Thursday, October 14, 2010

Matei III - Versetul Saptesprezece

Matei III – Studiu



Versetul şaptesprezece – “Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea."”



                Teologii spun că, în momentul când S-au deschis Cerurile, pe când a coborât Duhul Sfânt şi S-a auzit Vocea Tatălui, vedem legătura “Trinităţii”… Îl vedem pe Dumnezeu Una. E totuşi minunat ce s-a întâmplat. Ce taine minunate! Aici e legătura din 1 Ioan 5:6-11. În acele 5 versete se explică ce s-a întâmplat; se explică mărturisirea Tatălui, Fiului [Cuvântului] şi Duhului Sfânt, în Ceruri, iar, aici pe pământ, a Duhului, a Apei și a Sângelui. Domnul Isus a venit cu acestea trei şi a mărturisit prin acestea trei pe pământ, iar din Ceruri era Tatăl, Cuvântul, care era Glasul şi Cuvintele Tatălui… şi Duhul Sfânt care a venit din Ceruri pe pământ. În V.T prezenţa lui Dumnezeu se revela prin “Chivotul Mărturiei” ; am scris anume  ca să înţelegem cât de adânc e să mărturiseşti, cât de adâncă este o simplă mărturie de la Dumnezeu! Mărturia Lui Dumnezeu înseamnă Cuvântul Lui, Adevărul Lui, iar ce Mărturiseşte e că El este, a fost şi va fi întotdeauna Adevărat şi Viu. Sunt foarte multe versete, întâmplări, de aceea ar trebui să fie un studiu special ca să vedem ce semnifică Biblic o mărturisire. În Ioan ne zice că El, Domnul Isus, Fiul, Mărturiseşte despre El Însuşi, şi nu numai atât, ci şi Tatăl, iar Tatăl şi Fiul sunt Una. În Exod vom găsi mărturia Sângelui, Cuvântului şi a Untdelemnului [Duhul Sfânt] ; era o prevestire a Legământului care va fi prin această Mărturie a Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt. Faptul că aici oamenii văd Unitatea/Trinitatea lui Dumnezeu e clar şi e ceva minunat.
                Totuşi, faptul că această Unitate este în Ceruri dar şi pe pământ. Însă este o formă de teologie care zice că Dumnezeu a făcut totul şi a lăsat totul la libera noastră alegere, că El nu intervine pe pământ, ci depinde de noi,  că El e în Ceruri şi doar atât, dar asta e o mare înşelăciune. Cum ni se spune în 1 Ioan 5, vedem  că Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) e în Ceruri, dar şi aici pe pământ… Prezenţa Lui nu lipseşte de pe pământ, intervenţia Lui, lucrarea Lui, El implicându-Se activ în vieţile noastre, El vine în ajutor şi ne dă izbăvire! El nu stă nepăsător şi e aproape de fiecare dintre noi, doar să credem şi vom vedea rezultatul, rodul credinţei noastre.

                În Ioan 12:28-30,  vedem că, totuşi, Domnul Isus era tulburat, a cerut ceva de la Tatăl şi Tatăl a răspuns chiar în clipa aceea. Acum realizăm că Tatăl, Dumnezeu, nu a răspuns pentru Domnul Isus (aceasta însemnând că Domnul Isus n-a cerut  ca o întărire de credință sau mângâiere, ci, mai degrabă, Domnul Isus a cerut de la Tatăl ca să se întărească credinţa celor din jur. Domnul Isus era tulburat de necredinţa lor şi avea nevoie ca Mărturisirea Tatălui, plină de viaţă, să se unească cu a Lui şi, în asa fel, Cuvântul, Mărturisirea, să fie plină de viaţă şi autoritate, să fie vrednică de crezare şi acceptare! Iarăşi vedem în evenimentul “schimbarea la faţă”,  că Glasul Tatălui S-a auzit şi a Mărturisit despre Domnul Isus. Din nou observăm că acest lucru n-a fost pentru Domnul Isus, ci a fost pentru noi, pentru Apostoli. Chiar dacă Domnului Isus Îi era nespus de greu să fie împrejurul răutăţii oamenilor şi necredinţei lor, a cerut o Mărturie Vie de la Tatăl, Unită cu a Lui, în aşa fel că cine aude să aibă viață, să aibă trezire, să asculte Adevărul lui Dumnezeu.  Domnul Isus nu S-a gândit la folosul Lui, nu avea un motiv egoist, ci S-a lepădat de Sine Însuşi făcând totul pentru noi, iar această Mărturie poate să fie spre mântuirea noastră sau spre osânda noastră, în funcţie de alegerea noastră, cum primim şi credem Adevărul lui Dumnezeu, Glasul Lui, Cuvântul Lui.



                “"Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea."”  
 “În care Îmi găsesc plăcerea”… e minunat, în Domnul Isus se găseşte plăcerea Tatălui, numai în El şi în nimic altceva. La fel cum zice Domnul Isus că numai în El putem aduce roada spre slava Tatălui, spre placul Tatălui.  Dumnezeu va găsi plăcerea în noi numai când suntem găsiţi în Domnul Isus şi Domnul Isus este găsit în noi! Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi El, ca un Tată, Îşi găseşte toată plăcerea în Fiul Său Preaiubit... de ce? Fiindcă în El este Tot ce este Bun şi Adevărat, în El nu este nimic rău…  noi trebuie să ajungem nişte copii adevăraţi ai lui Dumnezeu, în aşa fel încât El, ca un Tată, să mărturisească că Îşi găseşte plăcerea în noi. Însă noi trebuie să ne renaştem în fiecare clipă, să ne reînnoim în Duhul Sfânt, în Domnul Isus, în Cuvântul Întrupat… să devenim niste proaspeți şi curaţi copilaşi. În Proverbe zice că plăcerea tatălui este într-un fiu bun, cu atât mai multă plăcere are Tatăl în Fiul Său, Domnul Isus. Iar dacă noi suntem în El, vom fi copii ai lui Dumnezeu şi nu numai atât.  Cu toată siguranţa vă spun că Tatăl va găsi plăcerea în noi. În noi va fi ascuns tot ce este Bun şi Adevărat, nimic rău… în noi se vor odihni acele lucruri în care Îşi găseşte plăcerea Dumnezeu! De aceea să insistăm ca să-L avem pe Domnul Isus în viaţa noastră, în noi şi noi să fim ascunşi în Domnul Isus, ca în fiecare clipă şi lucru ca Tatăl să Îşi găsească plăcerea în noi!

Tuesday, September 21, 2010

Matei III - Versetul Saisprezece

Matei III – Studiu



                                                                                                                        
Versetul Saisprezece – “De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.”




                “De îndată ce a fost botezat”     În Luca 3:21 ni se zice: după ce a fost botezat tot norodul, iar în Marcu 1:13: îndată după ce a ieșit din apă. După cum vedem, Ioan botezătorul L-a botezat pe Domnul Isus chiar atunci. Nu a fost o zăbovire, ci chiar în clipa aceea Ioan botezătorul s-a lăsat înduplecat și L-a botezat pe Domnul Isus. Iarăși se vede cum lucrează Domnul Isus; cum lucrează Dumnezeu. Îndată… N-a fost ezitare, nici lenevire sau nehotărâre. Era hotărât și a lucrat hotărât, n-a dat înapoi, ci îndată a fost botezat. Nu numai că a fost botezat, ci îndată a mers înainte, a ieșit la suprafață, a ieșit afară cu mărturia că e curat înaintea Lui Dumnezeu.



                “a ieşit afară din apă.”     Nu a stat la discuții cu Ioan botezătorul, n-a stat în apă, ci, după ce și-a făcut lucrarea, a ieșit îndată din apă.  Totuși, asta ne arată că Domnul Isus a fost scufundat… adică, a intrat în  râul Iordan și a fost scufundat în apă, n-a fost stropit cum fac unii, ci a făcut mărturisirea îngropării în curățirea cu Însuși Sângele Lui, cu Sângele Mielului. E o dovadă adevărată că botezul nu se face prin stropit sau prin alte moduri, ci mărturisirea unui cuget curat. Mărturisirea pocăinței se face prin scufundarea totală în Sângele Domnului Isus.
                Totuși, Domnul Isus a ieșit îndată afară din apă, dar ce ne relatează aici e că Domnul Isus, după ce a ieșit, S-a rugat… și când S-a rugat, Cerul S-a deschis la rugăciunea Lui. E minunat cât de mult a iubit comunicarea cu Tatăl prin rugăciune. Legătura Lui cu Cerurile era extraordinară. Cuvântul ne arată că El, imediat după ce a fost botezat, a ieșit din apă și S-a rugat[Luca 3:21]. Faptul că Domnul Isus a ieșit îndată din apă, ne zice că El nu a stat să fie văzut de ochii tuturor. Nu era acolo pentru spectacol, ci, după ce a început lucrarea Lui prin a primi botezul, a ieșit repede din apă ca să Se roage. Numai în Luca (acesta fiind atent la detalii) ni se certifică că El S-a rugat când a ieșit din apă. Asta ne zice că nu oricine a văzut acest lucru; n-a făcut rugăciunea de ochii lumii, ci a făcut-o ca o Legătură cu Tatăl, cu Cerul… nu de ochii lumii, de a face impresie, ci era doar între El și Tatăl.



                “Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis,”     După ce a ieșit din apă, pe când se ruga, Cerurile S-au deschis. Atunci Împărăția Lui Dumnezeu, Împărăția Cerurilor S-a atins de pământ. Într-adevăr, Domnul Isus a deschis Cerurile prin rugăciunea Lui, în așa fel era legătura dintre Ceruri și pământ, dintre om și Dumnezeu, prin El. Vedem de la început că mijlocirea Domnului Isus a deschis Cerurile și a făcut o Cale, o Portiță, o Ușă spre Ceruri. Da, El este Marele nostru Preot Mijlocitor, care a deschis și deschide Cerurile pentru noi, ca noi să intrăm acolo, să căpătăm Îndurare înaintea Tatălui, în fața Tronului de Har. Așa de minunat e Domnul nostru Isus Hristos, Dragostea noastră, Mielul nostru, Marele nostru Preot, Singurul Mijlocitor între om și Dumnezeu, între Cer și pământ, Singurul care poate să mântuiască, să-l desăvârșească pe cine-L primește. În Fapte 7:56, vedem un caz similar, unde Cerurile i S-au deschis lui Ștefan, înainte să-și dea suflarea pentru că era omorât de pietrele prigonitorilor…. Conecția lui Ștefan în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt i-a dat Harul să vadă Cerurile deschise, pe Tatăl și Fiul. Vedem că noi putem să avem Cerurile deschise pentru noi, în Domnul Isus… să avem legătura cu Cerul. Ștefan și-a îndreptat privirile spre Cer, plin de Duhul Sfânt. A văzut Cerurile deschise. Era o rugăciune de răbdare, de Dragoste. În Ioan 1:51, Domnul Isus le promite că vor vedea Cerul deschis și îngerii Lui Dumnezeu coborând și suindu-se peste El Însuși. Această minune ne vestește că ființe dumnezeiești, ființe îngerești vor avea legătura cu noi. De ce? Pentru că și noi facem parte din aceeași Împărăție. Am devenit copii ai Lui Dumnezeu prin El. Prin faptul că ne-am unit, ne-am făcut Mireasa Lui, Biserica Lui. Ni se zice că îngerii privesc peste noi și se uimesc de ce face și ce taine are Tatăl în Domnul Isus pentru noi! Slavă Lui! Da, totul a început când Cerurile S-au deschis, ca Tatăl să facă mărturisirea despre Fiul Său, după cum vom vedea. Prin faptul că acest lucru S-a întâmplat, Domnul Isus a putut să zică despre Împărăția Cerurilor că este în inima noastră, adică… Împărăția Cerurilor a putut să fie în inimile noastre ca noi să fim născuți ființe cerești, copii de Dumnezeu; născuți în El. Totuși, dacă El n-ar fi deschis Cerurile la rugăciunea Lui, mai era oare în inima noastră o Împărăție Nemărginită? Deloc. Totuși, acest Har ni S-a dat pentru că El S-a rugat după ce a fost botezat, după ce S-a smerit și a coborât așa de jos. Acum să fim fără griji! El a lăsat Cerurile deschise, ca noi să-L urmăm. Unii zic că se referea la o lumină reflectând sau altele, dar am credința că erau chiar Cerurile, străzile de aur, Slava Cerească și Dumnezeiască. …Acestea S-au văzut… o Lumină Adevărată, ceva ce cuvintele nu po săt descrie. Da, Cerurile S-au deschis și vor rămâne atât timp cât El Mijlocește pentru noi; atât timp cât Îl avem pe El… El nu ne lasă dacă noi nu ne  lăsăm de El. De aceea, să îndrăznim să ne apropiem de Tronul Harului! Să vedem și noi cum Cerurile sunt deschise de Domnul Isus pentru noi. Să ne rugăm și să stăruim în rugăciuni fierbinți ale Duhului Sfânt!



                şi a văzut”      Unii teologi susțin că Cerurile au fost deschise pentru Ioan botezătorul, bazându-se pe versetul 33 din capitolul 1 al Evangheliei după Ioan, dar, după cum vedem, nu oricine a putut să vadă Cerurile deschise. Domnul Isus le promite ucenicilor în Ioan 1:51, iar, în cazul lui Ștefan, în Fapte 7:56. În acest caz, se pare că doar Ștefan a văzut…. Deci, în această situație, Ioan botezătorul a văzut Cerurile deschise. Cu toate acestea, Cerurile S-au deschis pentru Domnul Isus, ca Duhul Sfânt să Se odihnească în mod tainic peste El. E foarte clar că vedenia era destinată lui Ioan botezătorul spre a fi văzută, în așa fel ca acesta să aibă confirmarea din partea Tatălui că Domnul Isus este Mesia Lui Dumnezeu, că El este Unsul ales, Care a venit anume pentru salvarea întregii omeniri. Iarăși Dumnezeu ne relatează modul în care El lucrează. Vedem iarăși lucrul acesta din punctul de vedere al unui om obișnuit. …un om mare, dar totuși obișnuit. Vedem că Dumnezeu a confirmat și a dat în mod special această vedenie pentru Ioan botezătorul, ca el să vadă minunile și semnele Lui Dumnezeu, în așa fel să se întărească credința în Domnul Isus și lucrarea Lui Dumnezeu. Repet: nu zice “au” văzut, ci a văzut, adică Ioan botezătorul era singurul care a văzut această vedenie și nimeni altcineva. De ce? Fiindcă acesta era semnul pe care L-a promis Dumnezeu, semnul pe care-l aștepta Ioan botezătorul. El trebuia să mărturisească altora din pricina acestui semn că Domnul Isus este Mesia Lui Dumnezeu, Mielul Divin… după cum vedem în Ioan 1. Cred că fiecaruia dintre noi ne este dat un semn anume sau mai multe, cu care să-L mărturisim pe Domnul Isus; semn care să confirme că El este Domn și Mântuitor, să întărească credința noastră și, în așa fel, să mărturisim cu Tărie Cine e El și ce poate să facă, de ce face și cum va face. De aceea… să căutăm semnele personale pe care ni le șoptește Tatăl să le așteptăm.



                “Duhul lui Dumnezeu”     E interesant cum lucrează Dumnezeu! Trebuie să ne întrebăm de ce Duhul Lui Dumnezeu nu S-a coborât când era în apă, pe când făcea botezul? De ce doar după ce a ieșit din apă și după ce S-a rugat? Să ne uităm în context… La început este pocăința. Când Cuvântul este propovăduit, auzit și primit, se aduce rodul pocăinței, iar, după ce pocăința s-a produs, se naște o viață nouă, condusă de un cuget nou și curățit. După aceste lucruri, ca mărturisire, se face botezul în apă, apoi… vedem că și Duhul Sfânt vine după toate acestea. Dacă analizăm cum toate acestea s-au întâmplat în context, vedem că, la rugăciunea Domnului Isus, Cerurile au fost deschise …și nu numai atât, ci Duhul Lui Dumnezeu a coborât din Ceruri, de la Tatăl peste Domnul Isus. Această vedenie, pildă prevestea că Domnul Isus va fi Acela care vă dărui Duhul Sfânt, Acela care va boteza, îi va scufunda pe oameni în Duhul Sfânt… prevestea Ziua Cincizecimii… Ziua unde Apostolii și ucenicii au fost scufundați în Duhul Sfânt; unde au fost botezați. Zicând asta, vedem că la rugăciune se deschid Cerurile, dar nu numai atât, fiindcă la rugăciunile noastre trebuie să coboare parte din Ceruri în acel loc. Duhul Sfânt trebuie să coboare peste noi, în noi și printre noi la rugăciunile noastre. Legătura era așa de mare în modul cum lucra Dumnezeu, cum Lucrarea Domnului Isus Se va face. Prevestirea Zilei Cincizecimii, unde Domnul Isus va dărui scăldarea Duhului Sfânt pe pământ, între oameni, era chiar în momentul acela. Să realizăm că botezul în apă și cu Duhul Sfânt nu erau deodată, ci erau, mai degrabă, după ce s-a botezat și nu în același timp. Duhul Sfânt a coborât când Cerurile S-au deschis la rugăciunea Domnului Isus. La fel ca în Fapte 2, Duhul Sfânt a coborât la rugăciuni, la cereri… Ni  se dă o lecție: și noi trebuie să insistăm, să ne rugăm, să deschidem Cerurile prin Domnul Isus și să coborâm Duhul Sfânt între noi!



                “pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.”  În Geneza vedem că Noe a trimis un porumbel și acel porumbel a fost vestitorul de pace, de vești bune, de izbăvire, de un nou început. În Psalmul 55:6-7 vedem că porumbelul Biblic înseamnă odihnă, pace. Dacă aș avea aripile porumbelului, puteam să mă duc la odihnă, să zbor într-un loc plin de pace, în Prezența Lui Dumnezeu. Analizând din punctul acesta de vedere… Duhul Sfânt ne dă aripi să fugim spre Dumnezeu, în Prezența Lui Sfântă, ca să avem odihnă, pace, mângâiere, alinare și eliberare la El. E o adevărată binecuvântare să vedem că Duhul Sfânt a luat, de pildă, un chip trupesc în formă de porumbel! În Matei  10:16… vedem că porumbelul semnifică lipsa răutății sau inofensivitatea… blândețea, inocența, nevinovăția…. E minunat că Duhul Lui Dumnezeu e Blând, n-are nici o vină…. Puritatea și Inocența e ceea ce reprezintă Duhul Lui Dumnezeu. În ultimul caz, porumbelul aduce vești despre un nou început mai bun, de mântuire, de izbăvire, de pace, de îndurare. Acest Duh, care Și-a făcut o formă de porumbel și a venit peste Domnul Isus, vestește că e Duhul Lui Mesia -- un Duh de Ungere pentru Domnul Isus, cum zice în Isaia 61:1, un Duh care vestește eliberare, vindecare, pace, mângâiere, alinare, mântuire și izbăvire. Da, acest Duh a luat un chip de porumbel, special pentru a mărturisi că Domnul Isus e Mesia, după cum zice în Luca 4:18-22.


                Vedem în Ioan 3:34 că Duhul Lui Dumnezeu nu Îi este dat lui Isus cu măsură, ci semnifică Nemărginirea Lui Dumnezeu. Unii zic că atunci când a fost botezat Domnul Isus cu Duhul Sfant (nu sunt de acord cu așa ceva pentru că Domnul Isus era născut prin Duhul Sfânt, de la Dumnezeu), El era umplut de Duhul Sfânt și nu numai că era umplut, ci cum ni se zice: “paharul e plin de dă peste el”, adică plin cu untdelemn, cu Duhul Sfânt… Asta înseamnă că Duhul Lui Dumnezeu Îl împlinește și este peste El, Se odihnește în Jurul Lui. Nemărginirea Lui Dumnezeu era în El și-mprejurul Domnului Isus. Oamenii veneau la El și simțeau Puterea Lui Dumnezeu, Prezența Sfânta a Lui Dumnezeu… erau uimiți de cum vorbește cu atâta Putere.


                E minunat! …prin faptul că Domnul Isus a venit pe pământ, a murit… a înviat, a putut să vină și peste noi Duhul Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt prin Domnul Isus, și nu numai să vină în noi, ci și să fie peste noi, să se odihnească peste noi. Cred că trebuie realizat din Efeseni 3 și multe alte versete că Tatăl I-a dat Domnului Isus Puterea Nemărginită, Duhul fără măsură, Duhul Nepătruns și Nemărginit. Totuși, acest Duh ne este dat și nouă. Ne este dat să fie peste noi, oriunde mergem pentru ca să se simtă Nemărginirea Lui Dumnezeu în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt; oriunde să Se simtă că zburăm cu aripile porumbelului, că plutim și zburăm ca niște străini spre Casa noastră veșnică, Raiul Etern.
               

În traducerea engleză, versiunea KJV, ni se zice că Duhul Sfânt, în chip de porumbel, lumina peste El. Un învățător[John Gill] a zis că aceasta ar însemna că Duhul Sfânt era o Lumină Arzătoare, ca un foc… și, prin faptul că era un chip de porumbel sau ca un porumbel, semnifică modul cum plutea în aer sau cum se mișca peste Domnul Isus. Modul cum Duhul Sfânt Se mișca, se referă la acel pasaj din Genesa, de la inceput, precum că Duhul Lui Dumnezeu se mișca plutind pe pământ… Nu sunt destule informații sau n-am descoperit încă ceva care să-mi spună că Duhul Sfânt era sau nu ca un foc, dar ce știu e că Duhul Lui Dumnezeu Lumina și că în Duhul Lui Dumnezeu este Lumină. În final, să învățăm și să luăm aminte că Duhul Lui Dumnezeu este Lumină. Faptul că acest Duh ne dă Lumină, să sperăm că, după cum a Luminat și S-a odihnit peste Domnul Isus, să facă la fel peste noi. Pentru că în 1 Ioan ni se zice că Duhul Sfânt (Ungerea aceasta) ne va învăța în toate și vom ști tot ce avem nevoie, ce ne este necesar; acest Duh care este descris în Isaia 11:2-5…. Trebuie să căutăm ca să avem pe deplin acest Duh în noi și peste noi; să ne lăsăm conduși, Luminați de acest Duh. Dumnezeu să ne dea Duhul Sfânt fără măsură! Domnul Isus să aibă milă!

Saturday, September 11, 2010

Matei III - Versetul Cincisprezece

Matei III    Studiu



Versetul Cincisprezece    “Drept răspuns, Isus i-a zis: "Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit." Atunci Ioan L-a lăsat.”



                “Drept răspuns, Isus i-a zis: "     De fiecare dată când vedeam scris în Biblie, în Evanghelii “drept răspuns” eram așa de atent să văd ce-a răspuns. Pentru că, de fiecare dată când se zicea asta, Cuvântul insuflat de Duhul Lui Dumnezeu, Însuși El dădea respect și zicea că e Adevărat, că e Drept. Iar, când se zicea “drept răspuns”, devenea foarte interesant; o învățătură minunată și foarte profundă în Adevăr. Totuși, e normal ca Domnul Isus să fie primul care să dăruiască un răspuns drept, un răspuns plin de Adevăr și de Putere. De multe ori, fariseii, cărturarii, saducheii și mulți preoți Îi puneau întrebări Domnului Isus, să-L încerce, să-L ispitească și de câteva ori auzeai cuvintele acestea: “drept răspuns”. Când Cuvântul zice așa ceva, e făcut să ne atragă atenția că e ceva foarte profund și ar trebui să cugetăm, să ne gândim în profunzime la răspunsul care e drept în Cuvânt, care e drept înaintea Lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne ațintim toată ființa la răspunsul pe care-l va dărui Domnul Isus lui Ioan botezătorul; să învățăm din ce Îi zice El lui Ioan.


                "Lasă-Mă acum,”     Cuvântul “lasă-mă” e aphiemi în greacă. Acest cuvânt e folosit în Biblia King James în mai multe feluri, cum ar fi: iartă, iertat, uită, lasă să fie, dar, în propoziția aceasta, King James a ales să fie folosit că suferă sau rabdă. În dicționarul lui Thayer semnifică: “lasă, să nu discutăm asta acum”, iar un om al Lui Dumnezeu zice că Domnul Isus îi zice lui Ioan botezătorul: “let me have my request; do not go on to object, but comply with my desire; let it be done now, immediately, directly, at this present time; do not put me off with any excuse;” – “lasă, fie cum am cerut; nu continua în a te opune, dar compromite-te cu dorința mea; lasă să fie făcut acum, îndată, direct, în timpul de prezent; nu mă refuza cu orice fel de scuză”, cam așa a explicat John Gill. A explicat mai multe, dar am vrut să arăt esența în ce explica el. Mi-a plăcut foarte mult cum a explicat aici și, ca de obicei, se vede cum un om al Lui Dumnezeu cercetează Cuvântul fără părtinire. Deci, ce-i zice Domnul Isus aici lui Ioan e: “lasă-mă, suferă, rabdă dorința Mea, chiar acum e timpul, imediat.
                E interesant că trebuie să suferim, să răbdăm Voia Lui Dumnezeu, chiar dacă nu înțelegem de ce, cum și când…. Să nu ne opunem, să ne lăsăm înduplecați prin credință și să facem Voia Lui Dumnezeu. Ca să împlinim, dacă așa este scris, dacă așa cere El, trebuie să suferim, să ne lăsăm înduplecați și să nu ezităm; să facem acum, pentru că acum e timpul potrivit pentru Voia Lui!


                “căci aşa se cade să împlinim”     Căci așa se cade, căci așa se potrivește și căci așa trebuie să devină[become]. Aici Domnul Isus vorbește că așa Se potrivește ca El să împlinească, să facă tot ce Cere Tatăl, Tot ce este Bun și Sfânt, după cum vom vedea. Totuși, n-a zis “să împlinesc”, ci a zis “să împlinim”. Când a zis să împlinim, nu l-a inclus doar pe Ioan botezătorul, ci și pe noi, toți cei care Îl vor urma, cei care se vor naște din nou și vor lua acest botez ca o mărturie a nașterii din nou, în Domnul Isus. El va fi primul care va împlini tot ce trebuie, cum se cade; cum Voiește El, așa și urmașii Lui vor face. Ei Îl vor urma pe El și El va trăi prin ei. Cred că aceasta e esența. Nu va fi singurul care va împlini cum se cade, ci vor fi și alții împreună cu El, iar nouă ni se cade și ni se dă Harul să împlinim prin El și El prin noi să împlinească tot ce este potrivit, ca un Fiu de Dumnezeu, ca un copil de Dumnezeu. Să luăm aminte că nu El e singurul care împlinește, ci și noi împreună cu El, în El și El prin noi să împlinim cum se cade, cum trebuie.


                “tot ce trebuie împlinit."     În traducerea NLV din engleza este tradus în felul următor: “tot ce cere Dumnezeu” sau, “tot ce e necesar pentru Dumnezeu”. Cred că esența e una simplă. Trebuie să fie împlinit tot ce e necesar, ce e nevoie. În majoritatea traducerilor engleă, inclusiv KJV si versiunile vechi din ani 1500+, au scris “împlinit tot ce este neprihănire/neprihănit”. În gândul acesta, Domnul Isus zice că trebuie să împlinim ce este necesar, tot ce ne cere Dumnezeu, Tatăl. Iar botezul în apă e o cerere, e ceva necesar pentru un creștin. Faptul că a fost necesar pentru Domnul Isus, ne zice că e mult mai necesar să facem acest ritual sfânt; acest ritual e legat de sfințirea Divină a Lui Dumnezeu; mărturisește nașterea din nou, curățirea care este în Domnul Isus, în Cuvant și nașterea în Cuvânt, în Domnul Isus, în Dumnezeu. E un mare Adevăr că botezul e necesar pentru un creștin. Chiar prin acest botez, prin care îți mărturisești pocăința, devii un ucenic al Domnului Isus. Așa se făcea pe vremurile Domnului Isus și ale Apostolilor, după cum vedem în Fapte 2:41. După ce au fost botezați, la numărul ucenicilor s-au adăugat… e clar acest lucru și nu poate fi contestat.
                Însă, Domnul Isus nu S-a referit doar la botez. Bineînțeles că trebuie împlinit botezul, dar botezul nu e totul, ci doar că botezul face parte din acel tot. Este și o învățătură pentru Ioan botezătorul, căci aici așa și începe; la fel de bine și pentru noi. Însă, mai învățăm că trebuie împlinit tot ce trebuie, tot ce cere Tatăl, tot ce e necesar pentru El. Prin asta, trebuie să înțelegem, după cum a răspuns Domnul Isus: acum, îndată trebuie să împlinim tot ce trebuie, tot ce e necesar. Dacă avem șansa să împlinim, nu trebuie să ezităm. Acum e timpul potrivit să facem ce se cade să facem. Nu este o scuză. Dacă avem șansa să ne botezăm în apă, cu Duhul Sfânt, cu foc, trebuie să dăruim, să slujim… Nu este o scuză să nu facem lucrurile acestea, ci trebuie să le împlinim așa cum se cuvine; să împlinim ce este scris, fără părtinire, cu lepădare de sine. Zice în Eclesiastul: cine cunoaște multe are multă amărăciune. De ce? Cunoscând mult, descoperi mai multe pe care trebuie să le faci, pe care trebuie să le împlinești. Zicând asta, nu trebuie neapărat să fii trist, dar, dacă Dumnezeu ți-a descoperit că ai nevoie de botezul în apă, că ai nevoie de botezul cu Duhul Sfânt, că ai nevoie de orice altceva, atunci trebuie să împlinești tot ce este sfânt, tot ce trebuie, tot ce cere Tatăl, în Domnul Isus. Așa vom împlini și vom ajunge la Desăvârșirea aceea sfântă, ca niște copii mari ai Lui Dumnezeu. Răspunsul drept de la Domnul Isus pentru noi e unul simplu: așa se cade să împlinim tot ce cere Tatăl să împlinim, împreună cu El și în El, acum când e timpul potrivit! Domnul Isus să ne ajute și să aibă milă!


                “Atunci Ioan L-a lăsat.”     “Atunci Ioan l-a suferit”, adică, atunci Ioan Botezatorul a suferit, a lăsat, a răbdat, s-a lăsat înduplecat. E foarte interesant: după ce Domnul Isus (ca întotdeauna) știe să dea răspunsul potrivit, cum trebuie, când trebuie și la cine trebuie… după ce i-a dat lui Ioan botezătorul o lecție minunată, se vede o schimbare mai mare la Ioan. Ioan botezătorul a ajuns să aibă o lepădare de sine adevărată. Smerenia lui a crescut, s-a mărit, iar el s-a lăsat înduplecat de Domnul Isus.  Nu a mai așteptat ceva de la Domnul Isus, ci atunci, nu mâine, nu poimâine… atunci a făcut ce a dorit Domnul Isus să împlinească, ceea ce a trebuit și a cerut Tatăl să împlinească. Ioan nu a mai insistat ca el să fie botezat de Domnul Isus, ci a învățat lecția și a mers prin credință, cu lepădare de sine, cu smerenie. A împlinit împreună cu Domnul Isus ce a trebuit să fie împlinit, ce era necesar și ce cerea Tatăl ca lucrarea Adevărată să înceapă. Acum Dumnezeu ne învață din nou, tot prin Ioan botezătorul: chiar dacă acesta nu înțelegea totul, chiar dacă ducea lipsă de cunoștință și înțelegere a ceea ce Voiește Tatăl, prin Domnul Isus, el a mers înainte, prin credință. S-a smerit și s-a lăsat înduplecat de Cuvintele Domnului Isus, cele pline de Adevăr și Dreptate. Nu s-a opus, nu s-a mai împotrivit, nu a mai comentat și chiar atunci L-a botezat pe Domnul Isus. Astfel lucrarea și cererea Tatălui pentru Domnul Isus au fost împlinite împreună cu Ioan botezătorul, care a acceptat Harul și Îndurarea Lui Dumnezeu să împlinească tot ce trebuia împlinit, cu smerenie și lepădare de sine. Da, avem foarte multe de învățat de la Ioan botezătorul. Să luăm aminte și să împlinim cum se cade, cum cere Tatăl și nu după confortul nostru!

Wednesday, September 8, 2010

Matei III - Versetul Patrusprezece

Matei III – Studiu



Versetul Patrusprezece – “Dar Ioan căuta să-l oprească. "Eu", zicea el, "am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?"”



Se frământa în mine gândul cum de Ioan botezătorul știa Cine e Domnul Isus; de unde știa că El e Mesia? Mă gândeam că e ceva legat de credință …așa mi se părea… dar nu găseam exact cum. În Biblie, mai ales în Ioan 1:39-34, ni se arată că Ioan trebuia să-L cunoască pe Domnul Isus după semnul că va vedea Duhul Sfânt peste El, iar, în Matei 3, în Marcu 1 și în Luca 3 nu ni se relatează cum putea Ioan botezătorul să știe că Domnul Isus e Mesia. Un frate în Domnul Isus, un prieten scump, mi-a amintit despre întâmplarea cu Maria și Elisabeta, cum Ioan, chiar din burta Elisabetei, a simțit Prezența Domnului Isus în burta Mariei. Legătura dintre ei era chiar de când  încă nu erau pe pământ, ci în burta mamelor lor… Ce interesant! Din momentul în care s-a auzit vocea Mariei, Ioan sărea în burtă și s-a umplut de Duhul Sfânt în burta maicii lui. Deși semnul că va vedea Duhul Sfânt peste Domnul Isus va confirma că EL e Mesia, Ioan botezatorul încă nu a avut acest semn, care să-l întărească și să-i consolideze credința lui cu realitatea. Totuși, neavând acest semn, Ioan știa că Domnul Isus este Mesia. Ioan știa, prin legătura Duhului Sfânt, Prezența și Puterea Lui. Acest lucru l-a făcut pe Ioan botezătorul să știe că acel neînsemnat care a venit să fie botezat e Mesia, Hristosul Lui Dumnezeu. Această legătură dintre ei  exista chiar înainte să se nască. În Luca 1:41 vedem cum Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt, alături de pruncul din burtă; Ioan botezătorul a săltat în pântece. Prin credința și legătura Duhului Sfânt, Ioan a simțit și a știut că Domnul Isus, acest neînsemnat, e Mesia, Hristosul Lui Dumnezeu; a văzut că e mult mai mare decât el.
               
                “Dar Ioan căuta să-l oprească.”   De multe ori, noi, în lipsa noastră de a crede și în bogăția noastră de cunoștință, căutăm să-L oprim pe El. Faptul că începem să-L cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, pe Domnul Isus, negăm că El este Nepătruns și nu putem să-L înțelegem în totalitate și de multe ori Îl oprim pe El și lucrarea pe care vrea s-o facă. De aceea ne trebuie credință, fiindcă Voia Lui Dumnezeu este mai mult decât o înțelegem și-o așteptăm noi. Aici s-a văzut, fiindcă Voia Lui Dumnezeu era Nepătrunsă; chiar și pentru cel mai mare om născut din femeie, era mai mult decât  înțelegea și aștepta el. Faptul că Ioan botezătorul cunoștea Legea, proorociile, cunoștea Cine e Mesia… în cunoștința lui s-a îngâmfat și a uitat esența credinței, Harul Lui Dumnezeu, căutând să-L oprească pe Domnul Isus. Iar noi, de multe ori nu suntem deloc deosebiți și încercăm, căutăm să oprim Voia Lui Dumnezeu, lucrarea Domnului Isus. Faptul că Ioan botezatorul ştia că e nevrednic, ştia cât de mic e el comparat cu Domnul Isus (se vedea chiar nevrednic de a descălța încălțămintele, se vedea nevrednic de a fi chiar rob) nu trebuie să fie un exemplu pentru a ne motiva să oprim lucrarea pe care vrea sa o facă Domnul Isus; nu trebuie să fie o motivaţie sa dăm înapoi, pentru că e doar Harul Său,  doar Îndurarea Lui Dumnezu, meritul Domnului Isus. Doar prin El suntem vrednici. Niciodată nu o să fim găsiţi vrednici prin faptele noastre, ci doar prin ce primim de la Dumnezeu - Îndurarea Lui, Jertfa Domnului Isus. Harul care este în Domnul Isus ne dă îndrăzneala să putem face ceva pentru El, de aceea… să alungăm frica şi să primim cu umilinţă, smerenie şi lepădare de sine Voia Lui Dumnezu, lucrarea Domnului Isus în viaţa noastră, chiar dacă nu suntem vrednici. Să facem binele pe care avem şansa să-l facem prin Harul și Meritul Domnului Isus.


                "Eu", zicea el, "am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?"”     Ioan botezătorul înțelegea că el trebuie să se smerească și nu înțelegea de ce Domnul Isus, Mesia trebuia să Se smerească. Faptul că a zis, “eu”, s-a gândit doar la el și doar din punctul lui de vedere; așa cum înțelegea el. Era șansa lui Ioan botezătorul ca cineva, care era mai mare decât el, să îi slujească, să îl ajute. E interesant! Și noi am dori să vină cineva mai mare, mai tare decât noi și să ne slujească, să ne ajute și să facă slujbe sfinte pentru noi. La fel se aștepta și Ioan botezătorul ca Domnul Isus să înceapă lucrarea cu el… să-l boteze, fiindcă nu cel mai mic botează pe cel mai mare, ci cel mai mare pe cel mai mic…. Cel mic este binecuvântat de unul mai mare și speră să aibă această binecuvantare de a fi scufundat, ca o mărturie de curăție; cu atât mai mult, această scufundare să fie făcută de Domnul Isus, de mâinile Lui, de Mesia Lui Dumnezeu. Noi nu suntem excepții. Am dori să avem atenția oamenilor mai mari, să ne facă și nouă bine, să ne ajute… Mergem pe direcția că ei știu cum să facă lucrurile mai bine și că ei pot avea un impact mai mare și mai bun. Totuși, Ioan botezătorul își făcea lucrarea stând pe loc, iar oamenii veneau la el. Așa înțelegea și atât îi era dat să facă lucrarea. Însă, vedem că Domnul Isus lucrează cum nici nu se aștepta Ioan. Domnul a venit la el, iar acest lucru l-a surprins. Ioan Botezătorul nu înțelegea cum era posibil atâta Har și îndurare, astfel încât Isus să vină la el. Mai mult, cum să vină Isus la el, pe când el era cel ce avea nevoie; mergea pe conceptul: dacă ai nevoie de ceva, te duci și-ți iei. Da, și noi de multe ori ne gândim că trebuie să mergem la El, dar El este Cel ce vine la noi. Ba, chiar mai mult… fără să realizăm, El ne arată Har cum a arătat față de Ioan botezătorul. I-a dat șansa să facă ceva pentru El, cel mai mare Har. Ioan, în smerenia lui, a zis că nici încălțămintele nu e vrednic să I le ducă. Dar Harul S-a arătat mare față de el; asta pentru că s-a smerit. Și nouă ni se dă un mare Har ca să facem ceva pentru El. De aceea, nu trebuie să ne oprim, ci să ne smerim, să mergem înainte, prin credință, că altfel nu mai putem face Voia Lui Dumnezeu.

Saturday, September 4, 2010

Muzica

Muzica

Muzica ce-L Proslăvește pe Dumnezeu, pe Domnul Isus crează o atmosferă, o armonie, unde Prezența Duhului Sfânt este ca roua cristalină, sfântă; acea rouă căzând printr-o plutire blândă peste natura pură, care însetează să fie înduioșată de blânda răcoare Cerească.
                Muzica din Dumnezeu și în Dumnezeu este atunci când ești copleșit, îngropat, scufundat în El. Muzica prin Duhul Sfânt și-n Cuvânt este  închinarea Cerească, unde Cerul, împreună cu Dumnezeu, se așază în om, peste om și în împrejurul lui. Inima se gândește departe, plutind adânc într-un Ocean Divin. Când smerenia și blândețea te coboară mai adânc decât firea, tot ce este rău și spurcat moare, iar ce este Viață, Bun și Adevărat ia ființă, se înalță, se naște.
                Muzica creștină trebuie să-L reprezinte, în primul rând pe Domnul Isus; pe El trebuie să-L recunoască și El trebuie să fie scos în evidență, numai El și nimeni altcineva. Muzica creștină înseamnă doar El, în așa fel ca omul să fie copleșit de El și de nimic altceva. Trebuie să fie o închinare în Duh și Adevăr, în așa mod ca să fie doar El și omul care face legătura cu El, prin muzică. Muzica are nevoie de Adevăr ca să-L reprezinte pe Domnul Isus așa cum e; un Adevăr sincer, legat cu lepădare de sine, iar, legat de Adevăr, trebuie să fie Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e acela care face legătura între om și Dumnezeu. Duhul Sfânt e Prezența Lui Dumnezeu, de aceea..... e nevoie de Adevăr ca să recunoaștem Duhul Lui și nu o lucrare falsă. De aceea, Duhul Sfânt nu e fără de Adevăr și nici Adevărul fără de Duhul Sfânt. Totuși, acestea lucrează împreună, ca omul să intre într-o scufundare, îngropare, adâncire în Dumnezeu, în Domnul Isus. De aceea, muzica creștină trebuie să dăruiască acea îngropare, scufundare în Dumnezeu; trebuie să te îmbrace, să te acopere și să te simți că ești pe o altă lume. Dar e necesar să realizăm că Adevărul împreună cu Duhul Sfânt ne învață că Inima Lui este Blândă și Smerită. Aceasta ne învață că acea lume poate fi dăruită doar prin muzica blândă, care te mângâie, te acoperă și te face să fii înălțat spre El. Totuși, înainte de blândețe vine smerenia… De ce? Fiindcă în smerenie îngropi răul, firea și ai acea lepădare de sine,  prin care-L recunoști doar pe El. Îndrăznind să mergi înaintea Lui, prin smerenie te renaști și te înalți spre Ceruri; prin smerenie atingi Blândețea Domnului Isus.

                Muzica creștină e după Inima Domnului Isus --- o Inimă Blândă și Smerită. De aceea, nu există o altă muzica, ce se poate numi creștină, dacă nu e după Inima Lui. Să nu uităm: în o Inimă ca a Lui nu există răutate și necredință, ci există Iubire, Cuvântul Său, Duhul Sfânt, Adevărul Întreg, Credința Sfântă și plină de Putere.

                Muzica creștină înseamnă să cobori Cerul pe pământ; muzica creștină înseamnă să aduci Prezența Lui Dumnezeu și să alungi orice răutate; muzica creștină înseamnă să atingi Nemărginirea, să fii atins de ce este Nepătruns. Muzica creștină exista în Ceruri, era o formă de închinare de care îngerii se foloseau, o închinare cu adevărat plăcută Tatălui. Muzica creștină se face doar prin și cu Domnul Isus. Muzica fără Duhul Sfânt e o minciună, iar cea fără Adevăr e o amăgire. Totul e legat și nimic nu lipsește dintr-o muzică creștină.


Du-mă Sus, pe Stânca pe care “eu” nu pot să ajung!



Du-mă Sus, pe Stânca pe care “eu” nu pot să ajung!



Am făcut pași grei împotriva gravității spre înălțimi, spre vârful unde pe Tine Isuse, Doamne să Te ating, Mâna Ta întinsă S-o curprind, un ajutor de Mână să-mi întinzi, și-n Locașul Tău Ceresc să mă găsesc. Totuși, în pribegia mea scurtă, facută dis-de-dimineață prin zorii acoperiți de norii de ceață, m-am oprit mai sus decât vârful multor munți. Dar ceața învelea și se înălța spre orice vârf. Ca niște valuri groase scufundau munții griul lipsit de viață, umplut de nesimțire și confuz. Atunci nu realizasem că pot să fiu atins de ceața păcatului chiar la cel mai înalt vârf. În nesperanța mea, crezând că totul și-a pierdut sens, așteptasem să mă îngroape ceața. Părea că auzeam niște pași lini plutind prin iarbă și spre mine apropiindu-se. Dar acel sunet mi-a ajuns la urechi. Atunci ființa mea a luat viață și m-am trezit înțelegând că Susurul Blând și Subțire ești Tu, Isuse, Domnul meu. Dintr-o dată ochii mei cu lacrimi de căință s-au umplut și, în curățirea pe care mi-ai daruit-o, cu claritate am zarit că jos în smerenie trebuie să cobor, să fiu mai jos de oameni, ajutându-i, de jos în sus ridicându-i. De la rău la bine, spre Tine, Doamne Isuse.
                Numai când voi fi smerit și mai jos decât oamenii, atunci voi fi înălțat de Tine, Tată și mă voi înălța prin Tine, spre Tine, Isuse. Numai atunci….

                De aceea, du-mă Sus, pe Stanca pe care “eu” nu pot să ajung, du-mă pe Stânca unde “eu-l” ce-i  rău să nu mai existe, ci doar Tu, Isuse în mine să exiști, doar ce este Bun și Desăvârșit. Fă-mă smerit și de rău să fiu ocrotit, iar “eu-l” meu să fie pentru totdeauna biruit! Da, Doamne, du-mă Sus, pe Stânca pe care “eu” nu pot să ajung, ca de Tine niciodată să nu fiu despărțit!


Matei III - Versetul Treisprezece

Matei III    Studiu



Versetul Treisprezece     “Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.”


                Atunci, adică… pe când le vorbea Ioan botezătorul noroadelor despre Domnul Isus, despre Cel ce va veni după El… chiar atunci după ce a vorbit acestea lucruri a venit Domnul Isus[după ce a rostit acestea cuvinte, probabil o zi sau două, vezi Ioan 1:29]. Au venit mii și se făceau rânduri mari ca să fie botezați… Erau multe noroade, iar Ioan botezătorul le vorbea. Printre mulțimile de acolo, Domnul Isus era prezent și stătea la rând să fie botezat; a venit ca orice om. Domnul Isus a venit printre oameni. În ochii multora era un simplu om, un neînsemnat… El S-a smerit și a venit să stea la rândul făcut de oameni. A venit așa de jos ca să-i ridice pe cei de jos în Sus. Cum zicea un frațior scump: imaginea pe care o avem despre Domnul Isus e că El a venit printre oamenii păcătoși, slăbănogi și neputincioși ca să fie botezat; El a venit din Slava Tatălui, din Ceruri… și a luat Chipul de Rob… Așa a început Domnul Isus lucrarea, prin faptul că El S-a smerit ca noi să fim înălțați. Normal, El trebuia să boteze, dar, în smerenia Lui, El a trebuit să intre pe poarta smereniei, să coboare ca să-i conducă pe alții în Ceruri, Sus. Dacă Domnul Isus S-a smerit și a a venit să fie botezat de altul… dacă El S-a făcut un neînsemnat printre oameni, cred că ne dă și nouă o pildă să ne integrăm la aceasta, nicidecum să ne vedem deja în Ceruri, sau deja zburând și mai presus de alții, ci să ne smerim, să coborâm mai jos; numai așa vom fi înălțați.

                Ioan botezătorul a început lucrarea mergând într-un loc secludat. Cu toate acestea vedem că oamenii veneau la el. De data aceasta vedem că Domnul Isus vine El Însuși acolo unde sunt oameni; El vine să înceapă lucrarea. De multe ori ne frământăm cum să ne apropiem de El, cum să ajungem la Domnul Isus, dar, vedem aici că Domnul Isus a venit la oamenii. Da, Domnul Isus vine la noi, şi nu numai că vine, dar El vine la timpul potrivit după cum ni este dat exemplu aici. Doar trebuie să credem şi să avem o nădejde vie in El. Când suntem jos şi vedem că puterile noastre nu sunt deajuns ca să ne apropiem de El, atunci singura biruinţă o avem prin nădejdea noastră in Domnul Isus, El e speranţa noastră care nu întârzie, El va veni si ne ridica.