Isus Hristos sau un Fotomodel

Isus Hristos sau un fotomodel?

Aş vrea să ne cercetăm înaintea Lui Dumnezeu, să ne cercetăm, să ne judecăm cu asprime şi fără părtinire faţă de eul nostru. Astfel sunt anumite lucruri  pe care aş vrea să le lămurim, să le realizăm, să ne trezim la Adevărul Lui Dumnezeu, la Cuvântul Lui.

·      Dumnezeu nu e aşa de mic cum ne imaginăm noi.

Oare chiar suntem sinceri cu noi înşine sau cu Dumnezeu? Ne vedem noi aşa de mari şi Îl vedem pe EL aşa de mic? Suntem aşa de mari încât El să vrea de la noi jumătăţi sau în parte? De ce ne gândim că Dragostea Lui e aşa de puţină sau mică, încât El să dorească de la noi puţină atenţie, puţină slujire? Şi de ce credem că El nu vrea să-L slujim cu tot ce suntem şi cu tot ce facem? Cuvântul nu ne învaţă să dăruim Lui Dumnezeu în parte, ci Cuvântul ne învaţă că Domnul ne iubeşte cu o mare gelozie şi doreşte ca totul să fie cu El, prin El şi în El.

            E bine să vedem că Domnul doreşte acest lucru şi e spre binele nostru, adică ca în noi să locuiască Tot ce este Bun şi Desăvârşit, prin noi să locuiască şi să trăiască Isus Hristos [Galateni 2:20, Galateni 5:23].

1 Corinteni 10:31

Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu

Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. (Rom.14:8)

Matei 5:48

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca in toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a caruia este slava şi puterea in vecii vecilor! Amin. (1Pet.4:11)

Sper să înţelegem că pe Dumnezeu nu Îl înşelăm, ci ne înşelăm pe noi înşine dacă nu ne dăruim în totalitate Lui Dumnezeu, dacă nu încercăm să ajungem la desăvârşirea cerută şi dorită de Tatăl prin Domnul Isus Hristos,dacă nu încercăm să ajungem la acea neprihănire, pefecţiune, desăvârşire care e spre binele nostru.

·         Dacă e curăţire, sfinţire în tine, se va arăta şi în exterior, în viaţa ta şi în tot ce eşti.

E groaznic unde au ajuns creştini în zilele noastre: toţi se numesc creştini şi viaţa lor şi modul cum arată nu dovedesc deloc că ar fi creştini. Se pare că noi creştinii suntem pe primul loc în modă, se pare că noi suntem cei mai buni la gusturile fireşti şi ne facem de ruşine; nu realizăm că în moda zilelor noastre totul e despre sex, sex şi stârnirea poftelor neplăcute înaintea Lui Dumnezeu? Cum să urmăm o modă care are ca motto ; “sex sells”[adică sexul vinde]?… însă ne vindem unii altora în minţile noastre… arătăm carnea, corpul nostru şi ne poftesc cei din jur, cei din biserică… şi aşa rezultă o ecuaţie, o epedemie de păcate. Şi mai zicem că avem pe Domnul Isus în inimă?

            Cred că cea mai mare scuză pe care o utilizăm şi o repetăm pentru a creea comfort credinţei şi firii noastre este: “Dumnezeu nu se uită la lucrurile astea, ci se uită la inimă”. Da e adevărat, dar nu e Adevărul întreg. Dumnezeu pune accent pe inimă şi la inima se uită, dar Domnul Isus ne învaţă că ce ai înăuntru se arată afară; dacă eşti curat cu adevărat înauntrul tău, se va arăta şi afară. Dacă ai pe Domnul Isus în inima ta, e foarte clar că vei arăta asta, fie prin viaţa ta, fie prin îmbrăcămintea ta, fie prin vorbirea ta, fie prin faptele tale, fie prin gândirea ta… cum a fost menţionat: prin Totul va fi slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Matei 23:26

Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată

Matei 5:20

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Aici vedem modul de gândire a Domnului Isus, Adevărul Lui Dumnezeu şi vedem cât de falşi sunt oamenii… cei care cred că fac voia Lui Dumnezeu şi cred ca cunosc pe Dumnezeu. Dar majoritatea dintre noi rupem din context doar faptul că Domnul Isus i-a mustrat pe farisei din cauză că s-au îmbrăcat într-un fel şi într-altul… şi păstrăm doar faptul că au fost mustraţi pentru că neprihănirea lor era atât de falsă. Însă fariseii puneau atât de mult accent să îşi arate neprihănirea în faţa oamenilor, să fie respectaţi, lăudaţi şi lăuntrul lor era plin mizerie, ură, mândrie şi multe altele.

            Totuşi Domnul Isus ne învaţă că dacă noi punem accent, în rugăciune, pe curăţirea interiorului nostru, asta înseamnă că şi exteriorul va fi bineînteles curat.  De exemplu: dacă eşti o persoană curată şi îţi place să ai curăţenie în casă, la fel va fi şi în curtea ta. Când intră în tine acea sfinţire, dorinţă de desavârşire e şi normal să o arăţi în orice detaliu. Când eşti curat în interior, Duhul Lui Dumnezeu te lămureşte ca să arăţi acea sfinţire în fapte, în vorbire, în îmbrăcăminte, în păr, chiar şi în curăţirea igienică… vei încerca să arăţi aceste lucruri şi să ajungi la aceea desăvârşire, fiindcă Domnul Isus Hristos, dragostea Lui ne va îndemna la acest lucru.

·      Dragostea e nepăsătoare?

Am rămas mai sus la… oare când Dumnezeu pune acea dragoste, când Duhul Lui, când Domnul Isus e in noi… vom fi nepăsători faţă de acea desăvârşire? Nu vom încerca să ajungem la desăvârşire în orice amănunt? Cum oare putem să arătăm pe Dumnezeu aşa de mic…? E ca şi cum aş zice “te iubesc şi aş vrea să te ajut, dar vino altă dată…”; cum zice în Iacov şi Proverbe, dacă iubeşti pe cineva, o dovedeşti prin sacrificiu, fapte… dacă ai credinţă, o dovedeşti prin fapte. Dacă eşti fiul unei persoane, arăţi prin modul în care te-a crescut; dacă tu iubeşti pe Tatăl şi El ţi-e Tată, tu porţi Numele Lui… atunci vei face aşa cum te învaţă şi te-a învăţat El, vei reprezenta pe Dumnezeu Nemărginit, Desăvârşit şi Sfânt în toate.

Matei 5:16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

1 Timotei 2:9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

1 Timotei 2:10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

Matei 18:6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării.

Matei 18:7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!

Luca 17:1 Isus a zis ucenicilor Săi: "Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!

Luca 17:2 Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.

Sa nu ne mai judecam, dar, unii pe altii. Ci mai bine judecati sa nu faceti nimic care sa fie pentru fratele vostru o piatra de poticnire sau un prilej de pacatuire. (Rom.14:13)

Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. (Rom.14:21)

Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. (Rom.14:13)

Noi nu dăm nimanui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. (2Cor.6:3)

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire. (1Ioan.2:10)

Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină,îintocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare." (Luc.11:36)

            Dragostea Lui Dumnezeu nu ne lasă să fim nepăsători… nu ne lasă să păcătuim în aşa mod de a fi un prilej de păcat, nu putem să fim o ecuaţie, o epedemie care împarte păcatul prin îmbrăcămintea noastră şi prin faptele noastre.. ci trebuie să încercăm să nu fim un prilej de păcătuire pentru nimeni, să fim o Lumină adevărată în toate.

            Trebuie să realizăm că faptele noastre, îmbrăcămintea noastră trebuie să arate ceva diferit faţă de cele din lume, fiindcă lumea are doar patimi şi pofte, lucruri care nu-s plăcute Lui Dumnezeu. E nevoie de o mare trezire pentru că Domnul Isus a zis că este cu neputinţă să nu vină prilejul de păcatuire, dar totuşi vai de cel ce devine prilej de păcătuire, că-i mai bine să se sinucidă. Dacă Domnul Isus a spus aşa ceva, ar trebui să realizăm cât de grav e acest lucru şi ce gândire de sfinţire trebuie să avem noi. Ce folos noi, copii a Lui Dumnezeu, să dăruim pofte, păcate celor din jur când trebuie să dăruim sfinţire, curăţire, dragoste, adevărul şi o credinţă pură care e în Domnul Isus Hristos? Nu ne-am putea numi copii a Lui Dumnezeu dacă majoritatea din timp suntem un prilej de păcat şi stârnim pofte carnale, fireşti şi numai păcate. Nu trebuie să se vadă Duhul Lui Dumnezeu în noi?

            Ar fi mult mai multe de zis... zice tot trupul va fi plin de Lumină, nu zice inima şi vă întreb: dacă Domnul Isus e în inima ta şi inima ta e curata şi trăieşti în păcat (nu să greşeşti sau altceva, ci în mod constant să trăieşti în păcat, în plăceri fireşti…), rămâne inima aceea curată? nu se spurcă? sau chiar era curată? Se zice: “dă-mi fiule inima ta”; de ce inima, de ce nu mintea? Inima e acel “mădular”, de pildă, care iubeşte şi ce-ai pe inima, nu poţi să nu faci. Dacă iubeşti pe cineva aşa de mult… te doare să nu faci ceva pentru acel cineva. La fel e şi o inimă sfântă, curată, unde Isus locuieşte…. Te doare să nu arăţi sfinţire în orice detaliu, în orice faptă, în orice îmbrăcăminte, păr… n-ai cum să te îmbraci extravagant sau în haine care-s “sexy”; aşa ceva n-are nimic de a face cu Domnul Isus şi cu o viaţă de creştin.

·      Isus Hristos sau un fotomodel?

Am ajuns la ultima parte şi cred că-i cea mai importantă. Poate sunt prea strict şi n-am fost înţeles. Totuşi sper să înţelegeţi anumite puncte, anumite gânduri ca un creştin moral. Ar fi mult mai multe versete care să întărească ce zic, ar fi alte detalii, alte puncte… însă e mai de folos să avem aceste puncte importante.

            Nu v-aţi întrebat vreodată de ce ne nu ni se vorbeşte despre cum arăta Domnul Isus sau să ne vorbească cum arăta Pavel? Despre alte persoane Biblice ni se spune cum arătau, dar în N.T nu ni se prea spune şi ar trebui să ne gândim de ce. Cred că Domnul Isus Hristos era acoperit de Slava Lui Dumnezeu, de Duhul Lui Dumnezeu, de atâta putere încât nu le mai păsa oamenilor cum arăta sau ce faţă are sau îmbrăcămintea… Domnul Isus nu avea haine extravagante sau ceva să atragă privirile. El nu era vestit pentru asta, nu era recunoscut pentru aceasta, ci era recunoscut pentru smerenia Lui, dragostea Lui. În Isaia 53 vedem că El a purtat pedepsele noastre, păcatele noastre, bolile noastre... El S-a îmbrăcat cu aceste lucruri, suferinţa era podoaba Lui… suferinţele care ar fi fost pentru noi. La fel zice şi Pavel: “Nimeni nu mă mai poate judeca fiindcă port semnele Domnului Isus Hristos în trupul meu”, iar în alte părţi zice: “port omorârea Lui”, iar în alta zice “Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica”. Ar fi bine să realizăm… dacă noi vom încerca să fim smeriţi, simpli şi vom sluji cu smerenie din dragoste… ne vom îmbrăca cu anumite sacrifici de slujire.

            Totuşi nu numai hainele care sunt necuviincioase dar chiar şi hainele scumpe… ce folos să-mi cumpăr haine extraordinar de scumpe, să le port de câteva ori şi dincolo sunt fraţi, oameni pentru care a murit Isus Hristos ca şi pentru mine şi mor de foame sau sunt în necazuri… iar noi ne cumpărăm cât mai multe haine, în cât mai multe colori. Dumnezeu vrea să fim cap nu coadă, dar nu ne vrea cap pentru noi înşine, ci pentru a ajuta săracii… Mi-a zis odată Domnul: Voi binecuvânta mâinile tale să poţi da şi la alţii, pentru că ferice de cel ce dă decât cel ce primeşte… iar Biblia îndeamnă pe bogaţi să dăruiască şi să strângă comori în Ceruri. Totuşi noi ne strângem haine şi în fiecare luna ne luăm după modă, după sezon şi multe altele. E bine să avem haine, binecuvântări, dar ce folos să primim binecuvântări şi să nu le folosim cum se cuvine? Oare dacă binecuvântările nu-s folosite după voia Lui şi ne duc în păcat, nu facem din ele un blestem? Hai sa fim seriosi… de ce nu mai lucrează Dumnezeu? De ce ne mai întrebăm de ce Domnul Isus nu se prea vede între creştini...? Oare nu noi suntem de vină fiindcă nu cercetăm Cuvântul şi nu vedem cum să facem?

            Mă opresc aici. Majoritatea nu va citi ce-am scris şi mai mult de atât: mult mai puţini vor încerca să facă un mic pas spre pocăinţă. Dar scriu în primul rând să mă pocăiesc “eu” şi dacă cineva va învăţa ceva de aici, mi-am împlinit datoria şi am o bucurie în inimă.

            Însă trebuie să cugetăm: urmăm moda, un fotomodel care exprimă sex, patimi, pofte şi stârneşte aceste lucruri  trecătoare şi puţin de folos sau urmăm pe Domnul Isus care arată Sfinţire, Dragoste, Smerenie, Desăvârşire, Veşnicia şi Tot ce este Bun şi Desăvârşit. Isus Hristos sau un fotomodel?

Romani 12:1    Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Romani 12:2    Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

1 Ioan 2:15      Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El

1 Ioan 2:15      Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El

1 Ioan 2:17      Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în vea

1 Timotei 6:7   Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

1 Timotei 6:8   Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Ohh lume...

Ohh… lume bună de nebună… adeseori m-am găsit cu dorința să mă ascund de tine și de tot ce ești tu… să mă retrag în Domnul meu, să scap de toate iluziile pe care le dai ochilor de carne…de toate nădejdile înșelătoare pe care le dai unei inimi amare… și de toate dorințele prin care-mi cutremuri mintea…

M-am săturat și iar mă găsesc dorind să nu mai fiu văzut de nimeni, mai ales de tine, lume… aș vrea să fiu închis, ascuns… acoperit, îngropat… înecat în Dumnezeu, în Lumină, în Domnul Isus și-n Tot ce este Bun și Desăvîrșit. Am vrut să nu mai sufăr… să nu mai sufăr văzînd ce ești tu, lume; să nu mai sufăr încercînd să te schimb, să te vindec și să-i dezleg pe cei ce-s robiți împreună cu tine de întunericul murdar; am vrut să-ți dau ce mi-a dat Dumnezeu mie ca un Dar, să-ți dau Darul Nemeritat, pe Isus Hristos Cel Răstignit și înviat… am vrut Sîngele Lui să fie Izvorul de Viață prin care tu să te renaști…

Mă tot gandesc cum să mă ascund în odaia mea, să-mi fac conecția cu acea altă “Lume”, să mă adîncesc în Cerul Divin, în Dumnezeul Cel Viu, în Domnul Isus Hristos, Cel care este conecția între ce este Sus și ce este jos… mă gîndesc să nu-mi mai deschid inima… să nu mai simt, să renunț la dorința de a  te schimba,  vindeca,  îngropa de ce este rău și să înviezi pentru un bine nespus.. se merită sau chiar se poate?

Vorbele mele-s palide, vocea mea e tremurată… cuvintele mele-s ruginite, fiindcă au stat de atîta timp nefolosite… și frica m-a curprins pentru  că niciodată nu voi fi folosit ca un ajutor pentru tine, lume… de El să fiu folosit ca o unealtă a morții față de păcat și a vieții față de tot ce este Curat, Sfînt și Adevărat. Sunt “eu” oare de folos… unei lumi asftel de nebună?

Parcă deja am îmbătrînit fără de evenimente de genul cum ar fi să sufăr din dragoste pentru a dărui o speranță, o viață nouă… se pare că lumea nu înțelege ecuația dragostei… cum Isus + răstignit + brațele deschise + între Cer și pămînt = Aripile Duhului care duc spre Dumnezeu, spre Cer… care-ți dau viața să fie suflată de jos în Sus cînd ești îngropat în Dumnezeu…

Cu ochii închiși… mă gîndesc că am obosit, am obosit de a mai suferi cînd legătura pe care o face Dumnezeu nu mai este de înțeles… o nebunie pare a fi pentru lume, o nebunie să moară Cineva răstignit fără un motiv egoist; fără un motiv de profit… o nebunie să suferi, să te sacrifici și să depui un efort nespus pentru a dărui un bine mareţ fără vreun profit…

Dar El, Domnul Isus m-a făcut să înțeleg care e profitul dragostei… care e cîștigul acela minunat cînd suferi necurmat, cînd inima ţi se deschide și riscă a iubi.. răsplata e clară; răsplata e de a iubi, e să simți că iubești.. să suferi pentru ce iubești… răsplata constă chiar în acea simțire, dorința arzătoare, ce roade înlăuntrul pentru a suferi, a dărui fără un motiv de profit, fără egoism…

Cine ar înțelege?… nimeni. De ce?... Fiindcă pentru a înțelege ceva, trebuie să fii capabil de a explica… și cine poate explica Dragostea? Cine poate exprima cum să iubești fără să aștepți ceva înapoi… cine poate explica să suferi,  să mori fără un motiv egoist, fără profit… cine ar putea explica cum găsești împlinire în a suferi din dragoste, cine ar explica că această suferință satură setea dragostei pentru cei pe care-i iubești.. satură setea dragostei pentru că numai prin sacrificiu poți să-i dăruiești un bine nespus…

M-am repetat… dar gîndurile fug și mă tot gîndesc să mă împietresc, să nu mai iubesc, să nu mai risc suferind fără să primesc ceva înapoi… dar am înțeles că nici o simțire nu e mai frumoasă ca aceea să iubești… de aceea… mă voi ruga pentru mai multă dragoste, în care pot să iubesc cu adevărat, să sufăr cu adevărat și totul pentru EL (ca EL) să fac… fiindcă acea dragoste El mi-o dăruie să ardă în mine și vreau ca acea dragoste să aprindă un lanț de foc oriunde merg; fierbinți să fie străzile lumii de pașii dragostei, pe care-i plantez urmărindu-L pe Domnul Isus spre Cer! Da! Voi rămîne în tine, lume ca să fiu o Lumina de sus, prin Domnul Isus și El să trăiască prin mine de la Tatăl, Dumnezeu! Nu numai să fiu o Lumină, dar să fiu o Lumină ca soarele… Isus Hristos să trăiască prin mine, EL să ardă înlăuntrul meu și împrejurul meu… ca toate inimile să se topească pentru Dumnezeu și Tot ce este El!

Voi rămîne în tine, lume… voi lupta și Isus Hristos va rămîne în mine; El va lupta împreună cu mine pentru mîntuirea ta, lume nebună..!

Pregatire pentru raspunsul Lui - 12/03/2010

Habacuc 2:1 M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.

Noi plîngem mult și așteptăm un răspuns, o rezolvare… așteptăm ca Domnul să raspundă într-un fel sau să ne dăruiască ce cerem. Cerem daruri, cerem binecuvîntări, cerem multe lucruri de la Domnul și ne gîndim de ce El nu răspunde, de ce nu ne dă ce cerem. Ne gîndim că Domnul nu vrea să ne dăruiască, credem că Domnul nu vrea să avem anumite binecuvîntări, iar asta e o mare înșelăciune, o minciună cu care ne înșală cel rău.

                Dumnezeu vrea să ne răspundă, vrea să ne dăruiască binecuvîntări, daruri și multe lucruri frumoase și bune. Normal, El nu ne dă absolut tot ce dorim noi; asta ca să fie spre binele nostru. Dar oare de ce nu ar fi anumite binecuvîntări spre binele nostru, ne-am întrebat și realizăm de ce? E simplu.. pentru noi, ca oameni, primim binecuvîntări de la EL și ne folosim de ele în mod greșit, nu știm cum să le folosim. Vedem acest lucru la aproape toată omenirea… Dumnezeu i-a binecuvîntat, iar oamenii fac din binecuvîntările Lui blestem din pricina păcatului, Dumnezeu binecuvîntează și majoritatea nu stiu cum să se folosească de aceste binecuvîntări. Oare de ce e așa? Fiindcă Dumnezeu binecuvîntează la vremea potrivită… este scris: ‘‘ce plăcut e un răspuns la timpul potrivit‘‘… la fel e și cu noi. Dumnezeu ne va da binecuvîntarea cînd suntem pregătiți pentru ea, ne va dărui acel dar doar atunci cînd îl putem folosi ca să fie o binecuvîntare și nu un blestem.. dar deseori noi insistăm în încăpățînare și cerem lucruri pentru care nu suntem pregătiți. În așa fel ajungem să facem jurăminte sfinte, facem lucrari care ne par prea grele și ne întrebăm de ce-i așa? E simplu de ce… ca să primim adevărate binecuvîntări (și să fie cu adevărat binecuvîntări), trebuie să ne pocăim, să ne sfințim, să creștem în credință, în dragoste și în putere; numai așa vom putea purta binecuvîntări așa de mari și nepătrunse ale Lui Dumnezeu.

                Să ne trezim și să nu ne înșelăm… Dumnezeu a rînduit totul spre binele celor ce-L iubesc , voia Lui lucrează în noi și prin noi mai mult decît cerem și gîndim noi. De aceea, să fim gata să acceptăm voia Lui; acceptarea constă în așteptare, așteptarea constă în răbdare și răbdarea aduce biruință, iar biruința aduce nădejdea spre un bine nespus mai bun.  Să avem credință în El și să cerem cu credință, ca și cum am primit.. deși se vede că acum n-am primit binecuvîntarea cerută, dorită, ea este ca și a noastră dacă stăruim în sfințire și ne pregătim ca să ne folosim de darul Lui spre folosul altora, să folosim darul după voia Lui; spre binele nostru.

Plîngerile lui Ieremia 3:26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Totuși, cum zice acest verset, este bine să aștepți în tăcere răspunsul Domnului. Nu ne vorbește că va fi bine în viitor, ci ne vorbește că, atunci cînd aștepți răspunsul Lui în tăcere, este spre binele nostru. Cred că, așteptînd în tăcere, ne va crește și ne va ajuta să vedem că El ne va răspunde, că El deja dorește să ne răspundă… să auzi cum El, ca un tunet, Își întinde Mîna Lui din Ceruri ca să ne ajute, elibereze, vindece, mîngîie, întărească, ocrotească; să ne dăruiască mîntuire și biruință!

                Contrariul se va întîmpla  dacă nu așteptăm în tăcere… ceea ce va fi prea probabil, pentru că noi vom fi preocupați să nu ascultăm de răspunsul pe care-l va da El. Vom fi prea concentrați de alte lucruri decît a ne pregăti să ascultăm și să înțelegem cu adevărat răspunsul Lui! E timpul să realizăm căci Cuvîntul nu ne vorbește degeaba, iar tăcerea în așteptare îi cererea pe care o facem Tatălui… tăcerea în așteptare e cum I-ai zice Lui Dumnezeu: ‘‘vorbește, Tată, iar noi ascultăm cu toată atenția și tot cugetul nostru… nu ne vom lăsa tulburați de altcineva, de altceva… nu vom lăsa ca atenția noastră să fie atrasă altundeva decît în așteptarea  raspunsului Tău minunat! ‘‘

                Da! Este bine, chiar acum să așteptăm răspunsul Tău, să așteptăm în tăcere, cu toată răbdarea, și, prin această răbdare, vom da dovadă celor din jur  că noi avem credință în Dumnezeu, în Domnul Isus, în dragostea Lui… nu e nevoie să mergem pentru a ne plînge altora sau să ne pierdem, ci e timpul să așteptăm și să ne încredem în El.

                Să ne amintim că Habacuc… care a mers la locul lui de strajă, de veghere… (locul lui de așteptare), a așteptat răspunsul Domnului.

Vreau ca și noi să ne amintim că locul nostru de strajă, de veghere este rugăciunea, în odaia noastră și să așteptăm în tăcere și deplină  încredere că El va răspunde;  să tacem înaintea Lui… cum zice în Psalmul 37 și în alte părți… să fim gata. Să realizăm că Adevărul e minunat și să prețuim acel Adevăr, să ne pregătim să-L înțelegem și să ne folosim de El! E timpul acum ca niciodată! Rugăciunea e chemarea noastră făcută de  El la așteptare in credință si staruință în tăcere.

Te satura Domnul? 11/03/2010

Ioan 4:14  Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Mie, Domnul îmi vorbește minunat prin acest verset. Motivul e că-mi vorbește de nevoia de a fi nu pentru o clipă ci sa fi hrănit veșnic.

 În Psalmi, Domnul ne vorbește, prin Cuvîntul Său… ‘‘gustați să vedeți ce bun este Domnul!‘‘ Cred că,într-un fel, Isus ne vorbește ceva similar, adică… din moment ce gustăm; ne hrănim din El, nu ne va mai fi foame.  Nu ne va mai fi foame de lume, de lucrurile firești, de întuneric și orice lucru care nu este de la El; adică… din momentul în care gustăm din El, nu vom mai dori și nu vom avea poftă de nici o altă hrană, ci El, ca Hrană, ne va sătura.

                Ne vin de multe ori săgețile acelea arzătoare care ne întreabă și ne zic… de ce să-L urmăm pe Isus cînd suferim atît de mult, cînd e așa de greu, etc; vin tot felul de săgeți arzătoare care ne zic că nu merită, dar noi, care am gustat din Domnul Isus, am gustat din Duhul Sfînt… orice ne-ar zice.. ce ne satură pe noi ca motivație… e foarte greu să explic; dar ce vreau să zic este că oricît de multe întrebări, oricîte nevoi… motivul care ne satură, care ne zice că e un motiv destul de bun de a-L sluji pe El, este că am gustat din El, că EL e așa de Bun și în El este singura Adevarată Împlinire care ne satură nevoile noastre.

                Cred că de multe ori noi găsim împlinirea în multe lucruri care nu sunt în El, sunt izvoare tulburate, murdare și care nu ne satură, ci ne lasă mai degrabă  goi. Totuși, noi care am gustat din El cu adevărat, prin rugăciune și momente de nedescris.. nu vom căuta un alt izvor sau altă hrană.. fiindcă EL este deajuns și nu vom avea nevoie de nimic altceva; Harul Lui este deajuns să ne sature de toate plăcerile noastre, împlinirele noastre. Să nu ne înșelăm, trebuie să ajungem la starea aceea încît orice ar fi, orice s-ar întîmpla.. Domnul Isus să ne fie deajuns, EL să ne sature. E trist că nu toți am ajuns la starea aceea ca El să ne sature… tot trebuie să mergem la alte lucruri ca să ne hrănim cu firea și să ne golim în Duh; să fim goi față de Dumnezeu… fără El și fără viața veșnică.

                Dacă noi nu gustăm din El cu adevărat și nu ajungem la starea aceea, încît doar EL să ne sature, nu vom avea viața veșnică. De ce? E clar… Dumnezeu nu dorește să aibă oameni care nu-L iubesc, ci oameni care să iubească tot ce este El, tot ce este Bun. De aceea trebuie să realizăm că, dacă nu gustăm din El, Domnul nu va risca să se întîmple în Ceruri ce s-a întîmplat cu Lucifer, care s-a iubit pe sine însuși mai mult decît pe Dumnezeu, a iubit mai mult minciuna și păcatul. Și dacă ajungem să gustăm din EL, din dragostea Lui și să găsim plăcere în credința adevărată, descoperită de Dumnezeu, atunci nimic altceva nu vom dori, decît pe El, în fiecare clipă, cînd facem orice… vom realiza că ajungem la starea aceea de credință, de dragoste, încît să iubim tot ce este Dumnezeu și, prin faptul că iubim tot ce este El și  tot ce este Domnul Isus, trebuie ca El să traiască prin noi; viața Lui să trăiască prin viața noastră…

                Să ne rugăm, în primul rînd, ca să ajungem la starea aceea în care Domnul Isus ne satură, în care nu vom avea nevoie de nimic altceva… nu vom avea nevoie de nici un alt motiv de a trăi cu El, de a-L sluji, de a ne închina… de a trăi în fiecare clipă prin El.. și-n toate acestea, în așa fel încît noi, trăind prin El, să iasă izvoarele vieții de la EL. Numai așa suntem siguri că avem viața veșnică.

                Oare cum ne va sătura Domnul Dumnezeu din veșnicii în veșnicii, cînd nici într-o viață scurtă, trecătoare nu ne săturăm cu El? Oare cum va fi din veșnicii în vesnicii dacă nici aici El nu ne este deajuns; tot  ne mai trebuie ca alte lucruri să ne sature. Dacă e așa… chiar credem că suntem pregătiți pentru Ceruri? Să ne rugăm pentru a  găsi cu adevărat plăcere în El, să fim săturați în El.

Ioan 6:35  Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

Ioan 7:37  În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.

Ioan 7:38  Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."

Matei III - Prima Lectie

Matei III – Lecția

·       Prima Lectie : “In vremea aceea”

Capitolul 3 din Matei  începe zicînd; “În vremea aceea a venit.. “. Se pare că ne zice despre o vreme și nu ne relatează despre acea vreme. Însă, pe fond istoric, chiar și anumite exemple din Biblie ne arată că pe vremea cînd a început Dumnezeu lucrarea de venire a Lui Mesia, a fost o perioadă foarte disperată. Istoricii ne vorbesc că vremea era grozav de săracă pentru Israel, pentru poporul Lui… erau vremuri de disperare, ca pe vremea lui Moise, în robie, cînd evreii înalțau rugăciuni, suspine și gemete spre Dumnezeu, tot așa și acum… oamenii mureau, erau plin de boli, ciume și multe lucruri ce-l robeau  pe Israel.

                Pentru ei, singura mîngîierea era Templul și religia lor strictă de a scăpa de o realitate-acea religie ce devenise foarte rece, care nu-L implica pe Dumnezeu (și nici Cuvîntul Lui), ci doar lucruri omenești aspre, care dăruiau speranțe prin moduri greșite.  Însă alții erau disperați și își puneau nădejdea în Dumnezeu. Ei Îl așteptau pe Mesia, Îl așteptau pe Unsul Lui Dumnezeu să aducă ungerea puterii Duhului Sfant. Sunt multe exemple unde oamenii așteptau Împărăția Lui Dumnezeu pe care trebuia să o aducă Mesia.

                Totuși, mulți iși pierdeau nădejdea datorită faptului că în acele vremuri nu se mai auzise de sute de ani  Cuvîntul Domnului; nu se mai auzise sau văzuse un prooroc. Se pare că Dumnezeu i-a părăsit și i-a lăsat. Mulți au ajuns într-o credință rece și falsă; o credință în necredință; așa au ajuns fariseii și mulți dintre fruntași. Nu mai credeau în Cuvîntul Lui, în puterea Lui Dumnezeu, în prooroci. Era o vreme mai mult decît disperată, iar sărăcia domina peste Israel.

                Ce mare e Dumnezeu! El ne arată cînd nu mai este scapare, eliberare, vindecare, mîngîiere la nimeni. Chiar dacă nu mai este speranță, El tot o aduce; El tot aduce biruință și Mîntuire. Dumnezeu, de multe ori cînd suntem în vremurile cele mai disperate, cînd zicem “că El a uitat de noi, nu mai auzim nimic de la Domnul..”, chiar atunci ne arată că El poate. El nu ne uită, ci El ne așteaptă să ne ațintim privirile spre El, să ne încredem în El și să vedem că speranța pe care o dă El, Mîntuirea Lui, niciodată nu dă greș. Să ne amintim un lucru atunci cînd nu mai este nădejde sau credem că nu se mai se mai poate face nimic: El cu siguranță poate. Pentru Dumnezeu niciodată nu a existat ceva cu neputință, ci El întotdeauna poate dărui izbăvire. Să luăm aminte: atunci cînd poporul Israel a fost în cele mai disperate vremuri, a venit Domnul Isus și a adus Mîntuirea; atunci cînd nu s-a mai auzit de Cuvînt… de Lege… a venit Isus cu Harul.

                Doar să ne încredem în El și să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, pentru că Isus e Viu și Dumnezeu e Lucrător ca să ne scoată din orice greutate.

Matei II - Calea

Matei II

Lecția – Căile vechi se înnoiesc.

                După mult timp de cînd am scris prima parte a acestui capitol, am început în final să scriu din nou, să încep să termin ce am făcut. A durat foarte mult timp să încep din nou, aveam o idee, dar detaliile erau în ceață și văd că timpul, cugetarea și smerenia asupra Cuvîntului... va aduce o Lumină  clară, prin care poți să te adîncești în Cuvînt, în Dumnezeu.

                Am știut că prin ceea ce ne vorbește Matei în Evanghelia lui, totul este ca să ne dovedească faptul că Vechiul Testament e făcut ca să fie împlinit de Hristos și în Hristos. Matei ne aduce multe citate care au o bază profundă în Vechiul Testament despre Isus; cum a zis Isus Însuși că toată Scriptura mărturisește despre El, totul s-a împlinit prin Isus, iar cînd Isus a împlinit Acel totul, anume Cuvîntul... ne-a dat un nou început prin har, pentru ca noi să urmărim pașii Lui, El să trăiască prin noi cu credință și, în așa mod, să mergem spre Calea care aduce un sfîrșit cu un nou început fără de sfîrșit. Asemenea celor mai de sus, Matei ne aduce încă multe dovezi, citate prin întreaga Evanghelie scrisă de el, aduce dovezi că Totul e legat și nu există contraziceri.

                Sunt multe subiecte, îndemnuri și lucruri profunde prin care ne vorbește Matei în capitolul doi, dar vreau să vorbesc mai întîi despre îndemnul și învățătura ce ne spun despre Cărările vechi că se înnoiesc cu Hristos. Deseori ni se pare că mergem înapoi de unde am venit și ne pierdem nădejdea cînd pe Calea pe care mergem avem aceleași experiențe, învățături... și așa disprețuim Calea Domnului.

                Cînd vedem că Iosif și Maria L-au luat pe Isus și s-au dus cu El în Egipt, după cum i-a vorbit Dumnezeu, după cum i-a condus El, e ciudat să vedem că Avraam, Iacov, Israel și multe generații, oameni ai Lui Dumnezeu, a trebuit să găsească scăpare în Egipt, într-o țară ce era păgînă și avea foarte mulți zei păgîni. E incredibil cum ei și-au găsit adăpost cînd Dumnezeu i-a trimis într-o țară plină de păgîni. Avraam a trebuit să caute adăpost, în timpuri grele, în Egipt, într-o țară păgînă; așa a fost cu Iacov și cu toată familia lui, care au ajuns în Egipt prin Harul Lui Dumnezeu, ce a lucrat prin Iosif. E mult de studiat despre ceea ce ar însemna să găsești adăpost într-o țară de păgîni, dar cred că un lucru pe care-l putem  învăța este... deși suntem în lume, înconjurați de mulți păgîni, chiar și atunci putem avea adăpost, pace, liniște, bucurie și dragoste dacă ascultăm de Dumnezeu, cum a zis Isus... nu vă iau din lume, vă las aici... cred că putem să avem și noi adăpost, scăpare, biruință.. fie că suntem într-o țară păgînă, fie unde lumea nu slujește Lui Dumnezeu... și asta trebuie să învățăm, oriunde am fi... oriunde ne duce Calea... trebuie să realizăm că-L avem pe Dumnezeu ca adăpost, chiar și în situații, locuri care par să fie tulburate, păcătoase, nebune, dar avem o Lumină și prin El suntem o lumină; doar așa putem să avem pace cu adevărat. Chiar și înconjurați de întuneric, putem să fim în Lumină și o lumină cu Dumnezeu și în Dumnezeu, prin Hristos.

                E evident că, deși Egipt a fost o țară păgînă, Dumnezeu a considerat pe poporul egiptean ca poporul Lui, nu numai evreii au avut această onoare, dar se pare că Dumnezeu are o istorie, o temelie în Egipt și trebuie să învățăm anumite lucruri de acolo; nu la întîmplare a ieșit (așa cum a ieșit) Israel din Egipt. Cînd a zis “am chemat pe Fiul Meu din Egipt”.... e interesant că Fiul Lui Dumnezeu a ajuns acolo înainte de a ajunge în anumite locuri din Israel, direct din Betleem s-a dus în Egipt și a rămas ceva timp acolo. E incredibil să învățăm că totuși acel Egipt, un popor păgîn... mai are taine ascunse de la Dumnezeu, cum Dumnezeu L-a condus pe Isus dintr-un sat neînsemnat din Israel, Țara Sfîntă.. în Egipt,o țară păgână.[Cum ar fi să mergi din rău înspre mai rău, oare nu ar părea mai potrivit să fie în Ierusalim, oraşul sfînt și de acolo să meargă într-un palat al iudeilor, al credincioşilor, al celor tăiați împrejur?]

 Sunt de opinie că, totuși Egipt, fiind o țară păgînă, avea oameni care slujeau Lui Dumnezeu cu adevărat și prin acei puțini, Dumnezeu s-a referit la ei ca fiind poporul Lui. Vedem că Matei, în ultimul capitol, ne arată dintre neamuri, magii, oameni înțelepți, care au slujit și s-au închinat Lui Dumnezeu, Domnului Isus Hristos, iar, în acest capitol, ne arată din nou că Dumnezeu e drept și are în planul Lui de mîntuire și neamurile, ne arată ca o pildă că Mesia, Domnul a găsit odihnă în Egipt; învățătura e foarte clară, Dumnezeu a făcut totul și este peste tot, în acest mod El poate să-și găsească loc de odihnă oriunde, dar mai degrabă în orice păcătos, orice păgîn care-L dorește cu adevărat în viața lui, nu numai cei care “par” să fie aleși... să aibă ceva deosebit, dar chiar și cei care sunt pur și simplu păgîni. E important să nu privim la ce pare că Dumnezeu caută în om, trebuie să avem credința că Dumnezeu poate găsi odihnă în oricine și oriunde, fiindca e creat de El, asta ce ne și vorbeşte deseori Isus, Dumnezeu prin Cuvînt. Desigur trebuie ca El să fie primit. 

                Tot în același mod  privim la lucruri care se arată sfinte, care arată frumos la ochi și credem că Dumnezeu trebuie să fie neapărat acolo. De pildă ne folosește iarăși subiectul că magii au căutat în capitala din Israel, Ierusalim și adevărul e că Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat sat, Betleem… da, Dumnezeu poate fi în cel mai neînsemnat loc. El este în slavă, în locuri preaînalte, dar este și acolo jos, lîngă omul smerit, neînsemnat și umil.

                Învățătura cea mai importantă despre Calea pe care o alege Dumnezeu pentru noi e una veche și care e întotdeauna nouă, o Cale pe care mulți au trecut prin ea; trebuie să realizăm că Dumnezeu a făcut ca Isus să fie primul care să calce deplin pe acea Cale, să facă pașii de care să fim conduși noi pe ea spre cer, dar după El au fost nenumărate persoane care au călcat acea Cale... asta înseamnă ca să fim smeriți și să realizăm că nu suntem  nici primii, nici ultimii pe aceasta Cale, ci sunt persoane care au făcut pașii înaintea noastră, iar noi trebuie să urmărim pașii altora care au făcut pașii după Hristos și în Hristos, trebuie să fim gata să ascultăm și să învățăm de la alții.... De aceea să învățăm de la alții, că tot așa ne învață Cuvîntul și, de pildă, aici ne arată că Isus a călcat pe cărările  ce au fost înainte, și anume a împlinit și a urmărit Cuvîntul în totalitate, a urmărit să împlinească ce a fost înainte... trebuie să realizăm că Isus a trebuit să împlinească ce a fost înainte de a fi venit El în lume și, după ce a împlinit totul, atunci cu dreptatea Lui Dumnezeu a putut să aducă ceva nou. Așa e și cu noi... trebuie să împlinim ce a fost înaintea noastră, să împlinim Cuvîntul ce a fost scris înaintea noastră și să urmărim pașii altora ce pașii au făcut ei după Cuvînt, în Hristos, să urmărim Cuvîntul, pe Hristos care lucrează chiar și prin oameni, dar și prin comunicare directă, cum vom vedea în curînd... însă numai dacă-L urmărim pe Hristos putem avea Acel nou început fără sfîrșit, un început fără lucrurile rele ale pămîntului acesta blestemat. Numai dacă împlinim ce a fost înaintea noastră, numai dacă urmărim pașii care au fost făcuți înaintea noastră, abia atunci putem avea un început adevărat, un început veșnic.

                O altă lecție din acest capitol (tot despre Cale) e: cînd ne întîlnim cu Dumnezeu “mergem Acasă pe alt drum”.  Asta înseamnă  că, atunci cînd ne întîlnim cu Dumnezeu, mergem spre Cer schimbați, ne întîlnim cu Dumnezeu și acea întîlnire produce schimbare, produce pocăință. Cred că de fiecare dată cînd mă aplec pe genunchi și îmbrățișez picioarele Domnului… începe să se facă o schimbare înlăuntrul meu, încep să mă pocăiesc și să mă adîncesc mai mult, îndreptîndu-mi pașii pe o Cale mai îngustă, pe un alt drum față de cel ce am fost, un drum mai îngust, care duce și mai departe în Dumnezeu, dar mă asigură și mai mult că ajung acolo Sus la Tatăl, la Isus Hristos. Această lecție a fost învățată de magi; atunci cînd L-au întîlnit pe Domnul, au mers pe alt drum “acasă”. Totuși, întrebarea se pune: de ce a trebuit ca magii să meargă pe un alt drum și de ce trebuie să facem la fel și noi? Foarte simplu… să ne ferim de ce este rău, de ce ne poate face rău nouă și cred că, dacă ne pocăim, putem să ne ferim de păcate și lucrurile ce sunt rele pentru noi… de aceea, cînd ne apropiem de Dumnezeu, înseamnă că învățăm pe ce alt drum trebuie să mergem ca să evităm ce este rău, ce este păcat. Domnul să ne ajute!

                Ultima lecție prin care mi-a vorbit Domnul este că Dumnezeu vorbește prin vise. Nu știu de voi, dar Dumnezeu îmi vorbește în mod constant, nu am numărat de cîte ori pe săptămînă, dar de cîteva ori și cateodată de mai multe ori pe noapte prin vise. E foarte interesant acest mod al Lui Dumnezeu de a comunica cu noi și de fiecare dată parcă acel vis e făcut să ne avertizeze pe noi, să ne ferească, să ne conducă, să ne arate care este voia Lui Dumnezeu.

                În capitolul acesta și în cel anterior, vedem că Dumnezeu vorbește în multe moduri: vorbește printr-o  stea, prin natură sau vorbește prin vise, cînd trupul este în odihnă, dar sufletul este încă treaz pentru a se conecta cu Dumnezeu. Vedem că Dumnezeu le-a vorbit magilor prin vise pentru ca să-i ferească, vedem că  i-a vorbit lui Iosif să-și fereasca familia lui de la pericol, ca mai apoi, vorbindu-i din nou pentru a arăta timpul favorabil de a se întoarce acasă. Dumnezeu a vorbit prin vise să-i arate care este voia Lui și că voia Lui este să ne ferească de pericol. Așa este și cu noi, Dumnezeu ne vorbește și nouă să ne ferească de pericole, de păcat și deseori ne vorbește să-i protejăm pe cei din jur; cînd Dumnezeu ne vorbește, întotdeauna o face pentru a ne zice că dacă nu procedăm într-un anume mod dorit de El (asta, bineînteles  pentru binele  nostru ), ceva rău se va întîmpla. Cînd Dumnezeu vorbește, se pare că este un “dacă”, mai bine zis, dacă facem ce zice El, vom birui sau dacă nu…

              El ne promite multe lucruri frumoase, dar acele promisiuni nu se împlinesc, nu din cauza Lui și din cauză că El n-are putere (El are putere),  ci vina este a noastră pentru că nu facem ce trebuie să se împlinească;  nu facem voia Lui. Să nu ne înșelăm singuri, să nu credem că Dumnezeu ne dă un cadou forțat, întotdeauna cadoul trebuie primit fiindcă Dumnezeu, în dragostea Lui nemărginită și adevărată, nu poate forța pe cine iubește, așa că trebuie să primim[să acceptăm] cadoul, să împlinim voia Lui. Mai mult, noi nu putem avea protecția Sa dacă nu ne folosim de ea, dacă nu ascultăm de El ca să avem acea protecție.

                Aceasta este ultima lecție din acest capitol pentru acum și ea e: cu Dumnezeu e totul legat. Trebuie să ne facem datoria pentru ca să primim cadourile Lui și să ne folosim de protecția Lui.

O nebunie

Nu știu de ce să insist să descriu în scris ceea ce este de nedescris.

Tu Domnul meu ai pecetluit în mine o simțire care-i o pasiune arzătoare să exprim ceea ce simt… și stau aici gândindu-mă cum ai rânduit Tu unul ca mine, cu atâtea slăbiciuni și cu atâtea neputințe ca să guste dintr-Un Dumnezeu care-i cu  Adevărat Nepătruns, Nemărginit, Atotputernic și Domn peste Tot ce a fost, ce este și va veni.

Iar, din nou, mă regăsesc copleșit de prezența Ta, iarăși doar Tu și “eu”… doar noi. Înconjurat de jur împrejur, de sus, de jos, de la stânga, de la dreapta sunt inundat de Tot ce ești Tu Dumnezeul meu… Nu numai în exterior mă îmbraci și mă împodobești în prezența Ta ci chiar și înlăuntrul meu, și acolo Tot Tu ești … Tot pe Tine Te găsesc.

Respir adânc și inima de Duhul Tau îmi este inundată, îngreunată. Si această suflare pe care o respir, pe care o trag acum… parcă ar fi ultima suflare extrasă-n inimă din Aerul care mă-nconjoară, inima pare a fi gata să explodeze și să-și daie sufletul afară, acel suflet care-i închis de ceva timp în acest trup limitat… dar simțirea aceasta e doar cum crește acest templu, cum acest trup spiritual se zidește să întreacă orice limită… acea simțire e doar asa cum de Duhul Sfânt sunt umplut și de El crescut.

                Cu această simțire sunt hrănit de fiecare dată când Tatăl meu se-ndură de mine prin Harul care este meritul Domnului Isus Hristos, când El Cel Nelimitat prin Duhul Său se atinge de o faptură limitată ca mine. Această hrană e deajuns … mă satură cu motivul de a-L sluji și a trăi doar pentru El.

                De aceea Totul în acel extaz, când de prezența Lui sunt acoperit; Totul pare să fie în opus, fără înțeles, e o clipă de infinit. Când acea apă dulce învinge legea gravității și de jos în sus curge ca o cascadă, de la inimă la ochi și ajunge printr-o evoluție ca lacrimile să fie exprimate,  de El lacrimile-s cercetate. Totuși înainte ca acele lacrimi dulci să fi fost văzute de ochiul limitat; sunt deja topite în dragostea Lui fierbinte; când cu dragoste mă îmbrățișează și mă mângâie de prezența Lui nespus de frumoasă.

                Cuget, meditez și mă gândesc cum mulți Te slujesc, cum de mulți Tu Te folosești spre folosul altora, deși ei nu trăiesc cu Adevărat prin Tine, nici voia Ta nu încearcă să o împlinească cu Adevărat, nici nu doresc să obțină lepădare de sine, să renunțe la “eu”… ca Tu să trăiești prin ei,  în așa mod să Te cunoască pe Tine cu Adevărat.

                Nu se poate număra cât de mulți “cred” că fac voia Ta și că lucrează în Numele Tău… dar Doamne mai este voia Ta când acea voie e făcută fără dragoste, mai este voia Ta când e făcută în confort și într-un scop egoist, mai e voia Ta când încearcă să o facă fără lepădare de sine ? Chiar e voia Ta când însuși acea voie are limite ?

                Oare voia Ta nu e Nemărginită și nu ești Tu așa de mare încât voia Ta să se poată împlini printr-o ființă limitată ca un om? Am înnebunit să mai cred așa?

                Am înnebunit să cred că Totul este prin Tine, să cred că Tot ce este Bun și Desăvârșit este de la Tine, că Totul din ce aș putea să-ți aduc și să fac e de la Tine primit prin Harul Tău, am înnebunit dacă am ajuns să cred așa?

                Am ajuns nebun crezând că Tu care ești Dragoste, nu-ți cauți folosul Tău, ca Tu n-ai nevoie de noi ci doar în Dragostea Ta ne dorești un bine nespus mai bun și frumos.

                E o nebunie să crezi că există o adevarată lepădare de sine, unde-ți răstignești “eu-l”, firea și întunericul, acolo unde dacă există ceva bun e doar prin Harul Tău… să renunț la “eu”; ca să exiști

doar Tu Dumnezeul meu, doar Tu Isus Hristos, doar Tot ce este bun și nimic ce este rau… ?

                Știu că ai zis Tu căci cel născut din nou este ca vântul, ca vântul care nu știe nimeni de unde vine și unde merge, pare fără control… totuși oricine fără control este  considerat un nebun. O fi o nebunie ca să cred prin Isus Hristos că pot să mă nasc din nou, nu din carne și sânge ci din Dumnezeu, să ajung un copil de Dumnezeu care îi poartă Numele Lui în sfințenie.

                Am ajuns nebun pentru Hristos, aici m-a adus credința mea… .

Vreau să fiu ca vântul care pare fără control, să ajungă “eu-l” meu nebun și fără control … în așa fel El să fie în Total control de Tot ce este ființa mea prin Harul Său, ca vântul să fiu condus de Duhul Său Cel Sfânt … ca vântul să fiu, ca nimeni să nu știe de unde vin și unde merg: să se vadă că-s condus de Un Nemărginit Dumnezeu, Un Dumnezeu Nepătruns. Ca vântul să fiu, călător, zburător pe acest pămant trecător.

Da! Râvna Ta mă mănâncă … fiindcă prin rugaciune am respirat și am extras în mine Duhul Tău! Râvna Ta mă mâncă fiindcă Suflarea Ta Sfântă-mi dă avânt și-n dragostea Ta sunt condus spre Cerul splendid… spre Tine Domnul meu Divin, spre un Bine nespus mai Bun.

                Oare am ajuns nebun în credința mea, în simțirea mea și în dorința mea? Dacă-s nebun sa fie pentru Tine Isus Domnul meu! Dar chiar sunt singurul nebun? Sunt singurul care-și i-a avântul de la Duhul Sfânt care din înâuntru îmi conduce ființa în zbor fin spre Cerul senin?