Matei III – Studiu
Versetul Șase - “ şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”
“ şi, mărturisindu-şi păcatele,” – Noroadele, grupurile de oameni din tot Israelul au venit și l-au înconjurat pe Ioan botezătorul. Zice: cum putem să fim nepăsători față de un așa mare nor de martori? Norul acesta l-a înconjurat pe Ioan botezătorul și, până la urmă, el n-a fost nepăsător față de acest nor. Norul de noroade a acoperit și erau mii care veneau la Ioan. Ei bine, primul lucru, pe care l-au făcut noroadele ce au venit la Ioan, a fost acela de a-și mărturisi păcatele. Ei ascultau cum Ioan rostea cuvinte așa de profunde ca: “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!”, erau mișcați, iar aceste Cuvinte au pătruns profund în ei; Cuvintele acestea i-au adus la cunoștință, la Adevăr, la Harul Său.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune despre credință că vine în urma auzirii Cuvântului Lui Dumnezeu, iar rodul acesteia este pocăința. Totuși, când Dumnezeu pune în noi Cuvintele Sale, când auzim ce și cum trebuie să facem, ce am făcut greșit, cum să reparăm acea greșeală, ce nu mai trebuie să facem și cum să nu mai facem… când auzim prin Cuvântul Său și când Cuvântul ne trezește, ne arată cum și ce să facem, atunci putem să ne recunoaștem greșelile și defectele noastre, ca mai apoi să ne lăsăm de ele. Dacă nu recunoaștem unde și cum am greșit, nu vom ști de ce să ne lăsăm. Cum poți vindeca ceva atunci când nu știi care-i boala. Cum să vindeci ceva dacă nu recunoști boala, defectul? Vedem că începutul pocăinței pornește cu recunoștința; atunci când ne vorbește Cuvântul că ar trebui să fie așa și noi suntem așa, primim și credem în ce zice Cuvântul, în așa fel… începem să recunoaștem aceste lucruri și, prin credință în Cuvântul Său, pe care-L primim… recunoștem și aducem rodul credinței, pocăința! E foarte simplu, problemele nu se pot rezolva dacă nu recunoști că ele există. N-ai cum să te lași de ce este rău dacă nu recunoști că e rău, iar când avem Cuvântul, care pătrunde adânc în noi, în inima noastră și cercetează orice punct, detaliu din noi, ne arată cum ar trebui să fim și unde avem anumite greșeli și păcate. Atunci trebuie mărturisire; trebuie să recunoaștem că avem aceaste probleme. Abia atunci ne aflăm la începutul pocăinței - din momentul în care începem să recunoaștem. Atunci începe vindecarea, rezolvarea. Altfel, vom vedea că rămânem “orbi” sau morți spiritual. Sper să înțelegem că nu există pocăință fără a recunoaște ce suntem, fără ca să ne recunoaștem greșelile, păcatele, defectele și slăbiciunile noastre. Pocăința începe atunci când noi recunoaștem și apoi ne pregătim, ne lăsăm schimbați de Dumnezeu, de Domnul Isus.
“erau botezaţi de el în râul Iordan.” – Deci, noroadele erau botezate doar după ce s-au mărturisit; doar după ce au recunoscut păcatele și greșelile lor. După ce au recunoscut cine sunt ei… au fost botezați. E și normal ca, înainte să faci botezul, să te cureți de tot ce era murdar . Botezul vine de la baptizō, în greacă. Baptizō înseamnă să te scufunzi, să te îngropi în apă, să te curățești, să te scalzi, să te speli… Așadar, ei își mărturiseau păcatele și se botezau. “Icoana aceasta închipuitoare”, imaginea asta exprimă cum ne-am curățit, cum ne-am îngropat și am ieșit noi, curați. În Romani 6:1-14, Coloseni 2:12,3:1-10 și alte versete explică despre lucrarea pe care o face Dumnezeu; de la pocăință până la botez, ni se explică exact ce și cum se întâmplă. În Romani 4-8 ni se explică cum Cuvântul și cunoștința de ce este rău și bine, ce este păcat și ce este Voia Lui Dumnezeu sunt puse în noi. Vedem în 1 Petru 3:21 că botezul este o mărturire a unui cuget curat. Bine, nu ne relatează exact și care botez este, căci în Biblie vedem că sunt mai multe versete, dar vedem că se folosește la botez că-I doar unul singur. Nu o să merg neapărat care botez e sau cum și ce, dar vom relata ce înseamnă a te boteza în apă, fiindcă noroadele erau botezate în apă. Vedem că botezul în apă, botezul lui Ioan botezătorul este numit și descris ca fiind botezul pocăinței. Cred că botezul în apă descrie pocăința. Când te botezi în apă, mărturisești pocăința ta. Imaginea pe care o mărturisești atunci când te botezi în apă este că te-ai îngropat față de lume, de păcat, de ce este rău…și ai ieșit curat, ai înviat în Domnul Isus. Te-ai îngropat în Sângele Domnului Isus și ai înviat ca o faptură nouă, curățită prin Sângele Domnului Isus. Aceasta este imaginea pe care o exprimi, atunci când te-ai botezat în apă. Am clarificat deja despre pocaință [în versetele anterioare] și cred că oricine, care se botează, va exprima, mărturisi pocăința lui. Mărturisește cum a crezut în Cuvântul Lui Cristos și a produs rodul credinței, care este pocăința, o viață nouă, un nou mod de a trăi, o întoarcere de la rău și un nou spre un început Nespus mai Bun. Vedem că cei din Samaria, din Fapte 8, au primit Cuvântul în inima lor, au crezut și acest lucru a adus ca rod pocăința lor. După aceea au fost botezați și, prin botezul în apă, au mărturisit că au fost curățiți prin Sângele Domnului Isus, că au murit față de lume, de viața care și pe noi ne robește. Au fost eliberați în curățirea pe care o dă Sângele Domnului Isus Hristos.
Mă gândeam acum la botezul meu. Mulți s-au botezat și se vor boteza, însă ce mărturisire oare am dăruit noi Cerurilor, pământului și iadului? Era o mărturisire sinceră, cu credință? Chiar eram îngropați față de lume, față de ce este rău și născuți, înviați în Domnul Isus? Chiar mărturiseam pocăința noastră sau era doar o fațadă? Îmi amintesc că am vrut să iau botezul și a durat așa de mult timp până să pot face botezul în apă. Domnul Isus a îngăduit să trec prin multe zdrobiri, multe încercări și lacrimi. Așa a rânduit El să trec prin mai multe dezamăgiri până să fiu mort față de lumea aceasta, să fiu îngropat și înviat în Sângele Lui, în Domnul Isus. Îmi amintesc de trecut și văd că n-am păstrat acea înnoire în mintea, ființa mea, unde să-mi răstignesc firea mea, eu-l meu. Cu greu este loc pentru El… pentru că nu-mi răstignesc în totalitate eu-l, firea mea și nici nu-l păstrez răstignit. Încă mai trezesc moartea, păcatele, greșelile în ființa mea, în viața mea. Văd că mărturisirea pe care am făcut-o nu o păstrez așa cum ar trebui; nu o adâncesc și nu o dezvolt. Mi-e rușine unde am ajuns, comparativ cu unde trebuie să fiu. Mi-e rușine de cât de puțin loc îi dedic Lui în viața mea, în ființa mea. Domnul să aibă milă și să realizăm când luăm, când am luat și după ce am luat botezul că am făcut o mărturisire. Această mărturisire trebuie să fie Adevărul legat cu Calea și Viața. Domnul să ne ajute!
No comments:
Post a Comment