Matei II - Calea

Matei II

Lecția – Căile vechi se înnoiesc.

                După mult timp de cînd am scris prima parte a acestui capitol, am început în final să scriu din nou, să încep să termin ce am făcut. A durat foarte mult timp să încep din nou, aveam o idee, dar detaliile erau în ceață și văd că timpul, cugetarea și smerenia asupra Cuvîntului... va aduce o Lumină  clară, prin care poți să te adîncești în Cuvînt, în Dumnezeu.

                Am știut că prin ceea ce ne vorbește Matei în Evanghelia lui, totul este ca să ne dovedească faptul că Vechiul Testament e făcut ca să fie împlinit de Hristos și în Hristos. Matei ne aduce multe citate care au o bază profundă în Vechiul Testament despre Isus; cum a zis Isus Însuși că toată Scriptura mărturisește despre El, totul s-a împlinit prin Isus, iar cînd Isus a împlinit Acel totul, anume Cuvîntul... ne-a dat un nou început prin har, pentru ca noi să urmărim pașii Lui, El să trăiască prin noi cu credință și, în așa mod, să mergem spre Calea care aduce un sfîrșit cu un nou început fără de sfîrșit. Asemenea celor mai de sus, Matei ne aduce încă multe dovezi, citate prin întreaga Evanghelie scrisă de el, aduce dovezi că Totul e legat și nu există contraziceri.

                Sunt multe subiecte, îndemnuri și lucruri profunde prin care ne vorbește Matei în capitolul doi, dar vreau să vorbesc mai întîi despre îndemnul și învățătura ce ne spun despre Cărările vechi că se înnoiesc cu Hristos. Deseori ni se pare că mergem înapoi de unde am venit și ne pierdem nădejdea cînd pe Calea pe care mergem avem aceleași experiențe, învățături... și așa disprețuim Calea Domnului.

                Cînd vedem că Iosif și Maria L-au luat pe Isus și s-au dus cu El în Egipt, după cum i-a vorbit Dumnezeu, după cum i-a condus El, e ciudat să vedem că Avraam, Iacov, Israel și multe generații, oameni ai Lui Dumnezeu, a trebuit să găsească scăpare în Egipt, într-o țară ce era păgînă și avea foarte mulți zei păgîni. E incredibil cum ei și-au găsit adăpost cînd Dumnezeu i-a trimis într-o țară plină de păgîni. Avraam a trebuit să caute adăpost, în timpuri grele, în Egipt, într-o țară păgînă; așa a fost cu Iacov și cu toată familia lui, care au ajuns în Egipt prin Harul Lui Dumnezeu, ce a lucrat prin Iosif. E mult de studiat despre ceea ce ar însemna să găsești adăpost într-o țară de păgîni, dar cred că un lucru pe care-l putem  învăța este... deși suntem în lume, înconjurați de mulți păgîni, chiar și atunci putem avea adăpost, pace, liniște, bucurie și dragoste dacă ascultăm de Dumnezeu, cum a zis Isus... nu vă iau din lume, vă las aici... cred că putem să avem și noi adăpost, scăpare, biruință.. fie că suntem într-o țară păgînă, fie unde lumea nu slujește Lui Dumnezeu... și asta trebuie să învățăm, oriunde am fi... oriunde ne duce Calea... trebuie să realizăm că-L avem pe Dumnezeu ca adăpost, chiar și în situații, locuri care par să fie tulburate, păcătoase, nebune, dar avem o Lumină și prin El suntem o lumină; doar așa putem să avem pace cu adevărat. Chiar și înconjurați de întuneric, putem să fim în Lumină și o lumină cu Dumnezeu și în Dumnezeu, prin Hristos.

                E evident că, deși Egipt a fost o țară păgînă, Dumnezeu a considerat pe poporul egiptean ca poporul Lui, nu numai evreii au avut această onoare, dar se pare că Dumnezeu are o istorie, o temelie în Egipt și trebuie să învățăm anumite lucruri de acolo; nu la întîmplare a ieșit (așa cum a ieșit) Israel din Egipt. Cînd a zis “am chemat pe Fiul Meu din Egipt”.... e interesant că Fiul Lui Dumnezeu a ajuns acolo înainte de a ajunge în anumite locuri din Israel, direct din Betleem s-a dus în Egipt și a rămas ceva timp acolo. E incredibil să învățăm că totuși acel Egipt, un popor păgîn... mai are taine ascunse de la Dumnezeu, cum Dumnezeu L-a condus pe Isus dintr-un sat neînsemnat din Israel, Țara Sfîntă.. în Egipt,o țară păgână.[Cum ar fi să mergi din rău înspre mai rău, oare nu ar părea mai potrivit să fie în Ierusalim, oraşul sfînt și de acolo să meargă într-un palat al iudeilor, al credincioşilor, al celor tăiați împrejur?]

 Sunt de opinie că, totuși Egipt, fiind o țară păgînă, avea oameni care slujeau Lui Dumnezeu cu adevărat și prin acei puțini, Dumnezeu s-a referit la ei ca fiind poporul Lui. Vedem că Matei, în ultimul capitol, ne arată dintre neamuri, magii, oameni înțelepți, care au slujit și s-au închinat Lui Dumnezeu, Domnului Isus Hristos, iar, în acest capitol, ne arată din nou că Dumnezeu e drept și are în planul Lui de mîntuire și neamurile, ne arată ca o pildă că Mesia, Domnul a găsit odihnă în Egipt; învățătura e foarte clară, Dumnezeu a făcut totul și este peste tot, în acest mod El poate să-și găsească loc de odihnă oriunde, dar mai degrabă în orice păcătos, orice păgîn care-L dorește cu adevărat în viața lui, nu numai cei care “par” să fie aleși... să aibă ceva deosebit, dar chiar și cei care sunt pur și simplu păgîni. E important să nu privim la ce pare că Dumnezeu caută în om, trebuie să avem credința că Dumnezeu poate găsi odihnă în oricine și oriunde, fiindca e creat de El, asta ce ne și vorbeşte deseori Isus, Dumnezeu prin Cuvînt. Desigur trebuie ca El să fie primit. 

                Tot în același mod  privim la lucruri care se arată sfinte, care arată frumos la ochi și credem că Dumnezeu trebuie să fie neapărat acolo. De pildă ne folosește iarăși subiectul că magii au căutat în capitala din Israel, Ierusalim și adevărul e că Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat sat, Betleem… da, Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat loc. El este în slavă, în locuri preaînalte, dar este și acolo jos, lîngă omul smerit, neînsemnat și umil.

                Învățătura cea mai importantă despre Calea pe care o alege Dumnezeu pentru noi e una veche și care e întotdeauna nouă, o Cale pe care mulți au trecut prin ea; trebuie să realizăm că Dumnezeu a făcut ca Isus să fie primul care să calce deplin pe acea Cale, să facă pașii de care să fim conduși noi pe ea spre cer, dar după El au fost nenumărate persoane care au călcat acea Cale... asta înseamnă ca să fim smeriți și să realizăm că nu suntem  nici primii, nici ultimii pe aceasta Cale, ci sunt persoane care au făcut pașii înaintea noastră, iar noi trebuie să urmărim pașii altora care au făcut pașii după Hristos și în Hristos, trebuie să fim gata să ascultăm și să învățăm de la alții.... De aceea să învățăm de la alții, că tot așa ne învață Cuvîntul și, de pildă, aici ne arată că Isus a călcat pe cărările  ce au fost înainte, și anume a împlinit și a urmărit Cuvîntul în totalitate, a urmărit să împlinească ce a fost înainte... trebuie să realizăm că Isus a trebuit să împlinească ce a fost înainte de a fi venit El în lume și, după ce a împlinit totul, atunci cu dreptatea Lui Dumnezeu a putut să aducă ceva nou. Așa e și cu noi... trebuie să împlinim ce a fost înaintea noastră, să împlinim Cuvîntul ce a fost scris înaintea noastră și să urmărim pașii altora ce pașii au făcut ei după Cuvînt, în Hristos, să urmărim Cuvîntul, pe Hristos care lucrează chiar și prin oameni, dar și prin comunicare directă, cum vom vedea în curînd... însă numai dacă-L urmărim pe Hristos putem avea Acel nou început fără sfîrșit, un început fără lucrurile rele ale pămîntului acesta blestemat. Numai dacă împlinim ce a fost înaintea noastră, numai dacă urmărim pașii care au fost făcuți înaintea noastră, abia atunci putem avea un început adevărat, un început veșnic.

                O altă lecție din acest capitol (tot despre Cale) e: cînd ne întîlnim cu Dumnezeu “mergem Acasă pe alt drum”.  Asta înseamnă  că, atunci cînd ne întîlnim cu Dumnezeu, mergem spre Cer schimbați, ne întîlnim cu Dumnezeu și acea întîlnire produce schimbare, produce pocăință. Cred că de fiecare dată cînd mă aplec pe genunchi și îmbrățișez picioarele Domnului… începe să se facă o schimbare înlăuntrul meu, încep să mă pocăiesc și să mă adîncesc mai mult, îndreptîndu-mi pașii pe o Cale mai îngustă, pe un alt drum față de cel ce am fost, un drum mai îngust, care duce și mai departe în Dumnezeu, dar mă asigură și mai mult că ajung acolo Sus la Tatăl, la Isus Hristos. Această lecție a fost învățată de magi; atunci cînd L-au întîlnit pe Domnul, au mers pe alt drum “acasă”. Totuși, întrebarea se pune: de ce a trebuit ca magii să meargă pe un alt drum și de ce trebuie să facem la fel și noi? Foarte simplu… să ne ferim de ce este rău, de ce ne poate face rău nouă și cred că, dacă ne pocăim, putem să ne ferim de păcate și lucrurile ce sunt rele pentru noi… de aceea, cînd ne apropiem de Dumnezeu, înseamnă că învățăm pe ce alt drum trebuie să mergem ca să evităm ce este rău, ce este păcat. Domnul să ne ajute!

                Ultima lecție prin care mi-a vorbit Domnul este că Dumnezeu vorbește prin vise. Nu știu de voi, dar Dumnezeu îmi vorbește în mod constant, nu am numărat de cîte ori pe săptămînă, dar de cîteva ori și cateodată de mai multe ori pe noapte prin vise. E foarte interesant acest mod al Lui Dumnezeu de a comunica cu noi și de fiecare dată parcă acel vis e făcut să ne avertizeze pe noi, să ne ferească, să ne conducă, să ne arate care este voia Lui Dumnezeu.

                În capitolul acesta și în cel anterior, vedem că Dumnezeu vorbește în multe moduri: vorbește printr-o  stea, prin natură sau vorbește prin vise, cînd trupul este în odihnă, dar sufletul este încă treaz pentru a se conecta cu Dumnezeu. Vedem că Dumnezeu le-a vorbit magilor prin vise pentru ca să-i ferească, vedem că  i-a vorbit lui Iosif să-și fereasca familia lui de la pericol, ca mai apoi, vorbindu-i din nou pentru a arăta timpul favorabil de a se întoarce acasă. Dumnezeu a vorbit prin vise să-i arate care este voia Lui și că voia Lui este să ne ferească de pericol. Așa este și cu noi, Dumnezeu ne vorbește și nouă să ne ferească de pericole, de păcat și deseori ne vorbește să-i protejăm pe cei din jur; cînd Dumnezeu ne vorbește, întotdeauna o face pentru a ne zice că dacă nu procedăm într-un anume mod dorit de El (asta, bineînteles  pentru binele  nostru ), ceva rău se va întîmpla. Cînd Dumnezeu vorbește, se pare că este un “dacă”, mai bine zis, dacă facem ce zice El, vom birui sau dacă nu…

              El ne promite multe lucruri frumoase, dar acele promisiuni nu se împlinesc, nu din cauza Lui și din cauză că El n-are putere (El are putere),  ci vina este a noastră pentru că nu facem ce trebuie să se împlinească;  nu facem voia Lui. Să nu ne înșelăm singuri, să nu credem că Dumnezeu ne dă un cadou forțat, întotdeauna cadoul trebuie primit fiindcă Dumnezeu, în dragostea Lui nemărginită și adevărată, nu poate forța pe cine iubește, așa că trebuie să primim[să acceptăm] cadoul, să împlinim voia Lui. Mai mult, noi nu putem avea protecția Sa dacă nu ne folosim de ea, dacă nu ascultăm de El ca să avem acea protecție.

                Aceasta este ultima lecție din acest capitol pentru acum și ea e: cu Dumnezeu e totul legat. Trebuie să ne facem datoria pentru ca să primim cadourile Lui și să ne folosim de protecția Lui.

O nebunie

Nu știu de ce să insist să descriu în scris ceea ce este de nedescris.

Tu Domnul meu ai pecetluit în mine o simțire care-i o pasiune arzătoare să exprim ceea ce simt… și stau aici gândindu-mă cum ai rânduit Tu unul ca mine, cu atâtea slăbiciuni și cu atâtea neputințe ca să guste dintr-Un Dumnezeu care-i cu  Adevărat Nepătruns, Nemărginit, Atotputernic și Domn peste Tot ce a fost, ce este și va veni.

Iar, din nou, mă regăsesc copleșit de prezența Ta, iarăși doar Tu și “eu”… doar noi. Înconjurat de jur împrejur, de sus, de jos, de la stânga, de la dreapta sunt inundat de Tot ce ești Tu Dumnezeul meu… Nu numai în exterior mă îmbraci și mă împodobești în prezența Ta ci chiar și înlăuntrul meu, și acolo Tot Tu ești … Tot pe Tine Te găsesc.

Respir adânc și inima de Duhul Tau îmi este inundată, îngreunată. Si această suflare pe care o respir, pe care o trag acum… parcă ar fi ultima suflare extrasă-n inimă din Aerul care mă-nconjoară, inima pare a fi gata să explodeze și să-și daie sufletul afară, acel suflet care-i închis de ceva timp în acest trup limitat… dar simțirea aceasta e doar cum crește acest templu, cum acest trup spiritual se zidește să întreacă orice limită… acea simțire e doar asa cum de Duhul Sfânt sunt umplut și de El crescut.

                Cu această simțire sunt hrănit de fiecare dată când Tatăl meu se-ndură de mine prin Harul care este meritul Domnului Isus Hristos, când El Cel Nelimitat prin Duhul Său se atinge de o faptură limitată ca mine. Această hrană e deajuns … mă satură cu motivul de a-L sluji și a trăi doar pentru El.

                De aceea Totul în acel extaz, când de prezența Lui sunt acoperit; Totul pare să fie în opus, fără înțeles, e o clipă de infinit. Când acea apă dulce învinge legea gravității și de jos în sus curge ca o cascadă, de la inimă la ochi și ajunge printr-o evoluție ca lacrimile să fie exprimate,  de El lacrimile-s cercetate. Totuși înainte ca acele lacrimi dulci să fi fost văzute de ochiul limitat; sunt deja topite în dragostea Lui fierbinte; când cu dragoste mă îmbrățișează și mă mângâie de prezența Lui nespus de frumoasă.

                Cuget, meditez și mă gândesc cum mulți Te slujesc, cum de mulți Tu Te folosești spre folosul altora, deși ei nu trăiesc cu Adevărat prin Tine, nici voia Ta nu încearcă să o împlinească cu Adevărat, nici nu doresc să obțină lepădare de sine, să renunțe la “eu”… ca Tu să trăiești prin ei,  în așa mod să Te cunoască pe Tine cu Adevărat.

                Nu se poate număra cât de mulți “cred” că fac voia Ta și că lucrează în Numele Tău… dar Doamne mai este voia Ta când acea voie e făcută fără dragoste, mai este voia Ta când e făcută în confort și într-un scop egoist, mai e voia Ta când încearcă să o facă fără lepădare de sine ? Chiar e voia Ta când însuși acea voie are limite ?

                Oare voia Ta nu e Nemărginită și nu ești Tu așa de mare încât voia Ta să se poată împlini printr-o ființă limitată ca un om? Am înnebunit să mai cred așa?

                Am înnebunit să cred că Totul este prin Tine, să cred că Tot ce este Bun și Desăvârșit este de la Tine, că Totul din ce aș putea să-ți aduc și să fac e de la Tine primit prin Harul Tău, am înnebunit dacă am ajuns să cred așa?

                Am ajuns nebun crezând că Tu care ești Dragoste, nu-ți cauți folosul Tău, ca Tu n-ai nevoie de noi ci doar în Dragostea Ta ne dorești un bine nespus mai bun și frumos.

                E o nebunie să crezi că există o adevarată lepădare de sine, unde-ți răstignești “eu-l”, firea și întunericul, acolo unde dacă există ceva bun e doar prin Harul Tău… să renunț la “eu”; ca să exiști

doar Tu Dumnezeul meu, doar Tu Isus Hristos, doar Tot ce este bun și nimic ce este rau… ?

                Știu că ai zis Tu căci cel născut din nou este ca vântul, ca vântul care nu știe nimeni de unde vine și unde merge, pare fără control… totuși oricine fără control este  considerat un nebun. O fi o nebunie ca să cred prin Isus Hristos că pot să mă nasc din nou, nu din carne și sânge ci din Dumnezeu, să ajung un copil de Dumnezeu care îi poartă Numele Lui în sfințenie.

                Am ajuns nebun pentru Hristos, aici m-a adus credința mea… .

Vreau să fiu ca vântul care pare fără control, să ajungă “eu-l” meu nebun și fără control … în așa fel El să fie în Total control de Tot ce este ființa mea prin Harul Său, ca vântul să fiu condus de Duhul Său Cel Sfânt … ca vântul să fiu, ca nimeni să nu știe de unde vin și unde merg: să se vadă că-s condus de Un Nemărginit Dumnezeu, Un Dumnezeu Nepătruns. Ca vântul să fiu, călător, zburător pe acest pămant trecător.

Da! Râvna Ta mă mănâncă … fiindcă prin rugaciune am respirat și am extras în mine Duhul Tău! Râvna Ta mă mâncă fiindcă Suflarea Ta Sfântă-mi dă avânt și-n dragostea Ta sunt condus spre Cerul splendid… spre Tine Domnul meu Divin, spre un Bine nespus mai Bun.

                Oare am ajuns nebun în credința mea, în simțirea mea și în dorința mea? Dacă-s nebun sa fie pentru Tine Isus Domnul meu! Dar chiar sunt singurul nebun? Sunt singurul care-și i-a avântul de la Duhul Sfânt care din înâuntru îmi conduce ființa în zbor fin spre Cerul senin?

Singuratatea - O lupta a credintei

Într-un Univers întunecat, deseori prăbușit-am prin timpul singurătății… singur, am fost lăsat și trădat de credința în necredință, care-i atât de atrăgătoare și nespus de înșelătoare cu dorințele ei goale, cu intențiile ei seducătoare, aprinde focul care te face să rămâi veșnic cu rănile arzătoare ale singurătății, acele cicatrice pecetluiesc dorințele prin care cer ca cineva să te înțeleagă, ca cineva să simtă împreună cu tine, ca cineva să asculte… ca cineva să se aplece  jos unde Dorințele otrăvitoare te lasă în așteptare. Ai rămas ca o statuie de praf, suflată, suflată în mod constant de vântul pământesc fiindcă ai îndrăznit să te încrezi în veșnica minciună, care înseamnă să te încrezi în ceva limitat, în ceva trecător, într-o relație care probabil niciodată nu a existat.

                Singur am rămas, deși sunt înconjurat de întunericul aglomerat, de negura păcatului care mă sufocă, cu șoaptele care sunt ca și  un val de fum infestat, poluat cu mizeria necredinței, care-mi suflă gânduri veninoase și-mi zice cu îndrăzneală: “nimeni nu te iubește, nimeni nu te înțelege, nimeni nu te cunoaște și n-are cum să te cunoască când nici tu pe tine însuți nu te cunoști, nimeni nu vrea să simtă împreună cu tine și nici nu poate simți ceea ce simți tu… uită-te-n jur, nimeni nu e lângă tine… dar cum să fie cineva în tine ca să poată simți ceea ce simți tu înlăuntrul tău? Nimeni nu te dorește, nimeni nu te primește, ești al nimănui.. “

                Nu, nu, nu!!! Refuz să moară sufletul meu în singurătate, în singurătate din pricina necredinței mele, refuz să mă încred în limite și în acea cunostinţă in parte pe care numai ochiul meu o poate vedea …

                Lupt până la sfârșit, lupt să am o credință adevărată, care nu se clatină, o credință care crede și îndrăznește să se aproprie de Ceva, de Cel fără de sfărșit, de El care este nepătruns, este de neînțeles, de Acel care face mai mult decât pot să aștept vreodată, vreau să cred în El, în dragostea Lui care-mi dorește un bine, un bine nespus, un bine care nu poate fi explicat, nu poate fi exprimat, un bine care întrece orice limită, orice măsură, orice pricepere.

                De ce să cred? Cred pentru că Sângele Lui Isus s-a atins de mine, m-a curățit și viața mea s-a Luminat, Și-a întins mâna și m-a ridicat, El m-a vindecat.

                Pentru că Isus a zis, mi-a promis: “Singur niciodată nu te voi lăsa, voi fi cu tine pentru totdeauna… și nu voi fi  doar  cu tine ci voi locui  în tine, ca să simt împreună cu tine, să sufăr împreună  cu tine, să te înțeleg, să te ascult, să te cunosc și să-ți arăt cine ești, ce trebuie să fi, cine o să fi și ce trebuie să faci. Când ești îngropat în neputință, în slăbiciuni, Eu îți voi arăta că mie Totul îmi este cu putință, că Harul meu în slăbiciune este făcut desăvîrșit, să vezi, să guști, să experimentezi că în Mine, cu Mine și prin Mine poți totul că eu sunt Cel care te întăresc, întăresc tot ce există, ca să ramână în viață,  și pe tine te voi întări ca să rămâi în picioare, veșnic viu și nemuritor în Mine și în Dragostea mea. Când ești trist, călcat în picioare, înjosit, doborât la pământ… să știi că Eu voi coborî mai jos și mai jos, ca să te ridic de jos în sus, în așa fel încât să ai bucuria deplină pe o Temelie care nu se clatină niciodată ci rămâne veșnic. Când ești pierdut, trăiești în confuzie, fără speranță, atunci vreau să-ți demonstrez că Totul este spre binele tău.” Tot ce-a zis, ce-a promis… El a implinit.

                Vrei să ai biruință față de lume prin credința ta? Atunci luptă, luptă lupta credinței și crede când ești singur că El este cu tine și-n tine. Crede, înțelege că El este nepătruns de minunat și-n dragostea Lui nemărginită, El este Salvatorul tău! Luptă și crede atunci când nu mai ai putere pentru că El te întărește și are putere infinită până vei putea să faci pasul urmator spre Cerurile care sunt fără timp! Luptă și crede când vezi numai nedreptate la stânga și la dreapta ta, să privești cu credință Sus și să crezi în dreptatea Sa!

                Vrei să lupți ca să crezi în Cuvântul Său, în promisiunile Lui care nu pot fi  exprimate? Vrei să lupți prin credință și să simți tot ce este El, să simți puterea, dragostea, pacea, și  bucuria Lui? Vrei să crezi în Dumnezeu așa cum este cu Adevărat, în Domnul Isus, în Duhul Lui Cel Sfânt care lucrează prin mine și prin tine…  daca vrei să crezi în promisiunea Lui despre Împărăția Sa?

Matei II - Irod si magii

Matei II – Lectia

Irod si Magii [versetele 1-12]:

Din momentul cand am citit nu m-am grabit sa scriu ce mi-a vorbit Domnul prin acest capitol. Am cugetat foarte mult  si doar dupa cateva zile am indraznit sa scriu, luptandu-ma pentru silinta. Procesul acesta intotdeauna se repeta, nu stiu ce sa scriu... doar am o imagine, viziune pe care o descriu si trebuie sa o dezvolt cu rugaciune si multa cugetare.

                Pentru mine in acest capitol sunt magii si Irod ca personaje principale, desigur Dumnezeu e Acela in toate; in toata Biblia El e prezent si prin El invatam. Primul subiect sunt magii si Irod, alt subiect e cum Dumnezeu instiinteaza inainte de-a se intampla ceva, in asa mod ca sa stii ce sa faci la timpul potrivit.

               

Sa incepem despre Irod si magi:

Irod reprezinta un conducator pe scanul lui de domnie, de comfort, iar magii niste neinsemnati fara nume; nu se stie nici clar de unde sunt.

                Istoria zice despre Irod ca era un tiran, a facut multe lucruri groaznice; era asa de rau incat ce a facut in Betlehem nu a fost inregistrat de istorici fiindca a infaptuit lucruri mai groaznice in timpul cand el era imparat. Asta inseamna ca ce a facut la Betlehem era neinsemnat comparativ cu altele, Betlehem fiind un satuc mic, avand putini copii de parte barbateasca sub 2 ani.

                Irod era posedat de diavolul, primul stapanit de duhul anticristului, Irod era impotriva vointei Lui Dumnezeu, impotriva Lui Isus. Era impotriva faptului ca Isus sa fie Domn,  cautand sa-si pastreze locul, sa domneasca peste oameni.  De pilda, vedem ca satana nu a vrut ca Isus sa devina Domnul nostru, sa nu fim eliberati de pacat, de intuneric, de domnia lui, ci dorea ca el sa ne conduca spre saracia sufletului,  spre iadul cel vesnic de suferinta; asa era si mentalitatea lui Irod despre poporul pe care-l conducea.

                Totusi acum sa privim spre magi:

Ei erau mesageri, care doreau sa slujeasca Lui Dumnezeu. Numele de magi nu inseamna ca erau vrajitori, ci o traducere mai corecta ar fi de oameni intelepti, acei magi reprezinta un nume de intelepti, intelepti de stiinta, teologie, cultura, dar, in general, intelepti; asa ii descrie alte traduceri.

                Acesti mesageri erau neinsemnati din punctul de vedere ca nu au vrut sa fie bagati in seama, sa nu iasa in evidenta, prin faptul ca nu vedem sa zica in fata lui Irod sau altundeva “noi suntem cutare, suntem de acolo sau avem asta”. Se dovedeste clar ca pe acesti magi nu-i interesa cresterea reputatiei lor, ci-i interesa slujirea lor, sa se inchine si sa slujeasca Lui Dumnezeu, Lui Mesia.

 Domnul zice in Maleahi ca de la rasaritul soarelui pana la asfintitul lui ii se aduc jertfe si, astfel, semnifica ca peste tot pamantul se gaseau oameni care-L slujeau pe Dumnezeu. Biblia nu ne relateaza cine, cum si unde, dar magii ar fi aceia despre care vorbeste Dumnezeu. Asa ar fi cu acesti neinsemnati care par sa aiba o relatie cu Domnul Dumnezeu, prin intelepciunea si cunostinta lor despre Domnul Isus, Mesia.

                Acesti slujitori vegheau si asteptau sa vina Hristos, Isus, Domnul. Prin vegherea lor, Dumnezeu i-a instiintat printr-o stea, care se numea a Lui. Se pare ca steaua a aparut cand s-a nascut Isus, nu inaintea nastereii Lui, ci dupa.

                Se pare ca steaua i-a dus pana in Israel, pana la ierusalim. In momentul lor de neveghere pierd steaua care-i calauzea. Dorind sa gaseasca pe Domnul si sa-I slujeasca, au mers in Ierusalim si cautau la oameni. Ei credeau ca “daca Mesia, Imparatul a fost randuit sa se nasca aici, ei trebuie sa stie mai mult decat noi, care suntem de departe”. Prin acest mod au mers sa caute raspunsuri la oameni, pana au ajuns la cel mai mare dintre ei, conducatorul lor.

                Asa si noi suntem ca magii, cautam la oamenii mari care se pricep in “zona” sau mai bine zis cei mai buni din acel domeniu. Dar uitam sa cautam la Cine ne-a dat raspunsuri prima data si intotdeauna; uitam sa privim Sus la El.

                Ironic cum Dumnezeu a randuit ca magii, care cautau raspunsuri, sa ajunga sa dea raspunsuri, dar raspunsuri nepotrivite, la o persoana gresita.

Magii au adus un mesaj, un raspuns prin intrebarea lor. Acest mesaj era: unde este Imparatul iudeilor? In alte cuvinte, unde este Imparatul vostru, ca acesta [Irod] nu e imparatul vostru... vine alt Imparat, Cineva Ales de Dumnezeu. Imaginati-va cum ar fi sa vina intr-o biserica niste slujitori, mesageri, prooroci care nu stiu nimic de situatia din acea biserica; ei vin si aduc mesajul ca altcineva va conduce, Cineva Ales de Dumnezeu si nu de oameni. Cum ar fi?

                Aceasta situatie  a fost cu Irod si magii, doar ca in dimensiuni mai mari; Irod a auzit ca va fi altcineva imparat, s-a tulburat, dar, mai mult, Cuvantul ne zice ca Ierusalimul s-a tulburat impreuna cu el. E si normal sa aiba atat de multa infulenta si manipulare cand un om e adanc inradacinat in atata putere si autoritate.

               

Oriunde conduce un om sunt partide, grupuri si dezbinari. Daca privim cu atentie, va fi foarte clar, fie ca privim la politica, la serviciu, la jocuri si, chiar mai mult, in biserica, mai ales in vremurile de pe urma, oriunde gasim, chiar si in familie. Asa este daca nu conduce Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos, Pastorul nostru Cel Bland si Smerit.

Irod era foarte viclean fiindca stia ce inseamna partidele si a profitat de aceasta cunostinta, el avea puterea peste mai marii preotilor si carturarilor norodului. Mai marii preotilor si carturarilor aveau cea mai mare influenta peste noroade, peste popor. Ei invatau, ei dadeau informatii, gura lor era adevarul. E ca o ecuatie de piramida, unul e peste x si x e peste y, si tot asa ecuatia se continua de la cel mare pana la cel mic, asa sunt partidele si influenta celor mai mari si cunoscuti.

Irod a castigat, a manipulat bine partidele. A ales sa controleze pe carturari si preoti, pe cei care invatau; ei aveau cea mai mare influenta in Israel. [s-a dovedit la moartea Lui Isus ca ei au fost cei ce au  influentat in mare parte rastignirea Lui Isus]. Prin ei, Irod a avut foarte multa putere de manipulare.

Irod si-a adunat  resursele  si a zis... “am dreptul pentru aceasta informatie, pentru intelepciunea si puterea mea, ca sunt imparat. Unde trebuie sa Se nasca Hristos, va comand”. In traducere mai corecta Irod zice: a “demandat”, nu a cerut, a poruncit sa i se spuna unde  va urma sa Se nasca Hristos. Raspunsul a fost dat de cei ce studiaza Legea, Torah si i s-a raspuns ca este scris in Cuvant, asa a zis Gura Domnului si asa trebuie sa se implineasca.

Irod, in lenea lui si obisnuinta lui de a se folosi de altii spre folosul lui egoist si malefic, a dat gres.  Cu toate acestea, magii, care nu stiau despre Irod si ce fel de om este el, nu au ajuns sa fie manipulati in asa fel sa ii daruiasca lui Irod victoria impotriva Lui Dumnezeu; erau aproape,  dar, ca de fiecare data, interventia Lui Dumnezeu a fost motivul de biruinta pentru partea cea buna.

Totusi sa analizam ce s-a intamplat:

Irod ii cheama pe magi in ascuns, asta inseamna o intalnire discreta, personala, una in care erau doar el si magii. In acest mod si-a setat, pregatit masa cu otrava lui de manipulare. Irod nu a vrut sa stie altii informatia aceasta, dar nici sa riste ca altii sa vina cu informatii nedorite de el,  Irod, la magi. Era ca sarpele care-si hipnotizeaza prada cu halucinatii[minciuna], o paralizeaza cu prefacerea; normal, orice intrerupere ar strica acest ritual, proces de-a manipula si castiga prada. Si sarpele de Irod incepe sa le zica magilor un adevar printr-o minciuna, le-a dat informatia necesara magilor, despre locul unde e Imparatul.

                Asa face satana, ne zice... acolo trebuie sa ajungi si ne lasa rataciti fara ca sa mai ajungem, ne da ceata intunericului... norul negru sa nu mai vedem Lumina. De exemplu, ne zice: Domnul vrea ca tu sa fii pastor si incepe sa ne umfle cu mandrie, fatarnicie si multe alte pacate, el recunoaste planul Lui Dumnezeu si ce are Dumnezeu de gand cu tine, totusi daca stie ca cineva trebuie sa ajunga in iad, el te conduce in iad si doreste sa te duci acolo. In asa mod lucra si Irod.

                Dupa aceea Irod aduce o mare minciuna, cu siretenia lui, el se preface ca un imparat smerit, care e gata sa-si lase tronul pentru vointa Lui Dumnezeu.  El a zis “sunt de partea voastra, am aceeasi intentie si ea e sa-I slujesc Lui Mesia, sa ma inchin Lui”. Cat de smerit, sfant, drept si bun a parut in versetul opt... cum ar fi gata sa renunte la tronul sau; puteai sa zici ca arata ca un om al Lui Dumnezeu daca Biblia se termina acolo. Insa nu se termina acolo Biblia si Cuvantul ne arata cat de stricat era el.

               

                Se pare ca magii au ascultat si au fost castigati de acest lup bine organizat si aranjat in costum de oaie. Ei au ascultat si au plecat dupa cum a zis Irod.  Se pare ca magii au pierdut si Dumnezeu a ingaduit acest rau. Dar Dumnezeu,  intotdeauna fiind Cel ce da Lumina celor care vor sa-I slujeasca, nu lasa ca dorinta lor sincera sa se piarda, ci le da Lumina, in asa fel ca dorinta, tinta sa se vada. A luminat Calea pe unde sa mearga,  in asa fel incat sa ajunga unde trebuie, sa aiba infaptuire in dorinta lor de slujire. Trebuie sa invatam de la magii care a pretuit Steaua Lui Dumnezeu, Isus, Lumina de la El... s-o pretuim asa de mult, incat sa avem o bucurie de nu mai putem.

                Insa, o lectie mai importanta este sa nu o luam inainte fara Lumina noastra,  sa nu facem pasii inaintea Lui Isus Hristos, ci sa urmarim Lumina cu rabdare si veghere, sa urmarim pasii Lui Isus, care conduc spre Cer; numai asa vom ajunge in Cer. Asta e o siguranta.

                Magii au pierdut o data Steaua, dar prin har s-a aratat inaintea lor din nou[de aceea se explica bucuria cea nespus de mare]. Hai sa invatam de la ei si sa pretuim Lumina, ca sa nu o mai pierdem, sa urmarim Lumina care este Ius Domnul, Cuvantul, Duhul Sfant, Dumnezeu.

               

                Au ajuns la tinta lor, au ajuns la Mesia, Isus Domnul. Cand au ajuns  acolo, s-au inchinat Lui Isus, dar nu oricum, ci cu daruri care reprezinta lucruri adanci. Se zice ca aurul reprezinta loialitatea, tamaia - Dumnezeirea si smirna - suferinta. Cu aceste daruri, cand se inchinau, spuneau: “Tu esti Imparatul tuturor si al nostru, Tu esti Dumnezeu a tot ce este si esti Cel care a venit sa sufere pentru noi, sa iti arati dragostea si sa ne eliberezi.” Zicem noi lucrurile acestea cand ne inchinam?

                Ba mai mult, putem noi la sfarsit sa aducem astfel de daruri? Daruri care sa zica: ``Tu esti Imparatul nostru si doar Tie ti-am slujit, Tu esti Dumnezeul nostru, prin Tine, in Tine si cu Tine pe toate le-am facut, Tu esti Mantuitorul nostru si pentru Tine am trait, dragostea fata de Tine prin suferinta, sacrificiu, jertfire am dovedit, cum ai facut Tu pentru noi, Miel Divin.” Putem noi sa aducem astfel de daruri? Sa stiti ca trebuie, fie in cantitati mai mici sau mai mari, depinde de credinta fiecaruia. [Haideti sa fim ca acei oameni intelepti care au adus astfel de daruri].

               

Ultima parte despre acest subiect si dupa aia trecem la un alt subiect din acest capitol:

As vrea sa stim ce s-a intamplat cu magii si Irod. Magii au ramas neinsemnati, cu Dumnezeu, ei au fost instiintati de Domnul si au mers la casa lor in pace pe un alt drum.

                Iar Irod a invatat ca oricat incerci sa faci ceva ce nu a fost randuit de Dumnezeu, nu se va intampla. Totul depinde de Dumnezeu.

               

                In concluzie vreau sa zic: Magii au ales sa fie neinsemnati, dar cu Dumnezeu si pacea Lui, Lumina Lui. Dar Irod a dorit putere, faima si a ramas in istorie ca un om jalnic; este scris ca a murit groaznic, in dureri cumplite, cu multe boli, dar, mai rau... acum e in iad fara Dumnezeu, in chin vesnic.

                Vrem sa fim in istorie, la putere sau slujitori neinsemnati ai Lui Dumnezeu, in asa fel sa nu fim doar in trecut, ci sa fim pentru un viitor fara de sfarsit? Daca alegem ultima parte... ar fi bine sa mergem pe un alt drum despre care ne-a instiintat si ne instiinteaza Dumnezeu sa ne ferim. Hai sa alegem alt drum, diferit de cel din lume, sa alegem Calea ingusta, Calea Lui Isus.

Domnul sa ne ajute sa mergem pe Calea cea dreapta si sa-L urmarim pe El, sa nu o luam inaintea Lui.

Mate I - Lectia

Matei I – Lectia

Nasterea Lui Isus, perspectiva lui Iosif:

                Caracterul principal in Evanghelia lui Matei despre nasterea Lui Isus este Iosif, desi in alte Evanghelii Maria este rolul principal in evenimentul numit nasterea Lui Isus, Mesia, Hristos, Unsul si Domnul nostru.

               

                Dar Matei, care are cele mai multe citate din Vechiul Testament ca sa dovadeasca ca Isus este Mesia, Hristos, a adus o perspectiva traditionala si inradacinata in cultura evreiasca.  Matei a bagat in seama din prespectiva Cuvantului ca Iosif este capul familiei, care raspunde pentru familie. Matei isi da dovada de un om care arata ca V.T nu se contrazice cu N.T si nici ca Dumnezeu nu se schimba; inca barbatul e capul din familie.

                Zice ca Iosif si Maria erau logoditi si erau asa aproape de a fi soti si sotie in asa fel incat sa se mute impreuna, sa fie un singur trup, o singura familie, o singura casa.

                Asa de adanca era relatia lor, amandoi se cunosteau mai profund decat cum se obisnuiesc sa fie relatiile din vremurile noastre. In aceasta cunoastere trebuia sa se cunoasca parintii, trebuia sa se cunoasca istoria, principiile morale si de credinta si tot feluri de examene care sa fie cat de cat exacte cum ca este o adevarata implinire a unuia cu celalalt, sa fie siguri ca in celalalt e acea jumatate care se potriveste in toate domeniile. Astfel de cercetari se faceau la evrei, astfel de strictete cerea si Dumnezeu in V.T; inca si acum se mai cere o asemenea strictete la astfel de decizii. Acestea aducea o armonie intre parinti si intre ei; cand doua persoane se unesc, nu numai  ei doi se unesc, ci toata viata lor; istoria, viitorul si cei dragi se unesc si se fac un neam; asa e cand doua vieti se unesc.

                Iosif provenea dintr-o familie cu sange albastru, adica dintr-o spita roiala. El si familia lui, care alegea impreuna cu el, care avea o mare parte in decizia lui, aveau preferinte, gusturi si principii mai moderate, stricte si cu un gust care cere intotdeuna mai mult.

                Dovada acestui fapt se arata prin modul lui de gandire care arata discretia, politica sau mai bine zis evitarea propagandei si dramei care sunt in telenovele si in viata multora deseori.

                Cand era sa se mute impreuna, s-a aflat ca Maria e insarcinata de Duhul Sfat; se pare ca totul in relatia lor s-a distrus.

                Iosif s-a aflat in situatia unde singura rezolvare era ca un om neprihanit sa paraseasca pe Maria discret, pe ascuns.

                Daca privim la situatia lui Iosif era foarte complicata. Daca Iosif o lua pe Maria ar fi riscat sa strice reputatia lui si reputatia familiei lui de nobili, care se tragea din cel mai respectat rege, si anume David; el risca sa strice acel nume prin faptul ca s-ar fi casatorit cu o femeie insarcinata.

                Ar aduce conspiratii si una ar fi daca s-au impreunat inainte casatoriei, alta ar fi ca Maria ar fi curvit cu cineva si legat de asta ar insemna ca el s-ar uni cu o curva, ceea ce e mare pacat si aceste lucruri ar distruge viata lui, reputatia lui, viitorul lui, tot.

                Se parea ca singura rezolvare a lui Iosif, ca om neprihanit, era sa o paraseasca pe Maria discret, in ascuns si in asa fel sa se evita o mare drama, sa evite a distruge viata lui si numele lui, familia lui, reputatia lui si familiei lui, ba inca poate o margine de gand se evita pentru a distruge reputatia lui Maria, dar nu se prea vede ca Maria avea nu stiu ce reputatie, fiindca nu ne este zis cine este mama ei, tatal ei; ea este o femeie neinsemnatata care parea credincioasa.

                Iosif a inceput sa se gandeasca cum sa faca acea fuga care sa nu lasa urme. El cugeta, cerceta si calcula cum si ce. Gandurile lui au ajuns sa fie framantari si, ca orice om, in mintea lui erau doua valuri sau mai multe care se clatinau impreuna si se implingeau, era o stare din care nu putea scapa si nu putea sa potoleasca gandurile, valurile care se clatinau in mintea lui, doar o intervenite supranaturala ar potoli si ar aduce pacea.

                Totusi, carnea infestata de pacat si intuneric sau mai bine zis duhul dracului ii zicea tot felul de metode de rezolvare. Unele fiind de razbunare si altele de fuga, acoperire cu o dragoste egoista si cu un scop egoist.

                El, ca orice om limitat, vedea binele in limitele lui pacatoase, neputincioase. Se gandea si zicea in gand: “o cunosc, o iubesc si nu vreau sa o fac de rusine, o s-o las in ascuns, in asa mod sa nu stie nimeni si ea sa aiba pace retransa, nebagata in seama”, dar intentia aceea era falsa, fiindca in ascuns a dorit sa protejeze reputatia lui si cine este el. Daca ar fi dorit sa o protejeze, ar lua-o si ar proteja-o pe ea, ar suferi pentru ea si impreuna cu ea.

                Alt gand care il vana, il tulbura era ca el trebuie sa-si aiba revansa. Fiindca cum putea ea, care a trebuit sa fie viitoarea lui sotie, sa-l tradeze asa dupa ce a crezut-o ca o femeie credincioasa, vrednica de a fi jumatatea lui,o iubea si cum putea ea sa-i faca asa ceva? El, lovit greu si de tot de o dragoste falsa, oarba, geloasa, cerea revansa, care, la randu-i, cere ceva inapoi [dragostea nu cere nimic inapoi ci ii doreste doar binele], cerea ce ii parea bine lui pentru folosul lui si nu al ei; pur si simplu dragoste fireasca. Isi zicea in gand: “o s-o parasc la preoti, la toti... sa invete lectia ei, pentru ca m-a tradat si a dispretuit dragostea mea, voi dovedi dreptatea mea si neprihanirea mea caci asa merita ea si asa cere legea”; dar acest diabolic gand ascundea adevarul si era clar ca iarasi se proteja si incerca sa-si creasca reputatia; el fiindca era neprihanit dorea sa arate neprihanirea lui si sa dovedeasca inocenta lui prin a osandi pe altii; aceste ganduri s-au aratat si tot se arata prin noi si prin oameni... e egoism si orbire totala.

               

                Se parea ca aceste ganduri se luptau unul impotriva altuia, dar adevarul era ca aveau acelasi scop si folos; gandurile acestea lucrau spre rau, la pacat si distrugerea vointei Lui Dumnezeu pentru el si cei alesi de Dumnezeu. Asa este deseori si se pare ca cel rau lucreaza impotriva lui insusi, noi crezand ca unul e rau si altul bine, dar mai tarziu vedem ca amandoua optiuni erau aceleasi si aveau aceeasi tinta. Sarpele, diavolul, care e foarte siret, i-a daruit iluzia aceasta, crezand cu adevarat ca tot ce face el este spre rau.

                A fost nevoie de interventia lui Dumnezeu, El i-a aratat clar, i-a spus adevarul ce i-a dat raspunsuri. Adevarul Lui Dumnezeu l-a facut cu adevarat slobod, nu s-a mai framantat, ci s-a trezit fara griji, fara ceata, s-a trezit cu ochii deschisi cu Lumina de sus, Iosif privea inainte.

                Cum s-a intamplat asa ceva si de ce? Simplu, Cuvantul Lui Dumnezeu e viu si lucrator, care daruieste viata si putere. Cuvantul este cel care ridica, intareste, conduce, indeamna, mantuieste si elibereaza.

                Dumnezeu i-a zis: uite cine esti, ce ai fost randuit sa fii, ce sa faci si ce este asteptat de la tine. Era clar ca prin acestea a realizat de ce e din sementia lui David, de ce a trebuit sa se intample asa si ca tot ce este scris e facut sa se implineasca, ca el are o mare parte si importanta in a implini ce a voit Dumnezeu sa fie de la inceput.

                El trebuia sa fie ca un aparator al Domnului Isus, un prestigiu nespus de mare: a-L creste si a-L proteja pe Isus, Domnul. Desigur acest lucru a fost prin harul Lui Dumnezeu care l-a intarit, l-a instiintat si l-a condus, care a facut aproape totul pentru el... el doar a trebuit sa fie supus si ascultator fata de Dumnezeu.

                El, fara comentarii, multumit si bucuros de ce i-a cerut si a asteptat Dumnezeu de la el, a implinit ce i-a fost cerut, dovada este in capitolul doi.

                Dumnezeu a raspuns mai mult decat ceruse Iosif sau asteptase el, mai frumos, i-a si dat mai mult decat raspunsuri, i-a dat promisiuni nespus de frumoase. Asa ne raspunde si noua, daca ascultam, desigur.

                I-a raspuns ca Maria e mai credincioasa decat isi imagina si o pretuia el, decat astepta el de la ea, prin faptul ca a fost aleasa si gasita vrednica sa fie atinsa de Duhul Sfant si sa poarte pe Domnul Isus Hristos in burta ei, sa fie mama Lui. A vazut ca e un har de la Dumnezeu sa aiba sansa de a avea o astfel de sotie. De aceea zice in ultimul verset: “si-a luat-o la el pe nevasta-sa”, acest lucru imi zice c-a acceptat harul Lui Dumnezeu fara ezitare si cu bucurie, cu multumire si fara cartire, a realizat binecuvantarea de la Dumnezeu.

                E minunat Dumnezeu si sa invatam cum lucreaza El. Iosif a parasit numele lui, familia lui, reputatia lui, a lasat totul pentru a face voia Lui Dumnezeu, pentru promisiunile Domnului si pentru o credincioasa neinsemnata.

                Totusi a avut multe greutati, dar a primit mult mai multe binecuvantari.

Sa vedem ce ne raspunde Cuvantul Lui Dumnezeu ca sa fim liberi, sa vedem ce ne-a dat El, ce ne da El acum, in prezent si ce ne promite. Sa vedem datoria noastra, ce asteapta El si ce voieste El de la noi. Cuvantul e viu si inca ne poate vorbi. Domnul sa ne ajute!

Vreau sa fiu un serafim

 

Vreau sa fiu in ceruri un serafim, un duh slujitor al Tau Domnul Dumnezeu meu. Doar pentru tine si de Tine sa fiu folosit!

Vreau sa fiu un serafim care nu va muri dar mai mult de atat vreau sa fiu un serafim care este un stalp in Cetatea Ta, care e intotdeauna in prezenta si slava Ta!

Vreau sa fiu un serafim care in unitate cu altii inconjoara in inchinare pe Tine si slava Ta.

Vreau sa fiu un serafim care in unitate slujeste ca o bariere a slavei Tale!

Vreau sa fiu un serafim care in fiecare clipa si intotdeauna are pe gura cuvinte doar spre lauda Ta, Dumnezeul meu. Vreau neincetat sa am pe buze, gura si limba Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeul!

Vreau sa fiu un serafim unde prin smerenie, umilinta isi ascunde fata, picioarele si fiinta lui, ca sa nu se vada ei ci doar Tu si slava Ta.

Vreau sa fiu un serafim unde recunoste ca nu se poate sa se compara cu frumustea slavei Tale si prezenta Ta neinteles de adanca.... un serafim unde de rusine nu indrazneste sa priveasca la sine ci doar la Tine.

Vreau sa fiu un serafim unde tremura inaintea Ta, cand Tu sufli in nermarginitatei puteri ale Tale!

Vreau sa fiu un serafim unde sa nu fiu “eu” vazut ci doar Tu!

Dar Doamne acum priveste, sunt doar un om... daca un serafim nu a indraznit sa se laude, sa-si arate fata? Cum as putea “eu” sa-mi arat carnea, sangele si firea mea... cand ar trebui sa ma ingrop in slava Ta, in Hristos, in Harul Tau si in asa fel doar Tu Dumnezeule sa fi vazut?

Vreau sa fiu sa un serafim in ceruri sa-ti slujesc in vesnicii din vesnicii dar pana atunci Tu Isuse sa ma ingropi Tine, sa ma speli, sa ma curatesti, sa nu mai se vada “eu” ci doar Tu Isus, pe Tine Domnul meu Dumnezeu prin Duhul Tau.

Priveste Doamne cum in mine gem, cum mahnit te chem. Priveste la lacrimile de dor unde prezenta Ta o tanjesc, priveste Doamne la dorinta mea sa fiu umplut de dragostea Ta, priveste cum doresc de Duhul Sfant sa fiu nu doar umplut ci sa fiu crescut o faptura noua in nemarginitatea Ta... priveste cat de gol ma simt fara dragostea Ta in mine arzand,  imi este dor de cea mai dulce simtire, unde caldura Ta imbratiseaza inauntrul meu, imi este dor cum in inima imi puneai o caldura plin de viata, bucurie, pace, blandete si dragoste... cum din inima pana la gura curgea si Cuvintele Tale in gura imi izbutea, ca sa strig Sfant, Sfant, Sfant, laudat sa fi Tu Domnul Dumnezeu! ... Priveste cat imi este de dor de ce a fost, de ce am pierdut! Ai mila te implor!

Doamne ma simt asa de gol si descoperit, plin de neputinta pentru ca imi lipseste Taria Ta sa imi umple fiinta mea, imi lipseste aripile Tale sa imi umple golul din spate. Doamne imi este dor si doresc fierbinte ca din nou sa am aripile Tale sa ma acopere, sa ma imbratiseze... sa ma ingrop in protectia, bariera Ta si Taria Ta, imi este dor sa imi daruieste aripile Duhului cand in smerenie ma aplec si Tu sa ma inalti prin Duhul in Imparatia Ta nemarginita!

Vreau aripile Duhului Tau Dumnezeul meu sa arda cu dragostea si sfintirea Ta. Vreau ca aripileTale arzatoare de colori al curcubeului sa lase pace intre omenire si Tine Domnul meu, prin strop de scantei care este sangele Lui Isus fierbinte sa aprind aceea dorinta, aducand rodul peste tot acest pamant infestat.... sa impart rodul curatirei, eliberari, vindecari, iertari si mantuiri Tale.

Vreau din nou cand aripile fluturesc sa sufle un vant fierbinte al Tau sa imbratiseze si incalzeasca pe cei din jur, pe cei dragi si pe tot ce este creat de tine!

Vreau aripile Tale ca pasii mei sa pluteasca ca o frunza suflata de un vant bland si susur spre cer!

Vrea aripele Tale sa ma imbratiseaza in asa fel sa fie coconul prin care o noua faptura sa evoluez, sa ma modelez inauntrul Tau dupa chipul Tau desavarsit si nermarginit!

Vreau aripile Tale sa imi fie locasul meu care ma protejeaza de vant, plouaie, de zapada si de orice furtuna straina... vreau sub umbrei aripilor Tale sa gasesc odihna si un locul portabil care este in Tine si se radacineste din ce in ce mai adanc in nemarginitatea Ta!

Doamne tanjesc dupa aripile Tale pentruca ca intotdeauna sa zbor suflat de vantul Harului, de vantul Duhului care intotdeauna ma conduce spre voia Ta si spre tinta desavarsirii mele, vreau aripile Tale ca sa ma duc ala Tine si in Tine sa fiu imbratisat si ingropat!

Ghetsimani - Golgota

Eu sunt Ghetsimani, gradina aceea verde unde, inauntru, Isus Hristos se ruga.

Eu sunt gradina care exprima viata cu crinul ei inflorit si te imbraca; eu sunt gradina aceea care deseneaza imprejur veselie cu verdeata ei si te ingropa; eu sunt gradina in care vantul, cu un ritm linistit, sufla susur intre copaci si cu pace te imbratisa; eu sunt gradina in care stelele si luna daruiau scantei de dragoste si te impodobeau. Eu sunt gradina in care s-a gasit viata, desi Isus lupta in ascuns cu moartea, ce intunericul pe deplin Il ineca; eu sunt gradina in care s-a gasit veselie, desi Isus plangea cu mari suspine, fiindca a trebuit sa bea din pacatul meu cel greu; eu sunt gradina unde pacea s-a gasit, desi stropi de lacrimi si de sange pamantul in ecou tremurau la strigatele mari ale lui Isus; eu sunt gradina unde dragostea frumoasa s-a gasit, desi Isus era singur si in mine uitat.

Eu sunt gradina cea care pe multi i-a adormit; eu sunt gradina unde sangele lui Isus a cazut fin pe iarba aceea de matase. Eu sunt gradina in care a fost ascuns Isus, eu sunt gradina in care Isus, cu un simbol de dragoste, a fost tradat, cu un sarut. Eu sunt gradina care pe toti de Isus i-am despartit si orbit intr-un somn nesimtit; eu sunt gradina ce ma recunosc ca am avut doar frumusete in exterior si in mine suspina nespus de mare si mult Isus! Eu sunt acel loc de taina al lui Isus, unde de multi nu am fost cunoscut. Eu sunt gradina unde prefacatorii, tradatorii, orbii, mincinosii si pierdutii au ras cand pe Isus l-au inconjurat, cand era tradat si in mainile lor era dat.

Eu sunt gradina pe care Dumnezeu a transformat-o. Eu sunt gradina care a fost ridicata intr-un deal pustiu pe care o cruce flutura si intre pamant si cer, Isus peste mine era rastignit. Eu sunt Ghetsimani ce in Golgota a fost transformat.

Eu sunt Golgota unde se vede moartea Lui Isus! Eu sunt Golgota care a fost facut pustiu fata de tot ce este de pe pamant, ca sa se vada doar Hristos si dragostea Lui Dumnezeu, jertfa nemarginita a Lui Hristos! Sunt Golgota in care cu ochii de carne nu se vede nimic, dar cu credinta se vede dragoste, iertare, eliberare, pace, vindecare, biruinta, mantuire si viata; se vede Domnul Isus, Tatal Dumnezeu!

Vrei si tu sa renunti la Ghetsimani, gradina aceea care arata frumos si sa devii Golgota, un sfarsit care sa aduca un inceput fara sfarsit?  Vrei sa fii Golgota, unde Isus, ca mijlocitor intre cer si pamant, asteapta cu bratele deschise, viata sa daruiasca celor ce aleg sa fie ingropati in bratele Lui rastignite? Vrei sa fii Golgota si prin tine sa se vada Isus, poarta spre vesnicii de fericire? Vrei sa arati ca, din muntele de blestem al legii, prin Isus, s-a transformat un deal al harului care trebuie urcat? Vrei sa fii Golgota sa se vada cum, din strapungerea cu o sulita, facuta in Isus, a curs sangele si apa vietii de curatire si iertare? Vrei sa fii Golgota, unde mainile Lui Isus au fost gaurite, ca lucrarile mainilor noastre sa fie fara egoism? Vrei sa fii Golgota, unde picioarele Lui Isus au fost unite, ca pasii nostri sa fie cu o dreptate cereasca? Vrei sa fii Golgota, unde Isus a luat a o cununa de spini, prin care a ales sa domneasca si sa biruiasca pacatul? Vrei sa fii Golgota, unde Isus de Dumnezeu a fost despartit, ca noi cu Dumnezeu sa fim impacati? Vrei sa fii Golgota, unde Isus, Cel in Dumnezeu nemarginit, a fost strans, legat, pe lemn atarnat si a fost limitat la doar niste otet de baut pentru pofta Lui de dulce mangaiere in suferinta amara? Vrei sa fii Golgota, unde dragostei jertfirea i se pare o nebunie fara asteptarea rasplatirii pentru limitele oamenilor.. dar unde Dumnezeu Si-a ascuns intelepciunea nemarginita?

Vrei sa fii Golgota, unde se vede moartea lui Isus, ca sa ai parte de invierea cea vesnica si fara un sfarsit? Vrei sa fii Golgota pentru intotdeauna eliberat de pacat si viata sfanta in dragoste pentru Tatal, Dumnezeu sa traiesti? Vrei sa fii Golgota, mireasma divina cea de sus, care e un parfum de la moarte la moarte, de la viata la viata... ca sa trezesti placerea in Isus? Vrei sa fii Golgota, unde se vede pustietatea fata de lume si doar in centru, ca Balanta e Hristos, Harul lui Dumnezeu? Vrei sa fii Golgota, unde e poarta spre bogatiile nemarginite ale lui Dumnezeu?

De ce vrei sa fii un Ghetsimani, unde toti dormeau si de Isus fugeau cand El a fost tradat, cand poti sa fii Golgota, unde toti la Isus au privit cand pamantul a fost cutremurat, ca sa aduca pe cei adormiti la moarte fata de pamant, sa fie treziti la viata pentru cer? De ce sa fii Ghetsimani, unde Isus plangea ca bea din pacatul tau cel greu, cand poti sa fii Golgota, unde Isus sa spuna ca s-a ispravit in tine; nu mai este nimic firesc, dracesc ? Alege sa fii Golgota, nu te lasa batut... lupta cum a luptat Isus pe cruce... lupta sa moara pacatul tau in Hristos, lupta sa mori mai repede in Isus, ca viata pe deplin de sus, de la Tatal, sa ai, doar de El sa fii umplut si doar pentru El sa ai loc! Rastigneste acum eu-l tau, sa fie mort si doar Adevarul in tine sa fie viu, doar Harul lui Dumnezeu, Hristos sa traiasca in tine pe deplin!

Vrei sa fii Golgota, prin care sa se vada biruinta lui Isus pentru intotdeauna fata de lume si tot ce este pacat?