Ohh lume...

Ohh… lume bună de nebună… adeseori m-am găsit cu dorința să mă ascund de tine și de tot ce ești tu… să mă retrag în Domnul meu, să scap de toate iluziile pe care le dai ochilor de carne…de toate nădejdile înșelătoare pe care le dai unei inimi amare… și de toate dorințele prin care-mi cutremuri mintea…

M-am săturat și iar mă găsesc dorind să nu mai fiu văzut de nimeni, mai ales de tine, lume… aș vrea să fiu închis, ascuns… acoperit, îngropat… înecat în Dumnezeu, în Lumină, în Domnul Isus și-n Tot ce este Bun și Desăvîrșit. Am vrut să nu mai sufăr… să nu mai sufăr văzînd ce ești tu, lume; să nu mai sufăr încercînd să te schimb, să te vindec și să-i dezleg pe cei ce-s robiți împreună cu tine de întunericul murdar; am vrut să-ți dau ce mi-a dat Dumnezeu mie ca un Dar, să-ți dau Darul Nemeritat, pe Isus Hristos Cel Răstignit și înviat… am vrut Sîngele Lui să fie Izvorul de Viață prin care tu să te renaști…

Mă tot gandesc cum să mă ascund în odaia mea, să-mi fac conecția cu acea altă “Lume”, să mă adîncesc în Cerul Divin, în Dumnezeul Cel Viu, în Domnul Isus Hristos, Cel care este conecția între ce este Sus și ce este jos… mă gîndesc să nu-mi mai deschid inima… să nu mai simt, să renunț la dorința de a  te schimba,  vindeca,  îngropa de ce este rău și să înviezi pentru un bine nespus.. se merită sau chiar se poate?

Vorbele mele-s palide, vocea mea e tremurată… cuvintele mele-s ruginite, fiindcă au stat de atîta timp nefolosite… și frica m-a curprins pentru  că niciodată nu voi fi folosit ca un ajutor pentru tine, lume… de El să fiu folosit ca o unealtă a morții față de păcat și a vieții față de tot ce este Curat, Sfînt și Adevărat. Sunt “eu” oare de folos… unei lumi asftel de nebună?

Parcă deja am îmbătrînit fără de evenimente de genul cum ar fi să sufăr din dragoste pentru a dărui o speranță, o viață nouă… se pare că lumea nu înțelege ecuația dragostei… cum Isus + răstignit + brațele deschise + între Cer și pămînt = Aripile Duhului care duc spre Dumnezeu, spre Cer… care-ți dau viața să fie suflată de jos în Sus cînd ești îngropat în Dumnezeu…

Cu ochii închiși… mă gîndesc că am obosit, am obosit de a mai suferi cînd legătura pe care o face Dumnezeu nu mai este de înțeles… o nebunie pare a fi pentru lume, o nebunie să moară Cineva răstignit fără un motiv egoist; fără un motiv de profit… o nebunie să suferi, să te sacrifici și să depui un efort nespus pentru a dărui un bine mareţ fără vreun profit…

Dar El, Domnul Isus m-a făcut să înțeleg care e profitul dragostei… care e cîștigul acela minunat cînd suferi necurmat, cînd inima ţi se deschide și riscă a iubi.. răsplata e clară; răsplata e de a iubi, e să simți că iubești.. să suferi pentru ce iubești… răsplata constă chiar în acea simțire, dorința arzătoare, ce roade înlăuntrul pentru a suferi, a dărui fără un motiv de profit, fără egoism…

Cine ar înțelege?… nimeni. De ce?... Fiindcă pentru a înțelege ceva, trebuie să fii capabil de a explica… și cine poate explica Dragostea? Cine poate exprima cum să iubești fără să aștepți ceva înapoi… cine poate explica să suferi,  să mori fără un motiv egoist, fără profit… cine ar putea explica cum găsești împlinire în a suferi din dragoste, cine ar explica că această suferință satură setea dragostei pentru cei pe care-i iubești.. satură setea dragostei pentru că numai prin sacrificiu poți să-i dăruiești un bine nespus…

M-am repetat… dar gîndurile fug și mă tot gîndesc să mă împietresc, să nu mai iubesc, să nu mai risc suferind fără să primesc ceva înapoi… dar am înțeles că nici o simțire nu e mai frumoasă ca aceea să iubești… de aceea… mă voi ruga pentru mai multă dragoste, în care pot să iubesc cu adevărat, să sufăr cu adevărat și totul pentru EL (ca EL) să fac… fiindcă acea dragoste El mi-o dăruie să ardă în mine și vreau ca acea dragoste să aprindă un lanț de foc oriunde merg; fierbinți să fie străzile lumii de pașii dragostei, pe care-i plantez urmărindu-L pe Domnul Isus spre Cer! Da! Voi rămîne în tine, lume ca să fiu o Lumina de sus, prin Domnul Isus și El să trăiască prin mine de la Tatăl, Dumnezeu! Nu numai să fiu o Lumină, dar să fiu o Lumină ca soarele… Isus Hristos să trăiască prin mine, EL să ardă înlăuntrul meu și împrejurul meu… ca toate inimile să se topească pentru Dumnezeu și Tot ce este El!

Voi rămîne în tine, lume… voi lupta și Isus Hristos va rămîne în mine; El va lupta împreună cu mine pentru mîntuirea ta, lume nebună..!

Pregatire pentru raspunsul Lui - 12/03/2010

Habacuc 2:1 M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.

Noi plîngem mult și așteptăm un răspuns, o rezolvare… așteptăm ca Domnul să raspundă într-un fel sau să ne dăruiască ce cerem. Cerem daruri, cerem binecuvîntări, cerem multe lucruri de la Domnul și ne gîndim de ce El nu răspunde, de ce nu ne dă ce cerem. Ne gîndim că Domnul nu vrea să ne dăruiască, credem că Domnul nu vrea să avem anumite binecuvîntări, iar asta e o mare înșelăciune, o minciună cu care ne înșală cel rău.

                Dumnezeu vrea să ne răspundă, vrea să ne dăruiască binecuvîntări, daruri și multe lucruri frumoase și bune. Normal, El nu ne dă absolut tot ce dorim noi; asta ca să fie spre binele nostru. Dar oare de ce nu ar fi anumite binecuvîntări spre binele nostru, ne-am întrebat și realizăm de ce? E simplu.. pentru noi, ca oameni, primim binecuvîntări de la EL și ne folosim de ele în mod greșit, nu știm cum să le folosim. Vedem acest lucru la aproape toată omenirea… Dumnezeu i-a binecuvîntat, iar oamenii fac din binecuvîntările Lui blestem din pricina păcatului, Dumnezeu binecuvîntează și majoritatea nu stiu cum să se folosească de aceste binecuvîntări. Oare de ce e așa? Fiindcă Dumnezeu binecuvîntează la vremea potrivită… este scris: ‘‘ce plăcut e un răspuns la timpul potrivit‘‘… la fel e și cu noi. Dumnezeu ne va da binecuvîntarea cînd suntem pregătiți pentru ea, ne va dărui acel dar doar atunci cînd îl putem folosi ca să fie o binecuvîntare și nu un blestem.. dar deseori noi insistăm în încăpățînare și cerem lucruri pentru care nu suntem pregătiți. În așa fel ajungem să facem jurăminte sfinte, facem lucrari care ne par prea grele și ne întrebăm de ce-i așa? E simplu de ce… ca să primim adevărate binecuvîntări (și să fie cu adevărat binecuvîntări), trebuie să ne pocăim, să ne sfințim, să creștem în credință, în dragoste și în putere; numai așa vom putea purta binecuvîntări așa de mari și nepătrunse ale Lui Dumnezeu.

                Să ne trezim și să nu ne înșelăm… Dumnezeu a rînduit totul spre binele celor ce-L iubesc , voia Lui lucrează în noi și prin noi mai mult decît cerem și gîndim noi. De aceea, să fim gata să acceptăm voia Lui; acceptarea constă în așteptare, așteptarea constă în răbdare și răbdarea aduce biruință, iar biruința aduce nădejdea spre un bine nespus mai bun.  Să avem credință în El și să cerem cu credință, ca și cum am primit.. deși se vede că acum n-am primit binecuvîntarea cerută, dorită, ea este ca și a noastră dacă stăruim în sfințire și ne pregătim ca să ne folosim de darul Lui spre folosul altora, să folosim darul după voia Lui; spre binele nostru.

Plîngerile lui Ieremia 3:26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Totuși, cum zice acest verset, este bine să aștepți în tăcere răspunsul Domnului. Nu ne vorbește că va fi bine în viitor, ci ne vorbește că, atunci cînd aștepți răspunsul Lui în tăcere, este spre binele nostru. Cred că, așteptînd în tăcere, ne va crește și ne va ajuta să vedem că El ne va răspunde, că El deja dorește să ne răspundă… să auzi cum El, ca un tunet, Își întinde Mîna Lui din Ceruri ca să ne ajute, elibereze, vindece, mîngîie, întărească, ocrotească; să ne dăruiască mîntuire și biruință!

                Contrariul se va întîmpla  dacă nu așteptăm în tăcere… ceea ce va fi prea probabil, pentru că noi vom fi preocupați să nu ascultăm de răspunsul pe care-l va da El. Vom fi prea concentrați de alte lucruri decît a ne pregăti să ascultăm și să înțelegem cu adevărat răspunsul Lui! E timpul să realizăm căci Cuvîntul nu ne vorbește degeaba, iar tăcerea în așteptare îi cererea pe care o facem Tatălui… tăcerea în așteptare e cum I-ai zice Lui Dumnezeu: ‘‘vorbește, Tată, iar noi ascultăm cu toată atenția și tot cugetul nostru… nu ne vom lăsa tulburați de altcineva, de altceva… nu vom lăsa ca atenția noastră să fie atrasă altundeva decît în așteptarea  raspunsului Tău minunat! ‘‘

                Da! Este bine, chiar acum să așteptăm răspunsul Tău, să așteptăm în tăcere, cu toată răbdarea, și, prin această răbdare, vom da dovadă celor din jur  că noi avem credință în Dumnezeu, în Domnul Isus, în dragostea Lui… nu e nevoie să mergem pentru a ne plînge altora sau să ne pierdem, ci e timpul să așteptăm și să ne încredem în El.

                Să ne amintim că Habacuc… care a mers la locul lui de strajă, de veghere… (locul lui de așteptare), a așteptat răspunsul Domnului.

Vreau ca și noi să ne amintim că locul nostru de strajă, de veghere este rugăciunea, în odaia noastră și să așteptăm în tăcere și deplină  încredere că El va răspunde;  să tacem înaintea Lui… cum zice în Psalmul 37 și în alte părți… să fim gata. Să realizăm că Adevărul e minunat și să prețuim acel Adevăr, să ne pregătim să-L înțelegem și să ne folosim de El! E timpul acum ca niciodată! Rugăciunea e chemarea noastră făcută de  El la așteptare in credință si staruință în tăcere.

Te satura Domnul? 11/03/2010

Ioan 4:14  Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Mie, Domnul îmi vorbește minunat prin acest verset. Motivul e că-mi vorbește de nevoia de a fi nu pentru o clipă ci sa fi hrănit veșnic.

 În Psalmi, Domnul ne vorbește, prin Cuvîntul Său… ‘‘gustați să vedeți ce bun este Domnul!‘‘ Cred că,într-un fel, Isus ne vorbește ceva similar, adică… din moment ce gustăm; ne hrănim din El, nu ne va mai fi foame.  Nu ne va mai fi foame de lume, de lucrurile firești, de întuneric și orice lucru care nu este de la El; adică… din momentul în care gustăm din El, nu vom mai dori și nu vom avea poftă de nici o altă hrană, ci El, ca Hrană, ne va sătura.

                Ne vin de multe ori săgețile acelea arzătoare care ne întreabă și ne zic… de ce să-L urmăm pe Isus cînd suferim atît de mult, cînd e așa de greu, etc; vin tot felul de săgeți arzătoare care ne zic că nu merită, dar noi, care am gustat din Domnul Isus, am gustat din Duhul Sfînt… orice ne-ar zice.. ce ne satură pe noi ca motivație… e foarte greu să explic; dar ce vreau să zic este că oricît de multe întrebări, oricîte nevoi… motivul care ne satură, care ne zice că e un motiv destul de bun de a-L sluji pe El, este că am gustat din El, că EL e așa de Bun și în El este singura Adevarată Împlinire care ne satură nevoile noastre.

                Cred că de multe ori noi găsim împlinirea în multe lucruri care nu sunt în El, sunt izvoare tulburate, murdare și care nu ne satură, ci ne lasă mai degrabă  goi. Totuși, noi care am gustat din El cu adevărat, prin rugăciune și momente de nedescris.. nu vom căuta un alt izvor sau altă hrană.. fiindcă EL este deajuns și nu vom avea nevoie de nimic altceva; Harul Lui este deajuns să ne sature de toate plăcerile noastre, împlinirele noastre. Să nu ne înșelăm, trebuie să ajungem la starea aceea încît orice ar fi, orice s-ar întîmpla.. Domnul Isus să ne fie deajuns, EL să ne sature. E trist că nu toți am ajuns la starea aceea ca El să ne sature… tot trebuie să mergem la alte lucruri ca să ne hrănim cu firea și să ne golim în Duh; să fim goi față de Dumnezeu… fără El și fără viața veșnică.

                Dacă noi nu gustăm din El cu adevărat și nu ajungem la starea aceea, încît doar EL să ne sature, nu vom avea viața veșnică. De ce? E clar… Dumnezeu nu dorește să aibă oameni care nu-L iubesc, ci oameni care să iubească tot ce este El, tot ce este Bun. De aceea trebuie să realizăm că, dacă nu gustăm din El, Domnul nu va risca să se întîmple în Ceruri ce s-a întîmplat cu Lucifer, care s-a iubit pe sine însuși mai mult decît pe Dumnezeu, a iubit mai mult minciuna și păcatul. Și dacă ajungem să gustăm din EL, din dragostea Lui și să găsim plăcere în credința adevărată, descoperită de Dumnezeu, atunci nimic altceva nu vom dori, decît pe El, în fiecare clipă, cînd facem orice… vom realiza că ajungem la starea aceea de credință, de dragoste, încît să iubim tot ce este Dumnezeu și, prin faptul că iubim tot ce este El și  tot ce este Domnul Isus, trebuie ca El să traiască prin noi; viața Lui să trăiască prin viața noastră…

                Să ne rugăm, în primul rînd, ca să ajungem la starea aceea în care Domnul Isus ne satură, în care nu vom avea nevoie de nimic altceva… nu vom avea nevoie de nici un alt motiv de a trăi cu El, de a-L sluji, de a ne închina… de a trăi în fiecare clipă prin El.. și-n toate acestea, în așa fel încît noi, trăind prin El, să iasă izvoarele vieții de la EL. Numai așa suntem siguri că avem viața veșnică.

                Oare cum ne va sătura Domnul Dumnezeu din veșnicii în veșnicii, cînd nici într-o viață scurtă, trecătoare nu ne săturăm cu El? Oare cum va fi din veșnicii în vesnicii dacă nici aici El nu ne este deajuns; tot  ne mai trebuie ca alte lucruri să ne sature. Dacă e așa… chiar credem că suntem pregătiți pentru Ceruri? Să ne rugăm pentru a  găsi cu adevărat plăcere în El, să fim săturați în El.

Ioan 6:35  Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

Ioan 7:37  În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.

Ioan 7:38  Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."

Matei III - Prima Lectie

Matei III – Lecția

·       Prima Lectie : “In vremea aceea”

Capitolul 3 din Matei  începe zicînd; “În vremea aceea a venit.. “. Se pare că ne zice despre o vreme și nu ne relatează despre acea vreme. Însă, pe fond istoric, chiar și anumite exemple din Biblie ne arată că pe vremea cînd a început Dumnezeu lucrarea de venire a Lui Mesia, a fost o perioadă foarte disperată. Istoricii ne vorbesc că vremea era grozav de săracă pentru Israel, pentru poporul Lui… erau vremuri de disperare, ca pe vremea lui Moise, în robie, cînd evreii înalțau rugăciuni, suspine și gemete spre Dumnezeu, tot așa și acum… oamenii mureau, erau plin de boli, ciume și multe lucruri ce-l robeau  pe Israel.

                Pentru ei, singura mîngîierea era Templul și religia lor strictă de a scăpa de o realitate-acea religie ce devenise foarte rece, care nu-L implica pe Dumnezeu (și nici Cuvîntul Lui), ci doar lucruri omenești aspre, care dăruiau speranțe prin moduri greșite.  Însă alții erau disperați și își puneau nădejdea în Dumnezeu. Ei Îl așteptau pe Mesia, Îl așteptau pe Unsul Lui Dumnezeu să aducă ungerea puterii Duhului Sfant. Sunt multe exemple unde oamenii așteptau Împărăția Lui Dumnezeu pe care trebuia să o aducă Mesia.

                Totuși, mulți iși pierdeau nădejdea datorită faptului că în acele vremuri nu se mai auzise de sute de ani  Cuvîntul Domnului; nu se mai auzise sau văzuse un prooroc. Se pare că Dumnezeu i-a părăsit și i-a lăsat. Mulți au ajuns într-o credință rece și falsă; o credință în necredință; așa au ajuns fariseii și mulți dintre fruntași. Nu mai credeau în Cuvîntul Lui, în puterea Lui Dumnezeu, în prooroci. Era o vreme mai mult decît disperată, iar sărăcia domina peste Israel.

                Ce mare e Dumnezeu! El ne arată cînd nu mai este scapare, eliberare, vindecare, mîngîiere la nimeni. Chiar dacă nu mai este speranță, El tot o aduce; El tot aduce biruință și Mîntuire. Dumnezeu, de multe ori cînd suntem în vremurile cele mai disperate, cînd zicem “că El a uitat de noi, nu mai auzim nimic de la Domnul..”, chiar atunci ne arată că El poate. El nu ne uită, ci El ne așteaptă să ne ațintim privirile spre El, să ne încredem în El și să vedem că speranța pe care o dă El, Mîntuirea Lui, niciodată nu dă greș. Să ne amintim un lucru atunci cînd nu mai este nădejde sau credem că nu se mai se mai poate face nimic: El cu siguranță poate. Pentru Dumnezeu niciodată nu a existat ceva cu neputință, ci El întotdeauna poate dărui izbăvire. Să luăm aminte: atunci cînd poporul Israel a fost în cele mai disperate vremuri, a venit Domnul Isus și a adus Mîntuirea; atunci cînd nu s-a mai auzit de Cuvînt… de Lege… a venit Isus cu Harul.

                Doar să ne încredem în El și să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, pentru că Isus e Viu și Dumnezeu e Lucrător ca să ne scoată din orice greutate.

Matei II - Calea

Matei II

Lecția – Căile vechi se înnoiesc.

                După mult timp de cînd am scris prima parte a acestui capitol, am început în final să scriu din nou, să încep să termin ce am făcut. A durat foarte mult timp să încep din nou, aveam o idee, dar detaliile erau în ceață și văd că timpul, cugetarea și smerenia asupra Cuvîntului... va aduce o Lumină  clară, prin care poți să te adîncești în Cuvînt, în Dumnezeu.

                Am știut că prin ceea ce ne vorbește Matei în Evanghelia lui, totul este ca să ne dovedească faptul că Vechiul Testament e făcut ca să fie împlinit de Hristos și în Hristos. Matei ne aduce multe citate care au o bază profundă în Vechiul Testament despre Isus; cum a zis Isus Însuși că toată Scriptura mărturisește despre El, totul s-a împlinit prin Isus, iar cînd Isus a împlinit Acel totul, anume Cuvîntul... ne-a dat un nou început prin har, pentru ca noi să urmărim pașii Lui, El să trăiască prin noi cu credință și, în așa mod, să mergem spre Calea care aduce un sfîrșit cu un nou început fără de sfîrșit. Asemenea celor mai de sus, Matei ne aduce încă multe dovezi, citate prin întreaga Evanghelie scrisă de el, aduce dovezi că Totul e legat și nu există contraziceri.

                Sunt multe subiecte, îndemnuri și lucruri profunde prin care ne vorbește Matei în capitolul doi, dar vreau să vorbesc mai întîi despre îndemnul și învățătura ce ne spun despre Cărările vechi că se înnoiesc cu Hristos. Deseori ni se pare că mergem înapoi de unde am venit și ne pierdem nădejdea cînd pe Calea pe care mergem avem aceleași experiențe, învățături... și așa disprețuim Calea Domnului.

                Cînd vedem că Iosif și Maria L-au luat pe Isus și s-au dus cu El în Egipt, după cum i-a vorbit Dumnezeu, după cum i-a condus El, e ciudat să vedem că Avraam, Iacov, Israel și multe generații, oameni ai Lui Dumnezeu, a trebuit să găsească scăpare în Egipt, într-o țară ce era păgînă și avea foarte mulți zei păgîni. E incredibil cum ei și-au găsit adăpost cînd Dumnezeu i-a trimis într-o țară plină de păgîni. Avraam a trebuit să caute adăpost, în timpuri grele, în Egipt, într-o țară păgînă; așa a fost cu Iacov și cu toată familia lui, care au ajuns în Egipt prin Harul Lui Dumnezeu, ce a lucrat prin Iosif. E mult de studiat despre ceea ce ar însemna să găsești adăpost într-o țară de păgîni, dar cred că un lucru pe care-l putem  învăța este... deși suntem în lume, înconjurați de mulți păgîni, chiar și atunci putem avea adăpost, pace, liniște, bucurie și dragoste dacă ascultăm de Dumnezeu, cum a zis Isus... nu vă iau din lume, vă las aici... cred că putem să avem și noi adăpost, scăpare, biruință.. fie că suntem într-o țară păgînă, fie unde lumea nu slujește Lui Dumnezeu... și asta trebuie să învățăm, oriunde am fi... oriunde ne duce Calea... trebuie să realizăm că-L avem pe Dumnezeu ca adăpost, chiar și în situații, locuri care par să fie tulburate, păcătoase, nebune, dar avem o Lumină și prin El suntem o lumină; doar așa putem să avem pace cu adevărat. Chiar și înconjurați de întuneric, putem să fim în Lumină și o lumină cu Dumnezeu și în Dumnezeu, prin Hristos.

                E evident că, deși Egipt a fost o țară păgînă, Dumnezeu a considerat pe poporul egiptean ca poporul Lui, nu numai evreii au avut această onoare, dar se pare că Dumnezeu are o istorie, o temelie în Egipt și trebuie să învățăm anumite lucruri de acolo; nu la întîmplare a ieșit (așa cum a ieșit) Israel din Egipt. Cînd a zis “am chemat pe Fiul Meu din Egipt”.... e interesant că Fiul Lui Dumnezeu a ajuns acolo înainte de a ajunge în anumite locuri din Israel, direct din Betleem s-a dus în Egipt și a rămas ceva timp acolo. E incredibil să învățăm că totuși acel Egipt, un popor păgîn... mai are taine ascunse de la Dumnezeu, cum Dumnezeu L-a condus pe Isus dintr-un sat neînsemnat din Israel, Țara Sfîntă.. în Egipt,o țară păgână.[Cum ar fi să mergi din rău înspre mai rău, oare nu ar părea mai potrivit să fie în Ierusalim, oraşul sfînt și de acolo să meargă într-un palat al iudeilor, al credincioşilor, al celor tăiați împrejur?]

 Sunt de opinie că, totuși Egipt, fiind o țară păgînă, avea oameni care slujeau Lui Dumnezeu cu adevărat și prin acei puțini, Dumnezeu s-a referit la ei ca fiind poporul Lui. Vedem că Matei, în ultimul capitol, ne arată dintre neamuri, magii, oameni înțelepți, care au slujit și s-au închinat Lui Dumnezeu, Domnului Isus Hristos, iar, în acest capitol, ne arată din nou că Dumnezeu e drept și are în planul Lui de mîntuire și neamurile, ne arată ca o pildă că Mesia, Domnul a găsit odihnă în Egipt; învățătura e foarte clară, Dumnezeu a făcut totul și este peste tot, în acest mod El poate să-și găsească loc de odihnă oriunde, dar mai degrabă în orice păcătos, orice păgîn care-L dorește cu adevărat în viața lui, nu numai cei care “par” să fie aleși... să aibă ceva deosebit, dar chiar și cei care sunt pur și simplu păgîni. E important să nu privim la ce pare că Dumnezeu caută în om, trebuie să avem credința că Dumnezeu poate găsi odihnă în oricine și oriunde, fiindca e creat de El, asta ce ne și vorbeşte deseori Isus, Dumnezeu prin Cuvînt. Desigur trebuie ca El să fie primit. 

                Tot în același mod  privim la lucruri care se arată sfinte, care arată frumos la ochi și credem că Dumnezeu trebuie să fie neapărat acolo. De pildă ne folosește iarăși subiectul că magii au căutat în capitala din Israel, Ierusalim și adevărul e că Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat sat, Betleem… da, Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat loc. El este în slavă, în locuri preaînalte, dar este și acolo jos, lîngă omul smerit, neînsemnat și umil.

                Învățătura cea mai importantă despre Calea pe care o alege Dumnezeu pentru noi e una veche și care e întotdeauna nouă, o Cale pe care mulți au trecut prin ea; trebuie să realizăm că Dumnezeu a făcut ca Isus să fie primul care să calce deplin pe acea Cale, să facă pașii de care să fim conduși noi pe ea spre cer, dar după El au fost nenumărate persoane care au călcat acea Cale... asta înseamnă ca să fim smeriți și să realizăm că nu suntem  nici primii, nici ultimii pe aceasta Cale, ci sunt persoane care au făcut pașii înaintea noastră, iar noi trebuie să urmărim pașii altora care au făcut pașii după Hristos și în Hristos, trebuie să fim gata să ascultăm și să învățăm de la alții.... De aceea să învățăm de la alții, că tot așa ne învață Cuvîntul și, de pildă, aici ne arată că Isus a călcat pe cărările  ce au fost înainte, și anume a împlinit și a urmărit Cuvîntul în totalitate, a urmărit să împlinească ce a fost înainte... trebuie să realizăm că Isus a trebuit să împlinească ce a fost înainte de a fi venit El în lume și, după ce a împlinit totul, atunci cu dreptatea Lui Dumnezeu a putut să aducă ceva nou. Așa e și cu noi... trebuie să împlinim ce a fost înaintea noastră, să împlinim Cuvîntul ce a fost scris înaintea noastră și să urmărim pașii altora ce pașii au făcut ei după Cuvînt, în Hristos, să urmărim Cuvîntul, pe Hristos care lucrează chiar și prin oameni, dar și prin comunicare directă, cum vom vedea în curînd... însă numai dacă-L urmărim pe Hristos putem avea Acel nou început fără sfîrșit, un început fără lucrurile rele ale pămîntului acesta blestemat. Numai dacă împlinim ce a fost înaintea noastră, numai dacă urmărim pașii care au fost făcuți înaintea noastră, abia atunci putem avea un început adevărat, un început veșnic.

                O altă lecție din acest capitol (tot despre Cale) e: cînd ne întîlnim cu Dumnezeu “mergem Acasă pe alt drum”.  Asta înseamnă  că, atunci cînd ne întîlnim cu Dumnezeu, mergem spre Cer schimbați, ne întîlnim cu Dumnezeu și acea întîlnire produce schimbare, produce pocăință. Cred că de fiecare dată cînd mă aplec pe genunchi și îmbrățișez picioarele Domnului… începe să se facă o schimbare înlăuntrul meu, încep să mă pocăiesc și să mă adîncesc mai mult, îndreptîndu-mi pașii pe o Cale mai îngustă, pe un alt drum față de cel ce am fost, un drum mai îngust, care duce și mai departe în Dumnezeu, dar mă asigură și mai mult că ajung acolo Sus la Tatăl, la Isus Hristos. Această lecție a fost învățată de magi; atunci cînd L-au întîlnit pe Domnul, au mers pe alt drum “acasă”. Totuși, întrebarea se pune: de ce a trebuit ca magii să meargă pe un alt drum și de ce trebuie să facem la fel și noi? Foarte simplu… să ne ferim de ce este rău, de ce ne poate face rău nouă și cred că, dacă ne pocăim, putem să ne ferim de păcate și lucrurile ce sunt rele pentru noi… de aceea, cînd ne apropiem de Dumnezeu, înseamnă că învățăm pe ce alt drum trebuie să mergem ca să evităm ce este rău, ce este păcat. Domnul să ne ajute!

                Ultima lecție prin care mi-a vorbit Domnul este că Dumnezeu vorbește prin vise. Nu știu de voi, dar Dumnezeu îmi vorbește în mod constant, nu am numărat de cîte ori pe săptămînă, dar de cîteva ori și cateodată de mai multe ori pe noapte prin vise. E foarte interesant acest mod al Lui Dumnezeu de a comunica cu noi și de fiecare dată parcă acel vis e făcut să ne avertizeze pe noi, să ne ferească, să ne conducă, să ne arate care este voia Lui Dumnezeu.

                În capitolul acesta și în cel anterior, vedem că Dumnezeu vorbește în multe moduri: vorbește printr-o  stea, prin natură sau vorbește prin vise, cînd trupul este în odihnă, dar sufletul este încă treaz pentru a se conecta cu Dumnezeu. Vedem că Dumnezeu le-a vorbit magilor prin vise pentru ca să-i ferească, vedem că  i-a vorbit lui Iosif să-și fereasca familia lui de la pericol, ca mai apoi, vorbindu-i din nou pentru a arăta timpul favorabil de a se întoarce acasă. Dumnezeu a vorbit prin vise să-i arate care este voia Lui și că voia Lui este să ne ferească de pericol. Așa este și cu noi, Dumnezeu ne vorbește și nouă să ne ferească de pericole, de păcat și deseori ne vorbește să-i protejăm pe cei din jur; cînd Dumnezeu ne vorbește, întotdeauna o face pentru a ne zice că dacă nu procedăm într-un anume mod dorit de El (asta, bineînteles  pentru binele  nostru ), ceva rău se va întîmpla. Cînd Dumnezeu vorbește, se pare că este un “dacă”, mai bine zis, dacă facem ce zice El, vom birui sau dacă nu…

              El ne promite multe lucruri frumoase, dar acele promisiuni nu se împlinesc, nu din cauza Lui și din cauză că El n-are putere (El are putere),  ci vina este a noastră pentru că nu facem ce trebuie să se împlinească;  nu facem voia Lui. Să nu ne înșelăm singuri, să nu credem că Dumnezeu ne dă un cadou forțat, întotdeauna cadoul trebuie primit fiindcă Dumnezeu, în dragostea Lui nemărginită și adevărată, nu poate forța pe cine iubește, așa că trebuie să primim[să acceptăm] cadoul, să împlinim voia Lui. Mai mult, noi nu putem avea protecția Sa dacă nu ne folosim de ea, dacă nu ascultăm de El ca să avem acea protecție.

                Aceasta este ultima lecție din acest capitol pentru acum și ea e: cu Dumnezeu e totul legat. Trebuie să ne facem datoria pentru ca să primim cadourile Lui și să ne folosim de protecția Lui.

O nebunie

Nu știu de ce să insist să descriu în scris ceea ce este de nedescris.

Tu Domnul meu ai pecetluit în mine o simțire care-i o pasiune arzătoare să exprim ceea ce simt… și stau aici gândindu-mă cum ai rânduit Tu unul ca mine, cu atâtea slăbiciuni și cu atâtea neputințe ca să guste dintr-Un Dumnezeu care-i cu  Adevărat Nepătruns, Nemărginit, Atotputernic și Domn peste Tot ce a fost, ce este și va veni.

Iar, din nou, mă regăsesc copleșit de prezența Ta, iarăși doar Tu și “eu”… doar noi. Înconjurat de jur împrejur, de sus, de jos, de la stânga, de la dreapta sunt inundat de Tot ce ești Tu Dumnezeul meu… Nu numai în exterior mă îmbraci și mă împodobești în prezența Ta ci chiar și înlăuntrul meu, și acolo Tot Tu ești … Tot pe Tine Te găsesc.

Respir adânc și inima de Duhul Tau îmi este inundată, îngreunată. Si această suflare pe care o respir, pe care o trag acum… parcă ar fi ultima suflare extrasă-n inimă din Aerul care mă-nconjoară, inima pare a fi gata să explodeze și să-și daie sufletul afară, acel suflet care-i închis de ceva timp în acest trup limitat… dar simțirea aceasta e doar cum crește acest templu, cum acest trup spiritual se zidește să întreacă orice limită… acea simțire e doar asa cum de Duhul Sfânt sunt umplut și de El crescut.

                Cu această simțire sunt hrănit de fiecare dată când Tatăl meu se-ndură de mine prin Harul care este meritul Domnului Isus Hristos, când El Cel Nelimitat prin Duhul Său se atinge de o faptură limitată ca mine. Această hrană e deajuns … mă satură cu motivul de a-L sluji și a trăi doar pentru El.

                De aceea Totul în acel extaz, când de prezența Lui sunt acoperit; Totul pare să fie în opus, fără înțeles, e o clipă de infinit. Când acea apă dulce învinge legea gravității și de jos în sus curge ca o cascadă, de la inimă la ochi și ajunge printr-o evoluție ca lacrimile să fie exprimate,  de El lacrimile-s cercetate. Totuși înainte ca acele lacrimi dulci să fi fost văzute de ochiul limitat; sunt deja topite în dragostea Lui fierbinte; când cu dragoste mă îmbrățișează și mă mângâie de prezența Lui nespus de frumoasă.

                Cuget, meditez și mă gândesc cum mulți Te slujesc, cum de mulți Tu Te folosești spre folosul altora, deși ei nu trăiesc cu Adevărat prin Tine, nici voia Ta nu încearcă să o împlinească cu Adevărat, nici nu doresc să obțină lepădare de sine, să renunțe la “eu”… ca Tu să trăiești prin ei,  în așa mod să Te cunoască pe Tine cu Adevărat.

                Nu se poate număra cât de mulți “cred” că fac voia Ta și că lucrează în Numele Tău… dar Doamne mai este voia Ta când acea voie e făcută fără dragoste, mai este voia Ta când e făcută în confort și într-un scop egoist, mai e voia Ta când încearcă să o facă fără lepădare de sine ? Chiar e voia Ta când însuși acea voie are limite ?

                Oare voia Ta nu e Nemărginită și nu ești Tu așa de mare încât voia Ta să se poată împlini printr-o ființă limitată ca un om? Am înnebunit să mai cred așa?

                Am înnebunit să cred că Totul este prin Tine, să cred că Tot ce este Bun și Desăvârșit este de la Tine, că Totul din ce aș putea să-ți aduc și să fac e de la Tine primit prin Harul Tău, am înnebunit dacă am ajuns să cred așa?

                Am ajuns nebun crezând că Tu care ești Dragoste, nu-ți cauți folosul Tău, ca Tu n-ai nevoie de noi ci doar în Dragostea Ta ne dorești un bine nespus mai bun și frumos.

                E o nebunie să crezi că există o adevarată lepădare de sine, unde-ți răstignești “eu-l”, firea și întunericul, acolo unde dacă există ceva bun e doar prin Harul Tău… să renunț la “eu”; ca să exiști

doar Tu Dumnezeul meu, doar Tu Isus Hristos, doar Tot ce este bun și nimic ce este rau… ?

                Știu că ai zis Tu căci cel născut din nou este ca vântul, ca vântul care nu știe nimeni de unde vine și unde merge, pare fără control… totuși oricine fără control este  considerat un nebun. O fi o nebunie ca să cred prin Isus Hristos că pot să mă nasc din nou, nu din carne și sânge ci din Dumnezeu, să ajung un copil de Dumnezeu care îi poartă Numele Lui în sfințenie.

                Am ajuns nebun pentru Hristos, aici m-a adus credința mea… .

Vreau să fiu ca vântul care pare fără control, să ajungă “eu-l” meu nebun și fără control … în așa fel El să fie în Total control de Tot ce este ființa mea prin Harul Său, ca vântul să fiu condus de Duhul Său Cel Sfânt … ca vântul să fiu, ca nimeni să nu știe de unde vin și unde merg: să se vadă că-s condus de Un Nemărginit Dumnezeu, Un Dumnezeu Nepătruns. Ca vântul să fiu, călător, zburător pe acest pămant trecător.

Da! Râvna Ta mă mănâncă … fiindcă prin rugaciune am respirat și am extras în mine Duhul Tău! Râvna Ta mă mâncă fiindcă Suflarea Ta Sfântă-mi dă avânt și-n dragostea Ta sunt condus spre Cerul splendid… spre Tine Domnul meu Divin, spre un Bine nespus mai Bun.

                Oare am ajuns nebun în credința mea, în simțirea mea și în dorința mea? Dacă-s nebun sa fie pentru Tine Isus Domnul meu! Dar chiar sunt singurul nebun? Sunt singurul care-și i-a avântul de la Duhul Sfânt care din înâuntru îmi conduce ființa în zbor fin spre Cerul senin?

Singuratatea - O lupta a credintei

Într-un Univers întunecat, deseori prăbușit-am prin timpul singurătății… singur, am fost lăsat și trădat de credința în necredință, care-i atât de atrăgătoare și nespus de înșelătoare cu dorințele ei goale, cu intențiile ei seducătoare, aprinde focul care te face să rămâi veșnic cu rănile arzătoare ale singurătății, acele cicatrice pecetluiesc dorințele prin care cer ca cineva să te înțeleagă, ca cineva să simtă împreună cu tine, ca cineva să asculte… ca cineva să se aplece  jos unde Dorințele otrăvitoare te lasă în așteptare. Ai rămas ca o statuie de praf, suflată, suflată în mod constant de vântul pământesc fiindcă ai îndrăznit să te încrezi în veșnica minciună, care înseamnă să te încrezi în ceva limitat, în ceva trecător, într-o relație care probabil niciodată nu a existat.

                Singur am rămas, deși sunt înconjurat de întunericul aglomerat, de negura păcatului care mă sufocă, cu șoaptele care sunt ca și  un val de fum infestat, poluat cu mizeria necredinței, care-mi suflă gânduri veninoase și-mi zice cu îndrăzneală: “nimeni nu te iubește, nimeni nu te înțelege, nimeni nu te cunoaște și n-are cum să te cunoască când nici tu pe tine însuți nu te cunoști, nimeni nu vrea să simtă împreună cu tine și nici nu poate simți ceea ce simți tu… uită-te-n jur, nimeni nu e lângă tine… dar cum să fie cineva în tine ca să poată simți ceea ce simți tu înlăuntrul tău? Nimeni nu te dorește, nimeni nu te primește, ești al nimănui.. “

                Nu, nu, nu!!! Refuz să moară sufletul meu în singurătate, în singurătate din pricina necredinței mele, refuz să mă încred în limite și în acea cunostinţă in parte pe care numai ochiul meu o poate vedea …

                Lupt până la sfârșit, lupt să am o credință adevărată, care nu se clatină, o credință care crede și îndrăznește să se aproprie de Ceva, de Cel fără de sfărșit, de El care este nepătruns, este de neînțeles, de Acel care face mai mult decât pot să aștept vreodată, vreau să cred în El, în dragostea Lui care-mi dorește un bine, un bine nespus, un bine care nu poate fi explicat, nu poate fi exprimat, un bine care întrece orice limită, orice măsură, orice pricepere.

                De ce să cred? Cred pentru că Sângele Lui Isus s-a atins de mine, m-a curățit și viața mea s-a Luminat, Și-a întins mâna și m-a ridicat, El m-a vindecat.

                Pentru că Isus a zis, mi-a promis: “Singur niciodată nu te voi lăsa, voi fi cu tine pentru totdeauna… și nu voi fi  doar  cu tine ci voi locui  în tine, ca să simt împreună cu tine, să sufăr împreună  cu tine, să te înțeleg, să te ascult, să te cunosc și să-ți arăt cine ești, ce trebuie să fi, cine o să fi și ce trebuie să faci. Când ești îngropat în neputință, în slăbiciuni, Eu îți voi arăta că mie Totul îmi este cu putință, că Harul meu în slăbiciune este făcut desăvîrșit, să vezi, să guști, să experimentezi că în Mine, cu Mine și prin Mine poți totul că eu sunt Cel care te întăresc, întăresc tot ce există, ca să ramână în viață,  și pe tine te voi întări ca să rămâi în picioare, veșnic viu și nemuritor în Mine și în Dragostea mea. Când ești trist, călcat în picioare, înjosit, doborât la pământ… să știi că Eu voi coborî mai jos și mai jos, ca să te ridic de jos în sus, în așa fel încât să ai bucuria deplină pe o Temelie care nu se clatină niciodată ci rămâne veșnic. Când ești pierdut, trăiești în confuzie, fără speranță, atunci vreau să-ți demonstrez că Totul este spre binele tău.” Tot ce-a zis, ce-a promis… El a implinit.

                Vrei să ai biruință față de lume prin credința ta? Atunci luptă, luptă lupta credinței și crede când ești singur că El este cu tine și-n tine. Crede, înțelege că El este nepătruns de minunat și-n dragostea Lui nemărginită, El este Salvatorul tău! Luptă și crede atunci când nu mai ai putere pentru că El te întărește și are putere infinită până vei putea să faci pasul urmator spre Cerurile care sunt fără timp! Luptă și crede când vezi numai nedreptate la stânga și la dreapta ta, să privești cu credință Sus și să crezi în dreptatea Sa!

                Vrei să lupți ca să crezi în Cuvântul Său, în promisiunile Lui care nu pot fi  exprimate? Vrei să lupți prin credință și să simți tot ce este El, să simți puterea, dragostea, pacea, și  bucuria Lui? Vrei să crezi în Dumnezeu așa cum este cu Adevărat, în Domnul Isus, în Duhul Lui Cel Sfânt care lucrează prin mine și prin tine…  daca vrei să crezi în promisiunea Lui despre Împărăția Sa?