Pregatire pentru raspunsul Lui - 12/03/2010

Habacuc 2:1 M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.

Noi plîngem mult și așteptăm un răspuns, o rezolvare… așteptăm ca Domnul să raspundă într-un fel sau să ne dăruiască ce cerem. Cerem daruri, cerem binecuvîntări, cerem multe lucruri de la Domnul și ne gîndim de ce El nu răspunde, de ce nu ne dă ce cerem. Ne gîndim că Domnul nu vrea să ne dăruiască, credem că Domnul nu vrea să avem anumite binecuvîntări, iar asta e o mare înșelăciune, o minciună cu care ne înșală cel rău.

                Dumnezeu vrea să ne răspundă, vrea să ne dăruiască binecuvîntări, daruri și multe lucruri frumoase și bune. Normal, El nu ne dă absolut tot ce dorim noi; asta ca să fie spre binele nostru. Dar oare de ce nu ar fi anumite binecuvîntări spre binele nostru, ne-am întrebat și realizăm de ce? E simplu.. pentru noi, ca oameni, primim binecuvîntări de la EL și ne folosim de ele în mod greșit, nu știm cum să le folosim. Vedem acest lucru la aproape toată omenirea… Dumnezeu i-a binecuvîntat, iar oamenii fac din binecuvîntările Lui blestem din pricina păcatului, Dumnezeu binecuvîntează și majoritatea nu stiu cum să se folosească de aceste binecuvîntări. Oare de ce e așa? Fiindcă Dumnezeu binecuvîntează la vremea potrivită… este scris: ‘‘ce plăcut e un răspuns la timpul potrivit‘‘… la fel e și cu noi. Dumnezeu ne va da binecuvîntarea cînd suntem pregătiți pentru ea, ne va dărui acel dar doar atunci cînd îl putem folosi ca să fie o binecuvîntare și nu un blestem.. dar deseori noi insistăm în încăpățînare și cerem lucruri pentru care nu suntem pregătiți. În așa fel ajungem să facem jurăminte sfinte, facem lucrari care ne par prea grele și ne întrebăm de ce-i așa? E simplu de ce… ca să primim adevărate binecuvîntări (și să fie cu adevărat binecuvîntări), trebuie să ne pocăim, să ne sfințim, să creștem în credință, în dragoste și în putere; numai așa vom putea purta binecuvîntări așa de mari și nepătrunse ale Lui Dumnezeu.

                Să ne trezim și să nu ne înșelăm… Dumnezeu a rînduit totul spre binele celor ce-L iubesc , voia Lui lucrează în noi și prin noi mai mult decît cerem și gîndim noi. De aceea, să fim gata să acceptăm voia Lui; acceptarea constă în așteptare, așteptarea constă în răbdare și răbdarea aduce biruință, iar biruința aduce nădejdea spre un bine nespus mai bun.  Să avem credință în El și să cerem cu credință, ca și cum am primit.. deși se vede că acum n-am primit binecuvîntarea cerută, dorită, ea este ca și a noastră dacă stăruim în sfințire și ne pregătim ca să ne folosim de darul Lui spre folosul altora, să folosim darul după voia Lui; spre binele nostru.

Plîngerile lui Ieremia 3:26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Totuși, cum zice acest verset, este bine să aștepți în tăcere răspunsul Domnului. Nu ne vorbește că va fi bine în viitor, ci ne vorbește că, atunci cînd aștepți răspunsul Lui în tăcere, este spre binele nostru. Cred că, așteptînd în tăcere, ne va crește și ne va ajuta să vedem că El ne va răspunde, că El deja dorește să ne răspundă… să auzi cum El, ca un tunet, Își întinde Mîna Lui din Ceruri ca să ne ajute, elibereze, vindece, mîngîie, întărească, ocrotească; să ne dăruiască mîntuire și biruință!

                Contrariul se va întîmpla  dacă nu așteptăm în tăcere… ceea ce va fi prea probabil, pentru că noi vom fi preocupați să nu ascultăm de răspunsul pe care-l va da El. Vom fi prea concentrați de alte lucruri decît a ne pregăti să ascultăm și să înțelegem cu adevărat răspunsul Lui! E timpul să realizăm căci Cuvîntul nu ne vorbește degeaba, iar tăcerea în așteptare îi cererea pe care o facem Tatălui… tăcerea în așteptare e cum I-ai zice Lui Dumnezeu: ‘‘vorbește, Tată, iar noi ascultăm cu toată atenția și tot cugetul nostru… nu ne vom lăsa tulburați de altcineva, de altceva… nu vom lăsa ca atenția noastră să fie atrasă altundeva decît în așteptarea  raspunsului Tău minunat! ‘‘

                Da! Este bine, chiar acum să așteptăm răspunsul Tău, să așteptăm în tăcere, cu toată răbdarea, și, prin această răbdare, vom da dovadă celor din jur  că noi avem credință în Dumnezeu, în Domnul Isus, în dragostea Lui… nu e nevoie să mergem pentru a ne plînge altora sau să ne pierdem, ci e timpul să așteptăm și să ne încredem în El.

                Să ne amintim că Habacuc… care a mers la locul lui de strajă, de veghere… (locul lui de așteptare), a așteptat răspunsul Domnului.

Vreau ca și noi să ne amintim că locul nostru de strajă, de veghere este rugăciunea, în odaia noastră și să așteptăm în tăcere și deplină  încredere că El va răspunde;  să tacem înaintea Lui… cum zice în Psalmul 37 și în alte părți… să fim gata. Să realizăm că Adevărul e minunat și să prețuim acel Adevăr, să ne pregătim să-L înțelegem și să ne folosim de El! E timpul acum ca niciodată! Rugăciunea e chemarea noastră făcută de  El la așteptare in credință si staruință în tăcere.

Te satura Domnul? 11/03/2010

Ioan 4:14  Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Mie, Domnul îmi vorbește minunat prin acest verset. Motivul e că-mi vorbește de nevoia de a fi nu pentru o clipă ci sa fi hrănit veșnic.

 În Psalmi, Domnul ne vorbește, prin Cuvîntul Său… ‘‘gustați să vedeți ce bun este Domnul!‘‘ Cred că,într-un fel, Isus ne vorbește ceva similar, adică… din moment ce gustăm; ne hrănim din El, nu ne va mai fi foame.  Nu ne va mai fi foame de lume, de lucrurile firești, de întuneric și orice lucru care nu este de la El; adică… din momentul în care gustăm din El, nu vom mai dori și nu vom avea poftă de nici o altă hrană, ci El, ca Hrană, ne va sătura.

                Ne vin de multe ori săgețile acelea arzătoare care ne întreabă și ne zic… de ce să-L urmăm pe Isus cînd suferim atît de mult, cînd e așa de greu, etc; vin tot felul de săgeți arzătoare care ne zic că nu merită, dar noi, care am gustat din Domnul Isus, am gustat din Duhul Sfînt… orice ne-ar zice.. ce ne satură pe noi ca motivație… e foarte greu să explic; dar ce vreau să zic este că oricît de multe întrebări, oricîte nevoi… motivul care ne satură, care ne zice că e un motiv destul de bun de a-L sluji pe El, este că am gustat din El, că EL e așa de Bun și în El este singura Adevarată Împlinire care ne satură nevoile noastre.

                Cred că de multe ori noi găsim împlinirea în multe lucruri care nu sunt în El, sunt izvoare tulburate, murdare și care nu ne satură, ci ne lasă mai degrabă  goi. Totuși, noi care am gustat din El cu adevărat, prin rugăciune și momente de nedescris.. nu vom căuta un alt izvor sau altă hrană.. fiindcă EL este deajuns și nu vom avea nevoie de nimic altceva; Harul Lui este deajuns să ne sature de toate plăcerile noastre, împlinirele noastre. Să nu ne înșelăm, trebuie să ajungem la starea aceea încît orice ar fi, orice s-ar întîmpla.. Domnul Isus să ne fie deajuns, EL să ne sature. E trist că nu toți am ajuns la starea aceea ca El să ne sature… tot trebuie să mergem la alte lucruri ca să ne hrănim cu firea și să ne golim în Duh; să fim goi față de Dumnezeu… fără El și fără viața veșnică.

                Dacă noi nu gustăm din El cu adevărat și nu ajungem la starea aceea, încît doar EL să ne sature, nu vom avea viața veșnică. De ce? E clar… Dumnezeu nu dorește să aibă oameni care nu-L iubesc, ci oameni care să iubească tot ce este El, tot ce este Bun. De aceea trebuie să realizăm că, dacă nu gustăm din El, Domnul nu va risca să se întîmple în Ceruri ce s-a întîmplat cu Lucifer, care s-a iubit pe sine însuși mai mult decît pe Dumnezeu, a iubit mai mult minciuna și păcatul. Și dacă ajungem să gustăm din EL, din dragostea Lui și să găsim plăcere în credința adevărată, descoperită de Dumnezeu, atunci nimic altceva nu vom dori, decît pe El, în fiecare clipă, cînd facem orice… vom realiza că ajungem la starea aceea de credință, de dragoste, încît să iubim tot ce este Dumnezeu și, prin faptul că iubim tot ce este El și  tot ce este Domnul Isus, trebuie ca El să traiască prin noi; viața Lui să trăiască prin viața noastră…

                Să ne rugăm, în primul rînd, ca să ajungem la starea aceea în care Domnul Isus ne satură, în care nu vom avea nevoie de nimic altceva… nu vom avea nevoie de nici un alt motiv de a trăi cu El, de a-L sluji, de a ne închina… de a trăi în fiecare clipă prin El.. și-n toate acestea, în așa fel încît noi, trăind prin El, să iasă izvoarele vieții de la EL. Numai așa suntem siguri că avem viața veșnică.

                Oare cum ne va sătura Domnul Dumnezeu din veșnicii în veșnicii, cînd nici într-o viață scurtă, trecătoare nu ne săturăm cu El? Oare cum va fi din veșnicii în vesnicii dacă nici aici El nu ne este deajuns; tot  ne mai trebuie ca alte lucruri să ne sature. Dacă e așa… chiar credem că suntem pregătiți pentru Ceruri? Să ne rugăm pentru a  găsi cu adevărat plăcere în El, să fim săturați în El.

Ioan 6:35  Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

Ioan 7:37  În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.

Ioan 7:38  Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."

Matei III - Prima Lectie

Matei III – Lecția

·       Prima Lectie : “In vremea aceea”

Capitolul 3 din Matei  începe zicînd; “În vremea aceea a venit.. “. Se pare că ne zice despre o vreme și nu ne relatează despre acea vreme. Însă, pe fond istoric, chiar și anumite exemple din Biblie ne arată că pe vremea cînd a început Dumnezeu lucrarea de venire a Lui Mesia, a fost o perioadă foarte disperată. Istoricii ne vorbesc că vremea era grozav de săracă pentru Israel, pentru poporul Lui… erau vremuri de disperare, ca pe vremea lui Moise, în robie, cînd evreii înalțau rugăciuni, suspine și gemete spre Dumnezeu, tot așa și acum… oamenii mureau, erau plin de boli, ciume și multe lucruri ce-l robeau  pe Israel.

                Pentru ei, singura mîngîierea era Templul și religia lor strictă de a scăpa de o realitate-acea religie ce devenise foarte rece, care nu-L implica pe Dumnezeu (și nici Cuvîntul Lui), ci doar lucruri omenești aspre, care dăruiau speranțe prin moduri greșite.  Însă alții erau disperați și își puneau nădejdea în Dumnezeu. Ei Îl așteptau pe Mesia, Îl așteptau pe Unsul Lui Dumnezeu să aducă ungerea puterii Duhului Sfant. Sunt multe exemple unde oamenii așteptau Împărăția Lui Dumnezeu pe care trebuia să o aducă Mesia.

                Totuși, mulți iși pierdeau nădejdea datorită faptului că în acele vremuri nu se mai auzise de sute de ani  Cuvîntul Domnului; nu se mai auzise sau văzuse un prooroc. Se pare că Dumnezeu i-a părăsit și i-a lăsat. Mulți au ajuns într-o credință rece și falsă; o credință în necredință; așa au ajuns fariseii și mulți dintre fruntași. Nu mai credeau în Cuvîntul Lui, în puterea Lui Dumnezeu, în prooroci. Era o vreme mai mult decît disperată, iar sărăcia domina peste Israel.

                Ce mare e Dumnezeu! El ne arată cînd nu mai este scapare, eliberare, vindecare, mîngîiere la nimeni. Chiar dacă nu mai este speranță, El tot o aduce; El tot aduce biruință și Mîntuire. Dumnezeu, de multe ori cînd suntem în vremurile cele mai disperate, cînd zicem “că El a uitat de noi, nu mai auzim nimic de la Domnul..”, chiar atunci ne arată că El poate. El nu ne uită, ci El ne așteaptă să ne ațintim privirile spre El, să ne încredem în El și să vedem că speranța pe care o dă El, Mîntuirea Lui, niciodată nu dă greș. Să ne amintim un lucru atunci cînd nu mai este nădejde sau credem că nu se mai se mai poate face nimic: El cu siguranță poate. Pentru Dumnezeu niciodată nu a existat ceva cu neputință, ci El întotdeauna poate dărui izbăvire. Să luăm aminte: atunci cînd poporul Israel a fost în cele mai disperate vremuri, a venit Domnul Isus și a adus Mîntuirea; atunci cînd nu s-a mai auzit de Cuvînt… de Lege… a venit Isus cu Harul.

                Doar să ne încredem în El și să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, pentru că Isus e Viu și Dumnezeu e Lucrător ca să ne scoată din orice greutate.

Matei II - Calea

Matei II

Lecția – Căile vechi se înnoiesc.

                După mult timp de cînd am scris prima parte a acestui capitol, am început în final să scriu din nou, să încep să termin ce am făcut. A durat foarte mult timp să încep din nou, aveam o idee, dar detaliile erau în ceață și văd că timpul, cugetarea și smerenia asupra Cuvîntului... va aduce o Lumină  clară, prin care poți să te adîncești în Cuvînt, în Dumnezeu.

                Am știut că prin ceea ce ne vorbește Matei în Evanghelia lui, totul este ca să ne dovedească faptul că Vechiul Testament e făcut ca să fie împlinit de Hristos și în Hristos. Matei ne aduce multe citate care au o bază profundă în Vechiul Testament despre Isus; cum a zis Isus Însuși că toată Scriptura mărturisește despre El, totul s-a împlinit prin Isus, iar cînd Isus a împlinit Acel totul, anume Cuvîntul... ne-a dat un nou început prin har, pentru ca noi să urmărim pașii Lui, El să trăiască prin noi cu credință și, în așa mod, să mergem spre Calea care aduce un sfîrșit cu un nou început fără de sfîrșit. Asemenea celor mai de sus, Matei ne aduce încă multe dovezi, citate prin întreaga Evanghelie scrisă de el, aduce dovezi că Totul e legat și nu există contraziceri.

                Sunt multe subiecte, îndemnuri și lucruri profunde prin care ne vorbește Matei în capitolul doi, dar vreau să vorbesc mai întîi despre îndemnul și învățătura ce ne spun despre Cărările vechi că se înnoiesc cu Hristos. Deseori ni se pare că mergem înapoi de unde am venit și ne pierdem nădejdea cînd pe Calea pe care mergem avem aceleași experiențe, învățături... și așa disprețuim Calea Domnului.

                Cînd vedem că Iosif și Maria L-au luat pe Isus și s-au dus cu El în Egipt, după cum i-a vorbit Dumnezeu, după cum i-a condus El, e ciudat să vedem că Avraam, Iacov, Israel și multe generații, oameni ai Lui Dumnezeu, a trebuit să găsească scăpare în Egipt, într-o țară ce era păgînă și avea foarte mulți zei păgîni. E incredibil cum ei și-au găsit adăpost cînd Dumnezeu i-a trimis într-o țară plină de păgîni. Avraam a trebuit să caute adăpost, în timpuri grele, în Egipt, într-o țară păgînă; așa a fost cu Iacov și cu toată familia lui, care au ajuns în Egipt prin Harul Lui Dumnezeu, ce a lucrat prin Iosif. E mult de studiat despre ceea ce ar însemna să găsești adăpost într-o țară de păgîni, dar cred că un lucru pe care-l putem  învăța este... deși suntem în lume, înconjurați de mulți păgîni, chiar și atunci putem avea adăpost, pace, liniște, bucurie și dragoste dacă ascultăm de Dumnezeu, cum a zis Isus... nu vă iau din lume, vă las aici... cred că putem să avem și noi adăpost, scăpare, biruință.. fie că suntem într-o țară păgînă, fie unde lumea nu slujește Lui Dumnezeu... și asta trebuie să învățăm, oriunde am fi... oriunde ne duce Calea... trebuie să realizăm că-L avem pe Dumnezeu ca adăpost, chiar și în situații, locuri care par să fie tulburate, păcătoase, nebune, dar avem o Lumină și prin El suntem o lumină; doar așa putem să avem pace cu adevărat. Chiar și înconjurați de întuneric, putem să fim în Lumină și o lumină cu Dumnezeu și în Dumnezeu, prin Hristos.

                E evident că, deși Egipt a fost o țară păgînă, Dumnezeu a considerat pe poporul egiptean ca poporul Lui, nu numai evreii au avut această onoare, dar se pare că Dumnezeu are o istorie, o temelie în Egipt și trebuie să învățăm anumite lucruri de acolo; nu la întîmplare a ieșit (așa cum a ieșit) Israel din Egipt. Cînd a zis “am chemat pe Fiul Meu din Egipt”.... e interesant că Fiul Lui Dumnezeu a ajuns acolo înainte de a ajunge în anumite locuri din Israel, direct din Betleem s-a dus în Egipt și a rămas ceva timp acolo. E incredibil să învățăm că totuși acel Egipt, un popor păgîn... mai are taine ascunse de la Dumnezeu, cum Dumnezeu L-a condus pe Isus dintr-un sat neînsemnat din Israel, Țara Sfîntă.. în Egipt,o țară păgână.[Cum ar fi să mergi din rău înspre mai rău, oare nu ar părea mai potrivit să fie în Ierusalim, oraşul sfînt și de acolo să meargă într-un palat al iudeilor, al credincioşilor, al celor tăiați împrejur?]

 Sunt de opinie că, totuși Egipt, fiind o țară păgînă, avea oameni care slujeau Lui Dumnezeu cu adevărat și prin acei puțini, Dumnezeu s-a referit la ei ca fiind poporul Lui. Vedem că Matei, în ultimul capitol, ne arată dintre neamuri, magii, oameni înțelepți, care au slujit și s-au închinat Lui Dumnezeu, Domnului Isus Hristos, iar, în acest capitol, ne arată din nou că Dumnezeu e drept și are în planul Lui de mîntuire și neamurile, ne arată ca o pildă că Mesia, Domnul a găsit odihnă în Egipt; învățătura e foarte clară, Dumnezeu a făcut totul și este peste tot, în acest mod El poate să-și găsească loc de odihnă oriunde, dar mai degrabă în orice păcătos, orice păgîn care-L dorește cu adevărat în viața lui, nu numai cei care “par” să fie aleși... să aibă ceva deosebit, dar chiar și cei care sunt pur și simplu păgîni. E important să nu privim la ce pare că Dumnezeu caută în om, trebuie să avem credința că Dumnezeu poate găsi odihnă în oricine și oriunde, fiindca e creat de El, asta ce ne și vorbeşte deseori Isus, Dumnezeu prin Cuvînt. Desigur trebuie ca El să fie primit. 

                Tot în același mod  privim la lucruri care se arată sfinte, care arată frumos la ochi și credem că Dumnezeu trebuie să fie neapărat acolo. De pildă ne folosește iarăși subiectul că magii au căutat în capitala din Israel, Ierusalim și adevărul e că Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat sat, Betleem… da, Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat loc. El este în slavă, în locuri preaînalte, dar este și acolo jos, lîngă omul smerit, neînsemnat și umil.

                Învățătura cea mai importantă despre Calea pe care o alege Dumnezeu pentru noi e una veche și care e întotdeauna nouă, o Cale pe care mulți au trecut prin ea; trebuie să realizăm că Dumnezeu a făcut ca Isus să fie primul care să calce deplin pe acea Cale, să facă pașii de care să fim conduși noi pe ea spre cer, dar după El au fost nenumărate persoane care au călcat acea Cale... asta înseamnă ca să fim smeriți și să realizăm că nu suntem  nici primii, nici ultimii pe aceasta Cale, ci sunt persoane care au făcut pașii înaintea noastră, iar noi trebuie să urmărim pașii altora care au făcut pașii după Hristos și în Hristos, trebuie să fim gata să ascultăm și să învățăm de la alții.... De aceea să învățăm de la alții, că tot așa ne învață Cuvîntul și, de pildă, aici ne arată că Isus a călcat pe cărările  ce au fost înainte, și anume a împlinit și a urmărit Cuvîntul în totalitate, a urmărit să împlinească ce a fost înainte... trebuie să realizăm că Isus a trebuit să împlinească ce a fost înainte de a fi venit El în lume și, după ce a împlinit totul, atunci cu dreptatea Lui Dumnezeu a putut să aducă ceva nou. Așa e și cu noi... trebuie să împlinim ce a fost înaintea noastră, să împlinim Cuvîntul ce a fost scris înaintea noastră și să urmărim pașii altora ce pașii au făcut ei după Cuvînt, în Hristos, să urmărim Cuvîntul, pe Hristos care lucrează chiar și prin oameni, dar și prin comunicare directă, cum vom vedea în curînd... însă numai dacă-L urmărim pe Hristos putem avea Acel nou început fără sfîrșit, un început fără lucrurile rele ale pămîntului acesta blestemat. Numai dacă împlinim ce a fost înaintea noastră, numai dacă urmărim pașii care au fost făcuți înaintea noastră, abia atunci putem avea un început adevărat, un început veșnic.

                O altă lecție din acest capitol (tot despre Cale) e: cînd ne întîlnim cu Dumnezeu “mergem Acasă pe alt drum”.  Asta înseamnă  că, atunci cînd ne întîlnim cu Dumnezeu, mergem spre Cer schimbați, ne întîlnim cu Dumnezeu și acea întîlnire produce schimbare, produce pocăință. Cred că de fiecare dată cînd mă aplec pe genunchi și îmbrățișez picioarele Domnului… începe să se facă o schimbare înlăuntrul meu, încep să mă pocăiesc și să mă adîncesc mai mult, îndreptîndu-mi pașii pe o Cale mai îngustă, pe un alt drum față de cel ce am fost, un drum mai îngust, care duce și mai departe în Dumnezeu, dar mă asigură și mai mult că ajung acolo Sus la Tatăl, la Isus Hristos. Această lecție a fost învățată de magi; atunci cînd L-au întîlnit pe Domnul, au mers pe alt drum “acasă”. Totuși, întrebarea se pune: de ce a trebuit ca magii să meargă pe un alt drum și de ce trebuie să facem la fel și noi? Foarte simplu… să ne ferim de ce este rău, de ce ne poate face rău nouă și cred că, dacă ne pocăim, putem să ne ferim de păcate și lucrurile ce sunt rele pentru noi… de aceea, cînd ne apropiem de Dumnezeu, înseamnă că învățăm pe ce alt drum trebuie să mergem ca să evităm ce este rău, ce este păcat. Domnul să ne ajute!

                Ultima lecție prin care mi-a vorbit Domnul este că Dumnezeu vorbește prin vise. Nu știu de voi, dar Dumnezeu îmi vorbește în mod constant, nu am numărat de cîte ori pe săptămînă, dar de cîteva ori și cateodată de mai multe ori pe noapte prin vise. E foarte interesant acest mod al Lui Dumnezeu de a comunica cu noi și de fiecare dată parcă acel vis e făcut să ne avertizeze pe noi, să ne ferească, să ne conducă, să ne arate care este voia Lui Dumnezeu.

                În capitolul acesta și în cel anterior, vedem că Dumnezeu vorbește în multe moduri: vorbește printr-o  stea, prin natură sau vorbește prin vise, cînd trupul este în odihnă, dar sufletul este încă treaz pentru a se conecta cu Dumnezeu. Vedem că Dumnezeu le-a vorbit magilor prin vise pentru ca să-i ferească, vedem că  i-a vorbit lui Iosif să-și fereasca familia lui de la pericol, ca mai apoi, vorbindu-i din nou pentru a arăta timpul favorabil de a se întoarce acasă. Dumnezeu a vorbit prin vise să-i arate care este voia Lui și că voia Lui este să ne ferească de pericol. Așa este și cu noi, Dumnezeu ne vorbește și nouă să ne ferească de pericole, de păcat și deseori ne vorbește să-i protejăm pe cei din jur; cînd Dumnezeu ne vorbește, întotdeauna o face pentru a ne zice că dacă nu procedăm într-un anume mod dorit de El (asta, bineînteles  pentru binele  nostru ), ceva rău se va întîmpla. Cînd Dumnezeu vorbește, se pare că este un “dacă”, mai bine zis, dacă facem ce zice El, vom birui sau dacă nu…

              El ne promite multe lucruri frumoase, dar acele promisiuni nu se împlinesc, nu din cauza Lui și din cauză că El n-are putere (El are putere),  ci vina este a noastră pentru că nu facem ce trebuie să se împlinească;  nu facem voia Lui. Să nu ne înșelăm singuri, să nu credem că Dumnezeu ne dă un cadou forțat, întotdeauna cadoul trebuie primit fiindcă Dumnezeu, în dragostea Lui nemărginită și adevărată, nu poate forța pe cine iubește, așa că trebuie să primim[să acceptăm] cadoul, să împlinim voia Lui. Mai mult, noi nu putem avea protecția Sa dacă nu ne folosim de ea, dacă nu ascultăm de El ca să avem acea protecție.

                Aceasta este ultima lecție din acest capitol pentru acum și ea e: cu Dumnezeu e totul legat. Trebuie să ne facem datoria pentru ca să primim cadourile Lui și să ne folosim de protecția Lui.