Saturday, June 26, 2010

Matei III - Versetul Sase [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu



Versetul Șase  -  “ şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”


“ şi, mărturisindu-şi păcatele,” – Noroadele, grupurile de oameni din tot Israelul au venit și l-au înconjurat pe Ioan botezătorul. Zice: cum putem să fim nepăsători față de un așa mare nor de martori? Norul acesta l-a înconjurat pe Ioan botezătorul și, până la urmă, el n-a fost nepăsător față de acest nor. Norul de noroade a acoperit și erau mii care veneau la Ioan. Ei bine, primul lucru, pe care l-au făcut noroadele ce au venit la Ioan, a fost acela de a-și mărturisi păcatele. Ei ascultau cum Ioan rostea cuvinte așa de profunde ca: “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!”, erau mișcați, iar aceste Cuvinte au pătruns profund în ei; Cuvintele acestea i-au adus la cunoștință, la Adevăr, la Harul Său.
                Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune despre credință că vine în urma auzirii Cuvântului Lui Dumnezeu, iar rodul acesteia este pocăința. Totuși, când Dumnezeu pune în noi Cuvintele Sale, când auzim ce și cum trebuie să facem, ce am făcut greșit, cum să reparăm acea greșeală, ce nu mai trebuie să facem și cum să nu mai facem… când auzim prin Cuvântul Său și când Cuvântul ne trezește, ne arată cum și ce să facem, atunci putem să ne recunoaștem greșelile și defectele noastre, ca mai apoi să ne lăsăm de ele. Dacă nu recunoaștem unde și cum am greșit, nu vom ști de ce să ne lăsăm. Cum poți vindeca ceva atunci când nu știi care-i boala. Cum să vindeci ceva dacă nu recunoști boala, defectul? Vedem că începutul pocăinței pornește cu recunoștința; atunci când ne vorbește Cuvântul că ar trebui să fie așa și noi suntem așa, primim și credem în ce zice Cuvântul, în așa fel… începem să recunoaștem aceste lucruri și, prin credință în Cuvântul Său, pe care-L primim… recunoștem și aducem rodul credinței, pocăința! E foarte simplu, problemele nu se pot rezolva dacă nu recunoști că ele există. N-ai cum să te lași de ce este rău dacă nu recunoști că e rău, iar când avem Cuvântul, care pătrunde adânc în noi, în inima noastră și cercetează orice punct, detaliu din noi, ne arată cum ar trebui să fim și unde avem anumite greșeli și păcate. Atunci trebuie mărturisire; trebuie să recunoaștem că avem aceaste probleme. Abia atunci ne aflăm la începutul pocăinței - din momentul în care începem să recunoaștem. Atunci începe vindecarea, rezolvarea. Altfel, vom vedea că rămânem “orbi” sau morți spiritual. Sper să înțelegem că nu există pocăință fără a recunoaște ce suntem, fără ca să ne recunoaștem greșelile, păcatele, defectele și slăbiciunile noastre. Pocăința începe atunci când noi recunoaștem și apoi ne pregătim, ne lăsăm schimbați de Dumnezeu, de Domnul Isus.


                “erau botezaţi de el în râul Iordan.” – Deci, noroadele erau botezate doar după ce s-au mărturisit; doar după ce au recunoscut păcatele și greșelile lor. După ce au recunoscut cine sunt ei… au fost botezați. E și normal ca, înainte să faci botezul, să te cureți de tot ce era murdar . Botezul vine de la baptizō,  în greacă. Baptizō înseamnă să te scufunzi, să te îngropi în apă, să te curățești, să te scalzi, să te speli… Așadar, ei își mărturiseau păcatele și se botezau. “Icoana aceasta închipuitoare”, imaginea asta exprimă cum ne-am curățit, cum ne-am îngropat și am ieșit noi, curați. În Romani 6:1-14, Coloseni 2:12,3:1-10 și alte versete explică despre lucrarea pe care o face Dumnezeu; de la pocăință până la botez, ni se explică exact ce și cum se întâmplă. În Romani 4-8 ni se explică cum Cuvântul și cunoștința de ce este rău și bine, ce este păcat și ce este Voia Lui Dumnezeu sunt puse în noi. Vedem în 1 Petru 3:21 că botezul este o mărturire a unui cuget curat. Bine, nu ne relatează exact și care botez este, căci în Biblie vedem că sunt mai multe versete, dar vedem că se folosește la botez că-I doar unul singur. Nu o să merg neapărat care botez e sau cum și ce, dar vom relata ce înseamnă a te boteza în apă, fiindcă noroadele erau botezate în apă. Vedem că botezul în apă, botezul lui Ioan botezătorul este numit și descris ca fiind botezul pocăinței. Cred că botezul în apă descrie pocăința. Când te botezi în apă, mărturisești pocăința ta. Imaginea pe care o mărturisești atunci când te botezi în apă este că te-ai îngropat față de lume, de păcat, de ce este rău…și ai ieșit curat, ai înviat în Domnul Isus. Te-ai îngropat în Sângele Domnului Isus și ai înviat ca o faptură nouă, curățită prin Sângele Domnului Isus. Aceasta este imaginea pe care o exprimi, atunci când te-ai botezat în apă. Am clarificat deja despre pocaință [în versetele anterioare] și cred că oricine, care se botează, va exprima, mărturisi pocăința lui. Mărturisește cum a crezut în Cuvântul Lui Cristos și a produs rodul credinței, care este pocăința, o viață nouă, un nou mod de a trăi, o întoarcere de la rău și un nou spre un început Nespus mai Bun. Vedem că cei din Samaria, din Fapte 8, au primit Cuvântul în inima lor, au crezut și acest lucru a adus ca rod pocăința lor. După aceea au fost botezați și, prin botezul în apă, au mărturisit că au fost curățiți prin Sângele Domnului Isus, că au murit față de lume, de viața care și pe noi ne robește. Au fost eliberați în curățirea pe care o dă Sângele Domnului Isus Hristos.

                Mă gândeam acum la botezul meu. Mulți s-au botezat și se vor boteza, însă ce mărturisire oare am dăruit noi Cerurilor, pământului și iadului? Era o mărturisire sinceră, cu credință? Chiar eram îngropați față de lume, față de ce este rău și născuți, înviați în Domnul Isus? Chiar mărturiseam pocăința noastră sau era doar o fațadă? Îmi amintesc că am vrut să iau botezul și a durat așa de mult timp până să pot face botezul în apă. Domnul Isus a îngăduit să trec prin multe zdrobiri, multe încercări și lacrimi. Așa a rânduit El să trec prin mai multe dezamăgiri până să fiu mort față de lumea aceasta, să fiu îngropat și înviat în Sângele Lui, în Domnul Isus. Îmi amintesc de trecut și văd că n-am păstrat acea înnoire în mintea, ființa mea, unde să-mi răstignesc firea mea, eu-l meu. Cu greu este loc pentru El… pentru că nu-mi răstignesc în totalitate eu-l, firea mea și nici nu-l păstrez răstignit. Încă mai trezesc moartea, păcatele, greșelile în ființa mea, în viața mea. Văd că mărturisirea pe care am făcut-o nu o păstrez așa cum ar trebui; nu o adâncesc și nu o dezvolt.  Mi-e rușine unde am ajuns, comparativ cu unde trebuie să fiu. Mi-e rușine de cât de puțin loc îi dedic Lui în viața mea, în ființa mea. Domnul să aibă milă și să realizăm când luăm, când am luat și după ce am luat botezul că am făcut o mărturisire. Această mărturisire trebuie să fie Adevărul legat cu Calea și Viața. Domnul să ne ajute!

Monday, June 21, 2010

Matei III - Versetul Cinci [Studiu/Comentarii]

Matei III - Studiu



Versetul Cinci   -   Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el;




Din Iosua 15:61-62, vedem că în pustie erau cetăți, orașe, sate și, automat, oameni. Însă, Biblia ne arată clar că Ioan botezătorul trăia în pustie, în sălbăticie, nici măcar într-un oraș, sat sau într-o oarecare casă, din vreun ținut locuit. Vedem că modul său de trai era unul cât se poate de simplu, cât mai pustiu față de ce însemna acea lume. Se presupune că Ioan botezătorul era în centru, între Nazaret (Galileea) și Ierusalim. Am căutat să aflu cât mai exact unde făcea botezul Ioan. Ioan era poziționat undeva între Ierusalim și Galilea, pentru că prin acea zonă trece Iordanul. Se poate lua în considerare și faptul că Ioan a ales să fie în centru, lucru ce i-a determinat pe mulți să vină pentru a se boteza.  E interesant și vă fac o invitație la imaginație: toți se strângeau și veneau spre el, ca-ntr-o  ecuație în lanț… Trebuie să analizăm cum se răspândea Adevărul Lui Dumnezeu. Oamenii dornici de a se boteza veneau din depărtări. Cuvântul îi strângea pe oameni aproape. Era ca un cerc și fiecare venea la centrul cercului, la sursă... În acest mod lucra Dumnezeu, ca oamenii să vină la Ioan pentru a se boteza și a se pocăi.



                Deseori, facem compromisuri, facem pași spre lume, spre ce este firesc, crezând și sperând să-i atragem pe oameni la Dumnezeu, la Lumină, în așa fel ca ei să fie pustii față de tot ce este rău. Totuși, Dumnezeu, prin Ioan ne dă o pildă. De multe ori, însăși Biblia ne învață: nu te duce în lume, nu trebuie să faci pași în lume, în fire. Ca ei să vadă ce este bine, nu trebuie să iei o formă lumească pentru a aduce suflete la Lumină. E o concepție prin care se înșală mulți dintre noi, mai ales cei care predică sau care conduc bisericile noastre. Se merge pe direcția compromisurilor, crezând că putem  aduce prin fire oameni la Dumnezeu. Un lucru este destul de clar: ne înșelăm dacă vom crede că oamenii pot fi aduși la Lumină, folosindu-ne de întuneric. Cum întunericul și Lumina nu pot conviețui, la fel de bine întunericul nu-i va veni în ajutor Luminii, ca oamenii să traiască în Ea. Astfel, zicem că Cuvântul n-are Putere în a face ca ei să se întoarcă la Dumnezeu în totalitate. Oare ce zicem când nu mergem  după Cuvânt? Oare nu exclamăm un lucru, exclamând despre  Cuvântul Lui că ar fi insuficient... că duce lipsă de bogății, duce lipsă de Putere ca să-i aducă pe oameni la Dumnezeu? Orice am dori să spunem acum, un lucru e cert: Domnul Isus n-a mers să cerșească la lume prin fire, nu a lingușit și nu a gâdilat firea, ci, de multe ori, sta, se ruga și, dis-de-dimineață, veneau noroadele la El. La fel și cu Ioan... el rămânea în pustie. El rămânea în același mod de viață, predicând același lucru, neschimbat… până la urmă, vedem că Ioan n-a făcut nici un compromis față de nimeni. A făcut totul fără părtinire, cu lepădare de sine. Mesajul lui Ioan era unul foarte puternic. Era atât de clar; el proclama că viața Lui simplă, dar cu Dumnezeu, dăruie mai multă împlinire și bucurie decât a lor. Viața Lui cu Dumnezeu era de ajuns. Nu avea nevoie de nimic altceva, ci doar de Dumnezeu. Nu avea nevoie de alte lucruri firești ca refugii, ci Dumnezeu îi da odihnă și înviorare sufletului său. Ce le zicem noi, în primul rând, celor din jurul nostru; ce proclamăm prin modul nostru de viață? Le zicem noi celor din jur că Dumnezeu, Domnul Isus este Izvorul Vieții? Le zicem noi că doar în El ne săturăm pe deplin, că doar la EL găsim împlinire sau arătăm că mai avem nevoie de  anumite eliberări, refugii... de anumite lucruri firești și nu ne satură cu adevărat Domnul Isus? Ce văd ei la noi? Ne adăpăm în totul de la Duhul Sfânt sau ne mai hrănim cu firea? ...Dacă Dumnezeu, Domnul Isus, Duhul Sfânt e de ajuns pentru oricine ca să fie săturat și împlinit pe deplin, de ce mai facem compromisuri firești ca să-i atragem pe oameni la Dumnezeu? Oare de ce nu învățăm noi cum a lucrat Dumnezeu prin Ioan? De ce nu vedem că lui Ioan nu i-a fost frică să-L proclame pe Dumnezeu ca fiind de ajuns; că Domnul Isus te satură și nu ai nevoie de nimic altceva. Acest mesaj a fost de ajuns ca să-i atragă pe oameni la Dumnezeu. În multe locuri, Biblia ne învață cum să-i aduci pe oameni la Dumnezeu cu adevărat. Trebuie să fii o Lumină... și numai așa poți să-i împaci pe oameni cu Domnul Dumnezeu; numai dacă Domnul Isus trăiește prin tine; numai dacă împlinești Cuvântul. De aceea, n-ai cum prin întuneric să-i aduci pe oameni la Lumină. Pur și simplu n-ai cum să-i aduci prin păcate (sau printr-o trăire în păcate) pe oameni la Dumnezeu. Să învățăm de la Domnul Isus, de la Ioan botezătorul că lumea a fost atrasă la ei pentru că au avut o învățătură sănătoasă și plină de putere. Însă, pentru aceasta, Ioan a fost pustiu de tot ce este lumesc. De aceea, la fel și Domnul Isus lasă ca în viețile noastre să fie pustietate față de lume; ca oamenii să vadă cum e să înlocuiești gunoiul din lumea aceasta cu bogății spirituale; cu bogății în Duhul Sfânt, în Domnul Isus, de la Dumnezeu! Ioan botezătorul și-a ținut locul lui și nu a făcut compromisuri față de nimeni, ci a păstrat Adevărul așa cum este, fără compromisuri față de Dumnezeu. De aceea, trebuie și noi să păstrăm Cuvântul neschimbat, clar, simplu și profund! Domnul să ne ajute să fim fără compromisuri față de Cuvânt. Numai așa putem să avem o Cunună, cu siguranță pregătită de Dumnezeu.

Sunday, June 13, 2010

Matei III - Versetul Patru [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu


Versetul Patru – “Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.”

                Acest verset ne face o introduce asupra modului de viață al lui Ioan Botezătorul: ne arată cum se îmbrăca și cum se hrănea. Toate acestea semnifică viața lui Ioan, modul lui de a fi și de a trăi. Da! Până la urmă, ce mănânci, modul în care mănânci și te îmbraci și orice alt detaliu exprimă cine ești. Ioan, prin mâncarea, îmbrăcămintea și modul lui de trai, dăruia altora simplitate și smerenie sfântă. Până la urmă, orice detaliu, fie îmbrăcămintea, fie hrana sau vorba și oricare alt amănunt descriu ce ești tu și ce a investit Domnul în tine. De exemplu, cine se îmbracă și lucrează ca un electrician este numit electrician; cine este tâmplar și se îmbracă și lucrează ca tâmplar… este tâmplar. Tot așa, cine e pocăit, se îmbracă precum un pocăit [cu haine cuviincioase, simple și smerite, să nu atragă atenția și nici să nu stârnească lucruri neplăcute celor din jur] și se pocăiește în mod constant; de aceea el este numit pocăit. Trăirea lui, îmbrăcămintea, mâncarea, vorbirea și orice alt lucru…toate îl descriu ca fiind pocăit. Dacă modul tău de a trăi înseamnă să te pocăiești, atunci ești pocăit, iar, prin faptul că te pocăiești și accepți Sângele Domnului Isus, atunci ești Sfânt. Pocăința e acceptarea Iertării, Curățirii. De aceea… prin modul tău de a trăi, ce le spui celor din jur, dar mai ales ție?



                “Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea” – Din Zaharia 13:4 și 2 Împărați 1:8 se observă o mare diferență. Diferența dintre Ilie și proorocii descriși în Zaharia e una simplă, și anume, proorocii falși se îmbrăcau doar pentru că tradiția le impunea lucrul acesta. Ilie se îmbrăca așa pentru că acea vestimentație reprezenta modul său de viață. Ceea ce încercau acei prooroci o făceau în spiritual unei tradiții reci, fără Dragoste fierbinte și fără smerenie și simplitate, ci doar din prefăcătorie se îmbrăcau în acel mod. Îmbrăcămintea lui Ilie era un act al smereniei. Se pare că Ilie avea destule bogății sau resurse de a fi îmbrăcat, dar, prin îmbrăcămintea lui, a declarat ceva profund de la Dumnezeu. Îmbrăcămintea lui Ilie era influențată de modul traiului său, nu după o tradiție sau un ritual rece… În același timp, degeaba ne îmbrăcam cât mai cuviincios dacă trăirea noastră nu constă în Dragoste, dacă Domnul Isus nu trăiește prin noi.
                Vedem atâtea exemple în Biblie… oare Ioan Botezătorul a făcut ca acei prooroci falși, sub forma unui ritual sau a tradiției? A dorit el să îmbrace o formă de mândrie, precum că-i proorocul sau slujitorul Lui Dumnezeu? Nicidecum! Ioan Botezătorul era îmbrăcat așa fiindcă traiul lui era de o așa natură, însă, uitați-vă la farisei: ei se îmbrăcau ca să fie lăudați de oameni. Ca să atragem atenția, mulți , chiar dintre noi, arătăm o smerenie de fațadă, o evlavie de formă și, până la urmă, facem asta pentru oameni și nu din Dragoste, cum că trăim cu Adevărat în sfințire. Degeaba consideri că ești evlavios și te îmbraci cuviincios ca să ieși în evidență, înaintea oamenilor… ca să se vadă neprihănirea și sfințirea ta… E mult de zis, dar, pe scurt, vom clarifica un lucru. Domnul Isus a zis: cine-i curat înlăuntru, este curat și în exterior. Ioan botezătorul era îmbrăcat într-un asemenea mod pentru că asa era trăirea lui: smerită și extrem de simplă… El făcea acest lucru din inimă, nicidecum ca o fațadă. El făcea aceasta pentru  a scoate în evidență pe Dumnezeu, Lumina Lui, Domnul Isus, și nu el. Acum, dacă facem o comparație între Ioan și farisei, alături de ei fiind încadrați și saducheii, categoria ultimă nu făcea acest lucru din inimă, ci prin prefăcătorie. Era doar o formă de a atrage atenția și lauda pentru propriile interese. Dacă ne uităm că lăuntrul lor era putrezit, mort și lipsit de Dumnezeu, de Duhul Lui, de Dragostea Lui, e o mare diferență. Pornind de la acestea, ar trebui o cercetare asupra tuturor lucrurilor, pentru a ne întreba de ce și cum le facem; dacă într-adevăr Lumina Lui Dumnezeu este cea care se vede… sau doar eu-l nostru, o smerenie falsă, care exprimă mândrie sunt cele ce predomină. Oare îmbrăcămintea noastră exprimă trăirea noastră sau e o fațadă totală, o prefacere, o minciună care nu exprimă adevarata și reala fațadă a vieții noastre?
                Legat cu Zaharia 13:4, vedem că Dumnezeu a vorbit cu Adevărat, iar Cuvântul Lui nu se întoarce niciodată fără rod, ci El veghează ca totul să Se împlinească cu credincioșie. …m-am pus iarăși în locul lui Ioan, în acele vremuri. Aș vrea să ne supunem unui test de imaginație: fiecare dintre noi să ne imaginăm cum erau acele locuri și vremuri.
Vedem cum, din an în an, moda se schimbă. Vedem cum moda și îmbrăcămintea se schimbă înspre mai rău, încât să fie mai senzuală și să atragă ochii, să stârnească pofte și numai lucruri neplăcute Domnului și pentru cei din jur. Acum, probabil e normal să ziceți: ce legături există între îmbrăcămintea lui Ioan botezătorul, cu ce este în lumea asta și cu modul în care ne îmbrăcăm noi? E simplu. Dacă vom compara ce a zis Domnul, cum că nu vor mai fi prooroci mincinoși, care se vor îmbrăca precum aceia care se foloseau de așa zisul dar, pentru nimic altceva decât de a minți și înșela, urmărind să mulțumească propriile burți sau interesele și comfortul altora. Îmbrăcămintea lui Ioan botezătorul nu numai că era foarte rară și aproape de negăsit, chiar și în acele vremuri, însă era și (lucru ce nu le place multora din zilele noastre) demodată. Oricine din zilele noastre ar zice la fel despre portul lui Ioan botezătorul: neîntâlnit și foarte demodat. Pentru mulți, hainele cuviincoase, simple și smerite nu-s pentru noi și pentru zilele de azi. Vom spune că vor atrage prea multă atenție. Să nu vă gândiți că lucrurile stăteau diferit atunci; erau la fel ca și azi.
Bun, dar Ioan botezătorul a știut Cuvântul Lui Dumnezeu. El a știut că astfel de prooroci nu prea mai erau, dar n-avea de ales. El a înțeles că nu putea să rămână nepăsător față de ce a investit Dumnezeu în persoana lui. A conștientizat că trebuie să aibă un asemenea mod de viață. El a biruit, chiar dacă nu se mai îmbrăca în modul dictat de acele vremuri; chiar dacă era ceva total diferit și trebuia să fie o deosebire pentru alții; chiar dacă risca să ajungă denumit “drac”. Da, ei ziceau că are drac, însă de ce? Era numit așa printr-un simplu motiv; pentru acela că avea un alt mod de a trăi. Trăirea lui era în a face Voia Lui Dumnezeu, și cred că la fel trebuie să fie cu noi. Chiar dacă îi extraordinar de greu și totul ne stă împotrivă, noi trebuie să fim cu adevărat acei creștini care se împotrivesc; un creștin ar trebui să fie cel care stă cu fața împotriva miilor de valuri, împotriva unui tsunami. Ar trebui să stăm împotrivă, chiar dacă totul ne e împotrivă. Trebuie neapărat să stăm împotriva modei și îmbrăcăminții senzuale, care exprimă și stârnește numai lucruri neplăcute, împotriva voinței Lui Dumnezeu. E incredibil cum suntem înșelați de astfel de concepții ce ne vin pe undele modei zilelor noastre. Diferența dintre Ioan botezătorul și Ilie este de aproape 900 de ani, iar această modă era evident trecută; ceva mult depășit. Cu toate acestea, modul lui de a trăi s-a păstrat neschimbat față de cel al lui Ilie; era unul simplu și smerit. Oare noi nu putem să fim la fel? De ce credem că nu putem să ne îmbrăcăm simplu, smerit și cuviincios. Ce scuză avem înaintea Lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu l-a ajutat pe Ioan botezătorul, ne va ajuta și pe noi să trăim, să ne îmbrăcăm cuviincios și smerit, simplu și placut Lui.







                “El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.”   - Din Levitic 11:22 vedem că, după Lege, aveau voie să mănânce anumite feluri de lăcuste. E o lecție interesantă pe care ne-o dă Ioan botezătorul prin viața lui, care ducea lipsă de multe resurse. Chiar și așa, el a reușit să traiască  după Lege, după Cuvânt.
                Biblia ne învață că mierea e sănătoasă pentru trup, pentru inimă și are un gust bun. Totuși, ce vreau să scot în evidență este faptul că, în sărăcia lui, Ioan a reușit să trăiască o viață sănătoasă. Oare noi de câte ori dăm otravă sufletului nostru? De ce ne complicăm cu atât de multe lucruri și ajungem să mâncăm orice prin “fast-food-uri” …sau orice altă mâncare. Cea mai mare problemă, prin care s-ar putea explica multe, e că am ajuns atât de aglomerați cu o grămadă de sarcini ce par inutile. În contrast cu acestea, vedem că Ioan botezătorul a avut o viață simplă, liniștită, pustie față de lume. Mai mult de atât, el s-a hrănit sănătos, necheltuind exagerat pentru a trăi. A trăit pe cât de simplu, pe atât de sănătos. E o lecție foarte bună: să trăim sănătos și simplist, alături de Dumnezeu.
               Faptul că ducea traiul acesta atât de simplu, nu se datora lipsurilor financiare. El putea prea bine să mănânce ce era mai bun pe piață în acele vremuri. El singur a ales modul acesta de viețuire. El a ales să mănânce așa, din motivul că nu a avut nevoie de nimic altceva. El a ales ceea ce era cel mai important. A ales și a dorit să facă Voia Lui Dumnezeu. Ioan botezătorul a ales doar atât cât avea nevoie pentru a înfăptui Voia Lui; n-a vrut nimic în exces. Avem un bun exemplu din partea lui Ioan botezătorul și a Bibliei. E bine și frumos să avem binecuvântări, dar, oare de ce să avem în exces niște binecuvântări de care nu ne vom folosi? Pavel ne zice să ne folosim de lumea asta cum nu ne-am folosi de ea; să ne folosim de o mașină cum nu ne-am folosi, cum nu am avea-o. De multe ori exagerăm în toate și ajungem să ne pierdem total în excesuri cât mai extravagante. Domnul Isus a zis că va fi foarte greu să intre un bogat sau o persoană cu multe avuții în Ceruri. De ce? … Cu cât dispui de mai multe lucruri, cu atât riști să fii posesiv față de ele, născându-se în același timp multe cărări ce te conduc pe o cale greșită. De exemplu… cu cât renunțăm la mai multe lucruri pentru Domnul Isus, cu atât mai puține răscruci vor fi în viața noastră. Este ușor să vină o oportunitate, o ușă nouă, în așa fel încât să lăsăm Calea Singură și Adevărată, pe Domnul Isus. Cu cât deții mai multe lucruri, cu atât vei avea mai multe uși care să-ți deschidă spre drumuri confuze și să-ți fure privirea ce trebuie mereu ațintită spre Domnul Isus. De ce mergem după lucruri ce nu ne sunt de ajutor pe Cale, ci bagaje în plus, menite să ne pună greutăți pe spatele nostru și să ne îngroape în lucruri goale?.. De ce nu învățăm de la Ioan? El a vrut și și-a ales o viață simplă, fiindcă pur și simplu nu avea nevoie de altceva mai mult de atât, încât să facă Voia Lui Dumnezeu și să trăiască pentru El, pentru Domnul Isus; o viață simplă, smerită și doar cu lucruri de folos.  Bine ar fi să ne folosim de lumea aceasta ca și cum nu ne-am folosi de ea, să nu ne lipim de lucruri care nu ne ajută în a face Voia Lui Dumnezeu și a trăi cu El. Dacă vom căuta Voia și Neprihănirea Lui, restul vor veni de la sine, prin credință. De aceea, Ioan botezătorul ne-a dăruit o lecție de a trăi cu Dumnezeu, pe cât de simplu și smerit posibil. Ne-a învățat că nu ne trebuie lucruri extravagante să trăim într-o lume umplută cu lucruri exagerate și murdare. Putem să fim deosebiți față de lumea aceasta!!! Domnul Isus să ne ajute!!!


Thursday, June 3, 2010

Matei III - Versetul Trei

Matei III – Studiu



Versetul Trei  - Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările."



                “Ioan acesta este acela” - Ioan înseamnă Harul Lui Dumnezeu, Harul Lui YWHW, Harul Domnului Isus. Deci, chiar însuși numele a fost rânduit de Domnul și a avut un scop. Când oamenii au auzit de Ioan Botezătorul, au înțeles că e vorba de vremurile de Har, de îndurare, de eliberare; au înțeles că aceste lucruri erau vestite de Ioan Botezătorul. Acest verset descrie cine este și ce datorie are Ioan. Vom încerca să mergem în detaliu , pentru a vedea, din acest verset, cine este Ioan. Vom merge în așa mod încât să ne regăsim și noi în el. Din cele pe care le vom vedea, ca fiind făcute de Ioan, sper ca și în noi să fie regăsite, iar, dacă nu se regăsesc, îmi doresc mult ca pe viitor să se regăsească…

                E interesant să privim cum oamenii îl vedeau pe Ioan, atunci când auzeau de numele lui. Nu știu cât de renumit era acel nume, dar semnificația acelui nume a avut un scop. Dacă ne gândim că numele lui dăruia o învățătură, însuși faptul acesta reprezintă o cerere de schimbare pentru fiecare. Un verset din Biblie ne arată că mai mult face un nume bun decât bogății. Cred că a avea un nume bun vine și de la modul cum trăiești și cine ești. M-am gândit cum ar fi ca toți să privească spre cineva care ar avea un astfel de nume… Numele acela reprezenta ce a ales Dumnezeu pentru Ioan. Tot așa este și cu noi. Ei înțelegeau că Dumnezeu avea un plan cu Ioan, dar știau și planul pe care-l avea Dumnezeu cu Ioan.
                Ioan și-a purtat numele (un nume care a fost renumit și a băgat frică chiar și în împărați. Unul din aceștia era Irod. Lucrul acesta a fost posibil pentru că numele lui Ioan era vestit pentru neprihănirea pe care o avea, prin faptul că era un slujitor de-al Lui Dumnezeu). Cu atât mai mult  noi, cei care purtăm un Nume și mai Sfânt; noi, cei care avem o responsabilitate atât de mare, aceea de a purta Numele nostru, de copii ai Lui Dumnezeu. Dacă ne Numim copii ai Lui Dumnezeu, în Domnul Isus, oare cum purtăm Numele Tatălui? Ce văd cei din jur? Văd ei acest Nume, Numele Domnului? Reprezentăm noi acest Nume cu Lumină și Sfințire sau arătăm (chiar reprezentăm) numele pe care-l poartă lumea? E foarte simplu. Ioan și-a purtat numele ales de Dumnezeu, rânduit de Domnul, iar numele acela a fost întărit prin ce era și a făcut el, fiindcă și-a împlinit rostul; destinul ales de Dumnezeu pentru el, pe pământ. Însă, împlinim standardele Numelui nostru de copil de Dumnezeu? Trăim destinul ce poartă acest Nume? Niște întrebări ce ar trebui să ne miște și să ne motiveze. Biblia ne relatează despre două personaje ce au purtat același nume: Ioan Botezătorul și Ioan, apostolul.  Acum sunt mulți numiți “Ioan”, însă puțini sunt cei care și-au împlinit și au trăit acel nume. Totuși, pe vremurile acelea, erau puțini creștini, dar erau creștini adevărați. Referitor la aceasta, putem face o altă comparație. La fel cum sunt mulți “Ioani”, așa sunt și mulți “creștini”, însă puțini poartă Numele de copil de Dumnezeu,; puțini Îl poartă cu Adevărat, în Sfințire, Dreptate, Dragoste și Adevăr; în credință pură, după Cuvânt. Întrebarea e simplă: purtăm Numele Lui sau acest Nume e doar o formă rece, fără Dragoste și simț? Avem un Nume Viu în Domnul Isus Hristos, un Nume pe care-L trăim și reprezintă ceea ce suntem?



                “Acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice” – Am ales aceste cuvinte pentru că-mi zic cum Dumnezeu a proorocit despre Ioan; cum a vestit ce va fi și va face el. Oare nu este pentru fiecare dintre noi o proorocie, o vestire despre ce vom fi și ce vom face? Vedem că Ioan a avut Harul să fie vestit; aproape toți să știe cine și ce va fi. Fraților! Știți care este proorocia noastră, știți care este planul Lui Dumnezeu, ceea ce Domnul Dumnezeu vestește că vom fi și vom face? E Unul Simplu (planul Lui Dumnezeu), iar Proorocia Lui este Domnul Isus Hristos. Tatăl a ales ca noi să fim și să facem ca El. E un Adevăr real. În acest lucru ne regăsim fiecare dintre noi. Domnul Isus ne-a chemat să fim ca El și a ales, a vestit, a rânduit ca să împlinim acele proorocii: noi să fim ca El, noi să fim desăvârșiți în Dragoste, Sfințire, pace, bucurie, răbdare, putere, înțelepciune și multe altele. E minunat ce a rânduit Domnul să fim! E minunat că Dumnezeu a rânduit să luăm Chipul Său în Domnul Isus Hristos, chipul de rob, chipul de slujitor al Dragostei! Da, Domnul a făcut o proorocie specială pentru Ioan Botezătorul, a vestit ce va fi și ce va face el, dar, mai mult, Dumnezeu, prin Duhul Lui Cristos, a vestit ce va fi Ioan Botezătorul pentru alții; ce va face el spre folosul altora, spre binele lor! Acum, să luăm în serios ce a rânduit Dumnezeu pentru noi, să luăm în serios planul Lui cu noi. Planul Lui e Domnul Isus Hristos; ca EL să trăiască prin noi și toți să vadă că Dumnezeu a vestit acest lucru pentru noi, copiii Lui; a vestit ce vom fi și ce vom face. Toți Îl vor vedea pe Domnul Isus Hristos trăind prin noi. Dragostea Domnului Isus se va vedea prin noi. Toți vor vedea că am fost vestiți, rânduiți să fim copii ai Lui!



                "Iată glasul celui ce strigă în pustie:”  -  Ioan a avut un glas, iar glasul lui era procesat de Dumnezeu; glasul lui era înălțat prin Duhul Sfânt. Dumnezeu i-a dat lui Ioan un glas.  La fel ne-a dat și fiecăruia dintre noi, însă glasul acesta trebuie înălțat prin Duhul Sfânt. Când va fi înălțat glasul nostru vom avea autoritate pentru că Puterea Duhului ne dă rodul biruinței. Însă, de multe ori, glasul nostru e altcumva procesat și nu vine întotdeauna prin blândețea Duhului Sfânt. De ce zic asta? Deoarece glasul lui Ioan Botezătorul era cel care-L mărturisea pe Domnul Isus; mărturisea Lumina și Cuvântul Lui Dumnezeu… Cuvântul, care era Dumnezeu. Avem oare un glas în lumea aceasta, care să vină de la Dumnezeu și să-L mărturisească pe Domnul Isus? Ce înalță glasul nostru? Îl înălțăm pe Dumnezeu, pe Domnul Isus cu glasul nostru? E glasul nostru cel al Duhului Sfânt? E un glas blând și plin de puterea Duhului Sfânt? Ioan a îndrăznit pentru că a știut că vorbea de la Dumnezeu, însă de câte ori ne imaginăm că vorbim de la El, despre El și totuși vorbim fără chibzuință, fără blândețe, fără înțelepciune…. Deci, e evident că ducem lipsă de smerenie pentru a fi pregătiți să dăruim Cuvântul Lui; pentru ca glasul nostru să fie înălțat cu îndrăzneală oriunde mergem, fiindcă  doar așa vom reuși să vorbim direct, simplu și cu sinceritate. Cuvântul ne zice despre “cel ce spune adevărul cu inima sinceră”… asta înseamnă că Ioan a avut această îndrăzneală pentru  că nu a vorbit cu părtinire, nu a făcut diferență, nu a lingușit, ci a spus cu autoritate și cu sinceritate Adevărul Lui Dumnezeu. Glasul lui era martor. Dacă ne gândim că Domnul ne-a dat Duhul Sfânt să fim martori până la marginile pământului, oare glasul Duhului Sfânt, care trebuie să răsune prin noi, ne face un martor adevărat al Dragostei Lui Dumnezeu, al Domnului Isus, al Jertfei și Învierii Lui? Lăsăm Duhul Sfânt să ne facă martori credincioși și supuși Tatălui, prin Duhul Sfânt? Răspunsul este în inima fiecăruia dacă cercetăm după Cuvântul Lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să strigăm mărturia Lui Dumnezeu, care este Domnul Isus Hristos. Nu putem să ținem Dragostea în tăcere, pe când El arde în noi. Nu putem să tacem din Dragoste față de alții, când Domnul Isus Hristos trăiește în noi. Dragostea nu ne dă de ales. Nu putem fi nepăsători și să nu mărturisim acea Dragoste care este în noi! Domnul să pună acea Dragoste arzătoare pentru a înălța strigăte, cu glasul Duhului Sfânt, ca să aprindem Dragostea arzătoare tuturor celor din jurul nostru.
                Totuși, cel mai important din toate acestea e să avem un glas, prin Duhul Sfânt, ce vine de la Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos. Trebuie să fim în “pustie”, pustii față de lume, de întuneric, în așa fel, încât să fim bogați în Dumnezeu. Să fii un martor Adevărat de-al Lui Dumnezeu, trebuie să alegi să stai în pustie; să fii pustiu față de tot ce este lumea aceasta…de tot ce este firesc. Nu e normal să pretindem că suntem folosiți de Dumnezeu, că avem success cu Domnul, pe când noi încă nu suntem pustii  față de lume, morți față de păcat și tot ce este spurcat. Numai când vom fi cu adevărat pustii față de lume, atunci vom avea biruință, success și vom avea tot ce este mai bun. Vedem, din Cuvântul Lui Dumnezeu, că toți veneau la Ioan Botezătorul în pustie. Ei au găsit pocăința. La fel va fi, de pildă, și cu noi… toți vor veni în “pustie” față de lume, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Repet: pentru a avea un glas care să poată striga cu îndrăzneală și autoritate, ca să aibă rod prin Duhul Sfânt, în Domnul Isus, trebuie să fii pustiu față de lume, față de tot ce este rău și întuneric; locul să fie pregătit numai pentru El, pentru Isus Hristos!



               
                Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”  - O traducere mai bună ar arăta așa: iată glasul care plânge sau se înalță plângând. Mă gândeam în sinea mea: de ce  avea Ioan Botezătorul un glas care suspina. Ioan plângea fiindcă striga și înălța cuvintele acestea: “pregătiți Calea Domnului, neteziți-I Cărările.”; el plângea fiindcă cerea pocăință. Doar o pregătire în sfințenie duce la pocăință. Trebuie să dăm la o parte orice piedică, orice mic amănunt firesc, orice lucru care ne fură dreptul nostru de a fi în totalitate ai Lui; dreptul de a merge pe Cale fără piedici. …de aceea ne trebuie o pocăință totală, amănunțită; să nu existe nimic rău în noi și în viețile noastre, nimic care să ne conducă la un pas strâmb pe Calea Îngustă și Sfântă a Domnului Isus. Cum s-a scris în Matei 3:2 despre pocăință, iar a pregăti Calea Domnul începe cu “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”, rezultă că aceste cuvinte sunt legate cu proorocia despre glasul lui Ioan. Ioan ne zicea să pregătim cărările prin pocăință. Am vorbit despre ce înseamnă cu adevărat pocăința în Matei 3, versetul trei. Totuși, aș vrea să realizăm cât de adevărat e că orice lucru firesc este o piedică pe Calea Domnului. Întrebarea se pune în felul următor: cum să dăm la o parte orice piedică și să netezim Calea Lui? Normal, din câte știu… trebuie să dăm toate aceste piedici la stânga și la dreapta. Dacă mutăm toate aceste lucruri firești în fața noastră, acest mod se dovedește a fi doar unul temporar, pentru că în viitor ne vom confrunta cu aceleași probleme, cu aceleași lucruri firești. Tot ceea ce am făcut a fost doar o mutare a piedicii puțin mai înainte, ea rămânând piedică pentru exact momentul următor, când vom înainta un pas. De aceea, singura metodă de a avea o Cale netedă, este să înlăturăm în stânga și-n dreapta toate piedicile, iar noi să mergem înainte! Trebuie să dăm la stânga și la dreapta tot ce este firesc, orice piedică, în așa fel, încât  să ne ațintim privirile spre Domnul Isus Hristos, drept, Sus, înainte. Înlăturând piedicile la stânga și la dreapta, acestea vor rămânea pe loc, nouă fiindu-ne mult mai ușor a ne debarasa de ele, în momentul înaintării pe Cale. Pentru ca a noastră Cale să fie netedă, trebuie alungată toată mizeria, la stânga și la dreapta, astfel să lăsăm tot ce-i rău în spatele nostru, în marea uitării; să privim și să mergem înainte, conștienți că ne îndreptăm spre un Bine Nespus, spre Desăvârșirea noastră, spre Domnul Isus Hristos!
                Domnul să ne ajute ca doar la EL să privim și doar spre EL să mergem; să-I urmăm Pașii Lui Sfinți, care strălucesc în lumea aceasta murdară …care strălucesc pe Calea Luminii!

Wednesday, June 2, 2010

Matei III - Versetul Doi [comentariu]


Matei III – Lecția


Versetul Doi  - “El zicea: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape."”



Bogăția Harului a început prin Ioan, când a rostit Cuvintele acestea. Vedem că Domnul Isus a rostit aceleași Cuvinte, ba, chiar mai mult, Domnul Isus i-a învățat pe ucenici să propovăduiască Evanghelia prin astfel de Cuvinte. Dumnezeu a investit atâta bogăție și putere în aceste Cuvinte, încât vedem ce rod a avut Evanghelia cu acestea.
                Motivul pentru care a investit Dumnezeu în Cuvintele “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”, e unul simplu. Cuvintele acestea sunt începutul Evangheliei; Cuvintele acestea sunt începutul Harului Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos; Cuvintele acestea nasc mântuirea personală în suflet, între fiecare om și Dumnezeu. De aceea versetul acesta este așa de studiat în amănunt de teologii și oamenii Lui Dumnezeu, astfel că, pentru fiecare cuvânt și literă din limba original, se fac analize pentru a descifra deslușit Noul Început pe care L-a făcut Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos.

                Vom reveni la cuvintele acestea, dar să clarificăm contextul. În primul verset (sau în prima lecție) s-a vorbit despre ce vremuri, despre ce împrejurări și ce tip de oameni erau în perioada când a apărut Ioan Botezătorul. Erau vremuri foarte disperate, probabil ca în zilele de azi în Africa sau în unele țări foarte sărace; cam așa era viața în Israel. Însă, era și o  altă problemă. Învățătura și modul în care erau îndoctrinați oamenii acelor vremuri, nu dovedea că ar fi fost pregătiți pentru Mesia, pentru Împărăția Lui Dumnezeu. Ei n-au avut învățători adevărați de sute de ani și s-au pierdut în limitele lor firești. “El zicea”--- ce s-ar întâmpla dacă te pui în locul lui Ioan Botezătorul și începi să rostești astfel de Cuvinte, mai ales că vezi ce este lumea și unde a ajuns ea. Nu-i deloc ușor când toate învățăturile sunt împotriva a ce înveți tu, împotriva a ce propovăduiești tu; când vezi că păcătoșii sunt robiți de patimi și plini de pofte; când în acea lume erau fariseii, saducheii și mulți alții care aveau învățături cu o evlavie, o neprihănire falsă, doar de exterior și totuși atât de greșite; învățături ce nu erau Biblice. Toți aceștia posedau învățături ce nu aveau nici o legătură cu credința; nu aveau nici o învățătură care să cerceteze lăuntrul lor, ci ei erau ca niște lupi îmbrăcați în oi. E și normal, dacă lăuntrul tău e curat, exteriorul se va arăta ca fiind curat, va fi o reflecție. Însă ei se chinuiau cu fapte și legi omenești, care nu erau după Cuvântul Lui Dumnezeu. Cu tot feluri de învățături a trebuit să se confrunte Ioan pentru a pregăti Calea Neprihănirii, Calea Credinței, Calea care este Domnul Isus Hristos.
                La fel e și în zilele de astăzi.  E la fel de greu să împarți Adevărul când nu vezi oameni care să aibă învățături potrivite după Cuvântul Său, unde toți urmăresc propriul lor comfort firesc, toți caută satisfacerea propriilor nevoi, dar, până la urmă, Ioan a biruit, a reușit să-i întoarcă pe mulți la Domnul Isus; a adus Cuvântul Lui Dumnezeu așa cum a voit Domnul; a adus Cuvântul pur, clar, simplu și direct; a adus Cuvântul cu Puterea Harului. Dacă Ioan a reușit să înceapă să vorbească, să rostească Adevărul Lui Dumnezeu, când toți erau pierduți, pe o Cale greșită, asta înseamnă că ne-a dat o pildă ca și noi să putem face asemenea lucruri, prin Harul Lui Dumnezeu, care este în Domnul Isus Hristos. Chiar dacă pare imposibil să ai învățături sănătoase și să trăiești după ele, chiar dacă pare și mai imposibil să împarți învățături sănătoase după Cuvânt, vedem că Ioan a biruit, a propovăduit pocăința, a propovăduit Adevărul direct, simplu și cu Putere, Autoritate de Sus, de la Tatăl, prin Domnul Isus. Noi trebuie să luăm acest exemplu și să vedem cât de importante sunt, în zilele de azi, învățăturile sănătoase.



                “Pocăiți-vă” era primul Cuvânt pe care-l striga, pe care-l înălța în pustie Ioan Botezătorul. A înălțat aceste Cuvinte în pustie; totuși au fost recepționate de noroade însetate după Dumnezeu. Ca să înțelegem ce ar însemna astfel de cuvinte, trebuie să vedem ce fel de oameni erau pe vremurile acelea, ce stil de viață, ce idei și ce principii aveau acești oameni. Dacă privim din perspectiva vameșilor, vedem că ei trăiau în înșelăciune. La fel erau și alți oameni din ierarhiile înalte ale societății. Dacă ne uităm la cei săraci, ei căutau la oameni mântuirea, eliberarea, vindecarea..… Dacă privim la învățătorii legii, vedem că ei învățau doctrine false, lucruri bazate pe fățărnicie, pe prefăcătorie și ritualuri reci, fără Dragoste și fără Duhul Lui Dumnezeu.
               Verbul „a te pocăi” se găsește sub două forme în limba greacă. Celor ce auzeau cuvintele acestea, predicate de Ioan Botezătorul, li se dădeau multe înțelesuri. De multe ori Domnul ne vorbește,  iar modul nostru de a înțelege acel lucru diferă de la o persoană la alta. El zice aceleași lucruri, dar ne vorbește pe limba inimii noastre, adică… toți vedem în parte, și, până la urmă, fiecare vedem în parte. Așa a îngăduit Domnul să vedem ceea ce avem mare nevoie, ce ne lipsește ca să ne ducă spre desăvârșire. De exemplu, pentru vameși înseamnă să se întoarcă de la păcatele în fapte, în băutură, în mită și multe alte lucruri. Pentru farisei, pocăința ar însemna să se întoarcă de la păcatele prefacerii, de la doctrinele greșite, care nu sunt după Cuvântul Lui Dumnezeu. Pocăința înseamnă să faci o întoarcere totală de la gândurile, faptele și viața de dinainte… de la toate lucrurile ce definesc lumea aceasta limitată. Dacă Ioan Botezătorul spunea acestea, era clar că e nevoie de aceste lucrui și, dacă analizăm de câte ori Dumnezeu ne arată că ale Sale Gânduri sunt mult mai înalte decât ale noastre, trebuie să renunțăm la deșertăciunile lumii acesteia. E imposibil să comparăm firea noastră cu Duhul Lui Dumnezeu, gândurile Lui… De aceea trebuie o pocăință, lepădare a eu-lui nostru limitat. Aceasta înseamnă pocăință adevărată, să te întorci la Dumnezeu de la tot ce este rău și tot ce este eu-l tău limitat, firesc, plin de întuneric și răutate. Desigur, în unele domenii trebuie o pocăință mai profundă, adică, în anumite greșeli, slăbiciuni… dar în orice detaliu și în orice punct, pentru ca să ne întoarcem spre Dumnezeu, să fim o ființă desăvârșită în Domnul Isus Hristos.

                Toți așteptau să vină Dumnezeu cu Judecata Lui Divină, să nimicească tot ceea ce este rău, să-i mântuiască pe cei care au fapte bune… ei așteptau, mai degrabă, ca neamurile să fie pedepsite și ei să fie mântuiți. Așteptau ca Împărăția să vină și să Se vadă de toți, iar ei să domnească împreună cu Dumnezeu… însă Împărăția a fost adusă de Dumnezeu pe ascuns. Dumnezeu încă n-a vrut să aducă pedeapsa, judecata, ci să dăruiască mântuire. Toți erau învățați, îndoctrinați, ca, atunci când va veni Mesia, Unsul, Împaratul, cu oștirea Lui, Acesta să aducă Sfârșitul; să vină și să aducă pedeapsa și răsplata. Ei așteptau să vadă Puterea Lui Dumnezeu prin pedeapsă, dar Puterea Lui Dumnezeu constă în Dragoste, în iertare, iar acest lucru înseamnă pocăință! …A te pocăi de acele gânduri și a primi Dragostea Lui --- așa vom avea iertare… fiindcă prin pocăință capeți iertarea, Dragostea Lui. Pocăința șterge învățătura legii și aduce Harul Lui Dumnezeu, Dragostea și un pas al credintei. Pocăința a însemnat o răsturnare a lumii de sus în jos pentru locuitorii acelor vremuri. Pocăința însemna ca acei oameni să-și întoarcă în totalitate gândurile, viața și tot ceea ce erau până atunci. La fel trebuie să fie și la noi. Asta e pocăința adevărată; înseamnă să renunțăm la gândurile noastre limitate și să mergem prin credință, ca să facem Voia Lui Dumnezeu, Nemărginită și Nepătrunsă, prin credința în Domnul Isus Hristos.

            Cel mai greșit lucru pe care-l facem e să-L limităm pe Dumnezeu după limitele și firea noastră. Ce greșit e să avem o credință și impresie înțelătoare, prin care să credem că Dumnezeu e așa de mic ca noi și că noi putem să-L cunoaștem pe deplin! Această cunoștință i-a îngâmfat pe cei din Israel; astfel s-au împietrit într-o impresie falsă, cum că-L cunosc pe El. Cu toate acestea, nu L-au cunoscut pe El, pe Domnul Slavei, pe Dumnezeu. Ei s-au pierdut, crezând că-L cunosc pe El. Adevărul a fost altul: nu au cunoscut că El e Atotputernic, Nemărginit și Nepătruns. De aceea, gândurile noastre, comparativ cu ale Lui, sunt precum Cerul de departe de pamant; tot așa de departe sunt și Gândurile Lui de ale noastre. Nu putem noi, cei limitați, să pretindem că-L cunoaștem pe Dumnezeu în total. Dacă ar fi să cunoaștem totul, n-ar mai fi necesară credința. De aceea, prin credința în Domnul Isus, putem să facem Voia Lui Dumnezeu, care e Nemărginită.
                Pocăința descrisă de Pavel e minunată. Pentru Pavel, pocăința înseamnă a te răstigni în Domnul Isus Hristos. Pocăința e acel proces prin care te răstignești în Domnul Isus față de lume (față de “eu-l” tău firesc și limitat) și să învii ca o făptură nouă; un copil de Dumnezeu. Vedem din Romani 6 și din Galateni 2:20 cum Pavel descrie acea moarte în Domnul Isus Hristos, urmată de acea înviere Divină, Sfântă, în Dragoste, Adevăr și tot ce este Bun și Desăvârșit. E minunat cum zice Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” E minunat ca eu-l tău, tot ce ești tu, tot ce este rău în tine să fie răstignit împreună cu Hristos, apoi să trăiești, să învii ca o faptură nouă, trăind nu ca “eu”, ci Hristos să trăiască în tine… ca Tot ce este Bun și Desăvârșit să trăiască în tine, fără altceva rău. Iar viața pe care o trăiești să fie una prin credință; acea credință care face ca Voia Lui Dumnezeu să fie Nemărginită, Nepătrunsă; care face mai mult decât cerem sau gândim noi… să trăim o viață în Fiul Lui Dumnezeu, în Dragostea Lui, în Nemărginirea Lui. Nu e minunat ca tot ce este rău în tine să moară și în tine să ia viață tot ce este Bun? Asta e ceea ce face credința în Domnul Isus, asta e ceea ce face Domnul Isus dacă-L primesti în totalitate. N-ar fi minunat ca în noi să existe doar Dragoste, Pace, Bucurie, Bunătate, Răbdare și tot ce este Bun? Asta e ceea ce înseamnă pocăință adevărată, asta e ceea ce înseamnă să renunți la eu-l tău și să-L lași pe EL în viața ta, să-L lași să trăiască în tine. Pocăința adevărată e să mori în Domnul Isus Hristos și să învii ca o făptură nouă, ca un copil de Dumnezeu! Numai așa putem să ne atingem de Dumnezeu și El să Se atingă de noi; numai așa putem să ne bucurăm de Nemărginirea Lui; …numai dacă ne pocăim; numai dacă murim în Domnul Isus Hristos, ca să ne naștem din Dumnezeu Tatăl, din Domnul Isus Hristos. Aceasta este pocăința pentru mine.  Aș vrea ca Domnul să ne dea la toți pocăință sinceră și adevărată!

               
Am ajuns la “Împărăția Cerurilor”. Aici se referă la Împărăția Domnului Isus Hristos, a Lui Mesia, a Unsului Lui Dumnezeu, a Împăratului Divin. Mulți credeau, cum deja era descris mai sus, că această Împărăție va veni ca s-o vadă toți și, odată ce va veni această Împărăție, vor fi nimicite toate neamurile. Însă, Împărăția Lui Dumnezeu, Împărăția Domnului Isus Hristos a venit pe vremea aceea cu iertare, curățire, sfințire, cu mântuire. În rugăciunea pe care o face Domnul Isus, El ne învață că “voia Tatălui -e- precum în Ceruri așa și pe pământ”. E clar că această atingere Cerească, Nemărginită nu înseamnă altceva, decât că Domnul Isus va aduce Voia Lui Dumnezeu pe acest pământ. El va aduce o Împărăție în care să răsară Lumina Lui Dumnezeu. Nici Ioan Botezătorul și nici Domnul Isus nu se refereau că Împărăția va veni în așa mod ca s-o vadă toți prin Slavă și Judecată, acoperind tot pământul, ci Împărăția Cerurilor, Împărăția Lui Dumnezeu, peste care Domnea Domnul Isus, este înlăuntrul nostru, în inimile noastre, peste tot pământul, peste oricine crede și se pocăiește.
Această Împărăție este reprezentată de cei care au fost atinși în inimile lor, de cei care s-au pocăit, s-au născut din nou, care au devenit copii de Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos; de aceia care au devenit un popor sfânt pe acest pământ, ca un ambasador Ceresc  al Lui Dumnezeu. Acea Împărăție este Biserica, Trupul Domnului Isus. Împărăția Cerurilor este Lumina Lui Dumnezeu trimisă pe pământ, acea Sfințire; Dragostea Lui Dumnezeu. Împărăția Lui Dumneze este Însuși Domnul Isus Hristos. Oricine se atinge de El și se lasă atins de El, va face parte din acea Împărăție Nepătrunsă.
                Înainte ca să mergem mai departe, trebuie să ne gândim, în primul rând, la ce avem înlăuntrul nostrum: avem o colibă săracă sau o casă cu puține bogății? …avem Împărăția Lui Dumnezeu, unde roada Duhului Sfant n-are sfârșit, unde Dragostea e fără sfârșit, unde curg Izvoarele vieții? …Avem o colibă stricată înlăuntrul nostru sau avem o împărăție, ba, chiar mai mult, nu orice împărăție, ci Împărăția Lui Dumnezeu, cu bogății nesfârșite? Se vede această Împărăție sau ducem mare lipsă de bogățiile Cerești, bogățiile de Sus, bogățiile spirituale în Duhul Sfânt? Văd oamenii această Împărăție? Dar cine e Domn în Împărăția din inimile noastre? E Domnul Isus, Dumnezeu Împărat și Domn peste această Împărăție sau avem o împărăție în care noi înșine suntem domni sau, mai rău, e cel rău domn peste această împărăție? Evident… dacă e Împărăția Lui Dumnezeu, se vor vedea bogățiile Cerești. Acum nu o să merg în detaliu pentru a spune care sunt acele bogății, dar să analizăm cum și ce, dacă avem o Împărăție de Sus, vom merge în Sus, prin Domnul Isus; dacă avem o împărăție unde noi suntem domni, vom sta pe loc și vom avea aceeași soartă – o împărăție în care domnește cel rău. Cel rău are o împărăție de hoții, furând dragostea; e plină de răutate; o împărăție care coboară-n jos, care cade-n groapa veșnică și arde neîncetat.



                Am analizat, în parte, aproape totul și am ajuns acum la următorul amănunt: “căci Împărătia Cerurilor este aproape”. Se zice că nebunul caută la capătul pământului înțelepciunea, dar înțelepciunea pentru cel înțelept este chiar în fața lui. Pavel le spune celor din Atena că Dumnezeu le-a rânduit pe toate, ca oamenii să-L caute. Totuși, El nu este departe de ei, ci este chiar lângă ei. Este aproape… înseamnă că Împărăția Lui Dumnezeu este aproape în timp, adică este în scurt timp, dar înseamnă că este aproape și din punctul de vedere al distanței, nefiind necesar să cauți departe. Aceasta este Făgăduința Lui Dumnezeu, rostită prin Ioan Botezătorul; e o Făgăduință prin care ni se spune fiecăruia că Neprihănirea (care este în Domnul Isus, în Împărăția Lui Dumnezeu) este aproape, ne spune că Împărăția Lui Dumnezeu, a Domnului Isus, nu este departe de noi în timp, dar nici ca distanță. Timpul și distanța nu pat fi separate, ci Domnul Dumnezeu este aproape de oricine, prin Domnul Isus. Făgăduința aceasta S-a împlinit odată cu venirea Domnului Isus. Vedem mai departe botezul Domnului Isus, ca semn că Împărăția Lui Dumnezeu a venit, când Lumina Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a luat ființă într-un porumbel, arătând Unitatea și Legătura dintre Tatăl și Fiul; arată cum Împărăția Cerurilor pătrunde pe pământ, prin Domnul Isus Hristos.

                Da, Împărăția Cerurilor este aproape și trebuie să realizăm cum și cât de aproape e. Zice că Dragostea Lui Dumnezeu acoperă totul. Da, chiar așa, Împărăția Cerurilor este aproape; chiar așa, Împărăția Cerurilor va acoperi totul! Lumina Lui Dumnezeu va îmbrăca pământul acesta murdar, întunericul spurcat al lumii acesteia. Lumina Lui Dumnezeu va acoperi pământul cu sfințire. Vedem că Domnul Isus a acoperit pământul cu Sângele Lui, a acoperit păcatele și pământul cu Sângele Lui, ca preț de curățire, iertare; ca metodă de a acoperi tot ce este rău din lumea aceasta. Da, așa de aproape este Împărăția Cerurilor pentru fiecare din noi, dar trebuie să acceptăm Sângele Lui Isus, trebuie să ne îngropăm în Sângele Lui, să ne îmbrăcăm și să ne acoperim în totalitate cu Sângele Lui… acceptarea aceasta se face prin pocăință. Pocăința este rodul curățirii. Da, așa de aproape era și este Împărăția Cerurilor față de fiecare. Trebuie să realizăm că, pentru a face parte dintr-o Împărăție Veșnică și Nemărginită, trebuie să ne lăsăm acoperiți de Domnul Isus Hristos, să ne îngropăm în El, în Sângele Lui, să avem curățire și naștere, nu din sânge de om, ci din Sânge de Dumnezeu, fiindcă cei ce cred sunt născuți din Dumnezeu, iar rodul credinței este pocăința lor! Domnul să ne ajute întotdeauna să realizăm că Împărăția Lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos este mereu aproape de noi, în timp și în distanță. El este chiar lângă noi și poate fi chiar în noi.  Nouă ne trebuie conexiunea, spălarea! (adică o îngropare totală în Sângele Lui, facută prin rugăciune)





                “Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!” …am ajuns la final. Acum, când ne uităm, aceste cuvinte ne dau un înțeles și ne pun pe gânduri! Pocăiți-vă, adică pregătiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape. Pentru mine, aceste cuvinte au două înțelesuri. „Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape“ înseamnă: ori te pocăiești și te pregătești pentru Mântuire, ca să ajungi Sus sau, dacă nu te pocăiești, vei rata Împărăția Cerurilor, vei ajunge jos. Va veni judecata, iar tu nu ești pregătit pentru că nu te-ai pocăit! Întrebarea este: în care categorie ești?… ești cel ce s-a pocăit, s-a pregătit pentru a face parte din Împărăția Cerurilor? …sau ești din categoria care nu s-a pocăit încă și, în neglijența ta, duci lipsă de pocăință?.. Duci lipsă de pocăință ca să fii pregătit și să faci parte din Împărăția Cerurilor?
                Este foarte clar, n-ai cum să te apropii de Împărăția Cerurilor dacă n-ai pocăință. N-ai cum să te apropii de Domnul Isus, de Dumnezeu dacă n-ai pocăință. Această propoziție da de înțeles tuturor. Nu aveau de ales dacă doreau cu adevărat Împărăția Cerurilor. Oricine dorea o Împărăție, care este de Nedescris, Minunată și Frumoasă, trebuia să se pregătească pentru ea prin pocăință. Fiecare pas de apropiere începe cu pocăință. N-ai cum să te apropii de Cer fără pocăință; n-ai cum să te apropii de Domnul Isus fără pocăință. Cine crede că e aproape de Dumnezeu și n-are rodul pocăinței, e departe de El. Fiecare avem nevoie de apropiere, de adâncire în Împărăția Lui Dumnezeu; de apropiere și adâncire în Domnul Isus și în Tatăl, Dumnezeu. Ca să ne apropiem de El, trebuie să facem acel pas al credinței, care se numește --- pocăință.
                E timpul ca să ne rugăm; să începem cu rugăciuni sincere de pocăință; să începem să facem pașii credinței în a ne apropia de Domnul Isus, de Dumnezeu și, în așa fel, în noi să nu fie nimic altceva decât Împărăția Lui Nemărginită; în noi să locuiască pe deplin tot ce este Bun și Desăvârșit, nimic altceva decât El. Numai prin pașii credinței în pocăință vom ajunge un bine nespus de frumos și minunat. Domnul să ne ajute și să Se îndure ca să putem face câți mai mulți pași ai credinței și pocăinței!