Matei III - Versetul Doisprezece

Matei III – Studiu

Versetul Doisprezece  – “ Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

                “ Acela Îşi are lopata în mână,” –  Aici -- din nou exprimă cum lucrează Dumnezeu, cum lucrează Domnul Isus. Ca în versetul zece, care zice “iată că securea a și fost înfiptă”, astfel de cuvinte și astfel de pilde îi îndeamnă pe cei care ascultă să nu ezite în pocăința lor; acum este timpul… până nu e prea tarziu. La fel ca în Luca 13, despre smochinul roditor…și aici ni se arată că atât timp cât mai este Harul, omul trebuie să aducă rod, fapte. Așa e și-n versetul zece. Ni se arată o promtitudine de la Dumnezeu, un lucru pe care-l cere El de la noi. Fraza aceasta ne învață cum lucrează Dumnezeu fără ezitare, cu prompitudine. Din nou vedem că Dumnezeu întotdeauna are o mână harnică, are întotdeauna ceva în mâna Lui, cu care să muncească. Învățăm că El întotdeauna face ceva; nu ezită, ci muncește acum.. nu stă o clipă, ci El e pregătit și Își face treaba. Da.. așa e, Domnul Isus e întotdeauna la lucru și lucrează cu o promptitudine care ne cere acum să acționăm spre bine.

                “Îşi va curăţi cu desăvârşire aria”  –  Cum se vede în versetele anterioare, Domnul Isus Își începe lucrarea, e gata să înceapă, dar nu numai atât, El e capabil să termine, să ispravească ce a început. În versetul trecut am învățat că Ioan botezătorul, un om al Lui Dumnezeu, poate să boteze cu apă, care se întâlnește cu pocăința unui om… poate boteza cu apă, de la Dumnezeu și prin Domnul Isus. Totuși, vedem că Domnul Isus are mult mai multă Putere și poate să desăvârșească pe om. El nu numai botează în apă, ci are puterea să-i scufunde pe oameni în Duhul Sfânt și în foc. Da, Domnul Isus are puterea să facă o adevarată și totală curățire; doar El poate dărui iertarea totală, prin Sângele Său, pe când, în alte vremuri, încercau prin sângele dobitoacelor… Totuși, aceste lucruri nu erau îndeajuns ca să dăruiască iertarea și curățirea totală, pe când Domnul Isus are Puterea Totală pentru a dărui iertare. Mai mult de atât, Biblia ne învață că Domnul Isus poate să desăvârșească și nimeni altcineva, doar El…. Ioan botezătorul, Moise, Ilie sau oricine altcineva… nu pot face acest lucru; nici un om, ci doar Domnul Isus poate să-l desăvârșească pe un om și pe aleșii Tatălui. Dacă vrem să ajungem la starea aceea, în care nimic rău să nu fie în noi, ci doar tot ce este Bun și Desăvârșit, trebuie să realizăm că noi nu putem; un om nu poate, ci doar Domnul Isus care S-a jertfit pentru noi, Cuvântul Întrupat, Dumnezeul Viu și Puternic. Trebuie să realizăm că El poate și are Puterea aceasta.

                “şi Îşi va strânge grâul în grânar;”  – Deci, grâul reprezintă binele sau oamenii care au fost curățiți și au devenit un Rod Vrednic pentru Tatăl Ceresc. Cuvântul “grânar” este apotheke. Cuvântul apotheke este folosit de vreo șase ori; asta pentru ca să explice același lucru. La fel ca în Matei 13:30, când e vorba de Împărăția Cerurilor și când s-au strâns fii Împărăției Lui Dumnezeu într-un grânar, acest cuvânt e folosit într-o situație similară și în Luca 3:17. Până la urmă, se înțelege că Domnul Isus va lua grâul [oamenii buni, care au ales pocăința și curățirea pe care le-o dă Domnul Isus] și va pune grâul într-un grânar sau într-un loc sigur; locul unde va păstra grâul. Esența e una simplă: Domnul Isus ne va lua la EL și ne va pune într-un loc sigur, anume pregătit pentru cei buni, adică în Ceruri, în Rai, în Împărăția Cerurilor.

            “dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”  – Pleava încăpățânată, oamenii încăpățânați și care s-au împietrit să nu-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor, cei care nu s-au pocăit, oamenii răi, care nu doresc nici o schimbare, vor fi separați de cei buni, dar nu numai atât. Oamenii răi nu vor fi numai separați; pe când grâul găsește odihnă într-un grânar… pleava va găsi durerea, pedeapsa separării de cei care sunt buni. Ei nu vor avea pace; ei vor găsi suferința. Fraza “arde într-un foc care nu se stinge”, semnifică suferința permanentă, o pedeapsă veșnică, ce nu se va opri… e suferință totală; pentru evrei, focul semnifică pedeapsa Lui Dumnezeu.

                Esența versetului acesta este că Domnul Isus va face curățirea. El e gata să facă separarea între cei răi și cei buni. Cei buni vor merge la un loc de siguranță, de pace, de odihnă veșnică… pe când cei răi vor merge la neliniștea veșnică, la suferința care nu se sfârșește. Aceasta e o lucrare pe care El o va duce până la capăt și toată “aria” (tot “ogorul”)… va fi secerat; binele va fi separate de rău și răul de bine -- răul la veșnica pedeapsă și binele la veșnica răsplată. Acum trebuie doar ca noi să nu ezităm, să nu pregetăm, ci să ne pocăim cu adevărat, ca să fim găsiți buni în Domnul Isus, ca un Rod ales de Domnul Isus pentru Tatăl, Dumnezeu, Rod ales Desăvârșit pentru veșnica fericire și pace. Pentru ca nu există alte opţiuni decât binele şi răul, nu există alte destinaţii decât Raiul si iadul, depinde de alegerea noastră unde vrem să ne găsim, dacă vrem să ne curăţim.

Matei III - Versetul Unsprezece

Matei III – Studiu

Versetul Unsprezece – “Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.”

                “Cât despre mine,” – După ce Ioan botezătorul a descries și a dezvăluit adevărul despre farisei, saduchei; despre starea lor, viața lor, gândirea și inima lor… a început să vorbească despre el, să se descrie în puține cuvinte… e normal ceea ce face. De obicei, când mustri pe cineva, persoana care nu vrea să primească mustrarea se grăbește ca să găsească un defect, o slăbiciune sau ceva pentru contra-atac. Însă Dumnezeu i-a dat cuvintele potrivite pentru a răspunde. E interesant: cine poate să te coboare când te smerești, înjosești, când tu însuți îți recunoști slăbiciunile tale, când te vezi mic… Prin simplul fapt că te smerești, El te va înălța și nimeni nu te va doborî. Când descrii starea, situația și boala… e bine să te pui în locul lor, pentru că, capul aplecat nu poate fii tăiat. E clar: nu lăsa să fie necesar ca alții să arate cine ești și care sunt slăbiciunile tale; recunoaște-le tu, recunoaște chiar tu cine ești. E drept, uneori e nevoie ca cineva să-ți arate dintr-un punct de vedere defectele tale, dar nimeni nu-ți cunoaște mai bine defectele, slăbiciunile, decât tu însuți… nici un om nu poate să te cunoască mai bine ca tine însuți, mai ales daca mergi înaintea Lui și ai smerenie față de El. Vom vedea cum se smerește Ioan botezătorul când se descrie, când vorbește despre sine însuși. Aici vedem cum Ioan botezătorul lucrează, cum trăiește în smerenie și lepădare de sine. Cred că trebuie să aplicăm o astfel de atitudine și-n viața noastră - atunci putem avea autoritatea de a mustra, a sfătui, de a-i îndrepta pe cei din jurul nostru.

                “eu vă botez cu apă, spre pocăinţă;” – Ioan botezătorul ne descrie aici ceea ce face, ce autoritate i-a dat Dumnezeu și de ce. Vedem că mulți oameni de-ai Lui Dumnezeu au autoritatea de a boteza și Cel ce poate să boteze cu Duhul Sfânt este Domnul Isus (cum vom vedea). Ioan botezătorul face botezul spre pocăință sau, în anumite traduceri, “pentru pocăință”; “la pocăință”; “cu pocăință”. Vedem că, în versetele trecute, Ioan botezătorul nu boteza pe nimeni care să nu fi produs pocăință, care să nu se fi întors la Dumnezeu cu sinceritate și să arate fapte noi, o viață nouă. Prin fraza aceasta și prin versetele anteriore se clarifică faptul că botezul este a crede și a te întoarce la Dumnezeu; după aceste lucruri primești botezul - acest lucru încearcă să clarifice anumite traduceri. E foarte important ca botezul să recunoască pocăința; curățirea aceea când ai credință, recunoști și te pocăiești; să devii o făptură nouă, curățită. Acest lucru făcea Ioan botezătorul: el boteza pentru pocăință, el propovăduia prin cuvinte simple și puține, iar cei care aveau credință se pocăiau, cei ce recunoșteau, erau botezați. Asta e ceea ce făcea el și din acest motiv vedem cât de simplu a descris ceea ce face și de ce face acest lucru.

                “dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele.” – Domnul Isus S-a născut după Ioan botezătorul și a început lucrarea după Ioan. Însuși Ioan a venit pe acest pământ cu scopul de a pregăti, netezi Calea Domnului Isus, de a produce pocăință, întoarcere, Cuvinte de trezire și a-L introduce pe Domnul Isus cu autoritate. Faptul acesta l-a făcut. Domnul Isus e mult mai puternic decât Ioan botezătorul. Isus Hristos este Dumnezeu, Cuvântul Întrupat și e normal să zică acest lucru Ioan botezătorul. În unele traduceri se zice despre Domnul Isus că este așa de mare, încât Ioan nu merită să-I ducă încălțămintea. Alte traduceri spun că nu poate să ducă încălțămintele Domnului Isus. Așa de mare este Domnul Isus comparat cu Ioan. În greacă, cuvântul vrednic este hikanos și semnifică destul sau suficient în abilitate. Deci, în cultura ebraică se zice că obiceul de a purta încălțăminte era pentru un sclav, sau a dezlega încălțămintele era pentru un sclav. Era o jignire totală să ceri unui ucenic să facă așa ceva. E groaznic și jalnic să ceri așa ceva; un mare dispreț. Lucrurile acestea se cereau doar  sclavilor canaaniți, adică sclavi din neamuri. Ar fi absurd pentru ei ca să pună un sclav, rob evreu să poarte încălțămintea sau să dezlege curelele de la încălțăminte. Esența-i foarte deslușită: Ioan exprima smerenia, dar și Adevărul, care este Harul Lui Dumnezeu. Trebuie să realizăm ce înseamnă îndurarea Domnului Isus. Trebuie să vedem cât de nevrednici și incapababili de a face un lucru suntem; mai ceva ca niste robi. Ca să fii un rob de-al Lui Dumnezeu e un mare Har. Nu putem fi robi, nu vine asta de la noi, ci Harul Lui Dumnezeu, Darul Nemeritat ne ajută să putem face Voia Lui Dumnezeu. Ioan botezătorul, cel care a avut una dintre cele mai mari slujbe din Biblie, de a pregăti Calea Domnului Isus, de a netezi Cărarea pentru El… zice că nu este capabil, nici vrednic, că El nu poate să ducă curelele încălțămintelor… Dacă nu-i capabil și nici vrednic să facă asemenea lucru, cum va fi capabil să pregătească Calea pentru Domnul Isus? E clar. Așa e cu oricare dintre noi… chiar cu Ioan botezătorul, care e cel mai mare dintre toți oamenii care s-au născut din femeie. El explică cum a face ceva pentru Dumnezeu, a faceVoia Lui e imposibil cu puterile sale limitate, cu capacitatea lui, arătând cât de mare e Harul Lui Dumnezeu, care ne întărește, ne sprijinește și este făcut desăvârșit în slăbiciunile noastre. Lecţia simplă e, cum poate un om limitat să facă Voia Nemărginită a Lui Dumnezu? Simplu, prin Harul Lui, prin credintă, prin smerenie si umilinta in care sa nădăjduieşti in Domnul Isus.

                “El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” –  Vedem că, pe când Ioan botezătorul vorbea despre sine, se compara cu Domnul Isus Hristos… nu vorbea despre el însuși că ar avea ceva anume, ci arăta diferența dintre om și Domn. Asta e o gândire total spirituală și plăcută Lui Dumnezeu. Când te compari cu El, nu te mai vezi mare, dar cand ne comparăm cu oameni, ne vedem pe noi mai bine şi pe ei mai rau, aşa incepe mândria si ura. Să ne comparăm cu El și, în așa fel, să iasă în evidență El, să Se vadă Tot ce este Bun și Desăvârșit, să Se vadă Harul și Îndurarea Lui Dumnezeu. După ce Ioan botezătorul s-a descris prin umilință (și nu era imposibil să te smerești când te compari cu El, cu Domnul Isus)… a mers și a descris lucrarea Lui Dumnezeu prin cuvinte simple, a descris ce va face Domnul Isus oamenilor. Ioan a descris doar ce poate să facă, doar ce-i este dat lui de Dumnezeu să facă și cred că un om al Lui Dumnezeu poate să te boteze în apă sau cu apă, spre pocăință sau să te boteze; ca botezul să se unească, să se întâlnească cu pocăința, cu roadele noastre, într-o nouă viață, cu faptele noastre.  Într-adevăr… se poate ca un om de-al Lui Dumnezeu să boteze, asta venind de la Dumnezeu, dar ce nu poate să facă este să boteze cu Duhul Sfânt și cu foc. Ioan botezătorul zicea asta din motiv ca să le arate iudeilor că Domnul Isus are aceste puteri, cum vom vedea în versetele următoare: El are Toată Puterea să Desăvârșească și să facă pe cineva să fie plăcut Unui Dumnezeu așa de perfect și care ne iubește așa de mult, de ne cere atât de mult. Nu voi merge în detalii despre botezul cu Duhul Sfânt și cu foc, ci voi vorbi ce au înțeles ei și ce vorbea Ioan botezătorul în frazele acestea. M-am pus în locul lui Ioan botezătorul când rostea, la fel și-n locul evreilor când auzeau aceste cuvinte.

Botezul cu Duhul Sfânt este pur și simplu ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii, e acea Putere a Lui Dumnezeu, coborându-Se peste oameni și în ei, e acea legătură între Dumnezeu și om, pe care doar Domnul Isus poate s-o facă. El va dărui această scufundare în Duhul Sfânt, în Dumnezeu. EL poate să dăruiască acea sfințire, apropiere de Dumnezeu. Doar El și nimeni altul nu poate să facă așa cum poate El. Botezul cu Duhul Sfânt este ce s-a întâmplat în Fapte 2. Este un nou început, o naștere în Dumnezeu; a fi o ființă duhovnicească, unde Dumnezeu să locuiască. Ioan botezătorul dăruia acest lucru, iar acest lucru trebuia să fie de înțeles pentru iudei. Acest lucru s-a împlinit, pentru că doar Domnul Isus putea să-l facă.  Acest lucru e clar pentru noi. Trebuie să fie clar și să înțelegem că doar El poate să boteze cu Duhul Sfânt, iar noi putem să botezăm în Numele Lui, cu apă, prin El și de la El.

Totuși, neclar este botezul cu foc. Pentru mulți, botezul înseamnă ceva similar cu ce s-a întâmplat în ziua cincizecimii; pentru alții, botezul cu foc înseamnă botezul  încercării. E o mică dilemă, dar, după anumite versete și Biblic, botezul cu foc înseamnă să fii scufundat în anumite încercări, suferințe, greutăți. În ebraică, foc are multe semnificații: una înseamnă suferință, alta înseamnă pedeapsă, dar focul înseamnă și Slava Lui Dumnezeu. În Biblie ne învață că Dumnezeu mângâie pe cel ce suferă, pe cel care este în încercare. Sunt atâtea versete ce ne arată cum să suferim cu bucurie, că Slava Lui Dumnezeu este peste cel ce suferă pentru Dumnezeu. E interesant că suferi… și prin suferințele pe care le avem putem avea parte de Slava Lui Dumnezeu. De ce să avem parte? Pentru că L-am lăsat pe Isus Hristos să trăiască prin noi, și prin faptul că a trait, a suferit în noi, prin noi, pentru noi și pentru alții. Astfel, vom avea parte de Slava Lui Dumnezeu, Slava Domnului Isus. Sunt atâtea versete care zic asta, dar o sa rămân la versetele de aici. Totuși, această apropiere de Dumnezeu vestea Ioan botezătorul pentru cei ce cred. Se zice că Moise a intrat într-un foc mistuitor, în mijlocul Slavei Lui Dumnezeu [Exod 24:16-18]. Ce vestea aceasta și ce înțelegeau oamenii. Ei își imaginau că o să fie o scufundare în Slava Lui Dumnezeu, în Prezența Lui… cum s-a scufundat Moise în Slava Lui Dumnezeu, așa se vor îngropa în El…. Totuși, era mai mult decât atât. Ce minunat e să fii scufundat în Slava Lui Dumnezeu, să fii botezat cu foc! Aceste lucruri doar Domnul Isus le poate dărui, doar El poate dărui această desăvârșire. După cum vom vedea, doar El poate dărui aceste botezuri, ca oamenii să se apropie de El, să aibă acea desăvârșire minunată. Doar Domnul Isus poate dărui această apropiere de Tronul Harului. Domnul Isus să ne ajute și El să aibă milă!

Visul unui prieten [18.04.10]

...Se făcea că sunt într-o curte ce împrejmuia o clădire. Mi s-a spus că acea clădire e o biserică. Dincolo de gard, un tînăr începe a vorbi cu o altă persoană din respectiva curte. Limbajul tînărului nu era vulgar, însă destul de ștrengăresc. După ce termină scurta dicuție, tînărul sare gardul în curte și se cocoțează pe un zid și niște scînduri, apoi ajunge în clădire. Mi se spune și mie că doar așa pot pătrunde în biserică, deoarece e o nuntă în acea zi, doar invitații putînd intra pe ușa din față. Imit tînărul dinaintea mea, cățărîndu-mă și eu pe zid. Ajung în clădire. Intru pe o ușă din dos, asta deoarece mi s-a dat de înțeles că numai pe acolo puteam intra. Ajung undeva la un balcon. După cum era interioriul, nu arăta a fi Biserica nr. 1, dar eu așa aveam impresia, cum că ar fi.

...Ajung în balcon. Pe pereți era plin de pînză de păianjen. Mi s-a dat de înțeles că ar trebui să fie o nuntă în acea zi, iar cei prezenți așteptau să vină mirele și mireasa. Peretele din partea dreaptă (privind din partea celui care predică...sau locul unde stau frații în Adunare) era plin de pînză de păianjen și praf. În mintea mea îmi zic:-„Cum pot aștepta ei în modul ăsta o nuntă?“ Nu stau mult pe gînduri. Iau o mătură cu coadă și mă apuc a mătura peretele. În scurt timp termin de măturat acel perete. Ajung la cel din mijloc. Îl vad prăfuit, exact cum e un perete de lîngă un trotuar, după ce o ploaie torențială a avut loc, iar praful de pe trotuar a fost imprimat de picuri pe acel perete. Mătur și acel perete. Trec la cel din partea stîngă a amvonului (sau partea în care stau în Adunare surorile). Acolo găsesc, pe lîngă pînză de păianjeni și praf, un perete cu tencuiala căzută și var coșit. Exact cum e un perete al unei case părăsite. Bineînțeles că mă apuc și acolo să mătur. Mă sperii la un moment dat pentru a nu fi luat la ceartă. Asta din cauză că începuse să curgă tencuiala și varul de pe pereți. Mă uit pe podea să văd cîtă mizerie a lăsat ceea ce eu am măturat. Respir ușurat că doar un pic de praf era pe podea, nimeni neputînd să mă acuze că am stricat de tot peretele. Mătur ce era căzut de pe perete și-mi spun să mă opresc pentru că lumea se aduna din ce în ce mai mult, iar acel moment nu era tocmai prielnic să mă găsească facînd curat; clipa nunții fiind foarte aproape.

...Mă îndrept spre locul fraților din Adunare și mă așez pe un scaun. Mă uit în jurul meu și văd mai mult praf și mai multă pînză de păianjen decît era înainte de a mătura acolo. Îmi spun că:-„E, aici e de făcut curățenie, nu glumă! Mi-ar trebui minim trei zile. Nu e tocmai momentul potrivit să fac curățenie, iar ei să nuntească“. În tot acest timp, lumea se aduna în număr tot mai mare. A ajuns să fie plină acea încăpere. Începe să se audă o cîntare. Era cîntată de un cor(genul corului radio). Acel cîntec, însă, era cîntat foarte profesionist, neavînd mai nimic spiritual. Zic asta pentru că nimeni nu era mișcat de acel cîntec. Era doar un sonor acolo, oamenii avînd cu totul alte preocupări (șoșoteau, rîdeau, bîrfeau; lucruri nu tocmai ce ar trebui să aibă loc într-o biserică creștină). Un gînd îmi trece prin minte:-„Nu mai stau aici. Nu e nimic spiritual...“ Revin și-mi zic:-„Totuși, să stau. N-am văzut cum e o nuntă la pocăiți...“ Cîteva rînduri mai în față, văd două persoane cunoscute mie (ce am visat era strict pentru acele persoane). Aud glasul unui tînăr lîngă mine:-„Ce s-a ajuns! Pocăiții fac nunta fix ca în lume.“ Îmi îndrept privirile spre amvon. Pastorul stătea pe un scaun. Era destul de mulțumit, încît zîmbea. Lîngă amvon, erau două păpuși ce reprezentau un mire și o mireasă (exact cum se pune pe o mașină a mirilor...la o nuntă lumească).

...Mă uit în partea mea dreaptă. Văd o rudă foarte apropiată cu mine. Era bine machiată, cu părul vopsit și foarte aranjat la coafor. Unghiile erau făcute, iar îmbrăcămintea era la pas cu moda zilelor noastre. –„Vai, mi-e rușine mie acuma. De se va supăra un frate de felul cum e ea îmbrăcată?...mai ales că o cunosc...“ după un timp în care văd că nimeni nu o observă...

:-„Nu se va întîmpla nimic, oricum e nuntă și pot participa și invitați din lume. Nu cred că va fi cineva deranjat de cum arată ea în Adunare, doar se știe că ea e din lume și nimeni nu se va poticni.“ Între timp, se lansează un zvon printre oamenii din încăpere:-„Vine poliția!“ Foarte puțini au plecat la acest zvon. Restul din cei ce au rămas, se ocupau de aceleași lucruri (bîrfă, șușoteli, rîsete, glume), fără vreun gînd de rugăciune sau cîntare.

...După cîteva momente, fratele pastor se ridică în picioare pentru a face un anunț important (fratele avea părul alb, era destul de înaintat în vîrstă, în jurul a 75-80 de ani):-„A venit poliția, însă nu vă temeți, așa a fost și-n trecut (mi-a trecut prin minte faptul că vorbește de comunism; perii albi erau o dovadă bună). Voi trebuie să le arătați actele și nu veți păți nimic. Se face doar un control, iar voi trebuie să arătați actele.“ Bătrînul zîmbea, însă nu putea deloc să-mi ascundă frica ce-o avea. Prin zîmbetul lui încerca doar să nu creeze o stare de panică.

... După anunțul bătrînului, mă uit în colțul din stînga amvonului. Văd că intră pe ușa din colț doi polițiști ce îmbrăcau uniformă nazistă. Cînd văd că cei doi polițiști intră în Adunare, încep și eu a mă întreba, însă fără a fi agitat:-„Eu nu port deloc actele la mine, cum să le dau actele la control? Le voi spune că am actele acasă, mi le-a făcut tata recent. Am și mutația făcută. Stai, dacă au expirat cele trei luni? Nu, nu are cum, pentru că mi-a făcut tata recent actele. În fond, ce mi se poate întîmpla? Le plătesc o amendă lor, doar acasă e foarte aproape și actele sunt la tata.“

...După toate gîndurile acestea, mi se pune în față un bagaj mare și mi se spune:-„Trebuie să te uiți în bagajul acesta. Tot ce vezi că îți aparține, orice lucru vezi că-i al tău, îl pui deoparte.” Încep a cotrobăi printre lucruri. Din prima zăresc acolo borseta mea (exact cum e ea în realitate, chiar și din punctul de vedere al mărimii, culorii; o folosesc atunci cînd călătoresc...pentru a-mi pune lucrurile necesare pentru propria igienă) și o pun deoparte. Pentru a-mi fi mai ușoară căutarea, întorc bagajul cu gura în jos și încep a răsturna toate lucrurile din el. Printre lucrurile de acolo (o grămadă de lucruri pentru fardat, rujat, creme, jucarii pentru copii, de plastic și cu biluțe mici în interior; jucării pentru cei mici de tot, special fabricate pentru a zăngăni) găsesc o baterie verde, fix ca cea pe care o cumpăr eu în realitate. Pun deoparte bateria. :-„Mai insistă în căutări, nu te opri! Poate găsești actele... îmi spune o voce.“ Continuu a căuta, însă nu mai găsesc nimic altceva care să fie un obiect personal. Pun bateria în borsetă și spun că doar atît am găsit printre lucrurile puse în față. Bagajul meu era foarte ușor. Lucrurile din acel bagaj mare erau ale tuturor celor prezenți în acea Adunare.

...După aceasta, ridic privirile. Mulți din cei care umpluseră sala nu mai erau prezenți. Nici ruda mea îmbracată cît se poate de lumesc. Între cei rămași și mine apăruse un gărduleț de lemn, frumos lucrat, finisat. Se putea vedea dincolo de el. Era și un culoar prin care și ei și eu puteam trece într-o parte sau alta. Eu eram singur în partea din spate, în despărțitura nou creată. Cei din fața mea se înghesuiau unul în altul, exact cum oile reacționează cînd simt un pericol...(se îngrămădesc unele în altele). Respectivii oameni își spuneau unii altora, cu un zîmbet la fel ca al pastorului în momentul anunțului oficial cum că a venit poliția pentru control. Zîmbetul lor nu ascundea deloc îngrijorarea mare din interiorul lor. Rosteau printre ei niște cuvinte:-„Am acte aici, nu locuiesc ilegal. Totul e legal. N-are ce să-mi facă!“ Expresia fețelor de acolo arăta disperare. Exact ca atunci cînd cineva aștepta moartea după ce sentința a fost dată. După această sentință se așteaptă o izbăvire. Cei de acolo o așteptau prin documentele deținute.

…În fața mea, dincolo de gard, pe ultimul rînd din acea sală (primul rînd din fața mea, de dincolo de gardul ce ne delimita destul de transparent), observ o fată în jurul vîrstei de 25-30 de ani. Avea o deficiență în vorbire. A rostit niște cuvinte. Ceea ce țin eu minte e că le-a rostit spre slava Domnului, chiar dacă s-a chinuit un pic să le rostească. Avea un defect în vorbire, asta neîmiedicînd-o să-I dea slavă Domnului. Această fată era între două femei mai în vîrstă. Una dintre acele femei cu siguranță era cea care avea grijă de fată pentru că i-a spus celeilalte:-“Ce spui, arată bine, nu? I-am dat apă, mîncare; am avut grijă de ea.”

… Singurii care eram liniștiți, deloc panicați, din acea sală…eram doar eu și fata cu defect în vorbire. Nimeni nu vroia să treacă în perimetrul unde eram eu, deși vedeau că-s foarte liniștit, fără nici un pic de frică.

… În tot timpul acesta, nimeni nu m-a băgat în seamă, nici măcar cînd era vizibil că făceam curățenie cu mătura . Odată ce m-am așezat pe scaunul din rîndul fraților, nu m-am mai dezlipit de acel loc. Am tăcut mai mereu, fără a deranja pe nimeni sau a intra în vorbă neîntrebat.

… Mă trezesc duminică dimineața…

Înainte de a scrie prima dată visul, m-am rugat Domnului să mă ajute să scriu visul exact așa cum a fost și să-mi descopere ce vrea să însemne totul. Eu m-am născut într-o familie de pocăiți, dus la binecuvîntare. Mai tîrziu, la liceu, am intrat într-un anturaj destul de necreștin. În vacanța de după primul an de facultate, în timp ce eram cu o parte din anturajul meu, Domnul mi-a trasat o linie în calea drumului meu păcătos. Au urmat cinci ani de suferință, prin spitale, policlinici și acasă. Am chinuit mult, însă totul a fost spre întoarcerea mea la Domnul. Îi mulțumesc și-I dau slavă pentru că nu m-a lăsat să-mi continuu parcursul meu păcătos. După acești cinci ani de chinuri, am luat botezul prin mila și îndurarea Lui. De aici reiese începutul visului. Pereții din Adunare, foarte clar reprezintă starea fraților și cea a surorilor din biserica zilelor noastre. Ruda apropiată reprezintă chipul veacului acestuia ce a intrat în biserică și nu a deranjat pe nimeni. Corul acela ce nu avea nimic spiritual decît muzică profesionistă---reprezintă pe ce se axează muzica din biserica de azi: în primul rînd se urmărește profesionalismul, planul spiritual fiind lăsat pe locul secund. Mirele și mireasa tip păpuși, reprezintă o biserică a Domnului (Mireasa) ce așteaptă la nuntă Mirele într-un mod foarte artificial și superficial. Nimic viu, nimic natural, numai superficialitate. Bătrînul reprezintă bătrînii Adunării ce au adormit în neveghere, crezînd că merg într-o direcție bună. Polițiștii naziști și amenda reprezintă prigoana. Bagajul mare de obiecte arată care sunt lucrurile purtate zilnic de cei din biserica zilelor noastre. Obiectele cosmetice ne arată ce se urmărește în biserica zilelor noastre:- exteriorul trebuie să arate excepțional, interiorul fiind lăsat undeva pe un plan mai secundar. Jucăriile zăngănitoare pentru copii arată că mulți „zăngăne“ pentru niște fleacuri, lucruri copilărești. Mulți își pierd dragostea față de ceilalți pentru lucruri minore :1 Corinteni 13: 1

„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”

Ceea ce vrea Domnul să adunăm în bagajul nostru, cel al frumuseții, e împletitura dintre credință (bateria) și dragoste. Doar prin credință avem biruință. Restul de înfrumusețări exterioare sunt inutile. Estetica plăcută Domnului e înaintarea prin credință, purtînd în noi multă dragoste.

Toți trebuie să fim conștienți că actele noastre sunt Acasă la Tatăl nostru, scrise într-un document central ce se cheamă Cartea Vieții. De va veni cineva să ne întrebe de documentele noastre pe pămînt, de va fi prigoană (amenda) să nu ne temem și nici să nu fie vreo problemă în a o plăti chiar cu prețul vieții. În aceste condiții, Acasă, locul pregătit de Tatăl, va fi foarte aproape.

Fata de pe ultima bancă, cu defect în vorbire, e reprezentată de unele versete din Biblie, rostite de Mîntuitor: Matei 25:

34	Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35	Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;

36	am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”
37	Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?

38	Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39	Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”

40	Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
41	Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

42	Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43	am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.”

44	Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
45	Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”

46	Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

La fel de bine, poate fi ca o mărturie pentru oricare dintre noi. Mulți, cu diferite defecte, dureri și boli, laudă pe Cel Preasfânt și-I mulțumesc necontenit pentru Harul Său, pentru dragostea Sa nemărginită… ...Pe cînd noi, deseori nu ne oprim o clipă pentru a-I mulțumi pentru binecuvîntările ce ne înconjoară, pentru sănătatea din trup, pentru bunătatea Divină...și pentru cîte alte lucruri!!!!?

Visul acesta e la fel de valabil și pentru mine. Se poate prea bine lua și în particular, ori de cîte ori cînt, mă rog și merg la Adunare formal. ..ori de cîte ori răspund celor din jur cu altceva și nu cu dragoste.. ori de cîte ori stîrnesc poftele firii. Mă rog la Domnul să se îndure și să aibă milă de noi; să ne întărească în credință pentru a plăti orice amendă! Dragostea să nu lipsească din noi și să fim conștienți că izbăvirea ne-o dă doar Domnul! Tot El să ne ajute să curățăm locurile deficitare din compartimentele vieții noastre. Bagajul nostru să conțină doar bateria credinței, iar dragostea să fie în noi mereu! Ținta noastră să fie Dumnezeu, căci doar de acolo ne vine biruința… Domnul să ne ajute ca acest vis să fie pentru mine și cei ce vor citi un îndemn la pocăință.. Pînă și sfinții, de-s sfinți, trebuie să se sfințească. Să căutăm scăpare și adăpost la Domnul.. Voi încheia cu cîteva versete:

Matei6:33	Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui
1Corinteni13:13:	Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Iacov 1:27	Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Domnul să ne ajute să fim împlinitori ai Cuvîntului, nu doar ascultători!

Harul și pacea Domnului Isus să fie cu voi toți! Amin! 

[visul unui frate in Domnul Isus]

Matei III - Versetul Zece [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu

Versetul Zece –  “Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.”

                “Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor:” – În Ioan 15, vedem cuvinte similare rostite de Domnul Isus Hristos, mai explicit în versetul 2. Mesajul e destul de clar pentru farisei și saduchei; atât pentru iudei, cât și pentru noi. Mesajul ne zice… Dumnezeu este gata să rupă, să taie legătura aceea înșelătoare, acea falsă temelie, rădăcina lor…. În versetul anterior se explica cum trebuie să aducă roada și să nu se încreadă că, prin faptul că vin din Avraam, Dumnezeu are o obligație față de ei. Acum, Ioan botezătorul le explică rădăcina în care cred ei, precum și faptul că se hrănesc cu nădejdi înșelătoare. Această rădăcină este gata să fie tăiată. E simplă imaginea aceasta pentru iudei. Dumnezeu e gata să taie legătura lor până la rădăcină. S-a explicat că Dumnezeu n-are nevoie de ei, iar făgăduințele Lui față de Avraam nu-L face obligat să le împlinească prin cei ce nu vor. Ioan le explică simplu și direct: Dumnezeu nu te duce forțat în rai; nu te duce dacă tu nu vrei și nu trăiești. Ești gata să fii tăiat dacă nu vrei să aduci rod, fapte, pocăință; dacă nu vrei să duci o viață nouă cu Dumnezeu. Această imagine le exprimă cu câtă teamă, seriozitate, fără preget și fără ezitare ar trebui să reacționeze la ceea ce le spune Dumnezeu prin Ioan. Acest mesaj le explică să nu disprețuiască Harul Lui Dumnezeu, să se pocăiască, fiindcă acum trebuie; nu mâine, nici poimâine. Dumnezeu vrea ca ei să trăiască cu El acum, în fiecare clipă; să trăiască în prezent, nu în viitor, dar nici în trecut, în ce a fost; în nădejdi din trecut. Ei trebuie să înceapă schimbarea acum. Trebuie acum să trăiască cu Dumnezeu. Acum este timpul să aducă rod, acum este șansa lor, Harul Lui Dumnezeu. Dacă disprețuiesc Harul, atunci sunt gata să fie tăiați, iar legătura să fie ruptă, după cum vedem în Zaharia 11:10,14. Trebuie să luăm asupra noastră și să vedem cât de cutremurătoare sunt cuvintele acestea, cum trebuie să pătrundă în noi, să ne motivăm și să ne grăbim chiar acum pentru a face o schimbare înspre mai bine, înspre Dumnezeu. Trebuie neapărat trezire; trebuie neapărat să nu ezităm în a ne apropia de Domnul Isus!

                deci, orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.” –  Concluzia finală este clară: Dumnezeu este fără părtinire. Când zice “orice pom”, adică orice om… fie că este descedent al lui Avraam, fie că Israel are atâta istorie… fie ce o fi, Dumnezeu e gata să taie pe cine nu vrea să aducă roadă… și-l va arunca în foc, prin Dreptatea Sa. Acest mesaj trebuie să fie pe cât de clar pentru evrei, pe atât și pentru noi. La fel ca și ei, noi nu avem nici o scuză și trebuie să profităm de Harul Lui Dumnezeu; să profităm de Calea Pocăinței, Calea Lui Isus. Nimeni nu este scutit. Nimeni nu va merge în Ceruri dacă nu se pocăiește, dacă nu aduce rod bun, dacă nu trăiește o viață nouă, cu fapte bune, cu roade bune. Atunci când aducem roade în Domnul Isus Hristos, Tatăl este Proslăvit. Dar dacă nu aducem, soarta aleasă, cea de nepăsare, nesimțire și împietrire, e una simplă: focul veșnic. Haideți să fim pomul din Psalmul 1, să fim un pom al vieții, un pom din care dăruim viață în jur; din care avem rod sănătos, proaspăt, pentru Tatăl, în Domnul Isus Hristos. Dacă nu, ne condamnăm singuri la despărțirea de EL, din cauza păcatului, a nepăsării și putrezirii, pe care o lăsăm să ne copleșească. De aceea, haideți să nu disprețuim Harul Lui, așa încât să nu fim tăiați și aruncați în foc!

Matei III - Versetul Noua [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu

Versetul Nouă – “Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!' Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.”

                “Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă” – Dumnezeu a descoperit clar cum fariseii erau gata să pună o barieră, o împietrire, o nădejde înșelătoare ca să scape de Adevăr, să scape de ce le cere lor cu Adevărat Dumnezeu. Am văzut că de multe ori sunt ca un fariseu, ca din aceia fățarnici din Biblie… Mă grăbesc în a crede că pot să zic, să dăruiesc nădejdi false sufletului meu, prin a zice în mine că totul e bine, că nu-i mare rău, din felurite motive. Este o vorbă, pe care nu mi-o amintesc cu exactitate, însă voi încerca s-o redau aproximativ…Ea sună cam așa: “repetând prin cuvinte ce crezi, nu face neapărat să devină adevărat ceea ce zici“… La fel e și cu noi. De multe ori… repetăm cuvinte de comfort, doar să scăpăm de una sau alta. Apoi, ne trezim cu întrebări de tipul: „de ce?“ Ne repetăm prin cuvinte ce ne dăruiesc nădejdi înșelătoare, iar faptul că zicem un lucru, nu ne va ajuta cu nimic dacă nu e bazat după Cuvântul Său.  Ce folos să zicem în noi înșine și să credem că putem zice despre Dumnezeu că înțelege. Dumnezeu îngăduie și, până la urmă, ne trezim numai cu suferințe, fie fizice, fie spirituale. Asta numai datorită faptului că ne-am hrănit cu “nadejdi înșelătoare”, cum zice în Ieremia. În unele traduceri, ni se spune să nu ne gândim să zicem la alții, iar  în altele: să nu presupuneți că puteți zice la alții… Până la urmă, se subînțelege, nu este doar a zice în tine însuți, ci e vorba să transmiți cuvinte care dau comfort, care dau nădejdi false și, de multe ori noi, ne hrănim unul pe altul cu astfel de cuvinte, ca o scuză înaintea Lui. E o realitate că nepăsarea noastră, comfortul nostru se transmit, iar asta se vede în jurul nostru, când facem scuze să gâdilăm, să lingușim, să dăruim comfort, nicidecum  o realitate spre Adevăr. Cel mai important, să realizăm simplu: cu blândețe să sădim Cuvântul Său, să  avem trezire, să nu ne hrănim cu nădejdi înșelătoare, ci să trăim după cum este scris, după Adevăr.

“,Avem ca tată pe Avraam!'” – În Ioan 8:33,39-40,53 și în Fapte 13:26 vedem cât de obsedați erau evreii de Avraam. Un slujitor de-al Lui Dumnezeu zicea că pentru evrei era perina lor față de orice comfort. Vom vedea în multe exemple că Avraam era ca un idol pentru ei. Este foarte bine să ai un exemplu, să înveți și să-l respecți, dar ei credeau, orice ar fi, că Dumnezeu are o prioritate față de ei. În unele traduceri se spune că ei ziceau că-s sămânța lui Avraam, că ei vin din Avraam.  Ziceau asta pentru că se încredeau în făgăduințele Lui Dumnezeu. Ce mare înșelătorie aveau evreii, crezând că Dumnezeu va împlini tot ce a promis seminței lui Avraam, prin faptul că a promis și Cuvântul Său e Da și Amin, iar tot ce zice El se împlinește cu credincioșie. Așa înțelegeau ei și aveau într-un fel dreptate, dar nu înțelegeau că Dumnezeu n-are nici o datorie față de nimeni și nimic. Întrebarea e foarte simplă: ne ascundem sub anumite promisiuni, făgăduințe pentru că-L „avem” pe Domnul Isus. Ne zicem: avem pe Tată pe Domnul Isus, suntem copiii Lui, sămânța Lui și așa ne înșelăm. De ce? Fiindcă ne ascundem de Adevăr și nu trăim Adevărul Lui Dumnezeu. Putem să zicem cât vrem: avem pe Domnul Isus. Degeaba, daca nu se și vede lucrul acesta. Pavel ne spune  în Romani (și în alte locuri) că fiii  lui Avraam sunt cei ce au credință, cei tăiați împrejur la inimă… la fel, copiii Lui Dumnezeu sunt cei călăuziți, conduși de Duhul Lui Dumnezeu, care trăiesc în Lumină, în sfințire, în Dragoste, în Tot ce este Bun, în Domnul Isus, în Tatăl. E foarte simplu și trebuie să realizăm acest lucru: putem zice că-L avem pe Domnul Isus, iar acest lucru să nu se vadă prin viața noastră. La fel și evreii ziceau că-l au pe Avraam, dar nu aveau credința, nici faptele lui Avraam și nici neprihănirea lui. Sper ca și noi să nu ne facem perine unde să dormim spiritual, ci să fim gata și treji în Adevărul Lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute la acest lucru!

                “Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” – Unii zic că pietrele ar putea fi niște neamuri, care să se boteze, astfel pietrele semnificând că sunt neamurile. Alții zic că Dumnezeu poate chiar din pietre să facă fii ai lui Avraam. Dar ce este cert despre mesajul Lui Dumnezeu, prin Ioan botezătorul, este unul simplu: Dumnezeu este Atotputernic, Nemărginit și El poate să facă ce vrea. Mai mult de atât, Ioan clarifică Harul Lui Dumnezeu, Darul Nemeritat, adică… ei nu meritau nimic, Dumnezeu nu datora nimănui nimic. Acest mesaj este unul simplu, chiar dacă ei erau și se credeau fii ai lui Avraam, Dumnezeu n-are nevoie de ei. Iarăși Ioan nu i-a cruțat de Adevărul Lui Dumnezeu și, simplu, a descris lucruri așa de profunde. Totuși, când stau și mă gândesc… e foarte ușor să mă găsesc în situația aceasta…. Dumnezeu chiar poate să scoată copii de-ai Săi, copii care să fie cu adevărat copiii Lui, să-L reprezinte, să trăiască mai sfânt, cu mai multe credință și Dragoste.  Trebuie să realizăm ce mare e Harul Lui Dumnezeu pentru noi și că Dumnezeu n-are nici o datorie față de noi. Dacă noi nu vrem, dacă nu încercăm, El niciodată nu ne va forța, ci va găsi pe cineva pe care să-l aleagă. Dumnezeu e Prea Mare, Preaînalt ca să aibă nevoie de noi, dar, în Dragostea Sa, ne dă Harul să fim ceva nespus de minunat și frumos, însă… Dumnezeu n-are nici o obligație față de nimeni. Acest adevăr ar trebui să-l recunoaștem și să prețuim Harul Său, pe Domnul Isus… și viața pe care ne-a dat-o, s-o trăim în Dragoste, Sfințire, Pace și în Tot ce este Bun. În versetul anterior explicam soluția, ce lipsește. Vedem că iarăși Dumnezeu a dat o motivație să facem ce trebuie, ce așteaptă El de la noi. Totuși, sper ca fiecare din noi să realizeze cât de mare e Harul Său și să prețuim acest Dar, în așa fel să facem după cuvintele lui Pavel: “harul să nu fie în zadar”, sau… la sfârșit să putem zice: “harul n-a fost zadarnic” pentru noi. Domnul Isus să ne ajute!

Matei III - Versetul Opt [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu

Versetul Opt –  “Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.” – Ioan botezătorul nu era așa de strict precum părea. El a zis Adevărul pe față și fără părtinire. Dacă Ioan botezătorul ar fi zis doar unde au greșelile și ce anume fac greșit, atunci se putea zice că nu este un slujitor de-al Lui Dumnezeu, însă Domnul prin el și-a făcut lucrarea. Dumnezeu, prin Ioan botezătorul,  a zis Adevărul întreg. Ioan botezătorul nu s-a oprit doar la a arăta unde și cum greșeau acei oameni, ci a mers mai departe, zicându-le ce și cum trebuie să facă; le-a zis ce le lipsește. Căutam să mă adâncesc în acest verset, să văd ce i-a sfătuit Ioan botezătorul pe farisei și saduchei să facă…. Ca de obicei, m-am dus la John Gill, un baptist  îngust, care s-a născut la sfârșitul anilor 1600, mai exact în 1697. Nu știu prea multe despre el, dar aproape întotdeauna resursele și comentariile lui m-au ajutat și m-au lămurit. El mi-a arătat de versetul din Fapte 26:10, “să facă fapte vrednice de pocăința lor”, aici zice roade și acum înțelegem, prin versetul din Fapte 26:10, că roadele sunt faptele. E interesant, veneau la Ioan botezătorul, crezând ca o să se boteze, arătând că ei și-au îngropat viața lor veche și s-au întors la Dumnezeu, adica s-au pocăit. Cu toate acestea, viața și faptele lor dovedeau chiar contrariul a ceea ce doreau ei să exprime și să mărturisească prin botezul în apă.

                Deci, la fel ca și ceea ce Ioan botezătorul vorbea fariseilor, ne vorbește și nouă Domnul prin el. Degeaba încercăm să mărturisim pocăința noastră, pe când faptele noastre și modul nostru de viață dovedesc contrariul. Ei încercau să se boteze și să mărturisească unui cuget curat că lăuntrul lor era curat, curățit. Răul din ei a murit și binele a ieșit la suprafață, s-a născut în ei. Dar asta era opusul a ceea ce mărturiseau faptele, viața și modul lor de trai. Cred că și pe noi Domnul Dumnezeu ne întreabă ce roade scoatem ca “pom” spiritual, ce fapte scoatem din interiorul nostru. Cred că Dumnezeu ne îndeamnă și în aceste vreme să facem roade, fapte vrednice de pocăința noastră. Să înțelegem, în alte traduceri “faceți dar roade vrednice să întâlnească pocăința voastră”, sau din Fapte… “să facă fapte să întâlnească pocăința lor”… Cred că unitatea aceasta, completarea aceasta trebuie să fie în viața noastră… am crezut, a adus rod pocăința noastră, iar rodul pocăinței este trăirea, o nouă viață. Îndemnul acesta trebuie să fie viu și lucrător pentru noi, trebuie să se împlinească, trebuie să ia ființă în viața noastră; cuvintele acestea să răsune în ființa noastră. Cuvântul să ne trezească și-n viața noastră să avem rodul Sămânței Dumnezeiești, astfel vom avea fapte, roade unite, completate cu pocăința sinceră, arzătoare a Dragostei. Acesta este îndemnul Lui Dumnezeu. Dacă am zis că ne-am pocăit, mărturisim că suntem o faptură nouă, un copil de Dumnezeu și trebuie să aveam acea completare, împlinire prin fapte, prin roadele neprihănirii; să fim, de pildă, ca Pomul Vieții, pentru ca cei din lume să-L guste pe Isus Hristos. Fie ca Domnul Isus Hristos să locuiască pe deplin în noi și să ia ființă în noi, în viața noastră! Domnul Isus să ne ajute și să Se îndure!

Matei III - Versetul Sapte [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu

Versetul Șapte – Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?

                “Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui” –  Fariseii și saducheii vedeau botezul ca pe un ritual rece. Au făcut botezul ca o fațadă. Noroadele își mărturiseau păcatele, greșelile și recunoașteau cine sunt ei… dar vedem că fariseii și saducheii au venit să facă botezul fără sinceritate. Ei veneau direct să fie botezați. N-aveau credință încât să producă rodul credinței, și anume pocăința. Aceasta este orbirea spirituală… Credința vine în urma auzirii Cuvântului Lui Cristos, ne spune Biblia. După aceea, vedem în 1 Ioan 1:10: “Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi.”. Vedem  că și Domnul Isus avea niște discuții cu fariseii și preoții… Domnul Isus zicea că ei sunt orbi. De ce? Fiindcă ei n-au crezut în ce a zis Domnul Isus, deoarece Cuvintele Lui n-au pătruns în inima lor împietrită… ca să se trezească la Adevăr. Adevărul ne dă eliberare, trezire, ne deschide ochii ca să vedem unde am greșit, unde avem nevoie de vindecare, de ce trebuie să ne lăsăm, cum să ne schimbăm și ce trebuie să devenim. În capitolul 8 din Evanghelia lui Ioan, Domnul Isus explică de ce fariseii, saducheii, iudeii… nu pot să fie mântuiți. În versetul 37 ne zice despre cum Cuvântul nu pătrunde în ei, și prin faptul acesta vedem că ei nu primesc Cuvântul: din cauza împietririi lor - de aceea n-au ajuns să creadă și să-și vadă greșelile…  În Ioan 9, vedem că Domnul Isus îi numește orbi prin faptul că ei zic că văd și totuși nu văd păcatele lor, nu văd Adevărul Lui Dumnezeu, nu credeau Cuvintele Domnului Isus, nu primeau Cuvintele Lui…  Cred că așa se întâmplă în majoritatea cazurilor celor ce sunt pierduți și se pierd… fiindcă nu primesc Cuvântul Său, nu cred în Cuvântul Său și nu se lasă prelucrați de Cuvânt, în așa fel încât să aducă rodul pocăinței din credința lor. E interesant: fariseii s-au împietrit fiindcă au avut o credință de comfort, o credință limitată. Au făcut un dumnezeu de comfort, în așa fel n-au mai cunoscut Cuvântul Lui Dumnezeu, pe Domnul Isus. De multe ori și noi ne împietrim și ducem lipsă de lepădare de sine, smerenie, de a primi Cuvântul așa cum e, de a crede în Cuvânt și de a produce acea pocăință sfântă și pură.

                M-am gândit să mă pun în situația lor și, de câte ori încerc să fac ceva, fără să realizez că e o fațadă- e ceva rece, lipsit de Dragoste, sinceritate, credință și pocăință. M-am regăsit în fariseii aceștia, pentru că de multe ori mărturisesc un lucru și lăuntrul meu e total diferit. Ei au venit să mărturisească pocăința… cum au murit față de lume. Atâtea minciuni sunt în noi prin faptul că nu vrem să recunoaștem păcatele noastre, pe care noi le-am făcut. minciuna este în noi, orbirea aceea sufletească este a noastră, prin faptul că nu avem Adevărul în noi și nu vrem să-L primim ca să vedem greșelile noastre, păcatele noastre de care trebuie să ne pocăim! Cred că trebuie să învățăm să nu fim ca fățarnicii din Biblie, ci să învățăm să ne cercetetăm înaintea Lui Dumnezeu pentru a vedea Adevărul Său; să primim Cuvântul fără părtinire, cu lepădare de sine, ca să ne pocăim. E cel mai grav lucru această împietrire, cum ar fi să zici că n-ai păcate sau greșeli… Dacă mă cercetez în fiecare clipă, găsesc o nouă greșeală, un nou defect, o nouă slăbiciune, atunci când privesc spre El și mă văd pe mine… Ăsta e Adevărul Lui Dumnezeu, asta e pocăința noastră, care trebuie să se înnoiască; îngroparea și învierea noastră în Domnul Isus. E așa de periculos să ajungem pierduți prin faptul că nu recunoaștem greșelile noastre, că ne grăbim să facem voia Lui Dumnezeu, fără pocăință, fără credință, fără acceptarea Cuvântului Său. Să împlimim Cuvântul Său cu Dragoste fierbinte, pocăință, credință; să fie o faptă arzătoare a Domnului Isus, care locuiește și trăiește prin noi. Dacă nu facem așa, avem un mare risc să ne pierdem. Domnul să Se îndure!

                “le-a zis: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” –  Ioan botezătorul a dat pe față cine sunt acest oameni de genul acesta. Sunt oameni născuți din șerpi; născuți din șarpele cel mare și vechi, diavolul, satana; …din cel rău și sursa a tot ce este rău. Vedem că, cei care au Adevărul în ei sunt născuți din Dumnezeu, bazându-ne pe Sfânta Epistolă a lui Ioan, Apostolul. Tot așa, vedem că cei care nu-s născuți din Dumnezeu, au minciuna în ei, neadevărul. Domnul Isus ne zice în Evanghelia lui Ioan că tatăl minciunii este diavolul, satana; iar fiii lui sunt cei care mint, iudeii, fariseii, saducheii. E interesant dacă privim și învățăm de la acest lucru. Așa putem  fi numiți și noi. Sunt chiar mulți dintre “creștini” care nu trăiesc după Adevăr și nu acceptă Adevărul-- Isus Hristos din Nazaretul Galileii, născut în Betleem; Isus care este Domnul, Cuvântul Întrupat, Dumnezeu. Dacă nu-L primim pe Domnul Isus, Cuvântul și nu acceptăm Adevărul, care ne arată greșelile, ceea ce trebuie să facem și ceea ce nu trebuie să facem; de ce anume să ne lăsăm, unde și când să ne pocăim. Dacă nu primim Adevărul, putem fi numiți pui de năpârci. Fiindcă n-am primit Adevărul, Cuvintele Lui Dumnezeu și nu credem în El, nu dorim să ne trezim la Adevăr, să simțim cât de dureros e păcatul pentru sufletele noastre, nu vrem să vedem defectele noastre, ci trăim o iluzie, o moarte spirituală, un cancer sufletesc, care nu se vede până nu este facută examinarea, cercetarea profundă în Dumnezeu, Domnul Isus, în Cuvânt și în Duhul Sfânt. Ne trebuie o mare trezire la Adevărul Lui Dumnezeu. Putem zice că suntem născuți din Dumnezeu și că avem Adevărul din nou și să găsim noi defecte, greșeli, de care trebuie să ne pocăim? Putem să spunem unde avem nevoie de vindecarea dată de Rănile și Sângele Lui; pe care o dă Dumnezeu, în Domnul Isus, prin Duhul Sfânt? Avem acest Adevăr: născuți din Cuvânt și Adevăr, încât să realizăm cine suntem noi și cine este El?

                Deci, cred că tatăl, adică satana acelor pui de năpârci… i-a orbit și le-a dat o lucrare înșelătoare… i-a învățat să aibă o mântuire falsă, o cale greșită, cea a pierzării… Ei erau învățați să facă așa, iar Ioan botezătorul i-a întrebat profund: cine v-a învățat să fugiți de la Adevăr? Cine v-a învățat că puteți fi mântuiți fără pocăință, fără credință, fără Adevărul Lui Dumnezeu, CuvântuL Său, Domnul Isus? E incredibil de câte ori acel “cine” (despre care întreabă și vorbește Ioan botezătorul) ne învață că în Ceruri putem ajunge cu nepăsare, cu păcate, fără pocăință, fără credință, fără împlinirea aceea în Cuvântul Său, în Domnul Isus. De ce ne lăsăm conduși de iluzia, de orbirea aceea spirituală, crezând că în Ceruri vom putea ajunge cu o credință de comfort, fără rodul pocăinței. De ce credem că putem ajunge în Ceruri cu o pocăință de fațadă, cu fățărnicie, cu prefacere, cu lipsă de Dragoste, fără lepădare de sine? De ce ne înșală cel rău, de ce ne amăgește șarpele cel mare că putem ajunge în Ceruri trăind oricum și având în noi orice păcat… ? El ne înșală fiindcă nu vrem să primim Cuvântul, cu lepădare de sine, fără părtinire; ne înșală fiincă nu vrem să avem Dragostea Adevărată pentru Adevărul Său și nici să credem acest Adevăr, pe Domnul Isus, Cuvântul. De aceea, Domnul Isus Hristos să pună în noi Cuvântul Său, să ne trezească și să fim vii pentru Dumnezeu, Tatăl!