Matei III - Versetul Trei

Matei III – Studiu

Versetul Trei  - Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările."

                “Ioan acesta este acela” - Ioan înseamnă Harul Lui Dumnezeu, Harul Lui YWHW, Harul Domnului Isus. Deci, chiar însuși numele a fost rânduit de Domnul și a avut un scop. Când oamenii au auzit de Ioan Botezătorul, au înțeles că e vorba de vremurile de Har, de îndurare, de eliberare; au înțeles că aceste lucruri erau vestite de Ioan Botezătorul. Acest verset descrie cine este și ce datorie are Ioan. Vom încerca să mergem în detaliu , pentru a vedea, din acest verset, cine este Ioan. Vom merge în așa mod încât să ne regăsim și noi în el. Din cele pe care le vom vedea, ca fiind făcute de Ioan, sper ca și în noi să fie regăsite, iar, dacă nu se regăsesc, îmi doresc mult ca pe viitor să se regăsească…

                E interesant să privim cum oamenii îl vedeau pe Ioan, atunci când auzeau de numele lui. Nu știu cât de renumit era acel nume, dar semnificația acelui nume a avut un scop. Dacă ne gândim că numele lui dăruia o învățătură, însuși faptul acesta reprezintă o cerere de schimbare pentru fiecare. Un verset din Biblie ne arată că mai mult face un nume bun decât bogății. Cred că a avea un nume bun vine și de la modul cum trăiești și cine ești. M-am gândit cum ar fi ca toți să privească spre cineva care ar avea un astfel de nume… Numele acela reprezenta ce a ales Dumnezeu pentru Ioan. Tot așa este și cu noi. Ei înțelegeau că Dumnezeu avea un plan cu Ioan, dar știau și planul pe care-l avea Dumnezeu cu Ioan.

                Ioan și-a purtat numele (un nume care a fost renumit și a băgat frică chiar și în împărați. Unul din aceștia era Irod. Lucrul acesta a fost posibil pentru că numele lui Ioan era vestit pentru neprihănirea pe care o avea, prin faptul că era un slujitor de-al Lui Dumnezeu). Cu atât mai mult  noi, cei care purtăm un Nume și mai Sfânt; noi, cei care avem o responsabilitate atât de mare, aceea de a purta Numele nostru, de copii ai Lui Dumnezeu. Dacă ne Numim copii ai Lui Dumnezeu, în Domnul Isus, oare cum purtăm Numele Tatălui? Ce văd cei din jur? Văd ei acest Nume, Numele Domnului? Reprezentăm noi acest Nume cu Lumină și Sfințire sau arătăm (chiar reprezentăm) numele pe care-l poartă lumea? E foarte simplu. Ioan și-a purtat numele ales de Dumnezeu, rânduit de Domnul, iar numele acela a fost întărit prin ce era și a făcut el, fiindcă și-a împlinit rostul; destinul ales de Dumnezeu pentru el, pe pământ. Însă, împlinim standardele Numelui nostru de copil de Dumnezeu? Trăim destinul ce poartă acest Nume? Niște întrebări ce ar trebui să ne miște și să ne motiveze. Biblia ne relatează despre două personaje ce au purtat același nume: Ioan Botezătorul și Ioan, apostolul.  Acum sunt mulți numiți “Ioan”, însă puțini sunt cei care și-au împlinit și au trăit acel nume. Totuși, pe vremurile acelea, erau puțini creștini, dar erau creștini adevărați. Referitor la aceasta, putem face o altă comparație. La fel cum sunt mulți “Ioani”, așa sunt și mulți “creștini”, însă puțini poartă Numele de copil de Dumnezeu,; puțini Îl poartă cu Adevărat, în Sfințire, Dreptate, Dragoste și Adevăr; în credință pură, după Cuvânt. Întrebarea e simplă: purtăm Numele Lui sau acest Nume e doar o formă rece, fără Dragoste și simț? Avem un Nume Viu în Domnul Isus Hristos, un Nume pe care-L trăim și reprezintă ceea ce suntem?

                “Acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice” – Am ales aceste cuvinte pentru că-mi zic cum Dumnezeu a proorocit despre Ioan; cum a vestit ce va fi și va face el. Oare nu este pentru fiecare dintre noi o proorocie, o vestire despre ce vom fi și ce vom face? Vedem că Ioan a avut Harul să fie vestit; aproape toți să știe cine și ce va fi. Fraților! Știți care este proorocia noastră, știți care este planul Lui Dumnezeu, ceea ce Domnul Dumnezeu vestește că vom fi și vom face? E Unul Simplu (planul Lui Dumnezeu), iar Proorocia Lui este Domnul Isus Hristos. Tatăl a ales ca noi să fim și să facem ca El. E un Adevăr real. În acest lucru ne regăsim fiecare dintre noi. Domnul Isus ne-a chemat să fim ca El și a ales, a vestit, a rânduit ca să împlinim acele proorocii: noi să fim ca El, noi să fim desăvârșiți în Dragoste, Sfințire, pace, bucurie, răbdare, putere, înțelepciune și multe altele. E minunat ce a rânduit Domnul să fim! E minunat că Dumnezeu a rânduit să luăm Chipul Său în Domnul Isus Hristos, chipul de rob, chipul de slujitor al Dragostei! Da, Domnul a făcut o proorocie specială pentru Ioan Botezătorul, a vestit ce va fi și ce va face el, dar, mai mult, Dumnezeu, prin Duhul Lui Cristos, a vestit ce va fi Ioan Botezătorul pentru alții; ce va face el spre folosul altora, spre binele lor! Acum, să luăm în serios ce a rânduit Dumnezeu pentru noi, să luăm în serios planul Lui cu noi. Planul Lui e Domnul Isus Hristos; ca EL să trăiască prin noi și toți să vadă că Dumnezeu a vestit acest lucru pentru noi, copiii Lui; a vestit ce vom fi și ce vom face. Toți Îl vor vedea pe Domnul Isus Hristos trăind prin noi. Dragostea Domnului Isus se va vedea prin noi. Toți vor vedea că am fost vestiți, rânduiți să fim copii ai Lui!

                "Iată glasul celui ce strigă în pustie:”  -  Ioan a avut un glas, iar glasul lui era procesat de Dumnezeu; glasul lui era înălțat prin Duhul Sfânt. Dumnezeu i-a dat lui Ioan un glas.  La fel ne-a dat și fiecăruia dintre noi, însă glasul acesta trebuie înălțat prin Duhul Sfânt. Când va fi înălțat glasul nostru vom avea autoritate pentru că Puterea Duhului ne dă rodul biruinței. Însă, de multe ori, glasul nostru e altcumva procesat și nu vine întotdeauna prin blândețea Duhului Sfânt. De ce zic asta? Deoarece glasul lui Ioan Botezătorul era cel care-L mărturisea pe Domnul Isus; mărturisea Lumina și Cuvântul Lui Dumnezeu… Cuvântul, care era Dumnezeu. Avem oare un glas în lumea aceasta, care să vină de la Dumnezeu și să-L mărturisească pe Domnul Isus? Ce înalță glasul nostru? Îl înălțăm pe Dumnezeu, pe Domnul Isus cu glasul nostru? E glasul nostru cel al Duhului Sfânt? E un glas blând și plin de puterea Duhului Sfânt? Ioan a îndrăznit pentru că a știut că vorbea de la Dumnezeu, însă de câte ori ne imaginăm că vorbim de la El, despre El și totuși vorbim fără chibzuință, fără blândețe, fără înțelepciune…. Deci, e evident că ducem lipsă de smerenie pentru a fi pregătiți să dăruim Cuvântul Lui; pentru ca glasul nostru să fie înălțat cu îndrăzneală oriunde mergem, fiindcă  doar așa vom reuși să vorbim direct, simplu și cu sinceritate. Cuvântul ne zice despre “cel ce spune adevărul cu inima sinceră”… asta înseamnă că Ioan a avut această îndrăzneală pentru  că nu a vorbit cu părtinire, nu a făcut diferență, nu a lingușit, ci a spus cu autoritate și cu sinceritate Adevărul Lui Dumnezeu. Glasul lui era martor. Dacă ne gândim că Domnul ne-a dat Duhul Sfânt să fim martori până la marginile pământului, oare glasul Duhului Sfânt, care trebuie să răsune prin noi, ne face un martor adevărat al Dragostei Lui Dumnezeu, al Domnului Isus, al Jertfei și Învierii Lui? Lăsăm Duhul Sfânt să ne facă martori credincioși și supuși Tatălui, prin Duhul Sfânt? Răspunsul este în inima fiecăruia dacă cercetăm după Cuvântul Lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să strigăm mărturia Lui Dumnezeu, care este Domnul Isus Hristos. Nu putem să ținem Dragostea în tăcere, pe când El arde în noi. Nu putem să tacem din Dragoste față de alții, când Domnul Isus Hristos trăiește în noi. Dragostea nu ne dă de ales. Nu putem fi nepăsători și să nu mărturisim acea Dragoste care este în noi! Domnul să pună acea Dragoste arzătoare pentru a înălța strigăte, cu glasul Duhului Sfânt, ca să aprindem Dragostea arzătoare tuturor celor din jurul nostru.

                Totuși, cel mai important din toate acestea e să avem un glas, prin Duhul Sfânt, ce vine de la Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos. Trebuie să fim în “pustie”, pustii față de lume, de întuneric, în așa fel, încât să fim bogați în Dumnezeu. Să fii un martor Adevărat de-al Lui Dumnezeu, trebuie să alegi să stai în pustie; să fii pustiu față de tot ce este lumea aceasta…de tot ce este firesc. Nu e normal să pretindem că suntem folosiți de Dumnezeu, că avem success cu Domnul, pe când noi încă nu suntem pustii  față de lume, morți față de păcat și tot ce este spurcat. Numai când vom fi cu adevărat pustii față de lume, atunci vom avea biruință, success și vom avea tot ce este mai bun. Vedem, din Cuvântul Lui Dumnezeu, că toți veneau la Ioan Botezătorul în pustie. Ei au găsit pocăința. La fel va fi, de pildă, și cu noi… toți vor veni în “pustie” față de lume, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Repet: pentru a avea un glas care să poată striga cu îndrăzneală și autoritate, ca să aibă rod prin Duhul Sfânt, în Domnul Isus, trebuie să fii pustiu față de lume, față de tot ce este rău și întuneric; locul să fie pregătit numai pentru El, pentru Isus Hristos!

               

                “Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”  - O traducere mai bună ar arăta așa: iată glasul care plânge sau se înalță plângând. Mă gândeam în sinea mea: de ce  avea Ioan Botezătorul un glas care suspina. Ioan plângea fiindcă striga și înălța cuvintele acestea: “pregătiți Calea Domnului, neteziți-I Cărările.”; el plângea fiindcă cerea pocăință. Doar o pregătire în sfințenie duce la pocăință. Trebuie să dăm la o parte orice piedică, orice mic amănunt firesc, orice lucru care ne fură dreptul nostru de a fi în totalitate ai Lui; dreptul de a merge pe Cale fără piedici. …de aceea ne trebuie o pocăință totală, amănunțită; să nu existe nimic rău în noi și în viețile noastre, nimic care să ne conducă la un pas strâmb pe Calea Îngustă și Sfântă a Domnului Isus. Cum s-a scris în Matei 3:2 despre pocăință, iar a pregăti Calea Domnul începe cu “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”, rezultă că aceste cuvinte sunt legate cu proorocia despre glasul lui Ioan. Ioan ne zicea să pregătim cărările prin pocăință. Am vorbit despre ce înseamnă cu adevărat pocăința în Matei 3, versetul trei. Totuși, aș vrea să realizăm cât de adevărat e că orice lucru firesc este o piedică pe Calea Domnului. Întrebarea se pune în felul următor: cum să dăm la o parte orice piedică și să netezim Calea Lui? Normal, din câte știu… trebuie să dăm toate aceste piedici la stânga și la dreapta. Dacă mutăm toate aceste lucruri firești în fața noastră, acest mod se dovedește a fi doar unul temporar, pentru că în viitor ne vom confrunta cu aceleași probleme, cu aceleași lucruri firești. Tot ceea ce am făcut a fost doar o mutare a piedicii puțin mai înainte, ea rămânând piedică pentru exact momentul următor, când vom înainta un pas. De aceea, singura metodă de a avea o Cale netedă, este să înlăturăm în stânga și-n dreapta toate piedicile, iar noi să mergem înainte! Trebuie să dăm la stânga și la dreapta tot ce este firesc, orice piedică, în așa fel, încât  să ne ațintim privirile spre Domnul Isus Hristos, drept, Sus, înainte. Înlăturând piedicile la stânga și la dreapta, acestea vor rămânea pe loc, nouă fiindu-ne mult mai ușor a ne debarasa de ele, în momentul înaintării pe Cale. Pentru ca a noastră Cale să fie netedă, trebuie alungată toată mizeria, la stânga și la dreapta, astfel să lăsăm tot ce-i rău în spatele nostru, în marea uitării; să privim și să mergem înainte, conștienți că ne îndreptăm spre un Bine Nespus, spre Desăvârșirea noastră, spre Domnul Isus Hristos!

                Domnul să ne ajute ca doar la EL să privim și doar spre EL să mergem; să-I urmăm Pașii Lui Sfinți, care strălucesc în lumea aceasta murdară …care strălucesc pe Calea Luminii!