, Dragostea între noi și El. De la El învățăm tot ce este Dragoste… m-am gîndit de cîte ori Domnul Isus Hristos n-a fost bucuros… și primul lucru ce mi l-am amintit cînd Domnul Isus S-a mîniat foarte tare, a fost atunci cînd a vazut ce au făcut fariseii și oamenii din Templul Sfînt, din Templul care trebuie să fie Casa Tatălui, Casa de rugăciune… cum de la o Casă, ce era destinată rugăciunii, zidirii, pocăinței, sfințirii, s-a ajuns la una de tîlhari, îmbîcsită de minciuni, înșelăciuni, profituri egoiste; un loc în care ți se fură bucuria, pacea și  tot ce este bun… Dacă ar fi să privim și să ne amintim de cîte ori Dumnezeu nu S-a bucurat și nu Se bucură de nelegiuire, de păcat… vom avea multe învățături.  E o bună oportunitate de a învăța ce înseamnă să ai Dragoste.

Cum să te bucuri cînd vezi că unul își face singur rău, cum să te bucuri de nelegiuirea care-l duce pe om în iad? Uneori, în necredința și lipsa noastră de înțelepciune, ne întrebăm… cum de Dumnezeu nu face ceva, cum de-i lasă pe unii să meargă în iad… dar, ce folos să-i aducă pe toți păcătoșii, ce folos să-i aducă pe toți cei care nasc doar nelegiuire în Ceruri? Ar mai fi rai dacă cei răi ar merge acolo? Desigur, Dumnezeu (la fel ca mine, de altfel) ar dori ca toți să meargă în Ceruri, în Rai… dar degeaba merge cineva dacă nu s-a curățit și nu s-a lăsat de păcate. De aceea Dumnezeu a zis că nimic spurcat și nimic ce este păcătos nu va ajunge acolo, adică… e normal să vină păcătoși în Ceruri, dar ei nu ajung acolo dacă nu s-au pocăit, dacă nu L-au primit pe Domnul Isus, dacă nu s-au sfințit în Sîngele Domnului Isus, dacă, după ce s-au întors la Dumnezeu, nu rămîn în Curățirea Domnului Isus, dacă nu se curățesc în mod constant. N-ai Dragoste Adevărată dacă te bucuri cînd persoana pe care o iubești trăiește în păcat și face păcate… n-are cum să nu te doară cînd vezi că-și rănește sufletul prin păcatele pe care le face. Cum vă imaginați Dragostea Lui Dumnezeu? E Dragostea Lui așa de egoistă? Oare, în Dragostea Lui, ar căuta El ceva spre binele și folosul altora? Daca e așa… de ce ar aduce păcat în Rai, în Ceruri? De ce ar aduce persoane care să influențeze și să infecteze Tot ce este Sfînt acolo Sus sau pe toți sfinții aleși… ? Oare nu pedepsește El cu Dragoste cînd trimite tot ce este rău în iad? Da, Dumnezeu din Dragoste trimite, nu cu bucurie, ci cu tristețe, mîhnire. Mînios, trimite din Dragoste în iad pe toți cei care nu s-au pocăit, pe toți păcătoșii… pe toți care au refuzat Dragostea Lui în Domnul Isus Hristos.

Domnul Isus ne transmite că-i ferice de cei ce plîng; mai mult… în alte versete ne arată că uneori supărare, tristețea, mîhnirea sfîntă e spre un mare folos și ne aduce un mare rod, o mare răsplată. E un motiv pentru care supărarea, mîhnirea au un folos nespus de mare, un rod bogat! Da… e bine uneori să plîngem… însă nu e un mare folos să ne plîngem pe noi înșine. Cu folos e să-mi plîng păcatele, să mă mîhnesc, să mă supăr, cu o sete sfîntă de neprihănire. Acestea fac parte din procesul pocăinței. Totuși…  cel mai mare folos avut din mîhnire, din tristețe, din lacrimi… este atunci cînd plîngem pentru alții, cînd putem plange pentru cei pe care-i iubim. Așa a făcut și Domnul Isus. Din nou învățăm de la Domnul Isus… El a plîns pentru păcatele noastre, El a plîns pentru noi și a mijlocit în rugăciune, în suspine, în lacrimi, în tristețe de moarte…. E minunat Domnul nostru Isus Hristos! Nu înțelegem? Trebuie să plîngem și să ne mîhnim, să ne doară pentru cei care suferă, pentru cei care sunt pe o cale greșită… pentru cei care au nevoie de lacrimile noastre. Nu zice “ferice de cei ce se plîng..” ci zice ferice de cei ce plîng, uitați-vă în Biblie… oamenii cu adevărat neprihăniți au plîns pentru păcatele altora, au plîns pentru cei pe care îi iubeau. Așa trebuie să facem și noi în rugăciune. Se zice… nu te ruga pentru mulți, că nu știi cîți duci… însă zic, roagă-te pentru toți pe care-i iubești. Dacă iubești, roagă-te pentru toți, dacă-i iubești pe mulți… roagă-te pentru mulți, dacă iubești mai puțini… roagă-te pentru cei puțini! Tot așa… nu te bucuri oricum și oricînd… nu te bucuri permanent, ci te superi, te mîhnești cînd vezi păcatul din lume sau vezi cum păcatul face atît de mult rău celor pe care-i iubești…. Da, te poți bucura toată viața ta! E și normal să te bucuri cînd Îl ai pe Domnul Isus Hristos, cînd ai Adevărul, după cum vedem în următorul atribut al Dragostei… Te bucuri, totuși nu poți fi nepăsător, nu se poate să nu te doară dacă ai Dragoste pentru cei în păcat, pentru cei în suferință, de aceea… trebuie să fim gata să ne pese. Un alt bun exemplu este Lot (“neprihănitul de Lot). El și-a chinuit sufletul neprihănit în Sodoma din cauza păcatului…”, Oare nu ne chinuie sufletul nostru curat și sfînt datorită Sîngelui Domnului Isus? Unde ne este Dragostea cînd ne doare, cînd vedem în lume păcatul? Oare nu vine asta de la Dumnezeu, nu e ăsta un semn al Dragostei Lui? Chiar e… dar cît de mult ne doare? Am învățat oare să luptăm cu păcatul pînă la sînge? Am învățat de la Domnul Isus ce înseamnă să ne doară cînd păcătuiesc alții? Oare am fi gata să ne dăm viața spre folosul altora, ca ei să fie scăpați din păcat?… pînă unde ne-ar duce Dragostea noastră, pînă unde ne duce mîhnirea, cum reacționăm atunci cînd vedem păcatul din jur? Încercăm să schimbăm, să ne rugăm, să slujim sau ne împietrim și începem să creștem în ură? O întrebare care trebuie gîndită.

E și normal ca Dumnezeu, în Dragostea Lui, să ne dăruiască celor care sunt buni și celor care au acceptat Dragostea Lui cu Adevărat, adică pe Domnul Isus Hristos… e normal să le dea, celor ce-L iubesc, un loc unde să existe doar tot ce este Bun, unde este doar Neprihănire, Sfințire, unde este Bucurie și nimic rău…. Am să folosesc o experiență, o simțire. Nu știu cîți vor înțelege ce voi zice sau ce voi încerca să exprim. Cu asta sper ca să înțelegeți un anumit lucru despre Dragoste. Am fost într-o zi la biserică.  A fost… ceva extraordinar, toți s-au bucurat. Era de nedescris, clipă de rai, Puterea și Prezența Duhului Sfînt. Era ca în ziua Cincizecimii… toți parcă zburau de bucurie, toți strigau de bucurie.. M-am bucurat nespus de mult la început, dar, după ceva timp… m-am gîndit la cei pe care-i iubesc. Am început să gem în mine, să plîng în hohote… Toți ceilalți se bucurau, însă eu plîngeam cu multe lacrimi. De ce? Fiindcă nu luau parte la acea bucurie toate persoanele pe care le iubeam… fiindcă nu puteam să mă bucur împreună cu ei… și m-am gîndit: dacă e așa de dureros să trăiești o clipă fără cei pe care-i iubești, oare cum va fi o veșnicie? Cu cît mai mult ne iubește Domnul Isus, cu atît mai multe ne iubește Tatăl, Dumnezeu… oare de cîte ori ne cheamă să ne bucurăm în Prezența Lui, cu atît mai mult, nu doar ne cheamă, ci El ne dă darul ca, în Prezența, în Sfințirea Lui, să avem schimbare, să avem rodul pocăinței, care este spre folosul nostru veșnic… e cum un tată vrea să stea împreună cu fiul său sau fiica lui… și, fiindcă se bucură în prezența lui, tatăl îi dă un dar. Așa face și Tatăl nostru. Ne bucurăm cu prezența Lui și ne dă darul de a deveni mai buni. De aceea rugăciunea îți dă puterea de schimbare, de a avea o viață nouă…

Să revin… Dacă pe Dumnezeu Îl doare pentru fiecare clipită care a fost ratată și nu te-ai bucurat în Prezența Lui, oare nu Îl doare pentru cei care merg în iad, ratînd astfel veșnicia? Da, Îl doare atît de mult, încît nu ne putem imagina… din această cauză El nu se bucură de nelegiuire; de aceea Dragostea nu se bucură de păcat… Totuși, e mai bine ca răul să meargă în iad și binele în Ceruri. Astfel nu va mai exista acea lume infectată de epidemia compusă din păcat, nelegiuire, fărădelege, rău…  Dumnezeu, în Dragostea Lui, cu mîhnire și tristețe,  trimite cu mînie tot ce este rău în iad.

Am acoperit cum am putut ceea ce înseamnă a nu te bucura de nelegiuire, dar nu prea am acoperit ceea ce înseamnă a te bucura de Adevăr, de Tot ce este Bun și Desăvîrșit…

Voi clarifica și faptul acesta.. Cînd vezi cît de multe a făcut, face și va face Domnul Isus în viața ta… cînd vezi că Adevărul ia rod în viața ta și a altora… n-ai cum să nu te bucuri!

                Mă gîndeam cum de nenumărate ori citeam Cuvîntul Lui Dumnezeu, Adevărul Lui… În acele momente  eram umplut de bucurie. Astfel de bucurii sunt nespus de mari; sunt de nedescris! Totuși… de cîte ori ne-am bucurat cînd Domnul a vorbit prin Duhul Sfînt, prin oameni, iar Adevărul Lui a fost împărțit. De exemplu, Pavel… El a zis că nu propovăduiește Evanghelia pentru c-ar fi obligat sau că așa ar trebui, ci o face ca să aibă și el parte de Evanghelie, adică să aibă și el parte de Cuvîntul Lui Dumnezeu, de Adevărul Lui Dumnezeu, să se bucure și el de acest Adevăr, care rămîne veșnic viu și neschimbat. Trebuie să te bucuri de Adevărul care dă eliberare, vindecă, mîngîie, întărește, dă biruință și mîntuire! Uitați-vă cum Cerul se bucură de Adevărul care eliberează un păcătos, atunci cînd acesta se pocăiește… uitați-vă cum se bucură Domnul Isus de Adevărul care lucrează… El a murit bucuros știind că Adevărul, în Jertfa Lui, în Moartea și Învirea Lui, va aduce ceva nespus de minunat, va aduce mîntuire!

                Dumnezeu nu S-a bucurat de nelegiuirea oamenilor, de nelegiuirea noastră… Domnul Isus nu S-a bucurat de starea și robia în care eram, de “Egiptul”, de “Babilonul”  lumii acesteia, care ne robeau și ne chinuiau cu tot ce este rău. El nu S-a bucurat, iar mîhnirea, supărarea aceasta față de lume și față de stadiul în care a ajuns ea, L-au dus pe Domnul Isus la moarte, ba încă la moarte de cruce. Totuși, supărarea aceasta a fost Adevărul Lui Dumnezeu, care a adus bucurie în lume, adică… a adus bucuria iertării, bucuria Harului; a adus bucurie în toată lumea aceasta, și mai mult, Dumnezeu Însuși S-a bucurat că moartea Domnului Isus Hristos nu a fost și niciodata nu va fi în zadar. De aceea, Domnul Isus a tăcut și nu S-a plîns pe cruce de durerile Lui… ci El a zis cu toată conștiința “S-a isprăvit..”. Oare de cîte mii de ani a așteptat Domnul Isus să zică asta, să termine și să cîștige războiul cu păcatul și întunericul din lumea aceasta? Adevărul Lui Dumnezeu este Domnul Isus Hristos, Cel Răstignit; El, Cel Înviat prin noi…. Adevărul Lui e reprezentat de Făgăduințele Lui, bucuria față de tot ce a promis El, de tot ce a poruncit, de tot ce ne-a sfătuit El. Cum să nu te bucuri de Adevărul Lui Dumnezeu, cînd Adevărul rămîne veșnic, cînd Adevărul semnifică tot ce este Bun… cum să nu te bucuri de Adevăr, cînd acesta schimbă, transformă și face numai minuni…. Cum să nu te bucuri de Adevăr, cînd are atîta putere? E mult de zis despre Adevăr, dar cine iubește cu Adevărat, iubește Adevărul Lui Dumnezeu, Cuvîntul Lui…  În 2 Tesaloniceni stă scris: “pentru că n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiți”; “n-au primit Dragostea Adevărului ca să fie mîntuiți..”. Ceea ce vreau să scot în evidență: mîntuirea și Dragostea Adevărată e bazată pe Adevăr. Dragostea e legată de Adevăr, iar Adevărul e legat de Dragoste… Dumnezeu este Cuvîntul și Cuvîntul este Dumnezeu! Noi ne orbim singuri dacă nu avem Dragostea Adevărului, în loc să credem, să ne bucurăm de Adevărul Lui Dumnezeu, de Cuvîntul Lui, de Evanghelia Lui; Cuvîntul este Domnul Isus Hristos, Cuvîntul este Dumnezeu!

                O întrebare simplă: ce fel de Dragoste avem cînd nu ne bucurăm de Adevăr, cînd nu ne bucurăm de Cuvînt, cînd nu ne bucurăm de ce este roditor și duhovnicesc, ci ne bucurăm în lucruri goale, deșarte; lucruri care nu sunt din Adevăr, ci sunt doar trecătoare și fără folos… ce fel de Dragoste avem cînd ne eliberăm prin minciuni, iluzii… înșelăciuni… ce fel de Dragoste avem cînd găsim recreație, eliberare în lucruri de nici un folos pentru sufletele noastre? Recunosc… duc extraordinar de mult lipsă de Dragoste; asta pentru că firea, eu-l meu e așa de mare încît nu lasă loc pentru Adevăr, pentru Cuvînt, pentru Domnul Isus Hristos, pentru Tot ce este Bun, Desăvîrșit și roditor. E incredibil cînd noi ne înșelăm cu o “dragoste” falsă, cînd găsim plăcere în lucruri care n-au nici un folos… Sincer, îmi pare așa de rău pentru o clipă petrecută în lucruri care nu fac parte din Adevărul care rămîne veșnic; îmi pare rău de clipa care n-a fost trăită prin Hristos, iar Domnul Isus Hristos n-a trăit prin mine… E groaznic cînd încă mai găsim plăcere în lucruri care sunt doar iluzii, care n-au nici un folos; e groaznic cînd nu ne bucurăm de Adevăr, ci ne bucurăm de lucruri firești, de minciuni și iluzii… ne petrecem timpul în lucruri care ne golesc, în lucruri care ne mănîncă sufletele noastre și ne lasă răni…. Ne bucurăm de o clipă cu aceste lucruri înșelătoare, cu minciuni, iar după, ne trezim numai cu răni și într-o stare mai rea decît cea de dinainte de a ne recreea, elibera prin anumite “distracții”… Totuși, adevărata împlinire și bucurie este în Adevăr, în tot ce este roditor. Ce mare Adevăr !!!: “nu există o bucurie, nici în Ceruri, nici pe pămînt, decît în Prezența Ta, la Picioarele Tale, Domnul Dumnezeul meu!”…. Găsim multe lucruri, dar dacă noi găsim bucurie și plăcere iubind Adevărul, atunci vom trăi după Adevăr, vom trăi prin Adevăr și vom găsi plăcere doar în Adevăr. Nu avem de ales… trebuie să iubim așa, dacă avem Dragostea Adevărată;  trebuie să ajungem să găsim plăcere, “poftă” doar pentru ce este ziditor, doar pentru Adevăr.

                Adevărul zidește, minciuna nimicește! Adevărul zidește fiindcă rămîne veșnic și crește… dar minciuna nimicește pe oricine, minciuna înșală și îngroapă pe oricine; îl face cum nu a fost, nu este și nu va fi niciodată! Trebuie să ne bucurăm de Adevăr. Dacă ne bucurăm de ceva,înseamnă că iubim acel lucru…că ne place. Dacă Dragostea  a ajuns desăvîrșită în noi… vom împlini, trăi Adevărul Lui Dumnezeu, vom trăi prin Domnul Isus Hristos și El va trăi prin noi. Domnul Isus Hristos este Adevărul, Calea și Viața, iar Adevărul e Calea, Viața și Domnul Isus; tot așa Viața este Domnul Isus, Adevărul și Calea; iar Calea este Domnul Isus, Adevărul și Viața!

7.        acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.

Mă gîndeam ce ar însemna să acoperi totul? Și, ca de obicei, ca să înțeleg ce înseamnă Dragostea Acoperă totul, m-am uitat la Domnul Isus, la Dumnezeu și cum El a acoperit totul față de noi. M-am gîndit că, atunci cînd acoperi totul, înseamnă să ierți. Dar cum să iertăm? Domnul Isus Hristos, în Dragostea Lui, ne-a iertat în așa fel că a acoperit totul, dar nu a acoperit totul cu orice, ci a acoperit totul cu Sîngele Lui Sfînt, Plin de Viață și Curățire, Sfințire, Putere și Dragoste. Vedem, de la Domnul Isus, că a dărui iertare înseamnă sacrificiu,  lepădare de sine, de nevoile personale; înseamnă a renunța la anumite lucruri care ar fi un cîștig… sa renunți la propriile foloase pentru a ierta, pentru a acoperi greșelile… pentru a avea îngăduință, pentru a răbda. Totuși, nu zic că e greu. Dacă avem Dragoste Adevărată e ușor să ierți, dar, în același timp, e dureros lucrul acesta. A ierta înseamnă a te jertfi! Nu putem ierta oricum, trebuie chiar să ierți cînd nu este profitabil. A ierta înseamnă să fii gata pentru sacrificiu.  Deci, trebuie să învățăm de la pilda pe care ne-a dat-o Domnul Isus. El ne-a arătat că a ierta înseamnă să acoperi cu jertfire, sacrificiu.. Uitați-vă cum Domnul Isus ne-a dat să ne îngropăm, să ne acoperim cu Sîngele Lui ca să avem curățire și iertare! Trebuie să plătești prețul iertării, și anume… trebuie să suferi pentru a ierta, trebuie să ierți cînd este dureros. Avem Dragostea, care este gata să acopere totul? Avem Dragostea, care este gata să sufere pentru a acoperi, pentru a ierta? Ca să acoperim greșelile altora, trebuie să le acoperim cu suferința Dragostei; vedem din nou legătura Dragostei Desăvîrșite și Nemărginite… vedem cum se leagă “acoperă totul” cu “suferă totul”. Lucrurile acestea deja au fost repetate, dar este  bine să le mai repet, ca să clarific orice detaliu în Dragoste, de aceea… trebuie să acoperim totul din Dragoste, trebuie să iertăm din Dragoste, chiar cînd ne doare!

                “Crede totul”…la acest lucru am ajuns… Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui Dumnezeu; fără credință este cu neputință să fii iubit sau să iubești. Credința e, probabil, unul dintre cele mai importante lucruri pe care ni le cere Dumnezeu, Cel care ne cere și ne dăruiește Dragostea…. Cum am zis mai sus, credința îți dă puterea să faci; credința face totul posibil. Oare noi chiar credem în Făgăduințele Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos? Toți zicem: “pot totul în Hristos care mă întărește”? Credem că putem iubi ca El? Credem că putem ajunge desăvîrșiți în Sfințire, Dragoste, Răbdare, Pace, Bucurie și multe alte atribute de-ale Lui Dumnezeu? Credem că Dumnezeu poate face lucruri Nemărginite și Nepătrunse prin noi? Credem că Dumnezeu, în slăbiciunile noastre, ne dă biruință prin Harul Său, credem că, în neputințele noastre, El face totul posibil, în Domnul Isus Hristos? Vedem din Cuvînt că credința ne dă faptele ca să putem face ce trebuie. Dacă avem Dragoste, avem și credință, care nu stagnează, nu dă înapoi, ci avem o credință care are fapte, roade; care face semne și minuni; care face lucruri extraordinare! Trebuie să înțelegem că Dragostea ne dă credință ca ceea ce vom face să și dea rod; ca Domnul Isus să facă totul posibil!

                Am ajuns la „nădăjduiește totul”. Pentru mine „a nădăjdui” e aproape un sinonim al credinței, mai mult de atît, pot spune că e tatăl credinței sau credința se naște din nădejde. Nădejdea ne face să mergem înainte cu credința. În Evrei 11:1, credința e descrisă că-I legată de nădejde; să crezi în ce nădăjduiești și, cum am mai zis, să credem în Cuvînt, în ce ne-a promis Dumnezeu. Dragostea are nădejdi doar din Cuvînt, doar din Făgăduințele Lui Dumnezeu, Dumnezeu este nădejdea ta dacă ai Dragoste în tine! Uitați-vă la nădejdea Lui Dumnezeu față de noi; cum a nădăjduit Tatăl în Jertfa Singurului Său Fiu. Priviți cum Domnul Isus a nădăjduit în Jertfa Lui, după 2000+ de ani… …Cum, după atîtea mii de ani, după ce Jertfa Lui a influențat și a mîntuit atîtea persoane, tot mai are nădejde, din Dragoste pentru noi, că primim jertfa Lui. Iar noi, la fel, trebuie să avem nădejde că primim o răsplată după ce facem ceva, iar lucrul acesta va avea rod dacă-l facem cu Dragoste.  Dragostea nădăjduiește tot ce este mai bun, nu se oprește la lucruri de nimic, micuțe, ci Dragostea Nădăjduiește în ce este Nepătruns, în ce este Nemărginit, în Dumnezeu, în Făgăduințele Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos, Jertfa Lui! Trebuie să avem nădejdea că Dumnezeu va lucra; să avem nădejdea că, dacă am facut un bine sau orice altceva, iar lucrul acesta e făcut prin Dragostea Lui Dumnezeu, va aduce și va avea rod la timpul potrivit. La fel și cu Sămînța,  Cuvîntul Lui Dumnezeu… toate la vremea lor, așa a fost și Dragostea Lui Dumnezeu, care, cu îndelungă răbdare, a avut nădejdea că Jertfa Domnului Isus va aduce un rod nespus de mare. Domnul Isus Hristos a nădăjduit în Lumină, în tot ce este bine ca să ne aducă la stadiul de copii născuți din nou, în Sfințire, pentru Tatăl!

                E mult de zis, dar trebuie să înțelegem că nădejdea înseamnă să ai speranță în tot ce este mai bun; întotdeauna să privești la partea mai bună a vieții, adică “look at the better side of life” sau “look at the brighter side of life”. Această pildă e un mare adevăr. Trebuie să nădăjduim și să privim la ce este bun și nu la ce este rău, la răsplată; să nădăjduim pentru cei pe care-i iubim, ca să aibă un bine nespus!

                Am ajuns la ultima parte și cred că m-am repetat de nu știu cîte ori, dar mă bucur de lucrul acesta. Dacă m-am repetat, înseamnă ca o să arate legătura pe care o face Dragostea în toate acestea.

                Totuși, cînd eram la stăruință, pe cînd mă rugam, mi s-a zis asta: “un slujitor de-al Lui Dumnezeu este ca un înger trimis din Ceruri pentru ca să simtă alături de cei care sunt în cuptorul de foc”. Dacă privim ce înseamnă să simți alături, să fii alături de cei ce suferă, atunci vom înțelege ce înseamnă “Dragostea suferă totul..”. Să revenim la Ținta noastră, cea a Desăvîrșirii, să ne uităm din nou la Dragostea noastră, să ațintim privirile spre Domnul Isus și să învățăm de la El ce înseamnă cînd Dragostea suferă totul. Am vorbit într-un fel despre suferința pentru a dărui iertare din Dragoste, am vorbit despre a suferi pentru folosul altora din Dragoste, am vorbit despre a suferi pentru cei ce suferă boli spirituale, păcate, suferințe fizice… am vorbit deja mult despre a suferi din Dragoste. Pentru ce iubești dacă nu ești gata să suferi cu bucurie pentru asta. Am văzut deseori la unele persoane (chiar și la mine), cînd le-a durut și au suferit din cauza asta. Am așteptat repede oportunitatea de a mă răzbuna, judeca; “dreptatea”… cum era în cazul lui Iona. El nu dorea celor din Ninive pocăință, iertare, mîntuire, ci dorea nimicire; ei erau vrednici de aceasta… și, totuși, nu dorea ca ei să obțină îndurare de la Dumnezeu, asta pentru ca le-a făcut rău poporului de care aparținea. Prin aceasta, Dumnezeu i-a dat lui Iona o mare lecție a Dragostei, însă noi suntem ca Iona. Cînd cineva ne-a făcut să suferim sau atunci cînd suferim, ne grăbim să ni-L imaginăm pe Dumnezeu cum face dreptate, cum pedepsește. …Sau ne dorim a înțelege cît de mult Domnul Dumnezeu Îi iubește? Înțelegem că Dragostea se bucură în suferință. E minunat cînd poți să suferi din Dragoste.  Atunci te bucuri; e cel mai plăcut lucru pe care-l putem face în Domnul Isus Hristos, față de Tatăl nostru. Uitați-vă la Domnul Isus, care a suferit din Dragoste. Nu a dorit pedeapsa, ci Dreptatea Domnului Isus era să Se bucure că suferința Lui dăruia iertare. De aceea, Domnul Isus a zis: “Tată, iartă-i, că nu știu ce fac.”. De aceea, Ștefan, pe cînd suferea din Dragoste, nu se plîngea, ci a zis: “nu ține în seamă păcatul acesta”. Înțelegem acum ce înseamnă să suferi din Dragoste? Pavel zice… “mă bucur acum pentru suferințele mele în trupul meu pentru voi” și sunt sute de versete care ne îndeamnă să suferim din Dragoste și, dacă suferim din Dragoste, ne bucurăm că putem să suferim pentru ce iubim! Chiar suferim totul, chiar întoarcem obrazul, chiar răbdăm din Dragoste sau repede ne gîndim și dorim pedeapsa ca un blestem?

                După toate aceste lucruri, sper să realizăm cît de departe suntem de Dragoste, de ce este o așa de mare nevoie de Dragoste. Mai mult, sper să înțelegem ce face și ce nu face Dragostea Adevărată, venită de la Dumnezeu. Suntem o iluzie fără Dragoste sau suntem veșnic vii în Dragoste, în Domnul Isus Hristos, în Tatăl, Dumnezeu?

                Am încercat și m-am chinuit să exprim simțămintele pe care mi le dăruiește Dragostea. Știu foarte clar că n-am terminat despre Dragoste și nimeni nu poate termina în a descrie Dragostea în cuvinte, ci Dragostea se simte. De aceea, chiar după ce termin de scris aici, voi învăța ceva nou, voi simți ceva nou și nepătruns în Dragoste, prin faptul că Dragostea nu poate fi descrisă pe deplin. Am vrut doar să descriu simțirile, împlinirile pe care ni le dăruiește Dragostea… Am vrut doar să gustați, prin cuvinte, un strop dulce din Dragoste, din Domnul Isus Hristos, din Dumnezeu!