Matei III – Lecția
Versetul Doi - “El zicea: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape."”
Bogăția Harului a început prin Ioan, când a rostit Cuvintele acestea. Vedem că Domnul Isus a rostit aceleași Cuvinte, ba, chiar mai mult, Domnul Isus i-a învățat pe ucenici să propovăduiască Evanghelia prin astfel de Cuvinte. Dumnezeu a investit atâta bogăție și putere în aceste Cuvinte, încât vedem ce rod a avut Evanghelia cu acestea.
Motivul pentru care a investit Dumnezeu în Cuvintele “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”, e unul simplu. Cuvintele acestea sunt începutul Evangheliei; Cuvintele acestea sunt începutul Harului Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos; Cuvintele acestea nasc mântuirea personală în suflet, între fiecare om și Dumnezeu. De aceea versetul acesta este așa de studiat în amănunt de teologii și oamenii Lui Dumnezeu, astfel că, pentru fiecare cuvânt și literă din limba original, se fac analize pentru a descifra deslușit Noul Început pe care L-a făcut Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos.
Vom reveni la cuvintele acestea, dar să clarificăm contextul. În primul verset (sau în prima lecție) s-a vorbit despre ce vremuri, despre ce împrejurări și ce tip de oameni erau în perioada când a apărut Ioan Botezătorul. Erau vremuri foarte disperate, probabil ca în zilele de azi în Africa sau în unele țări foarte sărace; cam așa era viața în Israel. Însă, era și o altă problemă. Învățătura și modul în care erau îndoctrinați oamenii acelor vremuri, nu dovedea că ar fi fost pregătiți pentru Mesia, pentru Împărăția Lui Dumnezeu. Ei n-au avut învățători adevărați de sute de ani și s-au pierdut în limitele lor firești. “El zicea”--- ce s-ar întâmpla dacă te pui în locul lui Ioan Botezătorul și începi să rostești astfel de Cuvinte, mai ales că vezi ce este lumea și unde a ajuns ea. Nu-i deloc ușor când toate învățăturile sunt împotriva a ce înveți tu, împotriva a ce propovăduiești tu; când vezi că păcătoșii sunt robiți de patimi și plini de pofte; când în acea lume erau fariseii, saducheii și mulți alții care aveau învățături cu o evlavie, o neprihănire falsă, doar de exterior și totuși atât de greșite; învățături ce nu erau Biblice. Toți aceștia posedau învățături ce nu aveau nici o legătură cu credința; nu aveau nici o învățătură care să cerceteze lăuntrul lor, ci ei erau ca niște lupi îmbrăcați în oi. E și normal, dacă lăuntrul tău e curat, exteriorul se va arăta ca fiind curat, va fi o reflecție. Însă ei se chinuiau cu fapte și legi omenești, care nu erau după Cuvântul Lui Dumnezeu. Cu tot feluri de învățături a trebuit să se confrunte Ioan pentru a pregăti Calea Neprihănirii, Calea Credinței, Calea care este Domnul Isus Hristos.
La fel e și în zilele de astăzi. E la fel de greu să împarți Adevărul când nu vezi oameni care să aibă învățături potrivite după Cuvântul Său, unde toți urmăresc propriul lor comfort firesc, toți caută satisfacerea propriilor nevoi, dar, până la urmă, Ioan a biruit, a reușit să-i întoarcă pe mulți la Domnul Isus; a adus Cuvântul Lui Dumnezeu așa cum a voit Domnul; a adus Cuvântul pur, clar, simplu și direct; a adus Cuvântul cu Puterea Harului. Dacă Ioan a reușit să înceapă să vorbească, să rostească Adevărul Lui Dumnezeu, când toți erau pierduți, pe o Cale greșită, asta înseamnă că ne-a dat o pildă ca și noi să putem face asemenea lucruri, prin Harul Lui Dumnezeu, care este în Domnul Isus Hristos. Chiar dacă pare imposibil să ai învățături sănătoase și să trăiești după ele, chiar dacă pare și mai imposibil să împarți învățături sănătoase după Cuvânt, vedem că Ioan a biruit, a propovăduit pocăința, a propovăduit Adevărul direct, simplu și cu Putere, Autoritate de Sus, de la Tatăl, prin Domnul Isus. Noi trebuie să luăm acest exemplu și să vedem cât de importante sunt, în zilele de azi, învățăturile sănătoase.
“Pocăiți-vă” era primul Cuvânt pe care-l striga, pe care-l înălța în pustie Ioan Botezătorul. A înălțat aceste Cuvinte în pustie; totuși au fost recepționate de noroade însetate după Dumnezeu. Ca să înțelegem ce ar însemna astfel de cuvinte, trebuie să vedem ce fel de oameni erau pe vremurile acelea, ce stil de viață, ce idei și ce principii aveau acești oameni. Dacă privim din perspectiva vameșilor, vedem că ei trăiau în înșelăciune. La fel erau și alți oameni din ierarhiile înalte ale societății. Dacă ne uităm la cei săraci, ei căutau la oameni mântuirea, eliberarea, vindecarea..… Dacă privim la învățătorii legii, vedem că ei învățau doctrine false, lucruri bazate pe fățărnicie, pe prefăcătorie și ritualuri reci, fără Dragoste și fără Duhul Lui Dumnezeu.
Verbul „a te pocăi” se găsește sub două forme în limba greacă. Celor ce auzeau cuvintele acestea, predicate de Ioan Botezătorul, li se dădeau multe înțelesuri. De multe ori Domnul ne vorbește, iar modul nostru de a înțelege acel lucru diferă de la o persoană la alta. El zice aceleași lucruri, dar ne vorbește pe limba inimii noastre, adică… toți vedem în parte, și, până la urmă, fiecare vedem în parte. Așa a îngăduit Domnul să vedem ceea ce avem mare nevoie, ce ne lipsește ca să ne ducă spre desăvârșire. De exemplu, pentru vameși înseamnă să se întoarcă de la păcatele în fapte, în băutură, în mită și multe alte lucruri. Pentru farisei, pocăința ar însemna să se întoarcă de la păcatele prefacerii, de la doctrinele greșite, care nu sunt după Cuvântul Lui Dumnezeu. Pocăința înseamnă să faci o întoarcere totală de la gândurile, faptele și viața de dinainte… de la toate lucrurile ce definesc lumea aceasta limitată. Dacă Ioan Botezătorul spunea acestea, era clar că e nevoie de aceste lucrui și, dacă analizăm de câte ori Dumnezeu ne arată că ale Sale Gânduri sunt mult mai înalte decât ale noastre, trebuie să renunțăm la deșertăciunile lumii acesteia. E imposibil să comparăm firea noastră cu Duhul Lui Dumnezeu, gândurile Lui… De aceea trebuie o pocăință, lepădare a eu-lui nostru limitat. Aceasta înseamnă pocăință adevărată, să te întorci la Dumnezeu de la tot ce este rău și tot ce este eu-l tău limitat, firesc, plin de întuneric și răutate. Desigur, în unele domenii trebuie o pocăință mai profundă, adică, în anumite greșeli, slăbiciuni… dar în orice detaliu și în orice punct, pentru ca să ne întoarcem spre Dumnezeu, să fim o ființă desăvârșită în Domnul Isus Hristos.
Toți așteptau să vină Dumnezeu cu Judecata Lui Divină, să nimicească tot ceea ce este rău, să-i mântuiască pe cei care au fapte bune… ei așteptau, mai degrabă, ca neamurile să fie pedepsite și ei să fie mântuiți. Așteptau ca Împărăția să vină și să Se vadă de toți, iar ei să domnească împreună cu Dumnezeu… însă Împărăția a fost adusă de Dumnezeu pe ascuns. Dumnezeu încă n-a vrut să aducă pedeapsa, judecata, ci să dăruiască mântuire. Toți erau învățați, îndoctrinați, ca, atunci când va veni Mesia, Unsul, Împaratul, cu oștirea Lui, Acesta să aducă Sfârșitul; să vină și să aducă pedeapsa și răsplata. Ei așteptau să vadă Puterea Lui Dumnezeu prin pedeapsă, dar Puterea Lui Dumnezeu constă în Dragoste, în iertare, iar acest lucru înseamnă pocăință! …A te pocăi de acele gânduri și a primi Dragostea Lui --- așa vom avea iertare… fiindcă prin pocăință capeți iertarea, Dragostea Lui. Pocăința șterge învățătura legii și aduce Harul Lui Dumnezeu, Dragostea și un pas al credintei. Pocăința a însemnat o răsturnare a lumii de sus în jos pentru locuitorii acelor vremuri. Pocăința însemna ca acei oameni să-și întoarcă în totalitate gândurile, viața și tot ceea ce erau până atunci. La fel trebuie să fie și la noi. Asta e pocăința adevărată; înseamnă să renunțăm la gândurile noastre limitate și să mergem prin credință, ca să facem Voia Lui Dumnezeu, Nemărginită și Nepătrunsă, prin credința în Domnul Isus Hristos.
Cel mai greșit lucru pe care-l facem e să-L limităm pe Dumnezeu după limitele și firea noastră. Ce greșit e să avem o credință și impresie înțelătoare, prin care să credem că Dumnezeu e așa de mic ca noi și că noi putem să-L cunoaștem pe deplin! Această cunoștință i-a îngâmfat pe cei din Israel; astfel s-au împietrit într-o impresie falsă, cum că-L cunosc pe El. Cu toate acestea, nu L-au cunoscut pe El, pe Domnul Slavei, pe Dumnezeu. Ei s-au pierdut, crezând că-L cunosc pe El. Adevărul a fost altul: nu au cunoscut că El e Atotputernic, Nemărginit și Nepătruns. De aceea, gândurile noastre, comparativ cu ale Lui, sunt precum Cerul de departe de pamant; tot așa de departe sunt și Gândurile Lui de ale noastre. Nu putem noi, cei limitați, să pretindem că-L cunoaștem pe Dumnezeu în total. Dacă ar fi să cunoaștem totul, n-ar mai fi necesară credința. De aceea, prin credința în Domnul Isus, putem să facem Voia Lui Dumnezeu, care e Nemărginită.
Pocăința descrisă de Pavel e minunată. Pentru Pavel, pocăința înseamnă a te răstigni în Domnul Isus Hristos. Pocăința e acel proces prin care te răstignești în Domnul Isus față de lume (față de “eu-l” tău firesc și limitat) și să învii ca o făptură nouă; un copil de Dumnezeu. Vedem din Romani 6 și din Galateni 2:20 cum Pavel descrie acea moarte în Domnul Isus Hristos, urmată de acea înviere Divină, Sfântă, în Dragoste, Adevăr și tot ce este Bun și Desăvârșit. E minunat cum zice Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” E minunat ca eu-l tău, tot ce ești tu, tot ce este rău în tine să fie răstignit împreună cu Hristos, apoi să trăiești, să învii ca o faptură nouă, trăind nu ca “eu”, ci Hristos să trăiască în tine… ca Tot ce este Bun și Desăvârșit să trăiască în tine, fără altceva rău. Iar viața pe care o trăiești să fie una prin credință; acea credință care face ca Voia Lui Dumnezeu să fie Nemărginită, Nepătrunsă; care face mai mult decât cerem sau gândim noi… să trăim o viață în Fiul Lui Dumnezeu, în Dragostea Lui, în Nemărginirea Lui. Nu e minunat ca tot ce este rău în tine să moară și în tine să ia viață tot ce este Bun? Asta e ceea ce face credința în Domnul Isus, asta e ceea ce face Domnul Isus dacă-L primesti în totalitate. N-ar fi minunat ca în noi să existe doar Dragoste, Pace, Bucurie, Bunătate, Răbdare și tot ce este Bun? Asta e ceea ce înseamnă pocăință adevărată, asta e ceea ce înseamnă să renunți la eu-l tău și să-L lași pe EL în viața ta, să-L lași să trăiască în tine. Pocăința adevărată e să mori în Domnul Isus Hristos și să învii ca o făptură nouă, ca un copil de Dumnezeu! Numai așa putem să ne atingem de Dumnezeu și El să Se atingă de noi; numai așa putem să ne bucurăm de Nemărginirea Lui; …numai dacă ne pocăim; numai dacă murim în Domnul Isus Hristos, ca să ne naștem din Dumnezeu Tatăl, din Domnul Isus Hristos. Aceasta este pocăința pentru mine. Aș vrea ca Domnul să ne dea la toți pocăință sinceră și adevărată!
Am ajuns la “Împărăția Cerurilor”. Aici se referă la Împărăția Domnului Isus Hristos, a Lui Mesia, a Unsului Lui Dumnezeu, a Împăratului Divin. Mulți credeau, cum deja era descris mai sus, că această Împărăție va veni ca s-o vadă toți și, odată ce va veni această Împărăție, vor fi nimicite toate neamurile. Însă, Împărăția Lui Dumnezeu, Împărăția Domnului Isus Hristos a venit pe vremea aceea cu iertare, curățire, sfințire, cu mântuire. În rugăciunea pe care o face Domnul Isus, El ne învață că “voia Tatălui -e- precum în Ceruri așa și pe pământ”. E clar că această atingere Cerească, Nemărginită nu înseamnă altceva, decât că Domnul Isus va aduce Voia Lui Dumnezeu pe acest pământ. El va aduce o Împărăție în care să răsară Lumina Lui Dumnezeu. Nici Ioan Botezătorul și nici Domnul Isus nu se refereau că Împărăția va veni în așa mod ca s-o vadă toți prin Slavă și Judecată, acoperind tot pământul, ci Împărăția Cerurilor, Împărăția Lui Dumnezeu, peste care Domnea Domnul Isus, este înlăuntrul nostru, în inimile noastre, peste tot pământul, peste oricine crede și se pocăiește.
Această Împărăție este reprezentată de cei care au fost atinși în inimile lor, de cei care s-au pocăit, s-au născut din nou, care au devenit copii de Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos; de aceia care au devenit un popor sfânt pe acest pământ, ca un ambasador Ceresc al Lui Dumnezeu. Acea Împărăție este Biserica, Trupul Domnului Isus. Împărăția Cerurilor este Lumina Lui Dumnezeu trimisă pe pământ, acea Sfințire; Dragostea Lui Dumnezeu. Împărăția Lui Dumneze este Însuși Domnul Isus Hristos. Oricine se atinge de El și se lasă atins de El, va face parte din acea Împărăție Nepătrunsă.
Înainte ca să mergem mai departe, trebuie să ne gândim, în primul rând, la ce avem înlăuntrul nostrum: avem o colibă săracă sau o casă cu puține bogății? …avem Împărăția Lui Dumnezeu, unde roada Duhului Sfant n-are sfârșit, unde Dragostea e fără sfârșit, unde curg Izvoarele vieții? …Avem o colibă stricată înlăuntrul nostru sau avem o împărăție, ba, chiar mai mult, nu orice împărăție, ci Împărăția Lui Dumnezeu, cu bogății nesfârșite? Se vede această Împărăție sau ducem mare lipsă de bogățiile Cerești, bogățiile de Sus, bogățiile spirituale în Duhul Sfânt? Văd oamenii această Împărăție? Dar cine e Domn în Împărăția din inimile noastre? E Domnul Isus, Dumnezeu Împărat și Domn peste această Împărăție sau avem o împărăție în care noi înșine suntem domni sau, mai rău, e cel rău domn peste această împărăție? Evident… dacă e Împărăția Lui Dumnezeu, se vor vedea bogățiile Cerești. Acum nu o să merg în detaliu pentru a spune care sunt acele bogății, dar să analizăm cum și ce, dacă avem o Împărăție de Sus, vom merge în Sus, prin Domnul Isus; dacă avem o împărăție unde noi suntem domni, vom sta pe loc și vom avea aceeași soartă – o împărăție în care domnește cel rău. Cel rău are o împărăție de hoții, furând dragostea; e plină de răutate; o împărăție care coboară-n jos, care cade-n groapa veșnică și arde neîncetat.
Am analizat, în parte, aproape totul și am ajuns acum la următorul amănunt: “căci Împărătia Cerurilor este aproape”. Se zice că nebunul caută la capătul pământului înțelepciunea, dar înțelepciunea pentru cel înțelept este chiar în fața lui. Pavel le spune celor din Atena că Dumnezeu le-a rânduit pe toate, ca oamenii să-L caute. Totuși, El nu este departe de ei, ci este chiar lângă ei. Este aproape… înseamnă că Împărăția Lui Dumnezeu este aproape în timp, adică este în scurt timp, dar înseamnă că este aproape și din punctul de vedere al distanței, nefiind necesar să cauți departe. Aceasta este Făgăduința Lui Dumnezeu, rostită prin Ioan Botezătorul; e o Făgăduință prin care ni se spune fiecăruia că Neprihănirea (care este în Domnul Isus, în Împărăția Lui Dumnezeu) este aproape, ne spune că Împărăția Lui Dumnezeu, a Domnului Isus, nu este departe de noi în timp, dar nici ca distanță. Timpul și distanța nu pat fi separate, ci Domnul Dumnezeu este aproape de oricine, prin Domnul Isus. Făgăduința aceasta S-a împlinit odată cu venirea Domnului Isus. Vedem mai departe botezul Domnului Isus, ca semn că Împărăția Lui Dumnezeu a venit, când Lumina Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a luat ființă într-un porumbel, arătând Unitatea și Legătura dintre Tatăl și Fiul; arată cum Împărăția Cerurilor pătrunde pe pământ, prin Domnul Isus Hristos.
Da, Împărăția Cerurilor este aproape și trebuie să realizăm cum și cât de aproape e. Zice că Dragostea Lui Dumnezeu acoperă totul. Da, chiar așa, Împărăția Cerurilor este aproape; chiar așa, Împărăția Cerurilor va acoperi totul! Lumina Lui Dumnezeu va îmbrăca pământul acesta murdar, întunericul spurcat al lumii acesteia. Lumina Lui Dumnezeu va acoperi pământul cu sfințire. Vedem că Domnul Isus a acoperit pământul cu Sângele Lui, a acoperit păcatele și pământul cu Sângele Lui, ca preț de curățire, iertare; ca metodă de a acoperi tot ce este rău din lumea aceasta. Da, așa de aproape este Împărăția Cerurilor pentru fiecare din noi, dar trebuie să acceptăm Sângele Lui Isus, trebuie să ne îngropăm în Sângele Lui, să ne îmbrăcăm și să ne acoperim în totalitate cu Sângele Lui… acceptarea aceasta se face prin pocăință. Pocăința este rodul curățirii. Da, așa de aproape era și este Împărăția Cerurilor față de fiecare. Trebuie să realizăm că, pentru a face parte dintr-o Împărăție Veșnică și Nemărginită, trebuie să ne lăsăm acoperiți de Domnul Isus Hristos, să ne îngropăm în El, în Sângele Lui, să avem curățire și naștere, nu din sânge de om, ci din Sânge de Dumnezeu, fiindcă cei ce cred sunt născuți din Dumnezeu, iar rodul credinței este pocăința lor! Domnul să ne ajute întotdeauna să realizăm că Împărăția Lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos este mereu aproape de noi, în timp și în distanță. El este chiar lângă noi și poate fi chiar în noi. Nouă ne trebuie conexiunea, spălarea! (adică o îngropare totală în Sângele Lui, facută prin rugăciune)
“Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!” …am ajuns la final. Acum, când ne uităm, aceste cuvinte ne dau un înțeles și ne pun pe gânduri! Pocăiți-vă, adică pregătiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape. Pentru mine, aceste cuvinte au două înțelesuri. „Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape“ înseamnă: ori te pocăiești și te pregătești pentru Mântuire, ca să ajungi Sus sau, dacă nu te pocăiești, vei rata Împărăția Cerurilor, vei ajunge jos. Va veni judecata, iar tu nu ești pregătit pentru că nu te-ai pocăit! Întrebarea este: în care categorie ești?… ești cel ce s-a pocăit, s-a pregătit pentru a face parte din Împărăția Cerurilor? …sau ești din categoria care nu s-a pocăit încă și, în neglijența ta, duci lipsă de pocăință?.. Duci lipsă de pocăință ca să fii pregătit și să faci parte din Împărăția Cerurilor?
Este foarte clar, n-ai cum să te apropii de Împărăția Cerurilor dacă n-ai pocăință. N-ai cum să te apropii de Domnul Isus, de Dumnezeu dacă n-ai pocăință. Această propoziție da de înțeles tuturor. Nu aveau de ales dacă doreau cu adevărat Împărăția Cerurilor. Oricine dorea o Împărăție, care este de Nedescris, Minunată și Frumoasă, trebuia să se pregătească pentru ea prin pocăință. Fiecare pas de apropiere începe cu pocăință. N-ai cum să te apropii de Cer fără pocăință; n-ai cum să te apropii de Domnul Isus fără pocăință. Cine crede că e aproape de Dumnezeu și n-are rodul pocăinței, e departe de El. Fiecare avem nevoie de apropiere, de adâncire în Împărăția Lui Dumnezeu; de apropiere și adâncire în Domnul Isus și în Tatăl, Dumnezeu. Ca să ne apropiem de El, trebuie să facem acel pas al credinței, care se numește --- pocăință.
E timpul ca să ne rugăm; să începem cu rugăciuni sincere de pocăință; să începem să facem pașii credinței în a ne apropia de Domnul Isus, de Dumnezeu și, în așa fel, în noi să nu fie nimic altceva decât Împărăția Lui Nemărginită; în noi să locuiască pe deplin tot ce este Bun și Desăvârșit, nimic altceva decât El. Numai prin pașii credinței în pocăință vom ajunge un bine nespus de frumos și minunat. Domnul să ne ajute și să Se îndure ca să putem face câți mai mulți pași ai credinței și pocăinței!
No comments:
Post a Comment