Matei III - Versetul Sase [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu

Versetul Șase  -  “ şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”

“ şi, mărturisindu-şi păcatele,” – Noroadele, grupurile de oameni din tot Israelul au venit și l-au înconjurat pe Ioan botezătorul. Zice: cum putem să fim nepăsători față de un așa mare nor de martori? Norul acesta l-a înconjurat pe Ioan botezătorul și, până la urmă, el n-a fost nepăsător față de acest nor. Norul de noroade a acoperit și erau mii care veneau la Ioan. Ei bine, primul lucru, pe care l-au făcut noroadele ce au venit la Ioan, a fost acela de a-și mărturisi păcatele. Ei ascultau cum Ioan rostea cuvinte așa de profunde ca: “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!”, erau mișcați, iar aceste Cuvinte au pătruns profund în ei; Cuvintele acestea i-au adus la cunoștință, la Adevăr, la Harul Său.

                Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune despre credință că vine în urma auzirii Cuvântului Lui Dumnezeu, iar rodul acesteia este pocăința. Totuși, când Dumnezeu pune în noi Cuvintele Sale, când auzim ce și cum trebuie să facem, ce am făcut greșit, cum să reparăm acea greșeală, ce nu mai trebuie să facem și cum să nu mai facem… când auzim prin Cuvântul Său și când Cuvântul ne trezește, ne arată cum și ce să facem, atunci putem să ne recunoaștem greșelile și defectele noastre, ca mai apoi să ne lăsăm de ele. Dacă nu recunoaștem unde și cum am greșit, nu vom ști de ce să ne lăsăm. Cum poți vindeca ceva atunci când nu știi care-i boala. Cum să vindeci ceva dacă nu recunoști boala, defectul? Vedem că începutul pocăinței pornește cu recunoștința; atunci când ne vorbește Cuvântul că ar trebui să fie așa și noi suntem așa, primim și credem în ce zice Cuvântul, în așa fel… începem să recunoaștem aceste lucruri și, prin credință în Cuvântul Său, pe care-L primim… recunoștem și aducem rodul credinței, pocăința! E foarte simplu, problemele nu se pot rezolva dacă nu recunoști că ele există. N-ai cum să te lași de ce este rău dacă nu recunoști că e rău, iar când avem Cuvântul, care pătrunde adânc în noi, în inima noastră și cercetează orice punct, detaliu din noi, ne arată cum ar trebui să fim și unde avem anumite greșeli și păcate. Atunci trebuie mărturisire; trebuie să recunoaștem că avem aceaste probleme. Abia atunci ne aflăm la începutul pocăinței - din momentul în care începem să recunoaștem. Atunci începe vindecarea, rezolvarea. Altfel, vom vedea că rămânem “orbi” sau morți spiritual. Sper să înțelegem că nu există pocăință fără a recunoaște ce suntem, fără ca să ne recunoaștem greșelile, păcatele, defectele și slăbiciunile noastre. Pocăința începe atunci când noi recunoaștem și apoi ne pregătim, ne lăsăm schimbați de Dumnezeu, de Domnul Isus.

                “erau botezaţi de el în râul Iordan.” – Deci, noroadele erau botezate doar după ce s-au mărturisit; doar după ce au recunoscut păcatele și greșelile lor. După ce au recunoscut cine sunt ei… au fost botezați. E și normal ca, înainte să faci botezul, să te cureți de tot ce era murdar . Botezul vine de la baptizō,  în greacă. Baptizō înseamnă să te scufunzi, să te îngropi în apă, să te curățești, să te scalzi, să te speli… Așadar, ei își mărturiseau păcatele și se botezau. “Icoana aceasta închipuitoare”, imaginea asta exprimă cum ne-am curățit, cum ne-am îngropat și am ieșit noi, curați. În Romani 6:1-14, Coloseni 2:12,3:1-10 și alte versete explică despre lucrarea pe care o face Dumnezeu; de la pocăință până la botez, ni se explică exact ce și cum se întâmplă. În Romani 4-8 ni se explică cum Cuvântul și cunoștința de ce este rău și bine, ce este păcat și ce este Voia Lui Dumnezeu sunt puse în noi. Vedem în 1 Petru 3:21 că botezul este o mărturire a unui cuget curat. Bine, nu ne relatează exact și care botez este, căci în Biblie vedem că sunt mai multe versete, dar vedem că se folosește la botez că-I doar unul singur. Nu o să merg neapărat care botez e sau cum și ce, dar vom relata ce înseamnă a te boteza în apă, fiindcă noroadele erau botezate în apă. Vedem că botezul în apă, botezul lui Ioan botezătorul este numit și descris ca fiind botezul pocăinței. Cred că botezul în apă descrie pocăința. Când te botezi în apă, mărturisești pocăința ta. Imaginea pe care o mărturisești atunci când te botezi în apă este că te-ai îngropat față de lume, de păcat, de ce este rău…și ai ieșit curat, ai înviat în Domnul Isus. Te-ai îngropat în Sângele Domnului Isus și ai înviat ca o faptură nouă, curățită prin Sângele Domnului Isus. Aceasta este imaginea pe care o exprimi, atunci când te-ai botezat în apă. Am clarificat deja despre pocaință [în versetele anterioare] și cred că oricine, care se botează, va exprima, mărturisi pocăința lui. Mărturisește cum a crezut în Cuvântul Lui Cristos și a produs rodul credinței, care este pocăința, o viață nouă, un nou mod de a trăi, o întoarcere de la rău și un nou spre un început Nespus mai Bun. Vedem că cei din Samaria, din Fapte 8, au primit Cuvântul în inima lor, au crezut și acest lucru a adus ca rod pocăința lor. După aceea au fost botezați și, prin botezul în apă, au mărturisit că au fost curățiți prin Sângele Domnului Isus, că au murit față de lume, de viața care și pe noi ne robește. Au fost eliberați în curățirea pe care o dă Sângele Domnului Isus Hristos.

                Mă gândeam acum la botezul meu. Mulți s-au botezat și se vor boteza, însă ce mărturisire oare am dăruit noi Cerurilor, pământului și iadului? Era o mărturisire sinceră, cu credință? Chiar eram îngropați față de lume, față de ce este rău și născuți, înviați în Domnul Isus? Chiar mărturiseam pocăința noastră sau era doar o fațadă? Îmi amintesc că am vrut să iau botezul și a durat așa de mult timp până să pot face botezul în apă. Domnul Isus a îngăduit să trec prin multe zdrobiri, multe încercări și lacrimi. Așa a rânduit El să trec prin mai multe dezamăgiri până să fiu mort față de lumea aceasta, să fiu îngropat și înviat în Sângele Lui, în Domnul Isus. Îmi amintesc de trecut și văd că n-am păstrat acea înnoire în mintea, ființa mea, unde să-mi răstignesc firea mea, eu-l meu. Cu greu este loc pentru El… pentru că nu-mi răstignesc în totalitate eu-l, firea mea și nici nu-l păstrez răstignit. Încă mai trezesc moartea, păcatele, greșelile în ființa mea, în viața mea. Văd că mărturisirea pe care am făcut-o nu o păstrez așa cum ar trebui; nu o adâncesc și nu o dezvolt.  Mi-e rușine unde am ajuns, comparativ cu unde trebuie să fiu. Mi-e rușine de cât de puțin loc îi dedic Lui în viața mea, în ființa mea. Domnul să aibă milă și să realizăm când luăm, când am luat și după ce am luat botezul că am făcut o mărturisire. Această mărturisire trebuie să fie Adevărul legat cu Calea și Viața. Domnul să ne ajute!

Matei III - Versetul Cinci [Studiu/Comentarii]

Matei III - Studiu

Versetul Cinci   -   Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el;

Din Iosua 15:61-62, vedem că în pustie erau cetăți, orașe, sate și, automat, oameni. Însă, Biblia ne arată clar că Ioan botezătorul trăia în pustie, în sălbăticie, nici măcar într-un oraș, sat sau într-o oarecare casă, din vreun ținut locuit. Vedem că modul său de trai era unul cât se poate de simplu, cât mai pustiu față de ce însemna acea lume. Se presupune că Ioan botezătorul era în centru, între Nazaret (Galileea) și Ierusalim. Am căutat să aflu cât mai exact unde făcea botezul Ioan. Ioan era poziționat undeva între Ierusalim și Galilea, pentru că prin acea zonă trece Iordanul. Se poate lua în considerare și faptul că Ioan a ales să fie în centru, lucru ce i-a determinat pe mulți să vină pentru a se boteza.  E interesant și vă fac o invitație la imaginație: toți se strângeau și veneau spre el, ca-ntr-o  ecuație în lanț… Trebuie să analizăm cum se răspândea Adevărul Lui Dumnezeu. Oamenii dornici de a se boteza veneau din depărtări. Cuvântul îi strângea pe oameni aproape. Era ca un cerc și fiecare venea la centrul cercului, la sursă... În acest mod lucra Dumnezeu, ca oamenii să vină la Ioan pentru a se boteza și a se pocăi.

                Deseori, facem compromisuri, facem pași spre lume, spre ce este firesc, crezând și sperând să-i atragem pe oameni la Dumnezeu, la Lumină, în așa fel ca ei să fie pustii față de tot ce este rău. Totuși, Dumnezeu, prin Ioan ne dă o pildă. De multe ori, însăși Biblia ne învață: nu te duce în lume, nu trebuie să faci pași în lume, în fire. Ca ei să vadă ce este bine, nu trebuie să iei o formă lumească pentru a aduce suflete la Lumină. E o concepție prin care se înșală mulți dintre noi, mai ales cei care predică sau care conduc bisericile noastre. Se merge pe direcția compromisurilor, crezând că putem  aduce prin fire oameni la Dumnezeu. Un lucru este destul de clar: ne înșelăm dacă vom crede că oamenii pot fi aduși la Lumină, folosindu-ne de întuneric. Cum întunericul și Lumina nu pot conviețui, la fel de bine întunericul nu-i va veni în ajutor Luminii, ca oamenii să traiască în Ea. Astfel, zicem că Cuvântul n-are Putere în a face ca ei să se întoarcă la Dumnezeu în totalitate. Oare ce zicem când nu mergem  după Cuvânt? Oare nu exclamăm un lucru, exclamând despre  Cuvântul Lui că ar fi insuficient... că duce lipsă de bogății, duce lipsă de Putere ca să-i aducă pe oameni la Dumnezeu? Orice am dori să spunem acum, un lucru e cert: Domnul Isus n-a mers să cerșească la lume prin fire, nu a lingușit și nu a gâdilat firea, ci, de multe ori, sta, se ruga și, dis-de-dimineață, veneau noroadele la El. La fel și cu Ioan... el rămânea în pustie. El rămânea în același mod de viață, predicând același lucru, neschimbat… până la urmă, vedem că Ioan n-a făcut nici un compromis față de nimeni. A făcut totul fără părtinire, cu lepădare de sine. Mesajul lui Ioan era unul foarte puternic. Era atât de clar; el proclama că viața Lui simplă, dar cu Dumnezeu, dăruie mai multă împlinire și bucurie decât a lor. Viața Lui cu Dumnezeu era de ajuns. Nu avea nevoie de nimic altceva, ci doar de Dumnezeu. Nu avea nevoie de alte lucruri firești ca refugii, ci Dumnezeu îi da odihnă și înviorare sufletului său. Ce le zicem noi, în primul rând, celor din jurul nostru; ce proclamăm prin modul nostru de viață? Le zicem noi celor din jur că Dumnezeu, Domnul Isus este Izvorul Vieții? Le zicem noi că doar în El ne săturăm pe deplin, că doar la EL găsim împlinire sau arătăm că mai avem nevoie de  anumite eliberări, refugii... de anumite lucruri firești și nu ne satură cu adevărat Domnul Isus? Ce văd ei la noi? Ne adăpăm în totul de la Duhul Sfânt sau ne mai hrănim cu firea? ...Dacă Dumnezeu, Domnul Isus, Duhul Sfânt e de ajuns pentru oricine ca să fie săturat și împlinit pe deplin, de ce mai facem compromisuri firești ca să-i atragem pe oameni la Dumnezeu? Oare de ce nu învățăm noi cum a lucrat Dumnezeu prin Ioan? De ce nu vedem că lui Ioan nu i-a fost frică să-L proclame pe Dumnezeu ca fiind de ajuns; că Domnul Isus te satură și nu ai nevoie de nimic altceva. Acest mesaj a fost de ajuns ca să-i atragă pe oameni la Dumnezeu. În multe locuri, Biblia ne învață cum să-i aduci pe oameni la Dumnezeu cu adevărat. Trebuie să fii o Lumină... și numai așa poți să-i împaci pe oameni cu Domnul Dumnezeu; numai dacă Domnul Isus trăiește prin tine; numai dacă împlinești Cuvântul. De aceea, n-ai cum prin întuneric să-i aduci pe oameni la Lumină. Pur și simplu n-ai cum să-i aduci prin păcate (sau printr-o trăire în păcate) pe oameni la Dumnezeu. Să învățăm de la Domnul Isus, de la Ioan botezătorul că lumea a fost atrasă la ei pentru că au avut o învățătură sănătoasă și plină de putere. Însă, pentru aceasta, Ioan a fost pustiu de tot ce este lumesc. De aceea, la fel și Domnul Isus lasă ca în viețile noastre să fie pustietate față de lume; ca oamenii să vadă cum e să înlocuiești gunoiul din lumea aceasta cu bogății spirituale; cu bogății în Duhul Sfânt, în Domnul Isus, de la Dumnezeu! Ioan botezătorul și-a ținut locul lui și nu a făcut compromisuri față de nimeni, ci a păstrat Adevărul așa cum este, fără compromisuri față de Dumnezeu. De aceea, trebuie și noi să păstrăm Cuvântul neschimbat, clar, simplu și profund! Domnul să ne ajute să fim fără compromisuri față de Cuvânt. Numai așa putem să avem o Cunună, cu siguranță pregătită de Dumnezeu.

Matei III - Versetul Patru [Studiu/Comentarii]

Matei III – Studiu

Versetul Patru – “Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.”

                Acest verset ne face o introduce asupra modului de viață al lui Ioan Botezătorul: ne arată cum se îmbrăca și cum se hrănea. Toate acestea semnifică viața lui Ioan, modul lui de a fi și de a trăi. Da! Până la urmă, ce mănânci, modul în care mănânci și te îmbraci și orice alt detaliu exprimă cine ești. Ioan, prin mâncarea, îmbrăcămintea și modul lui de trai, dăruia altora simplitate și smerenie sfântă. Până la urmă, orice detaliu, fie îmbrăcămintea, fie hrana sau vorba și oricare alt amănunt descriu ce ești tu și ce a investit Domnul în tine. De exemplu, cine se îmbracă și lucrează ca un electrician este numit electrician; cine este tâmplar și se îmbracă și lucrează ca tâmplar… este tâmplar. Tot așa, cine e pocăit, se îmbracă precum un pocăit [cu haine cuviincioase, simple și smerite, să nu atragă atenția și nici să nu stârnească lucruri neplăcute celor din jur] și se pocăiește în mod constant; de aceea el este numit pocăit. Trăirea lui, îmbrăcămintea, mâncarea, vorbirea și orice alt lucru…toate îl descriu ca fiind pocăit. Dacă modul tău de a trăi înseamnă să te pocăiești, atunci ești pocăit, iar, prin faptul că te pocăiești și accepți Sângele Domnului Isus, atunci ești Sfânt. Pocăința e acceptarea Iertării, Curățirii. De aceea… prin modul tău de a trăi, ce le spui celor din jur, dar mai ales ție?

                “Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea” – Din Zaharia 13:4 și 2 Împărați 1:8 se observă o mare diferență. Diferența dintre Ilie și proorocii descriși în Zaharia e una simplă, și anume, proorocii falși se îmbrăcau doar pentru că tradiția le impunea lucrul acesta. Ilie se îmbrăca așa pentru că acea vestimentație reprezenta modul său de viață. Ceea ce încercau acei prooroci o făceau în spiritual unei tradiții reci, fără Dragoste fierbinte și fără smerenie și simplitate, ci doar din prefăcătorie se îmbrăcau în acel mod. Îmbrăcămintea lui Ilie era un act al smereniei. Se pare că Ilie avea destule bogății sau resurse de a fi îmbrăcat, dar, prin îmbrăcămintea lui, a declarat ceva profund de la Dumnezeu. Îmbrăcămintea lui Ilie era influențată de modul traiului său, nu după o tradiție sau un ritual rece… În același timp, degeaba ne îmbrăcam cât mai cuviincios dacă trăirea noastră nu constă în Dragoste, dacă Domnul Isus nu trăiește prin noi.

                Vedem atâtea exemple în Biblie… oare Ioan Botezătorul a făcut ca acei prooroci falși, sub forma unui ritual sau a tradiției? A dorit el să îmbrace o formă de mândrie, precum că-i proorocul sau slujitorul Lui Dumnezeu? Nicidecum! Ioan Botezătorul era îmbrăcat așa fiindcă traiul lui era de o așa natură, însă, uitați-vă la farisei: ei se îmbrăcau ca să fie lăudați de oameni. Ca să atragem atenția, mulți , chiar dintre noi, arătăm o smerenie de fațadă, o evlavie de formă și, până la urmă, facem asta pentru oameni și nu din Dragoste, cum că trăim cu Adevărat în sfințire. Degeaba consideri că ești evlavios și te îmbraci cuviincios ca să ieși în evidență, înaintea oamenilor… ca să se vadă neprihănirea și sfințirea ta… E mult de zis, dar, pe scurt, vom clarifica un lucru. Domnul Isus a zis: cine-i curat înlăuntru, este curat și în exterior. Ioan botezătorul era îmbrăcat într-un asemenea mod pentru că asa era trăirea lui: smerită și extrem de simplă… El făcea acest lucru din inimă, nicidecum ca o fațadă. El făcea aceasta pentru  a scoate în evidență pe Dumnezeu, Lumina Lui, Domnul Isus, și nu el. Acum, dacă facem o comparație între Ioan și farisei, alături de ei fiind încadrați și saducheii, categoria ultimă nu făcea acest lucru din inimă, ci prin prefăcătorie. Era doar o formă de a atrage atenția și lauda pentru propriile interese. Dacă ne uităm că lăuntrul lor era putrezit, mort și lipsit de Dumnezeu, de Duhul Lui, de Dragostea Lui, e o mare diferență. Pornind de la acestea, ar trebui o cercetare asupra tuturor lucrurilor, pentru a ne întreba de ce și cum le facem; dacă într-adevăr Lumina Lui Dumnezeu este cea care se vede… sau doar eu-l nostru, o smerenie falsă, care exprimă mândrie sunt cele ce predomină. Oare îmbrăcămintea noastră exprimă trăirea noastră sau e o fațadă totală, o prefacere, o minciună care nu exprimă adevarata și reala fațadă a vieții noastre?

                Legat cu Zaharia 13:4, vedem că Dumnezeu a vorbit cu Adevărat, iar Cuvântul Lui nu se întoarce niciodată fără rod, ci El veghează ca totul să Se împlinească cu credincioșie. …m-am pus iarăși în locul lui Ioan, în acele vremuri. Aș vrea să ne supunem unui test de imaginație: fiecare dintre noi să ne imaginăm cum erau acele locuri și vremuri.

Vedem cum, din an în an, moda se schimbă. Vedem cum moda și îmbrăcămintea se schimbă înspre mai rău, încât să fie mai senzuală și să atragă ochii, să stârnească pofte și numai lucruri neplăcute Domnului și pentru cei din jur. Acum, probabil e normal să ziceți: ce legături există între îmbrăcămintea lui Ioan botezătorul, cu ce este în lumea asta și cu modul în care ne îmbrăcăm noi? E simplu. Dacă vom compara ce a zis Domnul, cum că nu vor mai fi prooroci mincinoși, care se vor îmbrăca precum aceia care se foloseau de așa zisul dar, pentru nimic altceva decât de a minți și înșela, urmărind să mulțumească propriile burți sau interesele și comfortul altora. Îmbrăcămintea lui Ioan botezătorul nu numai că era foarte rară și aproape de negăsit, chiar și în acele vremuri, însă era și (lucru ce nu le place multora din zilele noastre) demodată. Oricine din zilele noastre ar zice la fel despre portul lui Ioan botezătorul: neîntâlnit și foarte demodat. Pentru mulți, hainele cuviincoase, simple și smerite nu-s pentru noi și pentru zilele de azi. Vom spune că vor atrage prea multă atenție. Să nu vă gândiți că lucrurile stăteau diferit atunci; erau la fel ca și azi.

Bun, dar Ioan botezătorul a știut Cuvântul Lui Dumnezeu. El a știut că astfel de prooroci nu prea mai erau, dar n-avea de ales. El a înțeles că nu putea să rămână nepăsător față de ce a investit Dumnezeu în persoana lui. A conștientizat că trebuie să aibă un asemenea mod de viață. El a biruit, chiar dacă nu se mai îmbrăca în modul dictat de acele vremuri; chiar dacă era ceva total diferit și trebuia să fie o deosebire pentru alții; chiar dacă risca să ajungă denumit “drac”. Da, ei ziceau că are drac, însă de ce? Era numit așa printr-un simplu motiv; pentru acela că avea un alt mod de a trăi. Trăirea lui era în a face Voia Lui Dumnezeu, și cred că la fel trebuie să fie cu noi. Chiar dacă îi extraordinar de greu și totul ne stă împotrivă, noi trebuie să fim cu adevărat acei creștini care se împotrivesc; un creștin ar trebui să fie cel care stă cu fața împotriva miilor de valuri, împotriva unui tsunami. Ar trebui să stăm împotrivă, chiar dacă totul ne e împotrivă. Trebuie neapărat să stăm împotriva modei și îmbrăcăminții senzuale, care exprimă și stârnește numai lucruri neplăcute, împotriva voinței Lui Dumnezeu. E incredibil cum suntem înșelați de astfel de concepții ce ne vin pe undele modei zilelor noastre. Diferența dintre Ioan botezătorul și Ilie este de aproape 900 de ani, iar această modă era evident trecută; ceva mult depășit. Cu toate acestea, modul lui de a trăi s-a păstrat neschimbat față de cel al lui Ilie; era unul simplu și smerit. Oare noi nu putem să fim la fel? De ce credem că nu putem să ne îmbrăcăm simplu, smerit și cuviincios. Ce scuză avem înaintea Lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu l-a ajutat pe Ioan botezătorul, ne va ajuta și pe noi să trăim, să ne îmbrăcăm cuviincios și smerit, simplu și placut Lui.

                “El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.”   - Din Levitic 11:22 vedem că, după Lege, aveau voie să mănânce anumite feluri de lăcuste. E o lecție interesantă pe care ne-o dă Ioan botezătorul prin viața lui, care ducea lipsă de multe resurse. Chiar și așa, el a reușit să traiască  după Lege, după Cuvânt.

                Biblia ne învață că mierea e sănătoasă pentru trup, pentru inimă și are un gust bun. Totuși, ce vreau să scot în evidență este faptul că, în sărăcia lui, Ioan a reușit să trăiască o viață sănătoasă. Oare noi de câte ori dăm otravă sufletului nostru? De ce ne complicăm cu atât de multe lucruri și ajungem să mâncăm orice prin “fast-food-uri” …sau orice altă mâncare. Cea mai mare problemă, prin care s-ar putea explica multe, e că am ajuns atât de aglomerați cu o grămadă de sarcini ce par inutile. În contrast cu acestea, vedem că Ioan botezătorul a avut o viață simplă, liniștită, pustie față de lume. Mai mult de atât, el s-a hrănit sănătos, necheltuind exagerat pentru a trăi. A trăit pe cât de simplu, pe atât de sănătos. E o lecție foarte bună: să trăim sănătos și simplist, alături de Dumnezeu.

               Faptul că ducea traiul acesta atât de simplu, nu se datora lipsurilor financiare. El putea prea bine să mănânce ce era mai bun pe piață în acele vremuri. El singur a ales modul acesta de viețuire. El a ales să mănânce așa, din motivul că nu a avut nevoie de nimic altceva. El a ales ceea ce era cel mai important. A ales și a dorit să facă Voia Lui Dumnezeu. Ioan botezătorul a ales doar atât cât avea nevoie pentru a înfăptui Voia Lui; n-a vrut nimic în exces. Avem un bun exemplu din partea lui Ioan botezătorul și a Bibliei. E bine și frumos să avem binecuvântări, dar, oare de ce să avem în exces niște binecuvântări de care nu ne vom folosi? Pavel ne zice să ne folosim de lumea asta cum nu ne-am folosi de ea; să ne folosim de o mașină cum nu ne-am folosi, cum nu am avea-o. De multe ori exagerăm în toate și ajungem să ne pierdem total în excesuri cât mai extravagante. Domnul Isus a zis că va fi foarte greu să intre un bogat sau o persoană cu multe avuții în Ceruri. De ce? … Cu cât dispui de mai multe lucruri, cu atât riști să fii posesiv față de ele, născându-se în același timp multe cărări ce te conduc pe o cale greșită. De exemplu… cu cât renunțăm la mai multe lucruri pentru Domnul Isus, cu atât mai puține răscruci vor fi în viața noastră. Este ușor să vină o oportunitate, o ușă nouă, în așa fel încât să lăsăm Calea Singură și Adevărată, pe Domnul Isus. Cu cât deții mai multe lucruri, cu atât vei avea mai multe uși care să-ți deschidă spre drumuri confuze și să-ți fure privirea ce trebuie mereu ațintită spre Domnul Isus. De ce mergem după lucruri ce nu ne sunt de ajutor pe Cale, ci bagaje în plus, menite să ne pună greutăți pe spatele nostru și să ne îngroape în lucruri goale?.. De ce nu învățăm de la Ioan? El a vrut și și-a ales o viață simplă, fiindcă pur și simplu nu avea nevoie de altceva mai mult de atât, încât să facă Voia Lui Dumnezeu și să trăiască pentru El, pentru Domnul Isus; o viață simplă, smerită și doar cu lucruri de folos.  Bine ar fi să ne folosim de lumea aceasta ca și cum nu ne-am folosi de ea, să nu ne lipim de lucruri care nu ne ajută în a face Voia Lui Dumnezeu și a trăi cu El. Dacă vom căuta Voia și Neprihănirea Lui, restul vor veni de la sine, prin credință. De aceea, Ioan botezătorul ne-a dăruit o lecție de a trăi cu Dumnezeu, pe cât de simplu și smerit posibil. Ne-a învățat că nu ne trebuie lucruri extravagante să trăim într-o lume umplută cu lucruri exagerate și murdare. Putem să fim deosebiți față de lumea aceasta!!! Domnul Isus să ne ajute!!!

Matei III - Versetul Trei

Matei III – Studiu

Versetul Trei  - Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările."

                “Ioan acesta este acela” - Ioan înseamnă Harul Lui Dumnezeu, Harul Lui YWHW, Harul Domnului Isus. Deci, chiar însuși numele a fost rânduit de Domnul și a avut un scop. Când oamenii au auzit de Ioan Botezătorul, au înțeles că e vorba de vremurile de Har, de îndurare, de eliberare; au înțeles că aceste lucruri erau vestite de Ioan Botezătorul. Acest verset descrie cine este și ce datorie are Ioan. Vom încerca să mergem în detaliu , pentru a vedea, din acest verset, cine este Ioan. Vom merge în așa mod încât să ne regăsim și noi în el. Din cele pe care le vom vedea, ca fiind făcute de Ioan, sper ca și în noi să fie regăsite, iar, dacă nu se regăsesc, îmi doresc mult ca pe viitor să se regăsească…

                E interesant să privim cum oamenii îl vedeau pe Ioan, atunci când auzeau de numele lui. Nu știu cât de renumit era acel nume, dar semnificația acelui nume a avut un scop. Dacă ne gândim că numele lui dăruia o învățătură, însuși faptul acesta reprezintă o cerere de schimbare pentru fiecare. Un verset din Biblie ne arată că mai mult face un nume bun decât bogății. Cred că a avea un nume bun vine și de la modul cum trăiești și cine ești. M-am gândit cum ar fi ca toți să privească spre cineva care ar avea un astfel de nume… Numele acela reprezenta ce a ales Dumnezeu pentru Ioan. Tot așa este și cu noi. Ei înțelegeau că Dumnezeu avea un plan cu Ioan, dar știau și planul pe care-l avea Dumnezeu cu Ioan.

                Ioan și-a purtat numele (un nume care a fost renumit și a băgat frică chiar și în împărați. Unul din aceștia era Irod. Lucrul acesta a fost posibil pentru că numele lui Ioan era vestit pentru neprihănirea pe care o avea, prin faptul că era un slujitor de-al Lui Dumnezeu). Cu atât mai mult  noi, cei care purtăm un Nume și mai Sfânt; noi, cei care avem o responsabilitate atât de mare, aceea de a purta Numele nostru, de copii ai Lui Dumnezeu. Dacă ne Numim copii ai Lui Dumnezeu, în Domnul Isus, oare cum purtăm Numele Tatălui? Ce văd cei din jur? Văd ei acest Nume, Numele Domnului? Reprezentăm noi acest Nume cu Lumină și Sfințire sau arătăm (chiar reprezentăm) numele pe care-l poartă lumea? E foarte simplu. Ioan și-a purtat numele ales de Dumnezeu, rânduit de Domnul, iar numele acela a fost întărit prin ce era și a făcut el, fiindcă și-a împlinit rostul; destinul ales de Dumnezeu pentru el, pe pământ. Însă, împlinim standardele Numelui nostru de copil de Dumnezeu? Trăim destinul ce poartă acest Nume? Niște întrebări ce ar trebui să ne miște și să ne motiveze. Biblia ne relatează despre două personaje ce au purtat același nume: Ioan Botezătorul și Ioan, apostolul.  Acum sunt mulți numiți “Ioan”, însă puțini sunt cei care și-au împlinit și au trăit acel nume. Totuși, pe vremurile acelea, erau puțini creștini, dar erau creștini adevărați. Referitor la aceasta, putem face o altă comparație. La fel cum sunt mulți “Ioani”, așa sunt și mulți “creștini”, însă puțini poartă Numele de copil de Dumnezeu,; puțini Îl poartă cu Adevărat, în Sfințire, Dreptate, Dragoste și Adevăr; în credință pură, după Cuvânt. Întrebarea e simplă: purtăm Numele Lui sau acest Nume e doar o formă rece, fără Dragoste și simț? Avem un Nume Viu în Domnul Isus Hristos, un Nume pe care-L trăim și reprezintă ceea ce suntem?

                “Acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice” – Am ales aceste cuvinte pentru că-mi zic cum Dumnezeu a proorocit despre Ioan; cum a vestit ce va fi și va face el. Oare nu este pentru fiecare dintre noi o proorocie, o vestire despre ce vom fi și ce vom face? Vedem că Ioan a avut Harul să fie vestit; aproape toți să știe cine și ce va fi. Fraților! Știți care este proorocia noastră, știți care este planul Lui Dumnezeu, ceea ce Domnul Dumnezeu vestește că vom fi și vom face? E Unul Simplu (planul Lui Dumnezeu), iar Proorocia Lui este Domnul Isus Hristos. Tatăl a ales ca noi să fim și să facem ca El. E un Adevăr real. În acest lucru ne regăsim fiecare dintre noi. Domnul Isus ne-a chemat să fim ca El și a ales, a vestit, a rânduit ca să împlinim acele proorocii: noi să fim ca El, noi să fim desăvârșiți în Dragoste, Sfințire, pace, bucurie, răbdare, putere, înțelepciune și multe altele. E minunat ce a rânduit Domnul să fim! E minunat că Dumnezeu a rânduit să luăm Chipul Său în Domnul Isus Hristos, chipul de rob, chipul de slujitor al Dragostei! Da, Domnul a făcut o proorocie specială pentru Ioan Botezătorul, a vestit ce va fi și ce va face el, dar, mai mult, Dumnezeu, prin Duhul Lui Cristos, a vestit ce va fi Ioan Botezătorul pentru alții; ce va face el spre folosul altora, spre binele lor! Acum, să luăm în serios ce a rânduit Dumnezeu pentru noi, să luăm în serios planul Lui cu noi. Planul Lui e Domnul Isus Hristos; ca EL să trăiască prin noi și toți să vadă că Dumnezeu a vestit acest lucru pentru noi, copiii Lui; a vestit ce vom fi și ce vom face. Toți Îl vor vedea pe Domnul Isus Hristos trăind prin noi. Dragostea Domnului Isus se va vedea prin noi. Toți vor vedea că am fost vestiți, rânduiți să fim copii ai Lui!

                "Iată glasul celui ce strigă în pustie:”  -  Ioan a avut un glas, iar glasul lui era procesat de Dumnezeu; glasul lui era înălțat prin Duhul Sfânt. Dumnezeu i-a dat lui Ioan un glas.  La fel ne-a dat și fiecăruia dintre noi, însă glasul acesta trebuie înălțat prin Duhul Sfânt. Când va fi înălțat glasul nostru vom avea autoritate pentru că Puterea Duhului ne dă rodul biruinței. Însă, de multe ori, glasul nostru e altcumva procesat și nu vine întotdeauna prin blândețea Duhului Sfânt. De ce zic asta? Deoarece glasul lui Ioan Botezătorul era cel care-L mărturisea pe Domnul Isus; mărturisea Lumina și Cuvântul Lui Dumnezeu… Cuvântul, care era Dumnezeu. Avem oare un glas în lumea aceasta, care să vină de la Dumnezeu și să-L mărturisească pe Domnul Isus? Ce înalță glasul nostru? Îl înălțăm pe Dumnezeu, pe Domnul Isus cu glasul nostru? E glasul nostru cel al Duhului Sfânt? E un glas blând și plin de puterea Duhului Sfânt? Ioan a îndrăznit pentru că a știut că vorbea de la Dumnezeu, însă de câte ori ne imaginăm că vorbim de la El, despre El și totuși vorbim fără chibzuință, fără blândețe, fără înțelepciune…. Deci, e evident că ducem lipsă de smerenie pentru a fi pregătiți să dăruim Cuvântul Lui; pentru ca glasul nostru să fie înălțat cu îndrăzneală oriunde mergem, fiindcă  doar așa vom reuși să vorbim direct, simplu și cu sinceritate. Cuvântul ne zice despre “cel ce spune adevărul cu inima sinceră”… asta înseamnă că Ioan a avut această îndrăzneală pentru  că nu a vorbit cu părtinire, nu a făcut diferență, nu a lingușit, ci a spus cu autoritate și cu sinceritate Adevărul Lui Dumnezeu. Glasul lui era martor. Dacă ne gândim că Domnul ne-a dat Duhul Sfânt să fim martori până la marginile pământului, oare glasul Duhului Sfânt, care trebuie să răsune prin noi, ne face un martor adevărat al Dragostei Lui Dumnezeu, al Domnului Isus, al Jertfei și Învierii Lui? Lăsăm Duhul Sfânt să ne facă martori credincioși și supuși Tatălui, prin Duhul Sfânt? Răspunsul este în inima fiecăruia dacă cercetăm după Cuvântul Lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să strigăm mărturia Lui Dumnezeu, care este Domnul Isus Hristos. Nu putem să ținem Dragostea în tăcere, pe când El arde în noi. Nu putem să tacem din Dragoste față de alții, când Domnul Isus Hristos trăiește în noi. Dragostea nu ne dă de ales. Nu putem fi nepăsători și să nu mărturisim acea Dragoste care este în noi! Domnul să pună acea Dragoste arzătoare pentru a înălța strigăte, cu glasul Duhului Sfânt, ca să aprindem Dragostea arzătoare tuturor celor din jurul nostru.

                Totuși, cel mai important din toate acestea e să avem un glas, prin Duhul Sfânt, ce vine de la Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos. Trebuie să fim în “pustie”, pustii față de lume, de întuneric, în așa fel, încât să fim bogați în Dumnezeu. Să fii un martor Adevărat de-al Lui Dumnezeu, trebuie să alegi să stai în pustie; să fii pustiu față de tot ce este lumea aceasta…de tot ce este firesc. Nu e normal să pretindem că suntem folosiți de Dumnezeu, că avem success cu Domnul, pe când noi încă nu suntem pustii  față de lume, morți față de păcat și tot ce este spurcat. Numai când vom fi cu adevărat pustii față de lume, atunci vom avea biruință, success și vom avea tot ce este mai bun. Vedem, din Cuvântul Lui Dumnezeu, că toți veneau la Ioan Botezătorul în pustie. Ei au găsit pocăința. La fel va fi, de pildă, și cu noi… toți vor veni în “pustie” față de lume, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Repet: pentru a avea un glas care să poată striga cu îndrăzneală și autoritate, ca să aibă rod prin Duhul Sfânt, în Domnul Isus, trebuie să fii pustiu față de lume, față de tot ce este rău și întuneric; locul să fie pregătit numai pentru El, pentru Isus Hristos!

               

                “Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”  - O traducere mai bună ar arăta așa: iată glasul care plânge sau se înalță plângând. Mă gândeam în sinea mea: de ce  avea Ioan Botezătorul un glas care suspina. Ioan plângea fiindcă striga și înălța cuvintele acestea: “pregătiți Calea Domnului, neteziți-I Cărările.”; el plângea fiindcă cerea pocăință. Doar o pregătire în sfințenie duce la pocăință. Trebuie să dăm la o parte orice piedică, orice mic amănunt firesc, orice lucru care ne fură dreptul nostru de a fi în totalitate ai Lui; dreptul de a merge pe Cale fără piedici. …de aceea ne trebuie o pocăință totală, amănunțită; să nu existe nimic rău în noi și în viețile noastre, nimic care să ne conducă la un pas strâmb pe Calea Îngustă și Sfântă a Domnului Isus. Cum s-a scris în Matei 3:2 despre pocăință, iar a pregăti Calea Domnul începe cu “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”, rezultă că aceste cuvinte sunt legate cu proorocia despre glasul lui Ioan. Ioan ne zicea să pregătim cărările prin pocăință. Am vorbit despre ce înseamnă cu adevărat pocăința în Matei 3, versetul trei. Totuși, aș vrea să realizăm cât de adevărat e că orice lucru firesc este o piedică pe Calea Domnului. Întrebarea se pune în felul următor: cum să dăm la o parte orice piedică și să netezim Calea Lui? Normal, din câte știu… trebuie să dăm toate aceste piedici la stânga și la dreapta. Dacă mutăm toate aceste lucruri firești în fața noastră, acest mod se dovedește a fi doar unul temporar, pentru că în viitor ne vom confrunta cu aceleași probleme, cu aceleași lucruri firești. Tot ceea ce am făcut a fost doar o mutare a piedicii puțin mai înainte, ea rămânând piedică pentru exact momentul următor, când vom înainta un pas. De aceea, singura metodă de a avea o Cale netedă, este să înlăturăm în stânga și-n dreapta toate piedicile, iar noi să mergem înainte! Trebuie să dăm la stânga și la dreapta tot ce este firesc, orice piedică, în așa fel, încât  să ne ațintim privirile spre Domnul Isus Hristos, drept, Sus, înainte. Înlăturând piedicile la stânga și la dreapta, acestea vor rămânea pe loc, nouă fiindu-ne mult mai ușor a ne debarasa de ele, în momentul înaintării pe Cale. Pentru ca a noastră Cale să fie netedă, trebuie alungată toată mizeria, la stânga și la dreapta, astfel să lăsăm tot ce-i rău în spatele nostru, în marea uitării; să privim și să mergem înainte, conștienți că ne îndreptăm spre un Bine Nespus, spre Desăvârșirea noastră, spre Domnul Isus Hristos!

                Domnul să ne ajute ca doar la EL să privim și doar spre EL să mergem; să-I urmăm Pașii Lui Sfinți, care strălucesc în lumea aceasta murdară …care strălucesc pe Calea Luminii!

Matei III - Versetul Doi [comentariu]

Matei III – Lecția

Versetul Doi  - “El zicea: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape."”

Bogăția Harului a început prin Ioan, când a rostit Cuvintele acestea. Vedem că Domnul Isus a rostit aceleași Cuvinte, ba, chiar mai mult, Domnul Isus i-a învățat pe ucenici să propovăduiască Evanghelia prin astfel de Cuvinte. Dumnezeu a investit atâta bogăție și putere în aceste Cuvinte, încât vedem ce rod a avut Evanghelia cu acestea.

                Motivul pentru care a investit Dumnezeu în Cuvintele “pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape”, e unul simplu. Cuvintele acestea sunt începutul Evangheliei; Cuvintele acestea sunt începutul Harului Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos; Cuvintele acestea nasc mântuirea personală în suflet, între fiecare om și Dumnezeu. De aceea versetul acesta este așa de studiat în amănunt de teologii și oamenii Lui Dumnezeu, astfel că, pentru fiecare cuvânt și literă din limba original, se fac analize pentru a descifra deslușit Noul Început pe care L-a făcut Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos.

                Vom reveni la cuvintele acestea, dar să clarificăm contextul. În primul verset (sau în prima lecție) s-a vorbit despre ce vremuri, despre ce împrejurări și ce tip de oameni erau în perioada când a apărut Ioan Botezătorul. Erau vremuri foarte disperate, probabil ca în zilele de azi în Africa sau în unele țări foarte sărace; cam așa era viața în Israel. Însă, era și o  altă problemă. Învățătura și modul în care erau îndoctrinați oamenii acelor vremuri, nu dovedea că ar fi fost pregătiți pentru Mesia, pentru Împărăția Lui Dumnezeu. Ei n-au avut învățători adevărați de sute de ani și s-au pierdut în limitele lor firești. “El zicea”--- ce s-ar întâmpla dacă te pui în locul lui Ioan Botezătorul și începi să rostești astfel de Cuvinte, mai ales că vezi ce este lumea și unde a ajuns ea. Nu-i deloc ușor când toate învățăturile sunt împotriva a ce înveți tu, împotriva a ce propovăduiești tu; când vezi că păcătoșii sunt robiți de patimi și plini de pofte; când în acea lume erau fariseii, saducheii și mulți alții care aveau învățături cu o evlavie, o neprihănire falsă, doar de exterior și totuși atât de greșite; învățături ce nu erau Biblice. Toți aceștia posedau învățături ce nu aveau nici o legătură cu credința; nu aveau nici o învățătură care să cerceteze lăuntrul lor, ci ei erau ca niște lupi îmbrăcați în oi. E și normal, dacă lăuntrul tău e curat, exteriorul se va arăta ca fiind curat, va fi o reflecție. Însă ei se chinuiau cu fapte și legi omenești, care nu erau după Cuvântul Lui Dumnezeu. Cu tot feluri de învățături a trebuit să se confrunte Ioan pentru a pregăti Calea Neprihănirii, Calea Credinței, Calea care este Domnul Isus Hristos.

                La fel e și în zilele de astăzi.  E la fel de greu să împarți Adevărul când nu vezi oameni care să aibă învățături potrivite după Cuvântul Său, unde toți urmăresc propriul lor comfort firesc, toți caută satisfacerea propriilor nevoi, dar, până la urmă, Ioan a biruit, a reușit să-i întoarcă pe mulți la Domnul Isus; a adus Cuvântul Lui Dumnezeu așa cum a voit Domnul; a adus Cuvântul pur, clar, simplu și direct; a adus Cuvântul cu Puterea Harului. Dacă Ioan a reușit să înceapă să vorbească, să rostească Adevărul Lui Dumnezeu, când toți erau pierduți, pe o Cale greșită, asta înseamnă că ne-a dat o pildă ca și noi să putem face asemenea lucruri, prin Harul Lui Dumnezeu, care este în Domnul Isus Hristos. Chiar dacă pare imposibil să ai învățături sănătoase și să trăiești după ele, chiar dacă pare și mai imposibil să împarți învățături sănătoase după Cuvânt, vedem că Ioan a biruit, a propovăduit pocăința, a propovăduit Adevărul direct, simplu și cu Putere, Autoritate de Sus, de la Tatăl, prin Domnul Isus. Noi trebuie să luăm acest exemplu și să vedem cât de importante sunt, în zilele de azi, învățăturile sănătoase.

                “Pocăiți-vă” era primul Cuvânt pe care-l striga, pe care-l înălța în pustie Ioan Botezătorul. A înălțat aceste Cuvinte în pustie; totuși au fost recepționate de noroade însetate după Dumnezeu. Ca să înțelegem ce ar însemna astfel de cuvinte, trebuie să vedem ce fel de oameni erau pe vremurile acelea, ce stil de viață, ce idei și ce principii aveau acești oameni. Dacă privim din perspectiva vameșilor, vedem că ei trăiau în înșelăciune. La fel erau și alți oameni din ierarhiile înalte ale societății. Dacă ne uităm la cei săraci, ei căutau la oameni mântuirea, eliberarea, vindecarea..… Dacă privim la învățătorii legii, vedem că ei învățau doctrine false, lucruri bazate pe fățărnicie, pe prefăcătorie și ritualuri reci, fără Dragoste și fără Duhul Lui Dumnezeu.

               Verbul „a te pocăi” se găsește sub două forme în limba greacă. Celor ce auzeau cuvintele acestea, predicate de Ioan Botezătorul, li se dădeau multe înțelesuri. De multe ori Domnul ne vorbește,  iar modul nostru de a înțelege acel lucru diferă de la o persoană la alta. El zice aceleași lucruri, dar ne vorbește pe limba inimii noastre, adică… toți vedem în parte, și, până la urmă, fiecare vedem în parte. Așa a îngăduit Domnul să vedem ceea ce avem mare nevoie, ce ne lipsește ca să ne ducă spre desăvârșire. De exemplu, pentru vameși înseamnă să se întoarcă de la păcatele în fapte, în băutură, în mită și multe alte lucruri. Pentru farisei, pocăința ar însemna să se întoarcă de la păcatele prefacerii, de la doctrinele greșite, care nu sunt după Cuvântul Lui Dumnezeu. Pocăința înseamnă să faci o întoarcere totală de la gândurile, faptele și viața de dinainte… de la toate lucrurile ce definesc lumea aceasta limitată. Dacă Ioan Botezătorul spunea acestea, era clar că e nevoie de aceste lucrui și, dacă analizăm de câte ori Dumnezeu ne arată că ale Sale Gânduri sunt mult mai înalte decât ale noastre, trebuie să renunțăm la deșertăciunile lumii acesteia. E imposibil să comparăm firea noastră cu Duhul Lui Dumnezeu, gândurile Lui… De aceea trebuie o pocăință, lepădare a eu-lui nostru limitat. Aceasta înseamnă pocăință adevărată, să te întorci la Dumnezeu de la tot ce este rău și tot ce este eu-l tău limitat, firesc, plin de întuneric și răutate. Desigur, în unele domenii trebuie o pocăință mai profundă, adică, în anumite greșeli, slăbiciuni… dar în orice detaliu și în orice punct, pentru ca să ne întoarcem spre Dumnezeu, să fim o ființă desăvârșită în Domnul Isus Hristos.

                Toți așteptau să vină Dumnezeu cu Judecata Lui Divină, să nimicească tot ceea ce este rău, să-i mântuiască pe cei care au fapte bune… ei așteptau, mai degrabă, ca neamurile să fie pedepsite și ei să fie mântuiți. Așteptau ca Împărăția să vină și să Se vadă de toți, iar ei să domnească împreună cu Dumnezeu… însă Împărăția a fost adusă de Dumnezeu pe ascuns. Dumnezeu încă n-a vrut să aducă pedeapsa, judecata, ci să dăruiască mântuire. Toți erau învățați, îndoctrinați, ca, atunci când va veni Mesia, Unsul, Împaratul, cu oștirea Lui, Acesta să aducă Sfârșitul; să vină și să aducă pedeapsa și răsplata. Ei așteptau să vadă Puterea Lui Dumnezeu prin pedeapsă, dar Puterea Lui Dumnezeu constă în Dragoste, în iertare, iar acest lucru înseamnă pocăință! …A te pocăi de acele gânduri și a primi Dragostea Lui --- așa vom avea iertare… fiindcă prin pocăință capeți iertarea, Dragostea Lui. Pocăința șterge învățătura legii și aduce Harul Lui Dumnezeu, Dragostea și un pas al credintei. Pocăința a însemnat o răsturnare a lumii de sus în jos pentru locuitorii acelor vremuri. Pocăința însemna ca acei oameni să-și întoarcă în totalitate gândurile, viața și tot ceea ce erau până atunci. La fel trebuie să fie și la noi. Asta e pocăința adevărată; înseamnă să renunțăm la gândurile noastre limitate și să mergem prin credință, ca să facem Voia Lui Dumnezeu, Nemărginită și Nepătrunsă, prin credința în Domnul Isus Hristos.

            Cel mai greșit lucru pe care-l facem e să-L limităm pe Dumnezeu după limitele și firea noastră. Ce greșit e să avem o credință și impresie înțelătoare, prin care să credem că Dumnezeu e așa de mic ca noi și că noi putem să-L cunoaștem pe deplin! Această cunoștință i-a îngâmfat pe cei din Israel; astfel s-au împietrit într-o impresie falsă, cum că-L cunosc pe El. Cu toate acestea, nu L-au cunoscut pe El, pe Domnul Slavei, pe Dumnezeu. Ei s-au pierdut, crezând că-L cunosc pe El. Adevărul a fost altul: nu au cunoscut că El e Atotputernic, Nemărginit și Nepătruns. De aceea, gândurile noastre, comparativ cu ale Lui, sunt precum Cerul de departe de pamant; tot așa de departe sunt și Gândurile Lui de ale noastre. Nu putem noi, cei limitați, să pretindem că-L cunoaștem pe Dumnezeu în total. Dacă ar fi să cunoaștem totul, n-ar mai fi necesară credința. De aceea, prin credința în Domnul Isus, putem să facem Voia Lui Dumnezeu, care e Nemărginită.

                Pocăința descrisă de Pavel e minunată. Pentru Pavel, pocăința înseamnă a te răstigni în Domnul Isus Hristos. Pocăința e acel proces prin care te răstignești în Domnul Isus față de lume (față de “eu-l” tău firesc și limitat) și să învii ca o făptură nouă; un copil de Dumnezeu. Vedem din Romani 6 și din Galateni 2:20 cum Pavel descrie acea moarte în Domnul Isus Hristos, urmată de acea înviere Divină, Sfântă, în Dragoste, Adevăr și tot ce este Bun și Desăvârșit. E minunat cum zice Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” E minunat ca eu-l tău, tot ce ești tu, tot ce este rău în tine să fie răstignit împreună cu Hristos, apoi să trăiești, să învii ca o faptură nouă, trăind nu ca “eu”, ci Hristos să trăiască în tine… ca Tot ce este Bun și Desăvârșit să trăiască în tine, fără altceva rău. Iar viața pe care o trăiești să fie una prin credință; acea credință care face ca Voia Lui Dumnezeu să fie Nemărginită, Nepătrunsă; care face mai mult decât cerem sau gândim noi… să trăim o viață în Fiul Lui Dumnezeu, în Dragostea Lui, în Nemărginirea Lui. Nu e minunat ca tot ce este rău în tine să moară și în tine să ia viață tot ce este Bun? Asta e ceea ce face credința în Domnul Isus, asta e ceea ce face Domnul Isus dacă-L primesti în totalitate. N-ar fi minunat ca în noi să existe doar Dragoste, Pace, Bucurie, Bunătate, Răbdare și tot ce este Bun? Asta e ceea ce înseamnă pocăință adevărată, asta e ceea ce înseamnă să renunți la eu-l tău și să-L lași pe EL în viața ta, să-L lași să trăiască în tine. Pocăința adevărată e să mori în Domnul Isus Hristos și să învii ca o făptură nouă, ca un copil de Dumnezeu! Numai așa putem să ne atingem de Dumnezeu și El să Se atingă de noi; numai așa putem să ne bucurăm de Nemărginirea Lui; …numai dacă ne pocăim; numai dacă murim în Domnul Isus Hristos, ca să ne naștem din Dumnezeu Tatăl, din Domnul Isus Hristos. Aceasta este pocăința pentru mine.  Aș vrea ca Domnul să ne dea la toți pocăință sinceră și adevărată!

               

Am ajuns la “Împărăția Cerurilor”. Aici se referă la Împărăția Domnului Isus Hristos, a Lui Mesia, a Unsului Lui Dumnezeu, a Împăratului Divin. Mulți credeau, cum deja era descris mai sus, că această Împărăție va veni ca s-o vadă toți și, odată ce va veni această Împărăție, vor fi nimicite toate neamurile. Însă, Împărăția Lui Dumnezeu, Împărăția Domnului Isus Hristos a venit pe vremea aceea cu iertare, curățire, sfințire, cu mântuire. În rugăciunea pe care o face Domnul Isus, El ne învață că “voia Tatălui -e- precum în Ceruri așa și pe pământ”. E clar că această atingere Cerească, Nemărginită nu înseamnă altceva, decât că Domnul Isus va aduce Voia Lui Dumnezeu pe acest pământ. El va aduce o Împărăție în care să răsară Lumina Lui Dumnezeu. Nici Ioan Botezătorul și nici Domnul Isus nu se refereau că Împărăția va veni în așa mod ca s-o vadă toți prin Slavă și Judecată, acoperind tot pământul, ci Împărăția Cerurilor, Împărăția Lui Dumnezeu, peste care Domnea Domnul Isus, este înlăuntrul nostru, în inimile noastre, peste tot pământul, peste oricine crede și se pocăiește.

Această Împărăție este reprezentată de cei care au fost atinși în inimile lor, de cei care s-au pocăit, s-au născut din nou, care au devenit copii de Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos; de aceia care au devenit un popor sfânt pe acest pământ, ca un ambasador Ceresc  al Lui Dumnezeu. Acea Împărăție este Biserica, Trupul Domnului Isus. Împărăția Cerurilor este Lumina Lui Dumnezeu trimisă pe pământ, acea Sfințire; Dragostea Lui Dumnezeu. Împărăția Lui Dumneze este Însuși Domnul Isus Hristos. Oricine se atinge de El și se lasă atins de El, va face parte din acea Împărăție Nepătrunsă.

                Înainte ca să mergem mai departe, trebuie să ne gândim, în primul rând, la ce avem înlăuntrul nostrum: avem o colibă săracă sau o casă cu puține bogății? …avem Împărăția Lui Dumnezeu, unde roada Duhului Sfant n-are sfârșit, unde Dragostea e fără sfârșit, unde curg Izvoarele vieții? …Avem o colibă stricată înlăuntrul nostru sau avem o împărăție, ba, chiar mai mult, nu orice împărăție, ci Împărăția Lui Dumnezeu, cu bogății nesfârșite? Se vede această Împărăție sau ducem mare lipsă de bogățiile Cerești, bogățiile de Sus, bogățiile spirituale în Duhul Sfânt? Văd oamenii această Împărăție? Dar cine e Domn în Împărăția din inimile noastre? E Domnul Isus, Dumnezeu Împărat și Domn peste această Împărăție sau avem o împărăție în care noi înșine suntem domni sau, mai rău, e cel rău domn peste această împărăție? Evident… dacă e Împărăția Lui Dumnezeu, se vor vedea bogățiile Cerești. Acum nu o să merg în detaliu pentru a spune care sunt acele bogății, dar să analizăm cum și ce, dacă avem o Împărăție de Sus, vom merge în Sus, prin Domnul Isus; dacă avem o împărăție unde noi suntem domni, vom sta pe loc și vom avea aceeași soartă – o împărăție în care domnește cel rău. Cel rău are o împărăție de hoții, furând dragostea; e plină de răutate; o împărăție care coboară-n jos, care cade-n groapa veșnică și arde neîncetat.

                Am analizat, în parte, aproape totul și am ajuns acum la următorul amănunt: “căci Împărătia Cerurilor este aproape”. Se zice că nebunul caută la capătul pământului înțelepciunea, dar înțelepciunea pentru cel înțelept este chiar în fața lui. Pavel le spune celor din Atena că Dumnezeu le-a rânduit pe toate, ca oamenii să-L caute. Totuși, El nu este departe de ei, ci este chiar lângă ei. Este aproape… înseamnă că Împărăția Lui Dumnezeu este aproape în timp, adică este în scurt timp, dar înseamnă că este aproape și din punctul de vedere al distanței, nefiind necesar să cauți departe. Aceasta este Făgăduința Lui Dumnezeu, rostită prin Ioan Botezătorul; e o Făgăduință prin care ni se spune fiecăruia că Neprihănirea (care este în Domnul Isus, în Împărăția Lui Dumnezeu) este aproape, ne spune că Împărăția Lui Dumnezeu, a Domnului Isus, nu este departe de noi în timp, dar nici ca distanță. Timpul și distanța nu pat fi separate, ci Domnul Dumnezeu este aproape de oricine, prin Domnul Isus. Făgăduința aceasta S-a împlinit odată cu venirea Domnului Isus. Vedem mai departe botezul Domnului Isus, ca semn că Împărăția Lui Dumnezeu a venit, când Lumina Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a luat ființă într-un porumbel, arătând Unitatea și Legătura dintre Tatăl și Fiul; arată cum Împărăția Cerurilor pătrunde pe pământ, prin Domnul Isus Hristos.

                Da, Împărăția Cerurilor este aproape și trebuie să realizăm cum și cât de aproape e. Zice că Dragostea Lui Dumnezeu acoperă totul. Da, chiar așa, Împărăția Cerurilor este aproape; chiar așa, Împărăția Cerurilor va acoperi totul! Lumina Lui Dumnezeu va îmbrăca pământul acesta murdar, întunericul spurcat al lumii acesteia. Lumina Lui Dumnezeu va acoperi pământul cu sfințire. Vedem că Domnul Isus a acoperit pământul cu Sângele Lui, a acoperit păcatele și pământul cu Sângele Lui, ca preț de curățire, iertare; ca metodă de a acoperi tot ce este rău din lumea aceasta. Da, așa de aproape este Împărăția Cerurilor pentru fiecare din noi, dar trebuie să acceptăm Sângele Lui Isus, trebuie să ne îngropăm în Sângele Lui, să ne îmbrăcăm și să ne acoperim în totalitate cu Sângele Lui… acceptarea aceasta se face prin pocăință. Pocăința este rodul curățirii. Da, așa de aproape era și este Împărăția Cerurilor față de fiecare. Trebuie să realizăm că, pentru a face parte dintr-o Împărăție Veșnică și Nemărginită, trebuie să ne lăsăm acoperiți de Domnul Isus Hristos, să ne îngropăm în El, în Sângele Lui, să avem curățire și naștere, nu din sânge de om, ci din Sânge de Dumnezeu, fiindcă cei ce cred sunt născuți din Dumnezeu, iar rodul credinței este pocăința lor! Domnul să ne ajute întotdeauna să realizăm că Împărăția Lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos este mereu aproape de noi, în timp și în distanță. El este chiar lângă noi și poate fi chiar în noi.  Nouă ne trebuie conexiunea, spălarea! (adică o îngropare totală în Sângele Lui, facută prin rugăciune)

                “Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape!” …am ajuns la final. Acum, când ne uităm, aceste cuvinte ne dau un înțeles și ne pun pe gânduri! Pocăiți-vă, adică pregătiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape. Pentru mine, aceste cuvinte au două înțelesuri. „Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape“ înseamnă: ori te pocăiești și te pregătești pentru Mântuire, ca să ajungi Sus sau, dacă nu te pocăiești, vei rata Împărăția Cerurilor, vei ajunge jos. Va veni judecata, iar tu nu ești pregătit pentru că nu te-ai pocăit! Întrebarea este: în care categorie ești?… ești cel ce s-a pocăit, s-a pregătit pentru a face parte din Împărăția Cerurilor? …sau ești din categoria care nu s-a pocăit încă și, în neglijența ta, duci lipsă de pocăință?.. Duci lipsă de pocăință ca să fii pregătit și să faci parte din Împărăția Cerurilor?

                Este foarte clar, n-ai cum să te apropii de Împărăția Cerurilor dacă n-ai pocăință. N-ai cum să te apropii de Domnul Isus, de Dumnezeu dacă n-ai pocăință. Această propoziție da de înțeles tuturor. Nu aveau de ales dacă doreau cu adevărat Împărăția Cerurilor. Oricine dorea o Împărăție, care este de Nedescris, Minunată și Frumoasă, trebuia să se pregătească pentru ea prin pocăință. Fiecare pas de apropiere începe cu pocăință. N-ai cum să te apropii de Cer fără pocăință; n-ai cum să te apropii de Domnul Isus fără pocăință. Cine crede că e aproape de Dumnezeu și n-are rodul pocăinței, e departe de El. Fiecare avem nevoie de apropiere, de adâncire în Împărăția Lui Dumnezeu; de apropiere și adâncire în Domnul Isus și în Tatăl, Dumnezeu. Ca să ne apropiem de El, trebuie să facem acel pas al credinței, care se numește --- pocăință.

                E timpul ca să ne rugăm; să începem cu rugăciuni sincere de pocăință; să începem să facem pașii credinței în a ne apropia de Domnul Isus, de Dumnezeu și, în așa fel, în noi să nu fie nimic altceva decât Împărăția Lui Nemărginită; în noi să locuiască pe deplin tot ce este Bun și Desăvârșit, nimic altceva decât El. Numai prin pașii credinței în pocăință vom ajunge un bine nespus de frumos și minunat. Domnul să ne ajute și să Se îndure ca să putem face câți mai mulți pași ai credinței și pocăinței!

1 Corinteni 13 - Dragostea

1 Corinteni 13 – Dragostea

Comentariu

1.       Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

                Chiar dacă aș vorbi în toate limbile acestea, chiar dacă aș fi înțeles de tot ce este pe pămînt, de toți oamenii… chiar dacă tot pămîntul și tot ce are suflare m-ar asculta și aș fi fost înțeles de toți oamenii… chiar dacă aș vorbi în limbi cerești, chiar dacă aș fi înțeles de tot ce este mai sus… de toți îngerii, de tot ce este ceresc… chiar dacă Cerurile și pămîntul m-ar înțelege și aș vorbi în toate limbile lor…. Chiar dacă vorbirea mea (cuvintele mele, exprimarea mea) ar fi una cioplită ca să-i lase fără respirație și în tăcere pe toți cei care ascultă…. Chiar dacă aș vorbi și i-aș atrage pe toți cu vorbirea mea, cu cuvintele mele, cu limbile mele….

                Chiar dacă aș avea cea mai blîndă voce, cea mai clară, pură, dulce, puternică… chiar dacă aș avea o voce care să înalțe inimi, să potolească, să dea pace și odihnă… chiar dacă aș avea această voce… chiar dacă aș produce cel mai frumos și de nedescris sunet…. Chiar dacă aș putea să fac sunetul cel mai de folos, cel mai cerut, dorit și necesar… chiar dacă glasul, sunetul meu ar putea să fie folosit în cele mai multe locuri și oriunde, în orice lucru l-aș putea folosi… chiar dacă vocea mea ar valora și ar produce toate bogățiile lumii acesteia… ar produce toate bogățiile din tot ce există…. Ar fi… chiar dacă glasul meu ar fi puternic și cutremurător ca un tunet; să pătrundă în orice inimă cu un fior șocant, îndrăzneț și plin de autoritate, plin de putere… de ar da viață și ar trezi morții……. chiar dacă glasul meu meu ar fi așa de blînd de ar fi cel mai dulce… de ar liniști, mîngîia, ridica, înălța orice inimă, orice ființă… chiar dacă glasul ar fi așa de blînd încît ar potoli orice val, orice furtună, orice război, orice tulburare…

                Totuși, chiar dacă le-aș avea pe toate acestea… ar fi cel mai mare eșec dacă n-aș avea dragoste, aș fi cea mai mare minciună… aș fi un sunet care n-a mai fost, nu este și niciodată nu va fi… o minciună, o iluzie… aș fi sunetul și glasul fără de folos dacă n-aș avea dragostea!

2.       Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința, așa încît să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.

                Chiar dacă aș fi cel mai înțelept om din lume… chiar dacă aș cunoaște toate lucrurile, chiar dacă aș avea cunoștința de tot ce aș putea folosi spre folosul altora… chiar dacă aș avea toată puterea… chiar dacă aș avea toate aceste lucruri… ar fi….

                Chiar dacă aș descoperi toate tainele inimii, chiar dacă aș vindeca sufletele oamenilor… chiar dacă aș descoperi Adevărul de la Dumnezeu și L-aș propovădui la toți… chiar dacă aș descoperi Tot Adevărul Nemărginit, în așa fel să slobozesc pe toți și tot ce există… chiar dacă aș cunoaște toate tainele, chiar dacă aș cunoaște din tot ce a fost, din tot ce este și din tot ce va fi.. chiar dacă aș ști orice punct, orice detaliu din trecut, prezent și viitor… chiar dacă aș folosi toate cunoștințele și aș avea toată credința, legate cu toată cunoștința ca să fac tot ce este mai bun… să fac imposibilul.. chiar dacă aș face cele mai mari minuni, cele mai mari semne, cele mai mari vindecări, biruințe și tot felul de lucruri de nedescris… nemaipomenite, chiar dacă aș avea credință să fac lucruri care nu pot fi imaginate… chiar dacă aș avea credință să biruiesc tot ce este rău… chiar dacă aș avea credință să fac tot ce este bun… chiar dacă aș avea credință să fiu mîntuit și să mîntuiesc pe toți de pe pămînt… chiar dacă… chiar dacă aș avea cunoștința să vindec orice boală, să fac orice mașină, robot… chiar dacă aș avea înțelepciunea să dau viață pentru totdeauna… chiar dacă aș avea înțelepciunea să fac ființe noi…. Chiar dacă aș avea înțelepciunea să fac totul mai ușor… chiar dacă aș avea toată știința ca să știu cum și ce… să înțeleg, să pricep, să cunosc…. Chiar dacă credința mea ar depăși orice limită, orice finit, orice barieră și să fac tot ce este Nemărginit… chiar dacă aș avea toată credința… toată cunoștința, toată știința și chiar dacă aș putea să descopăr toate tainele…. Ar fi cel mai mare eșec și ar fi fără de folos dacă n-aș avea Dragoste….  E fără de folos dacă aș avea totul și n-aș avea Dragoste ca să mă folosesc de toate cu dragoste!

3.       Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic

                Chiar dacă mi-aș dărui toată averea mea ca să nu mai existe sărăcie și nici un om sărac… chiar dacă mi-aș dărui toată hrana mea ca să nu ma existe foamete și lipsă de hrană în toată lumea… chiar dacă aș muri, aș învia, aș muri de zeci, de mii de ori pentru o cauză, pentru cineva, pentru toți… chiar dacă aș căuta folosul altora și niciodată al meu… chiar dacă  orice mădular, orice punct din trupul meu l-aș împărți ca să aibă viață toți cei din jur… chiar dacă m-aș dărui, jertfi cum nimeni n-a mai facut-o… chiar dacă m-aș jertfi pentru cel mai bun motiv și cel mai bun scop….

                Chiar dacă aș face toate aceste lucruri, degeaba le-aș face dacă nu le-aș face cu Dragoste, chiar dacă aș căuta folosul altora și n-aș avea dragoste, ar fi cel mai mare eșec! E fără folos să caut folosul altora dacă n-aș avea Dragoste….

                Chiar dacă aș avea toate, chiar dacă aș putea să fac toate și chiar dacă fac toate: ar fi cum aș trăi și n-aș avea viață… fără simțirea, fără împlinirea, fără a avea Agape în mine: aș fi un mort viu, o minciună, o iluzie; aș fi “ceva” care n-a trăit niciodată, nu trăiește și niciodată nu va trăi!

                Chiar dacă aș avea toate lucrurile și nu le-aș iubi… ar fi fără de folos…. Chiar dacă aș putea să le fac pe toate și n-aș avea dragoste, nu aș putea să le folosesc, să le potrivesc ca să fie folosite. Fără dragoste n-aș ști cum aș putea să le folosesc pe toate…. Chiar dacă le-aș face pe toate și le-aș face fără Dragoste: e cum un mort ar încerca să trăiască fără a putea să se miște, fără a putea să gîndească, fără a putea să simtă… chiar dacă le-aș face pe toate și n-aș avea dragostea ca să le fac din dragoste spre folosul altora, ar fi fapte vrednice și dorite să fie de uitat, ar fi fapte vrednice să nu fie amintite, sunt fapte care n-au fost, nu sunt și niciodată nu vor fi… sunt doar minciuni!

                Dumnezeu este Agape, Dumnezeu este Dragoste… și Totul se face prin El, dar dacă ceva se face fără El: acel lucru nu a fost, nu este și niciodată nu va fi! Totul se face prin Dragoste și dacă faci ceva fără Dragoste: acel lucru nu a fost, nu este și niciodată nu va fi! E fără de folos să fii fără Domnul Isus Hristos, fără Dumnezeu, fără Dragoste!

4.       Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,

În următoarele versete ni se arată ceea ce face și ceea ce nu face Dragostea … ce m-a mișcat și-mi pune întrebări de genul: de ce Dragostea este descrisă în primul rînd ca fiind îndelung răbdătoare. Stau și mă gîndesc, oare de ce n-a fost alt lucru pe care să-l facă Dragostea? Înțelegeți că primul lucru pe care-l face Dragostea Lui Dumnezeu nu este să aibă răbdare, nu este să caute folosul altora, ci primul lucru pe care-l face Dragostea Lui Dumnezeu este să aibă îndelungă răbdare… cred că e foarte tainic și important de înțeles că Dumnezeu din Dragoste dă mîntuirea, prin îndelungă răbdare. Dacă Dumnezeu n-ar avea îndelungă răbdare în Dragostea Lui, noi am fi fost deja în iad… noi nu aveam jerfa Domnului Isus pentru mîntuire. Primul lucru pe care-l face Dragostea Adevarata este acela de a aștepta pînă la momentul potrivit; primul lucru pe care-l face dragostea… este să aibă îndelungă răbdare. Cum înțeleg asta? Dragostea nu așteaptă cu un motiv egoist să primească iubirea înapoi, pentru simplul fapt că ea iubește, ci Dragostea așteaptă cu îndelungă răbdare să fie iubită înapoi, nu pentru că are nevoie, ci pentru că e spre binele celui/celei iubit/e, adică… Dragostea cere iubirea înapoi cu îndelungă răbdare, zicînd “te iubesc, chiar dacă nu mă iubești, te iubesc chiar dacă nu mă vei iubi, te iubesc și-ți doresc un bine nespus, te iubesc și nimeni nu te poate iubi cum pot iubi… “, Dumnezeu așteaptă cu îndelungă răbdare să primească iubire înapoi pentru că nimeni nu poate iubi ca El. Dumnezeu așteaptă să fie iubit înapoi pentru că nimeni nu te va iubi așa de mult ca să-ți dorească un bine așa de mare… El nu vrea iubirea înapoi, ci așteaptă cu îndelungă răbdare ca tu să realizezi că El vrea să-L iubești înapoi pentru că iubirea aceasta este spre binele tău… și așa este Dragostea, așa este oricine care iubește cu Adevărat. Nu o să iubești pe cineva că vrei să fii iubit/ă înapoi, ci cu îndelungă răbdare aștepți acea iubire înapoi… pentru că-i dorești un bine nespus, pentru că-i dorești binele… nu iubești ca să simți iubirea înapoi, ci iubești așteptînd cu îndelungă răbdare acea dragoste înapoi, pînă va realiza Adevărul. Dumnezeu în Dragoste are îndelungă răbdare, ca oricine să aleagă să iubească, să aleagă să primească Dragostea Adevărată, și dac-o primește cineva, înseamnă că-L primește pe Dumnezeu; oricine-L primește pe Dumnezeu cu Adevărat, primește Dragostea Adevărată. Totuși, învățăm cum Dumnezeu din dragoste suferă cu îndelungă răbdare, imaginați-vă cum și cît El, cu iubirea Lui veșnică, a așteptat ca tu să-L primești, să primești dragostea Lui: Jertfa Domnului Isus Hristos. De aceea și noi trebuie să arătăm îndelungă răbdare și să suferim din dragoste, în așteptare.

                Dragostea este plină de bunătate… al doilea lucru care ne arată cum este Dragostea, e să fie plină de bunătate, al doilea lucru pe care-l face Dragostea Adevarata este să fie plină de bunătate. Vedem că la început ne zice ce face, ce are dragostea și după aceea ne arată ce nu face, ce nu are… e o adevărată legătură între îndelunga răbdare și plină de bunătate. Cînd ești plin și ai Dragostea Adevărată… ai îndelungă răbdare pentru cei pe care îi iubești, ca să aștepți să aibă un bine nespus; a avea plin de bunătate, înseamnă a dori binele tuturor… să nu existe nici o dorință de răutate față de cei pe care îi iubesti și față de toți ceilalți. Zice… Dragostea nu gîndește și nu face răul aproapelui său… e de înțeles, cînd ai Dragostea pe deplin în tine, e imposibil să ai un strop de răutate; asta înseamnă să nu mai existe dorințe de răzbunare, dorințe de pedepsire, chiar cînd ți-a greșit; asta înseamnă chiar și celor ce ți-au făcut mult rău sa le dorești un bine nespus… cînd ești plin de bunătate, e imposibil să ai dorințe ca cineva să fie rănit, ca cineva să meargă în iad, ca cineva să sufere… cînd ești plin de bunătate, înseamnă să dorești mîntuirea tuturor, să se pocăiască și să trăiască prin Dragostea Adevărată, să traiască cu Dumnezeu. Cel mai mult vedem în Biblie că Dumnezeu nu dorește răul păcătosului, nu dorește moartea, nu dorește nimănui să meargă în iad… ci El, în îndelungă răbdare, așteaptă ca toți să vină la mîntuire, EL vrea asta pentru că-I plin de bunătate în Dragostea Lui și dorește ca toți oamenii să ajungă în Ceruri…ca “tu“ să devii cel mai bun. A fi plin de bunătate înseamnă să fii cel mai bun care poți fi. Dacă ești plin de Dragoste: esti cel mai bun „tu” de care poți da dovadă.… totuși, a fi plin de dragoste înseamnă să ai o dorință arzătoare ca toți să fie plini de bunătate; plini de tot ce este Bun, de tot ce este Dumnezeu.

                E imposibil să ai dragoste cînd ai pizmă. Dacă zici că ai dragoste și ești gelos că o persoană deține sau poate face un anume lucru, dacă ești gelos pentru ce are, ce este altul… dacă pizmuiești înseamnă că nu dorești binele celor din jur, celor pe care-i iubești. E o mare patimă și ne înșelăm singuri de atîtea ori cînd ne gîndim că trebuie să înjosim, să degradăm pe cei din jur, să arătăm mult cu degetul la slăbiciunile lor și în așa fel ei să depindă de noi. Dragostea nu lucrează în așa mod; dragostea niciodată nu te face să pizmuiești pe cineva cînd el a obținut o binecuvîntare, cînd el e mai bun decît tine la ceva sau chiar dacă e o persoana mai bună ca tine; dragostea niciodată nu te face să ai gînduri de pizmă cînd cineva are ceva mai bun decît al tău, chiar dimpotrivă: dragostea se bucură cînd cineva este mai bun sau are ceva mai bun decît tine… aceasta e bucuria dragostei: cînd cineva primește o binecuvîntare, cînd cineva e “bun” la ceva, cînd ceva bun se întîmplă în viața altora. E total greșit să pizmuim cînd cineva are ce noi nu avem, cînd cineva face ceva mai bine decît noi. Dacă avem astfel de gînduri, e clar că suntem departe de dragoste și nu avem dragostea adevărată.

                Majoritatea din ceea ce nu face dragostea este legat de “eu”, dragostea nu se gîndește la “eu”, dragostea nu te face să te gandești la “eu”, dragostea e lepădare de sine. Dragostea face totul legat spre binele altora, nu spre “eu”, asta fiind legătura între toate atribuțiile ei. Începem în primul rînd cu: “dragostea nu se laudă”. Dumnezeu ne-a arătat ce înseamnă dragoste, Domnul Isus Hristos este Cuvîntul Întrupat, Isus este Emanuel: Dumnezeu este cu noi, printre noi! Totuși, n-am văzut pe Domnul Isus Hristos să rostească din gura Lui “sunt Fiul Lui Dumnezeu” sau să zică “sunt Dumnezeu”, ci El S-a numit din smerenie Fiul Omului, că a venit ca Om. El a luat chip de rob și, în umilința Sa, nu-L vezi să Se laude, deși avea tot dreptul și avea cu ce. Să învățăm de la Domnul Isus, dacă El era Dumnezeu și nu S-a lăudat cînd era pe pămînt, ci laudele veneau de la alții, de la Tatăl, în primul rînd, și dacă analizăm, Dumnezeu, Tatăl va fi Primul care ne va lăuda dacă avem dragostea adevărată! Dupa aceea ne vor lăuda puțini dintre cei cărora le vom sluji din dragoste! Mulți ne vor disprețui cum I-au făcut Lui Isus, dar zice în Cuvîntul Său și e legat… “nu gura ta să te laude ci gura altora”, dragostea n-are nevoie și nici nu vrea să fie lăudată, dragostea te face să nu vrei a fi scos în evidență, ci să-i scoți pe alții în evidență; să vrei ca alții să iasă la Lumină, ca prin alții să se vadă Lumina, iar atunci cînd vei face asta, Lumina se va vedea automat prin tine și lauda nu va fi de la tine, ci va veni de la Dumnezeu! Dragostea nu face un spectacol ca să iasă în evidență, ci îi discretă; dragostea îi înalță pe alții spre Lumină, dar asta nu înseamnă sa te înalți pe tine însuți ca să fii văzut pentru faptele tale… aici greșim de multe ori… “să nu știe stînga de dreapta” sau alte versete unde Domnul ne cere să nu scoatem în evidență ceea ce se face: “să nu spuneți la nimeni” și alte multe versete abia acum le inteleg. Înainte mă gîndeam de ce. Dar ce frumos e să faci un bine și să nu ieși în evidență, să faci un bine și să nu te lauzi, să nu devii faimos pentru binele pe care-l faci. Sunt mulți care fac “un bine” și se laudă cu binele ăla și din binele pe care l-au făcut se ajunge la sute de lucruri rele. Așa ne mai înșală și satana, în slujbele noastre și în tot ce facem… ne înșală ca să ieșim noi în evidență și nu Dumnezeu. Atunci am pierdut, am făcut mult mai mult rău decît bine. Domnul să aibă milă de noi. Spun asta pentru că știu că de multe ori „eu“ am ieșit în evidență și nu El!

                “Dragostea nu se umflă”, cam așa e în traducerea king James… dar, în altele zice nu se umflă de mîndrie sau dragostea nu e mîndră, arogantă,etc. Totuși acestea sunt legate și au același sens. Sensul e unul singur și e legat cu tot ce a fost mai sus! Dragostea nu te face și nu se umflă de “eu”. Este o frază care are dreptate în parte, dar în parte e și lumească. Fraza aceasta: “mai presus de oameni”… toți oamenii ar vrea să fie mai presus de alți oameni. Toți dorim să fim înălțați și să ne vedem mai sus decat alții, să privim de sus în jos spre toți. Asta e dorința și nevoia noastră înșelătoare. Însă Domnul Isus ne învață în multe cazuri ca să fim mai sus de tot ce este lumea, chiar daca asta înseamnă a ne înjosi, smeri, a lua chipul de rob. Trebuie să fim mai prejos de toți oamenii și să slujim tuturor. Numai așa vom fi mai sus decît ceilalți oameni. Cînd ne smerim, atunci Tatăl ne va înălța. Lucifer, satana, s-a umflat de mîndrie. În așa fel, în umflătura lui, s-a văzut deja mai presus de Dumnezeu, dar mîndria aceasta produce doar iluzii. În felul acesta, scapi din adevărata realitate: tot ce ai bun în tine și în viața ta este Harul Lui Dumnezeu; e un dar nemeritat, primit de la El. E așa de ușor, dintr-o clipeală te trezești în lațul mîndriei. După ce am reușit ceva frumos sau am făcut bine, ceva plăcut, vine gîndul și ne zice: “ai făcut foarte bine asta”, și, dacă lăsăm acest gînd să își facă un “cuib” în capul nostru, deja suntem cei mai pierduți. Suntem la fel ca cel rău. De ce? Satana s-a bucurat de toate binecuvîntările și de ce este el… dacă noi ne bucurăm că facem ceva bine sau că avem ceva, că suntem ceva, iar în toate acestea nu-L recunoaștem pe Dumnezeu, că nu este meritul nostru, atunci suntem cei mai pierduți! Vedem că tot Cuvîntul Lui Dumnezeu are legătură despre Dragoste și cred că din orice Carte din Biblie sau din orice capitol, avem de învățat ceva despre Dragoste, dacă am cunoaște ceea ce este Dragostea!  Ar trebui să veghem neîncetat și să trăim prin dragoste. Să nu ne umflăm de “eu”, ci să avem acea lepădare de sine, despre care ne învață Domnul Insuși Dumnezeu; aceea pe care ne-o cere spre binele nostru! Domnul să ne ajute!

5.       nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndește la rău,

Ce ar avea dragostea cu modul în care ne comportăm? Dragostea nu se poartă necuviincios sau dragostea nu te face să te comporți necuviincios, dragostea nu te face să trăiești imoral, nu te împinge să faci anumite fapte care sunt scîrboase, anumite fapte care pot fi un prilej de păcătuire sau un prilej de poticnire. Cum poți să zici că iubești, iar tu ești o piedică pentru cineva ca să nu se apropie de Dumnezeu? Nu poți să faci ceva care nu e o Lumină, nu poți să zici că ai dragoste și trăiești în întuneric, făcînd roadele putrezite ale întunericului. Trebuie să fim o scară, o unealtă a zidiri, o unealtă a împăcării cu Dumnezeu, o unealtă a înălțării spre Dumnezeu, de aceea, acea unealtă e Lumina, Dragostea; este, în Total, o Lumină veșnică! A avea Dragostea Adevărată înseamnă a crește Lumina din oameni și, în mod normal, ca să crești Lumina în oameni, înseamnă să trăiești în Lumină. Vedem că Dumnezeu, în Dragostea Lui a facut ca Lumina și tot ce este bun să domnească peste noi, de aceea, Domnul Isus Hristos S-a jertfit să nu fim veșnic condamnați în iad, în întuneric, în durere. El ne-a dat Lumină, vindecare și mîntuire! Trebuie să învățăm de la Domnul Isus Hristos ce înseamnă dragoste, ce înseamnă să trăim în Lumină. Apostolul Ioan zice multe în prima Epistolă despre legătura între Dragoste și Lumină, dar ce m-a impresionat este modul în care vorbeste despre cum Dragostea Adevărată, cu ușurință, te face să împlinești poruncile Lui Dumnezeu, cum Dragostea te face să trăiești în Lumină, să trăiești ca Domnul Isus. Trebuie o mare trezire; întotdeauna trebuie să încercăm să avem cuvinte potrivite și să vorbim prin Dumnezeu, prin Duhul Sfînt; să avem ceva ziditor. Sunt așa de multe locuri unde Biblia ne învață cum să ne comportăm, cum să vorbim, cum să reacționăm; ne învață să fim într-adevăr desăvîrșiți în orice amănunt. Dar trebuie să realizăm că Dragostea nu te lasă să fii nepăsător față de ce este bine, față de poruncile Lui, față de ce este roditor!

                Am ajuns la atributul meu preferat. Acest atribut îmi vorbește cel mai mult. Prin acest atribut văd tot ce este Dragoste. După cum se observă, am vorbit deja foarte mult despre cum Dragostea nu-și caută folosul ei. În Filipeni, Cuvîntul ne învață că Domnul Isus nu-Și căuta folosul Lui, ci întotdeauna a căutat folosul altora, iar această căutare a avut-o și Tatăl. Domnul Dumnezeu a căutat ca omul să aibă un folos nespus de mare; acel folos, scop să fie unul veșnic; iar noi să avem nemurire în acest scop. Dumnezeu a căutat să avem viața veșnică, să avem mîntuire, un folos veșnic. El ne-a slujit înainte ca noi să fi existat. Le-a rînduit pe toate spre folosul nostru, cum ni se zice în Romani 8… Totul este spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Da, spre folosul nostru a ales Dumnezeu, iar Dumnezeu caută folosul nostru, fiindcă Tatăl n-are nevoie nimic din ce putem să-I dăm, pentru că totul primim de la El. Este spre folosul nostru dacă noi ne închinăm Lui Dumnezeu, unui Dumnezeu văzut ca un Tată. Atunci cînd ne cheamă să ne închinăm, să-L lăudăm, ne zice ca un Tată, cu o Dragoste Nespus de mare: “haide, copilul Meu și bucură-te de Dragostea Mea, de bunătatea Mea; bucură-te de Slava și Puterea Mea, vreau să Mă bucur cu tine, copilul Meu, de aceea, vino în Prezența Mea!”.  Dumnezeu nu are nevoie de închinarea noastră, are ființe mai sfinte, mai statornice decat noi, care să-I slujească, dar Dumnezeu, în Dragostea Sa, ne dă nouă Harul Cel mai mare. Ne-a creat după Chipul Lui și avem șansa să iubim ca El, cu Agape… ca să avem o adevărată unitate cu El. Dumnezeu nu Și-a căutat folosul Lui. Dragostea nu-Și caută și nici noi nu trebuie să căutăm folosul. Totuși, degeaba forțăm, căci acest lucru vine de la sine cînd iubim cu Adevărat! Majoritatea dintre noi suntem așa de triști, așa de doborîți și zdrobiți, gîndindu-ne la cauzele ce ne-au condus la o asemenea stare. Ne întrebăm de ce suntem așa; de ce avem problemele noastre, ne preocupăm de noi, de “eu-l” nostru și orice facem înseamnă eșec; tot suntem întristați și neîmpliniți. Ajungem să ne înșelăm singuri și nu realizăm că suntem făcuți după Chipul Lui Dumnezeu, nu realizăm că Dumnezeu a pus în noi ceva care găsește împlinire și bucurie. Doar cînd căutăm folosul altora avem împlinire, bucurie adevărată; doar cand îi ajutăm pe cei pe care-i iubim; doar atunci cînd suntem gata să ne sacrificăm pentru folosul altora, cînd ne dăruim ca să dăruim un bine nespus celor pe care-i iubim. Dacă vrem să avem bucurie adevărată, împlinire adevărată, trebuie să căutăm folosul altora (vă spun din experiență… chiar dacă suferi, chiar dacă te doare pentru că ai făcut un sacrificiu dureros pentru ce iubești, ca să primească un bine nespus, atunci te vei bucura în dureri, în suferință! Așa de mare e bucuria și împlinirea ce ți-o dă Dragostea atunci cînd cauți folosul altora! Domnul să ne ajute și să aibă milă de noi!

A nu te mînia înseamnă a fi blînd, a nu te mînia înseamnă a fi potolit, a nu te mînia înseamnă a nu te aprinde, a răbda… și vedem mai departe din ce se mai zice cu adevărat despre legătura pe care o face Dragostea. A fi blînd și potolit semnifică și prețuiește nespus de mult, e un atribut extraordinar de mare. A fi blînd și potolit este legat în mare parte cu înțelepciunea, dar vedem că și Dragostea are o Înțelepciune Nemărginită, și anume Dumnezeu. Însuși Domnul Isus S-a descris ca avînd blîndețe și smerenie; ne propune și nouă să învățăm aceste lucruri de la El. Domnul ne-a învățat blîndețea aceea… “ca miel blînd dus la măcelerie n-a scos nici un sunet, nici un cuvînt..”, e minunat să fii blînd cînd suferi, să fii blînd cînd te doare, să fii blînd în necaz. În Biblie stă scris că necazul și suferința îl îndeamnă pe om la rău, la revanșă, adică acea agitație, cînd inima ți se pierde în momentul în care vezi cît de mare e necazul; atunci cînd vezi că nu mai este speranță și nu prea vezi cu ochii de carne, cînd ființa aceasta limitată își pierde puterile și rămîne ca un pămînt în cutremur. E greu să nu te mînii, e greu să fii blînd și potolit cînd e atîta agitație în jur, cînd oriunde mergi e mînie, răutate, ură… dar să învățăm de la Domnul Isus Hristos, de la El. Toată lumea era agitată și, în agitația lor, l-au osîndit pe Domnul Isus la moarte, dar El a suferit blînd, potolit și bucuros. Cît de mult avem de învățat de la Domnul Isus!

      6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr

Am ajuns la “nu se bucură de nelegiuire”, am trecut recent peste a nu te mînia și acum am ajuns la a nu te bucura de ce este rău, de fărădelege, de nelegiuire.  Am auzit așa de multe predici, multe îndemnuri prin care ni se zice că dacă ești al Lui Dumnezeu trebuie să fii bucuros. E drept. N-avem motive de a nu fi bucuroși. De ce să nu ne bucurăm, mai ales cînd vedem legătura între “nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr”, cînd vedem cum Dragostea face rolul de unitatea desăvîrșirii și totul are o strînsă legătură?! Nimic nu ar putea lipsi din ce se spune acolo. Totuși, lipsesc multe lucruri și aspecte din Dragoste. Cînd m-am gîndit despre a nu te bucura de nelegiuire, m-am dus la Domnul Isus. El este Chipul Lui Dumnezeu, Dragostea între noi și El. De la El învățăm tot ce este Dragoste… m-am gîndit de cîte ori Domnul Isus Hristos n-a fost bucuros… și primul lucru ce mi l-am amintit cînd Domnul Isus S-a mîniat foarte tare, a fost atunci cînd a vazut ce au făcut fariseii și oamenii din Templul Sfînt, din Templul care trebuie să fie Casa Tatălui, Casa de rugăciune… cum de la o Casă, ce era destinată rugăciunii, zidirii, pocăinței, sfințirii, s-a ajuns la una de tîlhari, îmbîcsită de minciuni, înșelăciuni, profituri egoiste; un loc în care ți se fură bucuria, pacea și  tot ce este bun… Dacă ar fi să privim și să ne amintim de cîte ori Dumnezeu nu S-a bucurat și nu Se bucură de nelegiuire, de păcat… vom avea multe învățături.  E o bună oportunitate de a învăța ce înseamnă să ai Dragoste.

Cum să te bucuri cînd vezi că unul își face singur rău, cum să te bucuri de nelegiuirea care-l duce pe om în iad? Uneori, în necredința și lipsa noastră de înțelepciune, ne întrebăm… cum de Dumnezeu nu face ceva, cum de-i lasă pe unii să meargă în iad… dar, ce folos să-i aducă pe toți păcătoșii, ce folos să-i aducă pe toți cei care nasc doar nelegiuire în Ceruri? Ar mai fi rai dacă cei răi ar merge acolo? Desigur, Dumnezeu (la fel ca mine, de altfel) ar dori ca toți să meargă în Ceruri, în Rai… dar degeaba merge cineva dacă nu s-a curățit și nu s-a lăsat de păcate. De aceea Dumnezeu a zis că nimic spurcat și nimic ce este păcătos nu va ajunge acolo, adică… e normal să vină păcătoși în Ceruri, dar ei nu ajung acolo dacă nu s-au pocăit, dacă nu L-au primit pe Domnul Isus, dacă nu s-au sfințit în Sîngele Domnului Isus, dacă, după ce s-au întors la Dumnezeu, nu rămîn în Curățirea Domnului Isus, dacă nu se curățesc în mod constant. N-ai Dragoste Adevărată dacă te bucuri cînd persoana pe care o iubești trăiește în păcat și face păcate… n-are cum să nu te doară cînd vezi că-și rănește sufletul prin păcatele pe care le face. Cum vă imaginați Dragostea Lui Dumnezeu? E Dragostea Lui așa de egoistă? Oare, în Dragostea Lui, ar căuta El ceva spre binele și folosul altora? Daca e așa… de ce ar aduce păcat în Rai, în Ceruri? De ce ar aduce persoane care să influențeze și să infecteze Tot ce este Sfînt acolo Sus sau pe toți sfinții aleși… ? Oare nu pedepsește El cu Dragoste cînd trimite tot ce este rău în iad? Da, Dumnezeu din Dragoste trimite, nu cu bucurie, ci cu tristețe, mîhnire. Mînios, trimite din Dragoste în iad pe toți cei care nu s-au pocăit, pe toți păcătoșii… pe toți care au refuzat Dragostea Lui în Domnul Isus Hristos.

Domnul Isus ne transmite că-i ferice de cei ce plîng; mai mult… în alte versete ne arată că uneori supărare, tristețea, mîhnirea sfîntă e spre un mare folos și ne aduce un mare rod, o mare răsplată. E un motiv pentru care supărarea, mîhnirea au un folos nespus de mare, un rod bogat! Da… e bine uneori să plîngem… însă nu e un mare folos să ne plîngem pe noi înșine. Cu folos e să-mi plîng păcatele, să mă mîhnesc, să mă supăr, cu o sete sfîntă de neprihănire. Acestea fac parte din procesul pocăinței. Totuși…  cel mai mare folos avut din mîhnire, din tristețe, din lacrimi… este atunci cînd plîngem pentru alții, cînd putem plange pentru cei pe care-i iubim. Așa a făcut și Domnul Isus. Din nou învățăm de la Domnul Isus… El a plîns pentru păcatele noastre, El a plîns pentru noi și a mijlocit în rugăciune, în suspine, în lacrimi, în tristețe de moarte…. E minunat Domnul nostru Isus Hristos! Nu înțelegem? Trebuie să plîngem și să ne mîhnim, să ne doară pentru cei care suferă, pentru cei care sunt pe o cale greșită… pentru cei care au nevoie de lacrimile noastre. Nu zice “ferice de cei ce se plîng..” ci zice ferice de cei ce plîng, uitați-vă în Biblie… oamenii cu adevărat neprihăniți au plîns pentru păcatele altora, au plîns pentru cei pe care îi iubeau. Așa trebuie să facem și noi în rugăciune. Se zice… nu te ruga pentru mulți, că nu știi cîți duci… însă zic, roagă-te pentru toți pe care-i iubești. Dacă iubești, roagă-te pentru toți, dacă-i iubești pe mulți… roagă-te pentru mulți, dacă iubești mai puțini… roagă-te pentru cei puțini! Tot așa… nu te bucuri oricum și oricînd… nu te bucuri permanent, ci te superi, te mîhnești cînd vezi păcatul din lume sau vezi cum păcatul face atît de mult rău celor pe care-i iubești…. Da, te poți bucura toată viața ta! E și normal să te bucuri cînd Îl ai pe Domnul Isus Hristos, cînd ai Adevărul, după cum vedem în următorul atribut al Dragostei… Te bucuri, totuși nu poți fi nepăsător, nu se poate să nu te doară dacă ai Dragoste pentru cei în păcat, pentru cei în suferință, de aceea… trebuie să fim gata să ne pese. Un alt bun exemplu este Lot (“neprihănitul de Lot). El și-a chinuit sufletul neprihănit în Sodoma din cauza păcatului…”, Oare nu ne chinuie sufletul nostru curat și sfînt datorită Sîngelui Domnului Isus? Unde ne este Dragostea cînd ne doare, cînd vedem în lume păcatul? Oare nu vine asta de la Dumnezeu, nu e ăsta un semn al Dragostei Lui? Chiar e… dar cît de mult ne doare? Am învățat oare să luptăm cu păcatul pînă la sînge? Am învățat de la Domnul Isus ce înseamnă să ne doară cînd păcătuiesc alții? Oare am fi gata să ne dăm viața spre folosul altora, ca ei să fie scăpați din păcat?… pînă unde ne-ar duce Dragostea noastră, pînă unde ne duce mîhnirea, cum reacționăm atunci cînd vedem păcatul din jur? Încercăm să schimbăm, să ne rugăm, să slujim sau ne împietrim și începem să creștem în ură? O întrebare care trebuie gîndită.

E și normal ca Dumnezeu, în Dragostea Lui, să ne dăruiască celor care sunt buni și celor care au acceptat Dragostea Lui cu Adevărat, adică pe Domnul Isus Hristos… e normal să le dea, celor ce-L iubesc, un loc unde să existe doar tot ce este Bun, unde este doar Neprihănire, Sfințire, unde este Bucurie și nimic rău…. Am să folosesc o experiență, o simțire. Nu știu cîți vor înțelege ce voi zice sau ce voi încerca să exprim. Cu asta sper ca să înțelegeți un anumit lucru despre Dragoste. Am fost într-o zi la biserică.  A fost… ceva extraordinar, toți s-au bucurat. Era de nedescris, clipă de rai, Puterea și Prezența Duhului Sfînt. Era ca în ziua Cincizecimii… toți parcă zburau de bucurie, toți strigau de bucurie.. M-am bucurat nespus de mult la început, dar, după ceva timp… m-am gîndit la cei pe care-i iubesc. Am început să gem în mine, să plîng în hohote… Toți ceilalți se bucurau, însă eu plîngeam cu multe lacrimi. De ce? Fiindcă nu luau parte la acea bucurie toate persoanele pe care le iubeam… fiindcă nu puteam să mă bucur împreună cu ei… și m-am gîndit: dacă e așa de dureros să trăiești o clipă fără cei pe care-i iubești, oare cum va fi o veșnicie? Cu cît mai mult ne iubește Domnul Isus, cu atît mai multe ne iubește Tatăl, Dumnezeu… oare de cîte ori ne cheamă să ne bucurăm în Prezența Lui, cu atît mai mult, nu doar ne cheamă, ci El ne dă darul ca, în Prezența, în Sfințirea Lui, să avem schimbare, să avem rodul pocăinței, care este spre folosul nostru veșnic… e cum un tată vrea să stea împreună cu fiul său sau fiica lui… și, fiindcă se bucură în prezența lui, tatăl îi dă un dar. Așa face și Tatăl nostru. Ne bucurăm cu prezența Lui și ne dă darul de a deveni mai buni. De aceea rugăciunea îți dă puterea de schimbare, de a avea o viață nouă…

Să revin… Dacă pe Dumnezeu Îl doare pentru fiecare clipită care a fost ratată și nu te-ai bucurat în Prezența Lui, oare nu Îl doare pentru cei care merg în iad, ratînd astfel veșnicia? Da, Îl doare atît de mult, încît nu ne putem imagina… din această cauză El nu se bucură de nelegiuire; de aceea Dragostea nu se bucură de păcat… Totuși, e mai bine ca răul să meargă în iad și binele în Ceruri. Astfel nu va mai exista acea lume infectată de epidemia compusă din păcat, nelegiuire, fărădelege, rău…  Dumnezeu, în Dragostea Lui, cu mîhnire și tristețe,  trimite cu mînie tot ce este rău în iad.

Am acoperit cum am putut ceea ce înseamnă a nu te bucura de nelegiuire, dar nu prea am acoperit ceea ce înseamnă a te bucura de Adevăr, de Tot ce este Bun și Desăvîrșit…

Voi clarifica și faptul acesta.. Cînd vezi cît de multe a făcut, face și va face Domnul Isus în viața ta… cînd vezi că Adevărul ia rod în viața ta și a altora… n-ai cum să nu te bucuri!

                Mă gîndeam cum de nenumărate ori citeam Cuvîntul Lui Dumnezeu, Adevărul Lui… În acele momente  eram umplut de bucurie. Astfel de bucurii sunt nespus de mari; sunt de nedescris! Totuși… de cîte ori ne-am bucurat cînd Domnul a vorbit prin Duhul Sfînt, prin oameni, iar Adevărul Lui a fost împărțit. De exemplu, Pavel… El a zis că nu propovăduiește Evanghelia pentru c-ar fi obligat sau că așa ar trebui, ci o face ca să aibă și el parte de Evanghelie, adică să aibă și el parte de Cuvîntul Lui Dumnezeu, de Adevărul Lui Dumnezeu, să se bucure și el de acest Adevăr, care rămîne veșnic viu și neschimbat. Trebuie să te bucuri de Adevărul care dă eliberare, vindecă, mîngîie, întărește, dă biruință și mîntuire! Uitați-vă cum Cerul se bucură de Adevărul care eliberează un păcătos, atunci cînd acesta se pocăiește… uitați-vă cum se bucură Domnul Isus de Adevărul care lucrează… El a murit bucuros știind că Adevărul, în Jertfa Lui, în Moartea și Învirea Lui, va aduce ceva nespus de minunat, va aduce mîntuire!

                Dumnezeu nu S-a bucurat de nelegiuirea oamenilor, de nelegiuirea noastră… Domnul Isus nu S-a bucurat de starea și robia în care eram, de “Egiptul”, de “Babilonul”  lumii acesteia, care ne robeau și ne chinuiau cu tot ce este rău. El nu S-a bucurat, iar mîhnirea, supărarea aceasta față de lume și față de stadiul în care a ajuns ea, L-au dus pe Domnul Isus la moarte, ba încă la moarte de cruce. Totuși, supărarea aceasta a fost Adevărul Lui Dumnezeu, care a adus bucurie în lume, adică… a adus bucuria iertării, bucuria Harului; a adus bucurie în toată lumea aceasta, și mai mult, Dumnezeu Însuși S-a bucurat că moartea Domnului Isus Hristos nu a fost și niciodata nu va fi în zadar. De aceea, Domnul Isus a tăcut și nu S-a plîns pe cruce de durerile Lui… ci El a zis cu toată conștiința “S-a isprăvit..”. Oare de cîte mii de ani a așteptat Domnul Isus să zică asta, să termine și să cîștige războiul cu păcatul și întunericul din lumea aceasta? Adevărul Lui Dumnezeu este Domnul Isus Hristos, Cel Răstignit; El, Cel Înviat prin noi…. Adevărul Lui e reprezentat de Făgăduințele Lui, bucuria față de tot ce a promis El, de tot ce a poruncit, de tot ce ne-a sfătuit El. Cum să nu te bucuri de Adevărul Lui Dumnezeu, cînd Adevărul rămîne veșnic, cînd Adevărul semnifică tot ce este Bun… cum să nu te bucuri de Adevăr, cînd acesta schimbă, transformă și face numai minuni…. Cum să nu te bucuri de Adevăr, cînd are atîta putere? E mult de zis despre Adevăr, dar cine iubește cu Adevărat, iubește Adevărul Lui Dumnezeu, Cuvîntul Lui…  În 2 Tesaloniceni stă scris: “pentru că n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiți”; “n-au primit Dragostea Adevărului ca să fie mîntuiți..”. Ceea ce vreau să scot în evidență: mîntuirea și Dragostea Adevărată e bazată pe Adevăr. Dragostea e legată de Adevăr, iar Adevărul e legat de Dragoste… Dumnezeu este Cuvîntul și Cuvîntul este Dumnezeu! Noi ne orbim singuri dacă nu avem Dragostea Adevărului, în loc să credem, să ne bucurăm de Adevărul Lui Dumnezeu, de Cuvîntul Lui, de Evanghelia Lui; Cuvîntul este Domnul Isus Hristos, Cuvîntul este Dumnezeu!

                O întrebare simplă: ce fel de Dragoste avem cînd nu ne bucurăm de Adevăr, cînd nu ne bucurăm de Cuvînt, cînd nu ne bucurăm de ce este roditor și duhovnicesc, ci ne bucurăm în lucruri goale, deșarte; lucruri care nu sunt din Adevăr, ci sunt doar trecătoare și fără folos… ce fel de Dragoste avem cînd ne eliberăm prin minciuni, iluzii… înșelăciuni… ce fel de Dragoste avem cînd găsim recreație, eliberare în lucruri de nici un folos pentru sufletele noastre? Recunosc… duc extraordinar de mult lipsă de Dragoste; asta pentru că firea, eu-l meu e așa de mare încît nu lasă loc pentru Adevăr, pentru Cuvînt, pentru Domnul Isus Hristos, pentru Tot ce este Bun, Desăvîrșit și roditor. E incredibil cînd noi ne înșelăm cu o “dragoste” falsă, cînd găsim plăcere în lucruri care n-au nici un folos… Sincer, îmi pare așa de rău pentru o clipă petrecută în lucruri care nu fac parte din Adevărul care rămîne veșnic; îmi pare rău de clipa care n-a fost trăită prin Hristos, iar Domnul Isus Hristos n-a trăit prin mine… E groaznic cînd încă mai găsim plăcere în lucruri care sunt doar iluzii, care n-au nici un folos; e groaznic cînd nu ne bucurăm de Adevăr, ci ne bucurăm de lucruri firești, de minciuni și iluzii… ne petrecem timpul în lucruri care ne golesc, în lucruri care ne mănîncă sufletele noastre și ne lasă răni…. Ne bucurăm de o clipă cu aceste lucruri înșelătoare, cu minciuni, iar după, ne trezim numai cu răni și într-o stare mai rea decît cea de dinainte de a ne recreea, elibera prin anumite “distracții”… Totuși, adevărata împlinire și bucurie este în Adevăr, în tot ce este roditor. Ce mare Adevăr !!!: “nu există o bucurie, nici în Ceruri, nici pe pămînt, decît în Prezența Ta, la Picioarele Tale, Domnul Dumnezeul meu!”…. Găsim multe lucruri, dar dacă noi găsim bucurie și plăcere iubind Adevărul, atunci vom trăi după Adevăr, vom trăi prin Adevăr și vom găsi plăcere doar în Adevăr. Nu avem de ales… trebuie să iubim așa, dacă avem Dragostea Adevărată;  trebuie să ajungem să găsim plăcere, “poftă” doar pentru ce este ziditor, doar pentru Adevăr.

                Adevărul zidește, minciuna nimicește! Adevărul zidește fiindcă rămîne veșnic și crește… dar minciuna nimicește pe oricine, minciuna înșală și îngroapă pe oricine; îl face cum nu a fost, nu este și nu va fi niciodată! Trebuie să ne bucurăm de Adevăr. Dacă ne bucurăm de ceva,înseamnă că iubim acel lucru…că ne place. Dacă Dragostea  a ajuns desăvîrșită în noi… vom împlini, trăi Adevărul Lui Dumnezeu, vom trăi prin Domnul Isus Hristos și El va trăi prin noi. Domnul Isus Hristos este Adevărul, Calea și Viața, iar Adevărul e Calea, Viața și Domnul Isus; tot așa Viața este Domnul Isus, Adevărul și Calea; iar Calea este Domnul Isus, Adevărul și Viața!

7.        acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.

Mă gîndeam ce ar însemna să acoperi totul? Și, ca de obicei, ca să înțeleg ce înseamnă Dragostea Acoperă totul, m-am uitat la Domnul Isus, la Dumnezeu și cum El a acoperit totul față de noi. M-am gîndit că, atunci cînd acoperi totul, înseamnă să ierți. Dar cum să iertăm? Domnul Isus Hristos, în Dragostea Lui, ne-a iertat în așa fel că a acoperit totul, dar nu a acoperit totul cu orice, ci a acoperit totul cu Sîngele Lui Sfînt, Plin de Viață și Curățire, Sfințire, Putere și Dragoste. Vedem, de la Domnul Isus, că a dărui iertare înseamnă sacrificiu,  lepădare de sine, de nevoile personale; înseamnă a renunța la anumite lucruri care ar fi un cîștig… sa renunți la propriile foloase pentru a ierta, pentru a acoperi greșelile… pentru a avea îngăduință, pentru a răbda. Totuși, nu zic că e greu. Dacă avem Dragoste Adevărată e ușor să ierți, dar, în același timp, e dureros lucrul acesta. A ierta înseamnă a te jertfi! Nu putem ierta oricum, trebuie chiar să ierți cînd nu este profitabil. A ierta înseamnă să fii gata pentru sacrificiu.  Deci, trebuie să învățăm de la pilda pe care ne-a dat-o Domnul Isus. El ne-a arătat că a ierta înseamnă să acoperi cu jertfire, sacrificiu.. Uitați-vă cum Domnul Isus ne-a dat să ne îngropăm, să ne acoperim cu Sîngele Lui ca să avem curățire și iertare! Trebuie să plătești prețul iertării, și anume… trebuie să suferi pentru a ierta, trebuie să ierți cînd este dureros. Avem Dragostea, care este gata să acopere totul? Avem Dragostea, care este gata să sufere pentru a acoperi, pentru a ierta? Ca să acoperim greșelile altora, trebuie să le acoperim cu suferința Dragostei; vedem din nou legătura Dragostei Desăvîrșite și Nemărginite… vedem cum se leagă “acoperă totul” cu “suferă totul”. Lucrurile acestea deja au fost repetate, dar este  bine să le mai repet, ca să clarific orice detaliu în Dragoste, de aceea… trebuie să acoperim totul din Dragoste, trebuie să iertăm din Dragoste, chiar cînd ne doare!

                “Crede totul”…la acest lucru am ajuns… Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui Dumnezeu; fără credință este cu neputință să fii iubit sau să iubești. Credința e, probabil, unul dintre cele mai importante lucruri pe care ni le cere Dumnezeu, Cel care ne cere și ne dăruiește Dragostea…. Cum am zis mai sus, credința îți dă puterea să faci; credința face totul posibil. Oare noi chiar credem în Făgăduințele Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos? Toți zicem: “pot totul în Hristos care mă întărește”? Credem că putem iubi ca El? Credem că putem ajunge desăvîrșiți în Sfințire, Dragoste, Răbdare, Pace, Bucurie și multe alte atribute de-ale Lui Dumnezeu? Credem că Dumnezeu poate face lucruri Nemărginite și Nepătrunse prin noi? Credem că Dumnezeu, în slăbiciunile noastre, ne dă biruință prin Harul Său, credem că, în neputințele noastre, El face totul posibil, în Domnul Isus Hristos? Vedem din Cuvînt că credința ne dă faptele ca să putem face ce trebuie. Dacă avem Dragoste, avem și credință, care nu stagnează, nu dă înapoi, ci avem o credință care are fapte, roade; care face semne și minuni; care face lucruri extraordinare! Trebuie să înțelegem că Dragostea ne dă credință ca ceea ce vom face să și dea rod; ca Domnul Isus să facă totul posibil!

                Am ajuns la „nădăjduiește totul”. Pentru mine „a nădăjdui” e aproape un sinonim al credinței, mai mult de atît, pot spune că e tatăl credinței sau credința se naște din nădejde. Nădejdea ne face să mergem înainte cu credința. În Evrei 11:1, credința e descrisă că-I legată de nădejde; să crezi în ce nădăjduiești și, cum am mai zis, să credem în Cuvînt, în ce ne-a promis Dumnezeu. Dragostea are nădejdi doar din Cuvînt, doar din Făgăduințele Lui Dumnezeu, Dumnezeu este nădejdea ta dacă ai Dragoste în tine! Uitați-vă la nădejdea Lui Dumnezeu față de noi; cum a nădăjduit Tatăl în Jertfa Singurului Său Fiu. Priviți cum Domnul Isus a nădăjduit în Jertfa Lui, după 2000+ de ani… …Cum, după atîtea mii de ani, după ce Jertfa Lui a influențat și a mîntuit atîtea persoane, tot mai are nădejde, din Dragoste pentru noi, că primim jertfa Lui. Iar noi, la fel, trebuie să avem nădejde că primim o răsplată după ce facem ceva, iar lucrul acesta va avea rod dacă-l facem cu Dragoste.  Dragostea nădăjduiește tot ce este mai bun, nu se oprește la lucruri de nimic, micuțe, ci Dragostea Nădăjduiește în ce este Nepătruns, în ce este Nemărginit, în Dumnezeu, în Făgăduințele Lui Dumnezeu, în Domnul Isus Hristos, Jertfa Lui! Trebuie să avem nădejdea că Dumnezeu va lucra; să avem nădejdea că, dacă am facut un bine sau orice altceva, iar lucrul acesta e făcut prin Dragostea Lui Dumnezeu, va aduce și va avea rod la timpul potrivit. La fel și cu Sămînța,  Cuvîntul Lui Dumnezeu… toate la vremea lor, așa a fost și Dragostea Lui Dumnezeu, care, cu îndelungă răbdare, a avut nădejdea că Jertfa Domnului Isus va aduce un rod nespus de mare. Domnul Isus Hristos a nădăjduit în Lumină, în tot ce este bine ca să ne aducă la stadiul de copii născuți din nou, în Sfințire, pentru Tatăl!

                E mult de zis, dar trebuie să înțelegem că nădejdea înseamnă să ai speranță în tot ce este mai bun; întotdeauna să privești la partea mai bună a vieții, adică “look at the better side of life” sau “look at the brighter side of life”. Această pildă e un mare adevăr. Trebuie să nădăjduim și să privim la ce este bun și nu la ce este rău, la răsplată; să nădăjduim pentru cei pe care-i iubim, ca să aibă un bine nespus!

                Am ajuns la ultima parte și cred că m-am repetat de nu știu cîte ori, dar mă bucur de lucrul acesta. Dacă m-am repetat, înseamnă ca o să arate legătura pe care o face Dragostea în toate acestea.

                Totuși, cînd eram la stăruință, pe cînd mă rugam, mi s-a zis asta: “un slujitor de-al Lui Dumnezeu este ca un înger trimis din Ceruri pentru ca să simtă alături de cei care sunt în cuptorul de foc”. Dacă privim ce înseamnă să simți alături, să fii alături de cei ce suferă, atunci vom înțelege ce înseamnă “Dragostea suferă totul..”. Să revenim la Ținta noastră, cea a Desăvîrșirii, să ne uităm din nou la Dragostea noastră, să ațintim privirile spre Domnul Isus și să învățăm de la El ce înseamnă cînd Dragostea suferă totul. Am vorbit într-un fel despre suferința pentru a dărui iertare din Dragoste, am vorbit despre a suferi pentru folosul altora din Dragoste, am vorbit despre a suferi pentru cei ce suferă boli spirituale, păcate, suferințe fizice… am vorbit deja mult despre a suferi din Dragoste. Pentru ce iubești dacă nu ești gata să suferi cu bucurie pentru asta. Am văzut deseori la unele persoane (chiar și la mine), cînd le-a durut și au suferit din cauza asta. Am așteptat repede oportunitatea de a mă răzbuna, judeca; “dreptatea”… cum era în cazul lui Iona. El nu dorea celor din Ninive pocăință, iertare, mîntuire, ci dorea nimicire; ei erau vrednici de aceasta… și, totuși, nu dorea ca ei să obțină îndurare de la Dumnezeu, asta pentru ca le-a făcut rău poporului de care aparținea. Prin aceasta, Dumnezeu i-a dat lui Iona o mare lecție a Dragostei, însă noi suntem ca Iona. Cînd cineva ne-a făcut să suferim sau atunci cînd suferim, ne grăbim să ni-L imaginăm pe Dumnezeu cum face dreptate, cum pedepsește. …Sau ne dorim a înțelege cît de mult Domnul Dumnezeu Îi iubește? Înțelegem că Dragostea se bucură în suferință. E minunat cînd poți să suferi din Dragoste.  Atunci te bucuri; e cel mai plăcut lucru pe care-l putem face în Domnul Isus Hristos, față de Tatăl nostru. Uitați-vă la Domnul Isus, care a suferit din Dragoste. Nu a dorit pedeapsa, ci Dreptatea Domnului Isus era să Se bucure că suferința Lui dăruia iertare. De aceea, Domnul Isus a zis: “Tată, iartă-i, că nu știu ce fac.”. De aceea, Ștefan, pe cînd suferea din Dragoste, nu se plîngea, ci a zis: “nu ține în seamă păcatul acesta”. Înțelegem acum ce înseamnă să suferi din Dragoste? Pavel zice… “mă bucur acum pentru suferințele mele în trupul meu pentru voi” și sunt sute de versete care ne îndeamnă să suferim din Dragoste și, dacă suferim din Dragoste, ne bucurăm că putem să suferim pentru ce iubim! Chiar suferim totul, chiar întoarcem obrazul, chiar răbdăm din Dragoste sau repede ne gîndim și dorim pedeapsa ca un blestem?

                După toate aceste lucruri, sper să realizăm cît de departe suntem de Dragoste, de ce este o așa de mare nevoie de Dragoste. Mai mult, sper să înțelegem ce face și ce nu face Dragostea Adevărată, venită de la Dumnezeu. Suntem o iluzie fără Dragoste sau suntem veșnic vii în Dragoste, în Domnul Isus Hristos, în Tatăl, Dumnezeu?

                Am încercat și m-am chinuit să exprim simțămintele pe care mi le dăruiește Dragostea. Știu foarte clar că n-am terminat despre Dragoste și nimeni nu poate termina în a descrie Dragostea în cuvinte, ci Dragostea se simte. De aceea, chiar după ce termin de scris aici, voi învăța ceva nou, voi simți ceva nou și nepătruns în Dragoste, prin faptul că Dragostea nu poate fi descrisă pe deplin. Am vrut doar să descriu simțirile, împlinirile pe care ni le dăruiește Dragostea… Am vrut doar să gustați, prin cuvinte, un strop dulce din Dragoste, din Domnul Isus Hristos, din Dumnezeu!